SIROP MULTIPLANTDIAB - Sirop neglicogenolitic 250 ml Favisan

SIROP MULTIPLANTDIAB - Sirop neglicogenolitic 250 ml Favisan

Multiplant-Diab este un produs energizant, reconfortant, vitaminizant, tonic general ce reda apetitul si participa activ la refacerea organismului in stari de epuizare fizica si psihica.

Nu contine conservanti si arome sintetice.

Ingrediente/100ml: extract natural apos 1:6 din 25 plante: macese 45g, ienupar, cimbrisor, catina, galbenele, ovaz, orz, coaja de salcie, troscot, sanziene, fenicul, traista ciobanului, cretusca, urzica, frunze de mesteacan, tei, busuioc, sovarf, musetel, flori de soc, chimion, dafin, patlagina, scai vanat, turita, frunze de zmeur, sunatoare, cicoare, frunze de nuc, coaja de stejar, telina, anghinare, gentiana, fructoza, acid lactic. 

Mod de administrare: Adulti: 3 x 1 lingura (10ml)/zi; Copii: 3 x 1 lingurita (5ml)/zi.

Recomandari pentru diabetici: 5ml sirop contine 4g fructoza

Total hidrati de carbon: 66g/100g Se consuma prin inlocuire de hidrati de carbon nu prin adaugare. In eventualitatea intolerantei la fructoza, consultati medicul.

Mod de pastrare: la 15-25° C, ferit de lumina.  Pentru a evita deteriorarea produsului, se inchide ermetic flaconul dupa fiecare utilizare. 

Eventualele depuneri sau tulbureli nu influenteaza calitatea produsului. A se agita inainte de folosire. 

Produs in Romania

Recomandari: diabet

Rolul componentelor:

Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.

Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.

Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.

După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.

Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.

Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.

Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.

Primele utilizări ale ienupărului în scopuri medicinale au fost consemnate în urmă cu trei milenii, în zona muntoasă a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare, dar și în ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele.

Ienupărul sau jneapănul, cum este cunoscut la noi, este un arbust conifer, răşinos, rezistent la ger şi secetă, fără pretenţii faţă de sol. Fructele sunt galbene şi conţin ulei volatil , zahăr invertit (cca. 30%), alte glucide, acizi organici (gliceric, acetic, malic, formic), răşini, săruri minerale, vitamina C, tanin, flavonoide, potasiu, calciu, un principiu amar. Uleiul de ienupăr, folosit din vremuri străvechi, este recunoscut şi astăzi pentru proprietăţile sale antiseptice, antireumatice, depurative, antispasmodice, astringente, diuretice şi tonice.

Studiile arată că fructele de ienupăr inhibă sinteza PG (prostaglandine), fapt care indică utilizarea acestuia pentru dureri artritice. Ienupărul este utilizat frecvent în tratamentul reumatismului, artritei, gutei şi a altor stări artritice asociate cu acumularea acidului uric. În aceste cazuri el contribuie la excreţia acidului uric pe cale renală. În mod evident extractele de ienupăr inhibă factorul activator trombocitar, care împiedică coagularea sângelui. De asemenea extractele din fructele de ienupăr au acţiune antioxidantă.

Cercetările pe animale indică pentru fructele de ienupăr, reducerea glucozei din sânge în diabetul provocat experimental, acest fapt nu s-a testat pe om. Ienupărul şi uleiul volatil se bucură de o îndelungată şi însemnată reputaţie de diuretic în medicina populară, fiind folosit în tratamentul unor tulburări renale şi vezicale.

În aplicări externe, uleiul esenţial diluat se infiltrează în piele, ajutând la calmarea durerilor musculare şi nevralgie. O inhalaţie de vapori, cu ulei volatil de ienupăr, poate fi utilizată în tratamentul bronşitelor şi infecţiilor pulmonare.

Cimbrişorul „acţionează ca emenagog, diuretic, expectorant, analgezic, [...] fiind util pentru plămâni, ficat, splină şi stomac. [...] Principalul ingredient activ al plantei este uleiul esenţial, care este un dezinfectant puternic. [...] Serpyllum este un bun tonic, expectorant, prezintă proprietăţi gastrice”.

G. Madaus, Lehrbuch der Biologischen Heilmittel, 1938

În Evul Mediu cimbrişorul trecea drept o iarbă a războinicului, dătătoare de curaj şi de vitejie în luptă.O arată obiceiul cavalerilor şi al cruciaţilor de a-şi împodobi scuturile cu cimbrişor.

Sau obiceiul domniţelor de a broda crenguţe de cimbrişor, înconjurate de albine, pe eşarfa dăruită cavalerului lor care pleca în cruciade, eşarfă care avea menirea de a-i da tărie şi curaj.

Cimbrişorul este un subarbust cu ramuri culcate la pământ, care fac rădăcini din care cresc numeroase tulpini. Înflorește în perioada mai-septembrie.

Componenta principală a cimbrişorului este uleiul volatil compus din timol, carvacrol, α-pinen, limonen, linalol, geraniol, β-bisabolen. Pentru susţinerea proprietăţilor terapeutice s-au descoperit şi alte componente cum sunt flavonoidele, acizii polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid rosmarinic), taninurile, saponinele, o substanță amară (serpilină) şi sărurile minerale.

Cimbrișorul are proprietatea de a descongestiona căile respiratorii şi de a elimina mucozităţile, fiind cu succes utilizat în sinuzite sau congestia urechii, de a dezinfecta intestinele fiind un bun antiseptic şi de a îmbunătăţi circulaţia, inclusiv cea cerebrală. Acțiunea antispasmodică asupra musculaturii netede, face ca cimbrișorul sa ajute la ameliorarea durerilor menstruale.

Studiile experimentale pe animale, au demonstrat un efect antihormonal şi hormon like tiroidian pe glanda pituitară. Cercetătorii au concluzionat în urma diverselor studii eficienţa uleiului volatil de cimbrişor împotriva unor micotoxine, având un puternic efect inhibitor asupra acestora, efect ce poate fi determinat de sinergia efectelor date de componentele uleiului volatil.

Atentionari:

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

La dozele recomandate nu se cunosc contraindicaţii.

Acest ceai se recomandă cu prudenţă femeilor însărcinate.

Se poate consuma pe durata alăptării.