Nr 7 Flexibilitate Mobilitate si Suport Articular 30cps Solgar

Nr 7 Flexibilitate Mobilitate si Suport Articular 30cps Solgar

Combinație de șapte elemente nutritive de origine vegetală, care contribuie la îmbunătățirea mobilității și  flexibilității, la reducerea inflamațiilor și a durerilor articulare.

Beneficii:
-contribuie la îmbunătățirea mobilității și  flexibilității, la reducerea inflamațiilor și a durerilor articulare.
-Conține o combinație sinergică de extract de Boswellia serata, standardizat și brevetat, 5-Loxin, și alte ingrediente tradiționale din plante, cu activitate fiziologică.
-Este recomandat persoanelor cu osteoartrita dar și sportivilor care suferă de traumatisme datorate activității fizice intense.
-Prezintă rezultate imediate, vizibile în termen de 7 zile.

Compozitie/cps:
-Vitamina C (sub formă de ascorbat de calciu, Ester C) 100 mg (125%VNR*),
-extract de Boswellia (Boswellia serrata) 100 mg,
-capsulă (hidroxipropil-metilceluloză),
-rădăcină de turmeric (Curcuma longa) (4:1, echivalent cu 200 mg rădăcină) 50 mg, -UC-II® (cartilaj titrat, asigură 10 mg de colagen de tip II) 40mg,
-Extract de salcie albă (Salix alba) (5:1, echivalent cu 175 mg scoarță de salcie) 35mg,
-rădăcină de ghimbir (Zingiber officinale) (4:1, echivalent cu 140 mg rădăcină)  35mg,
-amestec de ardei (ardei iute [Capsicum annuum],
-Bioperine [Piper nigrum] 27mg,
-Agent de încărcare (maltodextrină),
-agenți anti-aglomeranți (dioxid de siliciu, 
-stearat de magneziu de origine vegetală).

(*Valoare Nutritionala de Referinta cf. Regulament 1169/2011).

Administrare:
Se administrează 1-2 capsule vegetale pe zi, preferabil în timpul mesei.

Atentionari:
Suplimentele nutritive nu pot înlocui regimul sănătos de alimentare

Dacă sunteți însărcinată, alăptaţi, luaţi medicamente sau suferiți de o afecțiune medicală, este obligatoriu să consultați medicul înainte de administrare.

Rolul componentelor:
Boswellia serrata este o specie de arbore din familia Burseraceae care vegetează zonele uscate din regiunile montane din India, nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Denumită popular tămâie indiană, este evident înrudită cu mai cunoscutul arbore care produce tămâia, şi, la fel ca acesta, trunchiul Boswelliei produce o substanţă rezinoasă cunoscută printre localnici sub numele de guggul sau shallaki (din sanscrită).
Denumirea generică Boswellia a fost dată după Dr. Boswell din Grădina Botanică din Edinburgh, prieten al directorului Grădinii Botanice din Calcutta, William Roxburgh. Denumirea specifică serrata provine din cuvântul serra (fierăstrău) referindu-se la marginea dinţată a frunzelor.
Boswellia serrata este una din plantele antice cele mai valoroase în medicina Ayurvedică. „Gajabhakshya”, o denumire sanscrită utilizată uneori pentru Boswellia, sugerează faptul că elefanţii se bucură de această plantă ca parte din dieta lor.
Se cunosc trei texte renumite din fundamentele ştiinţei Ayurvedice clasice care îşi are rădăcinile în India: Charaka’s Charaka Samhita (c.B.C. 700), primul text medical fundamental; Susruta’s Susruta Samhita (c.B.C. 600), care se presupune că a reunit întreaga cunoaştere medicală, cu o concentrare aparte pe chirurgie; şi tomul cuprinzând două volume – Astanga Samgraha şi Astanga Hridaya (c.130-200 A.D.), scris de Vagbhata cel Bătrân şi Vagbhata cel Tânăr, care sintetizează lucrările scrierilor anterioare şi sumarizează cele opt părţi ale medicinei Ajurvedice în versuri şi proză. Primele două texte descriu activitatea antireumatică şi antiartritică a rezinei arborelui. Pe lângă utilizarea sa benefică în artrite, această rezină este menţionată, de asemenea, în textele de medicină tradiţională Unani ca un remediu eficient în diaree, dizenterie, viermi intestinali, abcese, febră (antipiretic), afecţiuni ale pielii şi sângelui, afecţiuni cardiovasculare, afte bucale, dureri de gât, bronşite, astm, tuse, scurgeri vaginale, calviţie, icter, hemoroizi, dismenoree, şi pentru stimularea ficatului. Este considerată, de asemenea, diaforetică, astringentă, diuretică şi stimulentă.
Medicina modernă o recomandă ca antiartritică, antiinflamatoare, antihiperlipidemică (pentru controlul lipidelor serice), antiaterosclerotică (reduce riscul formării ateroamelor), analgezică şi hepatoprotectoare.
Rezina extrasă din Boswellia conţine monoterpene, diterpene şi triterpene (α şi β-amirine) acizi triterpenici pentaciclici (acizii boswelici) şi tetraciclici.
Studiile ştiinţifice desfăşurate asupra acestei plante au revelat faptul că rezinele manifestă potenţial efect antifungic, anticoagulant, juvenomimetic şi anticarcinogenic. Investigaţiile au mai arătat, de asemenea, efecte benefice în imunomodulaţie, în astmul bronşic, poliartrite, hepatita C, colite şi afecţiunea Crohn.
Recent s-a descoperit faptul că uleiul din Boswellia pare să distingă celulele canceroase de celulele normale ale vezicii urinare şi suprimă dezvoltarea primelor. Analizele micrometrice şi bioinformatice au propus mai multe căi metabolice care pot fi activate de tămâia indiană pentru a induce moartea celulelor canceroase din vezica urinară, sugerând astfel faptul că aceasta reprezintă un agent intravezical alternativ în tratamentul cancerului de vezică urinară.

Curcuma longa L. - Plantă perenă originară din Asia, cu rizom ovat-cilindric, voluminos, de culoare portocalie intensă la interior.
Turmericul, alături de alte specii ale genului Curcuma, creşte spontan în pădurile Asiei de Sud în India, Indonezia, Indochina şi unele insule din Pacific. În toate aceste zone planta este tradiţional utilizată atât în domeniul culinar cât şi în cel medical, din timpuri străvechi. A fost folosită în ceremoniile religioase, semnificând viaţa, puritatea şi prosperitatea.
În sistemul de medicină indiană tradiţională ayurveda, turmericul este cunoscut pentru îmbunătăţirea digestiei, a florei intestinale, pentru eliminarea viermilor intestinali şi reducerea balonării, pentru detoxifierea ficatului şi susţinerea funcţionării acestuia şi a vezicii biliare, normalizarea menstruaţiei, pentru reducerea inflamaţiilor şi a disconfortului cauzat de artrite, ca şi purificator al sângelui, în tuse şi astm, şi de asemenea în aplicaţii locale pentru arsuri, luxaţii, tăieturi, contuzii, muşcături de insecte, ca antibacterian şi antifungic acolo unde este cazul.
Locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii, demult, îl utilizau în cazul infecţiilor sinusale, infecţiilor în ureche, şi ulcerelor gastrointestinale.
Turmericul este extensiv utilizat în medicina tradiţională chineză, este oficial în Farmacopeea Republicii Populare Chineze şi de asemenea şi în Codexul Fito-Medical Japonez, având mai multe indicaţii terapeutice printre care balonare abdominală, dureri renale, amenoree.
Grecii antici cunoşteau turmericul, dar utilizarea sa era sporadică, şi în special pentru prepararea de coloranţi galben-portocalii. În 1870 chimiştii au descoperit faptul că pulberea galben-portocalie din rădăcinile de turmeric virează în maron-roşietic atunci când este expusă în mediul alcalin, această descoperire ducând la dezvoltarea hârtiei de turmeric utilizată pentru testul de alcalinitate.
Cărţile europene medicale vechi aduc puţine menţiuni privind turmericul. Marco Polo face referire la turmeric ca fiind un şofran indian folosit pentru colorarea hainelor. Medicii eclectici îl foloseau în preparatele medicinale mai mult pentru a le conferi culoare acestora. Există menţiuni care susţin că era considerat tratament pentru icter, dar pe lângă aceste utilizări a fost aproape ignorat în Europa, până târziu, în secolul XX. Cercetările serioase asupra rizomului de turmeric au început în 1920 în Germania, sescviterpenele din acesta au fost prima dată izolate în 1926, cărora le-a şi fost atribuită activitatea terapeutică, iar mai târziu, în 1936, au fost comparate materialul vegetal, cu extractul total, ca şi cu constituenţii izolaţi. Rezultatele experimentelor efectuate au arătat că turmericul, prin compuşii săi, stimulează fluxul biliar, în parte prin stimularea contracţiilor  vezicii biliare, în parte prin creşterea secreţiei de bilă. Independent, cercetările din Asia au validat aceleaşi proprietăţi ale turmericului, dar interesul s-a extins aici şi în aria efectului hepatoprotector, aducând descoperiri importante în această privinţă.
Până acum, în privinţa turmericului s-au demonstrat în special activitatea antihepatotoxică, efectul de a preveni fluctuaţii mari ale colesterolului după mese, potenţialul antiinflamator realizat printr-un mecanism adrenal.
Rizomii de turmeric conţin carbohidraţi, curcuminoide, polipeptide, proteine, ulei esenţial şi ulei gras, cărora li se atribuie în prezent proprietăţi digestive, coleretic-colagoge, antiinflamatoare cu potenţial benefic în cazul artritelor, hepatoprotectoare, antibiotice, antiaterosclerotice, antidiabetice, antistres, de vindecare a rănilor.

Salix alba (Salicaceae)-În gândirea creştină, simbolismul salciei este întâlnit pentru prima dată în scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce şi-au dăruit viaţa lui Hristos, nu au ramas în moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia, este primul copac de la noi care înfrunzeşte primăvara şi care se adaptează uşor la orice tip de schimbări de temperatură, creşte în locuri umede, pe malul apelor, în lunci, la câmpie şi deal, dar şi în parcurile din oraşe. Este un arbore foios, cu rădăcina trasantă, puternică. Florile sunt galben verzui și apar odată cu frunzele. Salcia înflorește în martie-aprilie şi are o longevitate de 80-100 de ani.
De la salcie, în scop terapeutic se foloseşte scoarţa de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosită de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei şi febrei, scoarţa de salcie albă a devenit importantă în urmă cu peste o sută de ani, când i-au fost descoperite şi au fost izolate principalele substanţe active care îi conferă calitatea de medicament naturist, şi anume salicina, nimic altceva decât aspirina naturală. Aceasta are efecte tonice, antiseptice şi antiinflamatoare, sedative, astringente şi antireumatismale şi poate fi folosită cu succes în tratarea artritei, artozei şi puseelor reumatismale, în tendinită, gută şi sciatică.
Leacurile pe baza de salcie sunt contraindicate in boli renale, dermatite de contact, astm bronsic. Supradozajul poate, de asemenea, provoca toxiinfectii.
Frumoasa, romantica, visatoare, tremuratoare, salcia este unul din copacii folositi cu suces in silvoterapie, terapia cu copaci.