STOMACH BLEND 100CPS - Secom

STOMACH BLEND 100CPS - Secom

Formula complexa fito-homeopata, cu rol in protectia gastrica si duodenala.

Beneficii:

-Protectia mucoasei gastrice si duodenale (reduce formarea ulceratiilor si grabeste cicatrizarea acestora)
-Favorizarea productiei de mucus la nivel gastric
-Reducerea secretiei gastrice in exces
-Reglarea apetitului
-Calmarea durerilor abdominale si reducerea flatulentei (efect carminativ)
-Imbunatatirea digestiei, cresterea fluxului sangvin la nivel digestiv

Compozitie/2 capsule:

Amestec patentat: 820 mg
Mastic
(Pistacia lentiscus)(extract standardizat din rasina, garantat 56mg [35%] acizi masticonici si masticorezine)
Nalba mare
(Althaea officinalis)(radacina)
Patlagina
(Plantago major)(frunza)
Kelp
(Laminaria spp.)(planta intreaga)
Ardei-iute
(Capsicum annuum)(fruct)(40000 HU)
Lemn-dulce
(Glycyrrhiza glabra)(radacina)
Mangostan
(Garcinia mangostana)(extract din fruct 10:1)
Ghimbir
(Zingiber officinale)(radacina)
Aloe vera
(Aloe barbadensis)(gel din interiorul frunzei 200x)
Componente homeopate
fosfat de calciu 3x , fosfat de magneziu 3x , clorura de potasiu 3x , fosfat de potasiu 3x , fosfat de sodiu 3x , sulfat de sodiu 3x , sulfat de potasiu 3x , fosfat feros 3x

Administrare:

Cate 2 capsule de 2 ori/zi la masa cu 200ml de apa sau conform recomandarii consultantului de specialitate.

Rolul componentelor:
Masticul este un arbore cultivat în Mediterana. Oamenii folosesc seva (rășina) din trunchi pentru a face medicamente.
Masticul este utilizat pentru ulcerații stomacale și intestinale, probleme de respirație , durerile musculare și infecții bacteriene și fungice. De asemenea, este utilizat pentru a îmbunătăți circulația sângelui .
Unele persoane aplică mastic direct pe piele pentru tăieturi și ca un produs respingător de insecte. În stomatologie, rășina mastică este utilizată ca material pentru umpluturi. Mestecarea rășinii eliberează substanțe care împrospătează respirația și reduce inflamatiile gingiilor.
In industrie, rășina mastică este utilizată în industria alimentară și a băuturilor și în producția de gumă de mestecat.
Masticul poate ajuta la reducerea acidului stomacului și poate proteja mucoasa stomacului și intestinului. Masticul conține, de asemenea, un ulei parfumat care ar putea reîmprospăta respirația. Într-o eprubetă, masticul pare să combată bacteriile și ciupercile.
Administrarea orala a rasinii mastice timp de 3 săptămâni pare să îmbunătățească simptomele indigestiei , inclusiv dureri de stomac, dureri abdominale superioare și arsuri la stomac.
Administrarea orala pentru pulberea de mastic pe gură timp de 2 săptămâni pare să reducă simptomele și să îmbunătățească vindecarea la persoanele cu ulcerații intestinale.
De asemenea, cercetările timpurii sugerează că administrarea de pulbere mastică timp de 4 săptămâni îmbunătățește aceste rezultate la persoanele cu ulcerații la stomac.

Nalba este o plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.
Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.
Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.
Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.
Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.