Rumatis Crema 50ml Tis Farmaceutic

Are efect revulsiv și antiinflamator datorită salicilatului de metil și extractelor de ardei iute și salcie.

Beneficii:
-Produsul este recomandat în cazul: durerilor musculare și articulare (provocate de oboseală, reumatism), luxațiilor, entorselor, nevralgiilor sciatice și intercostale, fracturilor și înțepăturilor de insecte.
-Extractul de ardei iute are acţiune revulsivă, reduce inflamaţia locală, decontractează fibrilele, tonifică microcirculaţia.
-Extractul de salcie reduce inflamaţiile de natură reumatică.

Compozitie:
-extracte și uleiuri naturale (ardei iute, salcie),
-salicilat de metil.

Rolul componentelor:
Salicilatul de metil este un lichid uleios cu miros aromatic.
Are proprietati iritante-revulsive. Este folosit in aplicatii locale pentru calmarea mialgiilor si artral­giilor.
Se absoarbe prin piele, de aceea aplicarea pe suprafete intinse poate provo­ca fenomene toxice de excitatie centrala.
Este un ester organic, produs in mod natural de catre numeroase specii de plante.
Salicilatul de metil poate fi produs prin esterificarea acidului salicilic cu metanol.
Salicilatul de metil este un ingredient anti-inflamator comun in cremele impotriva durerilor de muschi si a articulatiilor.

Capsicum annuum L.-Plantă erbacee din familia Solanaceae, nativă în America Centrală şi Asia (în special în zona Indiei), cu tulpina dreaptă, frunzele oval-ascuţite, flori albe solitare, fructele variabile ca formă: ardei gras, ardei căpresc, ardei iute, ardei franţuzesc, ardei gogoşari etc.; tot astfel variază şi culoarea – verde, galbenă, roşie. În prezent, planta este cultivată peste tot în lume, pentru fructul său, care are o largă utilizare în domeniul culinar, iar ardeiul iute cu fructul alungit şi de culoare roşie este important şi în domeniul sănătăţii.
Ardeiul a fost utilizat pentru condimentare în ţările din estul Europei din vremuri imemoriale, părând a fi cunoscut încă de către romanii din antichitate. A devenit apoi un condiment familiar în Europa sub denumirea de chilli, piper de Guinea, piper spaniol, piper-Cayenne.
În cărţile cu profil medical din secolul al XIX-lea era considerat un medicament din clasa iritantelor, acţiune în baza căreia era folosit ca revulsiv pe piele, şi, în general, ca şi gargară stimulentă în durerile de gât iritante caracteristice scarlatinei şi în tonsilite cronice. În atacurile incipiente de dureri în gât fără febră la persoanele predispuse pentru aceasta, o gargară cu ardei iute era considerată foarte bună, bineînțeles pentru persoanele care o suportau. Ardeiul era considerat de asemenea un bun stomahic, fiind utilizat pentru a preveni efectul de greață dat de unele remedii asupra stomacului şi un stimulent aromatic util în forme de dispepsie cauzate de secreția defectuoasă a sucurilor gastrice. A mai fost utilizat cu succes în atacurile de febră intermitentă, iar unii medici îl recomandau ca stimulent puternic în fazele avansate de tifos.
În medicina românească de la mijlocul secolului trecut întrebuințarea medicală a ardeiului iute avea în vedere proprietăţile sale excitant-digestive, dar şi iritante, eficace în dispepsia atonică; apoi, efectul decongestiv, fiind întrebuințat uneori contra hemoroizilor. Luat în tinctură 1/5, 10-30 picături într-o băutură amară producea asupra stomacului o senzaţie similară celei a alcoolului, motiv pentru care se prescria ca medicament antialcoolic. Extern era folosit pentru efectul de rubefiere, fiind aplicat în tinctură pe vată, pensulaţiuni sau fricţiuni. Se mai considera că ardeiul combate bolile produse prin carenţa sau avitaminoza B1, C şi A.
În compoziţia chimică a ardeiului iute intră capsicina, capsaicina (o alchilamidă care îi conferă iuţeala gustului), capsicol (esenţă), substanţe rezinoase (oleorezine) şi numeroase carotenoide (capsantină, capsarubină), flavone, vitamina C.
Extractele alcoolice cu conţinut bogat în alcaloizi sunt pe larg folosite astăzi ca revulsive puternice, extern pentru frecţii şi îmbibarea pansamentelor termogene, indicate pentru tratamentul mialgiilor reumatice, sciatică, lumbago.
Cercetările ştiinţifice au mai revelat şi alte efecte, precum efectul antimicrobian, detoxifiant, gastroprotector şi un efect pozitiv util în curele de slăbire, datorită stimulării producerii de energie la nivel celular pe baza arderii grăsimilor.

Salcia este un arbore foios, care cre;te pe malul apelor, în lunci, zãvoaie, locuri umede, în zonele de deal şi câmpie. Tulpina, care adeseori poate creşte strâmbã, atinge înãlţimi de 25 (30) m. Scoarţa este la început netedã, de culoare cenuşiu-verzui, iar apoi apar crãpãturi în lungime. Frunzele au formã de lance, lungi de pânã la 10 cm, cu margini neregulate şi culoare verzui-argintiu.
Acidul acetilsalicilic, componenta principalã a renumitei aspirine, a fost extras pentru prima oarã din scoarţa de salcie, în anul 1838. Ulterior, acidul salicilic a fost sintetizat pe cale chimicã, fiind utilizat pe scarã largã în industria medicamentelor antiinflamatoare.
În scop terapeutic se recoltează scoarţa ramurilor tinere, frunzele şi florile de tip masculin (mâţişorii).
În gândirea creştină, simbolismul salciei este întâlnit pentru prima dată în scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce şi-au dăruit viaţa lui Hristos, nu au ramas în moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia, este primul copac de la noi care înfrunzeşte primăvara şi care se adaptează uşor la orice tip de schimbări de temperatură, creşte în locuri umede, pe malul apelor, în lunci, la câmpie şi deal, dar şi în parcurile din oraşe. Este un arbore foios, cu rădăcina trasantă, puternică. Florile sunt galben verzui și apar odată cu frunzele. Salcia înflorește în martie-aprilie şi are o longevitate de 80-100 de ani.
De la salcie, în scop terapeutic se foloseşte scoarţa de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosită de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei şi febrei, scoarţa de salcie albă a devenit importantă în urmă cu peste o sută de ani, când i-au fost descoperite şi au fost izolate principalele substanţe active care îi conferă calitatea de medicament naturist, şi anume salicina, nimic altceva decât aspirina naturală. Aceasta are efecte tonice, antiseptice şi antiinflamatoare, sedative, astringente şi antireumatismale şi poate fi folosită cu succes în tratarea artritei, artozei şi puseelor reumatismale, în tendinită, gută şi sciatică.
Leacurile pe baza de salcie sunt contraindicate in boli renale, dermatite de contact, astm bronsic. Supradozajul poate, de asemenea, provoca toxiinfectii.
Frumoasa, romantica, visatoare, tremuratoare, salcia este unul din copacii folositi cu suces in silvoterapie, terapia cu copaci.