- La reducere!
- -10%
Tinctura Marar 30ml Fares
Tinctura Marar 30ml Fares
Contribuie la reducerea disconfortului intestinal şi a balonării.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 9 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 9 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,18 lei.
Tinctura Marar 30ml Fares
Contribuie la reducerea disconfortului intestinal şi a balonării.
Beneficii:
-îmbunătăţeşte digestia
-contribuie la reducerea disconfortului intestinal şi a balonării
-prin conţinutul de fitoestrogeni, favorizează apariţia ciclului menstrual şi ajută la reducerea disconfortului din perioada menopauzei, ajută la dezvoltarea armonioasă a sânilor.
Compozitie:
-extract din fructe de mărar (Anethi fructus) 30%, alcool etilic min. 40% m/m.
Principalii constituenţi: ulei volatil.
Administrare:
Copii peste 14 ani: 20-30 picături diluate în 150 ml apă sau ceai, de 3 ori pe zi, înainte de masă.
Adulţi:30-40 picături diluate în 150 ml apă sau ceai, de 3 ori pe zi, înainte de masă. Se fac cure de câte 1-3 luni, urmate de o lună de pauză.
Atentionari:
Conţine alcool etilic.
Contraindicaţii: hipermenoree (menstruaţie abundentă), chiste ovariene, fibrom uterin, tumori genitale şi la sân, persoanelor cărora le este contraindicat consumul de alcool, copiilor sub 14 ani şi în caz hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Sarcină şi alăptare:
Nu se recomandă femeilor însărcinate şi mamelor care alaptează datorită conţinutului în fitoestrogeni. Substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.
Efecte secundare şi interacţiuni:
Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.
Rolul componentelor:
Mărarul are în multe ţări o istorie îndelungată ca plantă alimentară şi medicinală. Prima consemnare cunoscută a mărarului ca plantă medicinală datează de acum 5000 de ani din Egiptul antic, fiind menţionat ca „medicament calmant”, iar mai târziu fiind descris în papirusul Ebers ca ingredient într-un amestec antialgic.
Grecii antici credeau că dacă îşi acoperă ochii cu frunzele plantei, vor adormi mai uşor. Gladiatorii primeau hrana acoperită cu mărar, pentru că se considera că acest lucru le va aduce valoare şi curaj. Mai târziu, în Evul Mediu se credea că seminţele de mărar protejează împotriva vrăjilor. În Germania şi Belgia miresele prindeau o crenguţă de mărar de rochii sau în buchetele lor în speranţa că le va binecuvânta căsnicia cu fericire.
Fructele de mărar sunt cunoscute şi folosite de secole ca şi carminative pentru copii mici.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX a constatat că uleiul esenţial de mărar are o acţiune diuretică, combate crampele şi flatulenţa. Sub formă de decoct, alături de anason, chimen şi seminţe de ţelină a dat bune rezultate în combaterea dispepsiilor flatulente. Pe lângă aceste proprietăţi, se cunoştea că ceaiul de fructe de mărar are proprietatea de a linişti sistemul nervos, cu rezultate bune în insomnii.
Medicina populară utilizează seminţele de mărar ca remediu pentru combaterea durerilor abdominale, pentru obţinerea somnului, şi pentru favorizarea menstruaţiei. Extern se foloseşte în aplicaţii locale pentru domolirea crampelor şi durerilor.
Fructele de mărar conţin ulei esenţial cu carvonă şi limonen, ce conferă produsului vegetal proprietzăţi stomahice, carminative, antispastice, antimicotice. Serveşte şi pentru obţinerea unor compuşi de semisinteză cu importanţă în parfumerie.
În prezent întâlnim fructele de mărar în produsele naturiste recomandate pentru afecţiuni respiratorii, digestive şi circulatorii (edeme).