SIROP VITAMINIZANTUS 200ML Faunus Plant

SIROP VITAMINIZANTUS 200ML (VITAMINE PT CRESTEREA IMUNITATII) Faunus Plant

Siropul Vitaminizantus este un foarte bun imunostimulator care contribuie la creşterea capacității de autoapărare și a rezistenței organismului. Este recomandat în avitaminoze, anemii, astenie, inapetenţă, prevenirea răcelii şi gripei, oboseală, convalescenţă, sensibilitate la infecţii.

Proprietăți: vitaminizant, imunostimulator, antianemic.

Recomandări: avitaminoze, anemii, astenie, inapetenţă, prevenirea răcelii şi gripei, oboseală, convalescenţă, sensibilitate la infecţii.

Contribuie la:

•  creşterea capacității de autoapărare și a rezistenței organismului
•  refacerea organismului în perioadele de convalescenţă
•  protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ

Ingrediente: zahăr invertit; extracte de: Cătină (Hippophae rhamnoides) fructe (35%), Măceş (Rosa canina) fructe (35%), Echinacea (Echinacea purpurea) părți aeriene (15%), Urzică (Urtica dioica) frunze (15%); uleiuri esențiale (0,01%) de: Lămâie (Citrus limonum), Eucalipt (Eucalyptus globulus), Scorţişoară (Cinnamomum zeylanicum).

Mod de administrare: Adulţi şi tineri peste 15 ani: Câte o lingură de sirop de 3-4 ori pe zi, înainte de mese. Copii 7-14 ani: Câte o linguriță de sirop de 4-6 ori pe zi, înainte de mese. Copii 2-6 ani: Câte o linguriță de sirop de 2-3 ori pe zi, înainte de mese.

Siropul poate fi administrat simplu sau diluat în 50-100ml apă sau ceai. Se recomandă administrarea produsului în cure de 6-8 săptămâni sau înaintea şi în timpul perioadelor cu risc crescut de îmbolnăvire.

Contraindicații: Diabet zaharat, sarcină, alăptare, alergie la oricare dintre componentele produsului.

Produs 100% natural, obținut prin prelucrare manuală.

Nu conţine conservanţi sau coloranţi artificiali.

Produs avizat de SNPMAPS, notificare nr. 8632/2014.

Rolul componentelor: 

Catina este un arbust tufos şi spinos originar din Europa şi Asia, înalt de până la 3 m, cu frunze îngust lanceolate pe partea inferioară cu peri argintii. Florile mici, galbene, dispuse în inflorescenţe globuloase, apar înaintea frunzelor. Fructele portocalii, sferice, cu sâmbure tare, se recoltează în perioada august-octombrie, până la primul îngheţ.

Ca multe alte fructe, şi cele de cătină sunt bogate în vitamine (A, C, E şi K) şi o varietate de bioflavonoide şi carotenoide, alături de o combinaţie de acizi organici care se presupune că contribuie la presupusele proprietăţi anticarcinogenice.

Având efecte tonice, energizante, hepatoprotectoare, de vindecare a rănilor, de stimulare a imunităţii şi antioxidante, fructele de cătină sunt utile ca tonic general, într-o largă varietate de afecţiuni, în boli inflamatorii, pulmonare, afecţiuni hepatice, ulcer stomacal, afecţiuni metabolice, la prevenirea răcelilor, a bolilor cardiovasculare, şi la reducerea efectelor secundare ale tratamentelor în cancer; ajută la vindecarea rănilor şi multor afecţiuni cutanate, susţine sănătatea pielii.

Activitatea antioxidantă este bine documentată şi stă la baza potenţialului anti-îmbătrânire al fructelor de cătină.

Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.

Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.

Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.

După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.

Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.

Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.

Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.