Ulei crystal air 10 ml Life Bionovativ

Ulei crystal air 10 ml Life Bionovativ

Acțiuni fiziologice:

Pin: susține funcția normală a sistemului respirator, ajută respirația, ajută la degajarea nasului. Rozmarin: susține organismul, ajută la senzația de energie; este bogat în antioxidanți naturali care ajută la protejarea împotriva radicalilor liberi; antioxidanții ajută la protejarea celulelor și a țesuturilor de distrugerile oxidative; susține funcțiile fiziologice de purificare a organismului;

Arbore- de-ceai: susține rezistența fiziologică a organismului, în caz de condiții ambientale severe; conține antioxidanți, care protejează organismul de radicalii liberi și ajută în caz de exces sau deficit de aport de nutrienți.

Mușețel: susține relaxarea și starea de bine mentală și fizică, contribuie la somnul normal, sănătos. Susține organismul în cazul prezenței microor- ganismelor neprietenoase (Ulei esențial de: Pin, Eucalipt, Mentă).

Mod de utilizare intern:

Se iau câte 3-4 picături, de 2 ori pe zi. Fiecare doză se dizolvă în prealabil într-o linguriță de miere sau într-un sfert de linguriță de ulei alimentar.

Ingrediente:

Uleiuri esențiale de: Eucalipt (Eucalyptus globulus): 4ml; Salvie (Salvia officinalis): 1,5ml; Pin (Pinus sylvestris): 1,03ml; Mentă (Mentha piperita): 1ml; Lămâie (Citrus limon): 0,5ml; Dafin (Laurus nobilis): 0,5ml; Rozmarin (Rosmarinus officinalis): 0,5ml; Brad-siberian (Abies sibirica): 0,5ml; Arbore-de-ceai (Melaleuca alternifolia): 0,2ml; Eucalipt-brazilian (Eucalyptus maculata var. citriodora): 0,2ml; Cimbru (Thymus satureioides): 0,05ml; Mușețel (Matricaria chamomilla): 0,02ml.

Prezentare:

Recipient de sticlă, 10ml, ambalat în cutie de carton.

Precauții și contraindicații:

A nu se utiliza nediluat. Se utilizează doar diluat în miere sau ulei alimentar, nu și în apă.

Atenționări:

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici. A se consuma de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.

Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului,

Rolul componentelor:

Ti Tree (sau Tea Tree) este un arbore nativ din Australia, de aceea a fost numit Arbore de ceai Australian. Numele său nu are, însă nici o legatură cu cel al ceaiului verde (Camellia sinensis). Aborigenii australieni folosesc de sute de ani frunzele de Ti Tree pentru  piele. Ti Tree a fost adus în Europa în jurul anului 1927, când proprietăţile sale au fost rapid recunoscute. Uleiul este un ingredient frecvent utilizat în săpunuri şi deodorante.

Uleiul esenţial a fost obţinut prima dată prin distilare în 1925, şi datorită efectelor sale antiseptice, antibacteriene şi antifungice a devenit un agent antiseptic standard pentru chirurgie, în special în chirurgia dentară. În 1922 Arthur Penfold, un chimist australian, alături de echipa sa de la Muzeul Tehnologiei şi Ştiinţelor Aplicate din Sidney, a distilat uleiul de Melaleuca alternifolia şi ulterior a publicat un document care atesta faptul că acesta manifestă activitate antibacteriană şi antifungică. A fost anunţat în întreaga lume ca un nou tip de germicid, blând cu celulele pielii dar activ pe germenii invazivi.

Uleiul de Melaleuca alternifolia a început să fie din ce în ce mai utilizat. A fost folosit cu succes pentru tratarea tuturor tipurilor de infecţii şi infestări; a fost util de la tăieturi şi răni, viermi inelaţi, ulcere ale membrelor, infecţii, catar, guturai, afte, amigdalite, parodontoză ş gingivite. Profesori, medici, stomatologi şi chirurgi veterinari s-au folosit de proprietăţile sale pentru sănătatea şi bunăstarea pacienţilor lor.

În cel de-al doilea război mondial, uleiul de Melaleuca fiind furnizat în cantităţi reduse, toate stocurile existente au fost epuizate pentru stoparea infecţiilor din inevitabilele răni de război ale soldaţilor şi celor care se ocupau de muniţie, fiind de mare ajutor în efortul din timpul războiului. Curând s-a considerat că este nevoie de o alternativă mai ieftină şi mai uşor disponibilă ca să ajute la stoparea răspândirii de germeni, iar industria de fabricare a uleiului de ti-tree odată înfloritoare, a intrat în declin. Pentru următorii 20 de ani aproape a intrat în uitare.

Din fericire, uleiul de ti-tree conţine peste 100 de componente ce acţionează sinergic (conţinut ridicat de terpene), majoritatea din acestea neputând fi identificate în ultimii ani, ca atare un extract identic-natural fiind imposibil de realizat în mod sintetic. În anii 1960, uleiul a realizat o remarcabilă revenire, prima dovadă ştiinţifică obţinută confirmând efectul favorabil în tratamentul arsurilor, infecţiilor ginecologice şi, mai târziu, a unor variate probleme ale gambelor şi a infecţiilor din zona unghiilor.

Monografia uleiului esenţial de ti-tree din British Pharmaceutical Codex of 1949, expune proprietăţile germicidale ale acestuia, fiind recomandat în aplicaţii locale pentru tratamentul furunculozei, infecţiilor micotice ale pielii, în panariţiu, impetigo, candidoze şi stomatite, iar sub formă de inhalaţie în rinite. În practica veterinară a fost utilizat în tratamentul infecţiilor cutanate cauzate de acarieni, a eczemelor şi a altor leziuni şi boli de piele de origine parazitară. Uleiul de ti-tree a fost folosit pentru propretăţile sale bactericide şi antifungice şi ca şi component dezinfectant în multe produse medicinale combinate cu ingrediente non-vegetale autorizate în Regatul Unit dinainte de 1970.

Acum, uleiul altă dată uitat şi-a recâştigat popularitatea, fiind înfiinţate culturi dedicate colectării şi obţinerii uleiului volatil din frunze, în scopuri comerciale.

Mugurii de pin au efecte terapeutice extraordinare asupra organismului uman, în special asupra aparatului respirator, rinichilor, oaselor şi muşchilor.

Mugurii de pin sunt cunoscuţi încă din cele mai vechi timpuri pentru beneficiile pe care le aduc organismului. Utilizaţi atât intern, cât şi extern, aceştia au o putere terapeutică extraordinară, fiind un remediu excelent pentru organism.Conform unor papirusuri egiptene, medicii faraonilor obişnuiau să prescrie pinul pentru pneumonie şi alte afecţiuni pulmonare. Acesta are efect descongestionant asupra mucoaselor, fiind un bun inhalant în afecţiuni respiratorii.

Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din pinen, limonen şi silvestren, drept componenţi predominanţi cantitativ. Pe lângă uleiul volatil, mugurii de pin mai conţin şi acid ascorbic. taninuri, fitoncide, substanţe antibiotice, bioflavonoizi.

Prin conţinutul lor, mugurii de pin se recomandă în bronşite, afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, fluidifică secreţiile bronşice fiind astfel un bun expectorant şi calmant al tusei. Se administrează sub formă de infuzie şi sirop fiind recomandat şi în combaterea infecţiilor urinare, ca antiseptic al căilor urinare. Uleiul esenţial de pin este folosit şi ca aromatizant sau pentru a corecta gustul neplăcut al unor medicamente. Intră, de asemenea, în diferite produse cosmetice sau fricţiuni pentru calmarea durerilor musculare sau articulare.

Acţiunea sa antiseptică ajută la vindecarea infecţiilor urinare şi respiratorii. Studii finlandeze efectuate în 2000 au descoperit că pinul este eficace împotriva mai multor specii de bacterii, ca şi împotriva Candidei albicans, ciuperca responsabilă pentru apariţia candidozei orale şi vaginale.

Muşeţelul, e o plantă erbacee, cu tulpina mai adesea ramificată de la bază, purtând frunze cu foliole foarte înguste, şi terminată cu inflorescenţe cu flori centrale mici şi galbene şi flori marginale albe, şi au discul floral central boltit în sus şi gol pe dinăuntru (caracter distinctiv).

Denumirea latină cuprinde virtuţile muşeţelului. Matricaria justifică faima obţinută din vremuri străvechi în tratamentul bolilor feminine (matrice = uter, în latină), iar Chamomilla sugerează mirosul de „merişor” (măr), care creşte pe pământ (în limba greacă: „chama” – jos, pe pământ; „malon” –măr). Denumirea a fost definitivată de către Haller în secolul XVI, fiind preluată de C. Linne în secolul XVIII.

A fost multă vreme un panaceu al bolnavilor, o „rază de speranţă” pentru sănătatea omului, încă de la începuturi. Florile uscate ale acestuia sunt un vechi produs medicinal cunoscut din Egiptul antic, Grecia şi Roma antică.

În Egiptul antic, muşeţelul a fost o plantă religioasă consacrată zeului soare. Pe vremea faraonilor era folosit în tratamentul malariei, fiind socotit „plantă magică”.

În antichitatea romană a fost folosit în scop vindecător cu mult înainte de formarea Imperiului Roman, seminţele acestei plante fiind găsite de Neuweiler în săpăturile arheologice din marele sat roman Vindonissa. Florile uscare erau folosite în Grecia şi Roma antică pentru dureri de cap şi afecţiuni ale rinichilor, ficatului şi vezicii urinare.

Proprietăţile sale curative au fost apreciate de către Hippocrate (377 î.Ch.,Tessalia), de către Dioscoride (sec.I.î.Ch.) şi de catre Plinius cel Bătrân (1- 79, sec. I).

Şi în Europa medievală (sec. XVI) era considerat un „adevărat panaceu” fiind folosit în mai toate afecţiunile digestive, ginecologice, în boli de splină, cât şi pentru „drenarea creierului” şi „creşterea confortului spiritual” etc. În jurul anului 1480 se menţionează apariţia unui extract din flori de muşeţel – aqua florum chamomille, iar mai târziu, în 1555, apare uleiul volatil de muşeţel. F. Hoffmann (medic şi chimist german, 1666 – 1742), autorul „Lichiorului Hoffmann”, care aprecia foarte mult muşeţelul pentru calităţile sale curative.

Medici renumiţi au folosit timp de secole muşeţelul şi preparatele sale în afecţiuni digestive, respiratorii, în boli ale mucoaselor şi pielii, pentru răni, ulcer de gambă, pruritus sanilia etc. – cu mult înaintea „erei antibioticelor“, anti-alergicelor etc.

Utilizarea muşeţelului a crescut în Evul Mediu, când oamenii l-au transformat într-un remediu pentru numeroase probleme medicale – greţuri, probleme ale sistemului nervos, probleme digestive ale copiilor, boli de piele şi aşa mai departe.

Utilizarea modernă a muşeţelului datează din 1921, când o firmă germană a introdus o formulă topică. Crema a devenit un tratament popular pentru o varietate largă de afecţiuni ale pielii, incluzând eczeme, escare, inflamaţii ale pielii cauzate de radiaţii, şi dermatite de contact.

Muşeţelul este o plantă medicinală natural fără conţinut de cafeină.

Valoarea lui terapeutică este dată de un complex de compuşi chimici.

În secolul al XVI-lea, Camerarnis precizează că uleiul volatil obţinut din florile de muşeţel are culoarea albastră (Stoianka Ilieva, 1967, 1971). Uleiul volatil conţine în principal bisabolol şi oxizii săi, oxid de bisabolonă, azulene.

Astăzi, muşeţelul este înscris în farmacopee în aproape toate ţările lumii.

Aşa cum am relatat, muşeţelul conţine ulei volatil în care sunt prezente azulenele, cu calităţi terapeutice deosebite, apoi mai conţine acid salicilic, vitaminele B şi C, numeroase săruri minerale, mucilagii, flavonoide, cumarine şi altele. Toate acestea determină calităţile deosebite ale acestei plante.

Inflorescenţele uscate de muşeţel sunt utilizate astăzi în lumea întreagă pentru a trata o listă vastă de probleme, variind de la inflamaţii ale pielii la cancer, câţiva din constituenţii săi chimici cu potenţiale acţiuni biochimice fiind izolaţi din uleiul esenţial. Bisabololul, una din cele mai abundente componente ale uleiului esenţial – până la 50%, pe lângă efectele spasmolitice asupra musculaturii netede intestinale, a fost raportat ca având atât proprietăţi antiinflamatoare, antibacteriene, antipiretice şi antifungice, cât şi efect protectiv în cazul ulcerului. În plus, muşeţelul posedă o acţiune cicatrizantă, fapt care creează condiţii favorabile în tratamentul stărilor inflamatorii, acute sau cronice, ale mucoasei gastrice. Ca atare, muşeţelul este folosit în ulcerul stomacal, şi de asemenea în diferite afecţiuni ale pielii.

Se recomandă în balonări, pentru tratamentul gastritelor, tulburărilor gastro-intestinale cu diaree, enterocolitelor, infecţiilor renale, astmului bronşic la copii, este util în boli ale ficatului, tulburări menstruale, migrene, insomnii, ca diuretic, sedativ sub forma de băi. Ceaiul de muşeţel provoacă transpiraţia, ceea ce face să scadă febra. De asemenea muşeţelul inactivează toxinele bacteriene, având astfel o acţiune antitoxică.

Datorită uleiului volatil bogat în azulene, cât şi apigeninei, florile de muşeţel au acţiune antispastică, anestezică, antiseptică şi antiinflamatoare, protectoare şi curativă în reacţiile produse de iradieri.

Cercetări recente arată că flavonoidele importante, ca apigenina, luteolina şi quercetina au efecte mai mult sau mai puţin inhibitoare asupra proliferării celulelor maligne in vitro. Unele flavonoide alchilate, ca chrisoplenina, chrisoplenolul şi jaceidina, au fost de asemenea urmărite recent, arătându-se că aceşti compuşi posedă proprietăţi antiinflamatoare şi antispasmodice. Alte clase de compuşi ce au fost identificaţi sunt cumarinele, herniarina şi umbeliferona., acestea având proprietăţi antiinflamatoare.

Are aplicaţii şi în cosmetică, calmând tenurile înroşite şi iritate. Extractele sau uleiul volatil îşi găsesc utilizări în fabricarea cremelor şi a unguentelor pentru tratarea inflamaţiilor pielii, şi ca agent antibacterian şi antifungic în gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite, hemoroizi, furunculoză, răni purulente, ulceraţii, leucoree, reumatism, arsuri, sinuzite.