IMUNOPLANT 60 capsule Steaua Divina

IMUNOPLANT 60 capsule Steaua Divina

Imunitate maximă!

Imunoplant capsule stimulează capacitatea de autoapărare a organismului. 

Ingrediente:

• Anason (Pimpinella anisum),
• Cătină (Hippophae rhamnoides),
• Echinacea (Echinaceae angustifolia),
• Măslin (Olea europaea),
• Propolis,
• capsulă vegetală. 

Mod de prezentare: flacon cu 60 capsule a câte 500mg fiecare.

Mod de utilizare: 

• adulţi şi copii peste 15 ani câte 2 capsule de 3 ori pe zi, înainte de masă, sau după sfatul medicului. 
• copii între 10 şi 14 ani câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, sau după sfatul medicului.
• copii între 5 şi 10 ani câte 1 capsulă de 2 ori pe zi, sau după sfatul medicului.

Se recomandă ingerarea cu multă apă, pentru a asigura ajungerea capsulelor în stomac.

Recomandăm deschiderea capsulelor şi administrarea pulberii de plante sublingual (se ţine sub limbă 5—10 minute, apoi se înghite cu apă). Pentru un efect maxim se recomandă utilizarea produsului timp de 3 luni.

Precauţii la administrare: sarcină, alăptare.

Contraindicaţii: alergie la oricare dintre componentele produsului. 

Reacţii adverse: Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Interacţiuni medicamentoase: la pacienții sub medicație anticoagulantă dozele vor fi stabilite de către medic.

Produsul nu conţine substanţe cu potenţial alergenic.

Produsul este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.

A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.

A se feri de lumină şi umiditate.

Produs realizat într-un sistem de management al calității certificat conform SR EN ISO 9001:2015 de către TÜV THÜRINGEN Germania. 

Notificat de S.N.P.M.A.P.S. cu nr. AA 5462/ 2012

Rolul componentelor:

Echinacea are o tradiţie îndelungată în cultura indienilor din ţinuturile Americii de Nord, care o preferau pentru menţinerea sănătăţii în timpul iernii. În acest scop, indienii aplicau cataplasme cu rădăcină, şi consumau ceaiuri de Echinacea. Planta a fost foarte folosită în America până în anii ’40, iar europenii, care au descoperit-o în anii ’30, o folosesc constant şi intens şi astăzi.

Botaniştii au numit-o Echinus (arici de mare) pentru a descrie centrul florii, în formă de con ghimpos. Sute de studii ştiinţifice au dovedit că Echinacea sprijină funcţiile sistemului imunitar.

Echinacea este o plantă perenă, de 100-150 cm înălțime, cu frunze lanceolat ascuțite la vârf și dințate. Florile sunt dispuse solitar la vârfurile ramurilor. Florile tubulare sunt așezate bombat, sub formă de cupă întoarsă, înconjurate de flori ligulate, de culoare roz până la roșu intens. Înfloresc din luna iunie până în octombrie. Speciile de Echinacea sînt originare din nordul Americii, trei dintre ele (E.purpurea, E.pallida, E.angustifolia) prezentînd interes medical.

Folosită încă din vremuri îndepărtate pentru tratarea diverselor infecții și pentru întărirea sistemului imunitar, în zilele noastre extractul de echinaceea este cunoscut și pentru efectele benefice pe care le aduce în caz de gripă, răceală și sindromul oboselii cronice. Planta a fost utilizată în medicina populară a amerindienilor, în special pentru protecţia faţă de infecţiile respiratorii, gripă sau muşcăturile de şarpe. Peste 350 de studii clinice atestă efectele de tip imuno protector al Echinaceei în evoluţia infecţiilor respiratorii, ca şi posibilitatea utilizării ei în profilaxia acestor boli. Se recomandă administrarea preparatelor de echinacea încă de la apariţia primelor semne de boală şi pînă la dispariţia lor. Se utilizează sub formă de infuzie, capsule, sirop, comprimate iar extern intră în compoziția unor creme. Din echinaceea se pot folosi rădăcinile și floarea. Rădăcinile sunt mai des utilizate decât florile. Rădăcinile se obțin de la plante cu vârste mai mari de 4 ani iar florile se culeg când sunt complet deschise.

Echinacea conține substanțe active (polizaharide, alchilamide, flavonoide, uleiuri esențiale) care reduc intensitatea durerii, ameliorează inflamația, grăbesc cicatrizarea leziunilor și au puternic efect antioxidant.

Catina este un arbust tufos şi spinos originar din Europa şi Asia, înalt de până la 3 m, cu frunze îngust lanceolate pe partea inferioară cu peri argintii. Florile mici, galbene, dispuse în inflorescenţe globuloase, apar înaintea frunzelor. Fructele portocalii, sferice, cu sâmbure tare, se recoltează în perioada august-octombrie, până la primul îngheţ.

Termenul Hippophae derivă din cuvintele greceşti hippo care înseamnă cal, şi phaos care înseamnă lucios. În Grecia antică, fructele de cătină erau date cailor pentru a avea blana lucioasă.

Originea în timp a cultivării şi utilizării cătinei nu este cunoscută, ea a fost utilizată medicinal în China, Mongolia şi Tibet de cel puţin 12 secole pentru multe afecţiuni.

Fructele sunt pe larg folosite în lumea întreagă, putând fi consumate sub formă de sucuri, siropuri, sosuri, jeleu sau marmeladă, sau amestecate cu lapte sau brânză.

În 1988 China a desemnat băuturile din cătina pentru sportivi ca băuturi oficiale pentru atleţii săi la Olimpiada de la Seul. Cosmonauţii ruşi au primit suplimente constând în băuturi pe bază de cătină pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi a rezistenţei la stres în spaţiu.

Ca multe alte fructe, şi cele de cătină sunt bogate în vitamine (A, C, E şi K) şi o varietate de bioflavonoide şi carotenoide, alături de o combinaţie de acizi organici care se presupune că contribuie la presupusele proprietăţi anticarcinogenice.

Având efecte tonice, energizante, hepatoprotectoare, de vindecare a rănilor, de stimulare a imunităţii şi antioxidante, fructele de cătină sunt utile ca tonic general, într-o largă varietate de afecţiuni, în boli inflamatorii, pulmonare, afecţiuni hepatice, ulcer stomacal, afecţiuni metabolice, la prevenirea răcelilor, a bolilor cardiovasculare, şi la reducerea efectelor secundare ale tratamentelor în cancer; ajută la vindecarea rănilor şi multor afecţiuni cutanate, susţine sănătatea pielii.

Activitatea antioxidantă este bine documentată şi stă la baza potenţialului anti-îmbătrânire al fructelor de cătină.

Anasonul este o plantă aromatică specială, cu o istorie dramatică și amuzantă, în același timp. Pitagora îl recomanda drept tratament pentru epilepsie, iar câteva sute de ani mai târziu, anasonul era (prin secolul al XIV-lea) atât de valoros, încât din taxele de import pentru el a fost reparat Podul Londrei. În Imperiul Roman era cultivat în regiunea Toscanei şi era utilizat cu preponderență de aristrocrație, după festinurile tradiţionale ale patricienilor, pentru efectele sale calmante asupra sistemului digestiv. În Europa Centrală ajunge în secolul al IX-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, care a promulgat reglementări clare privind speciile ce pot fi cultivate în incinta mănăstirilor sau de clasele nobiliare, precizând plantele şi condimentele ce pot fi utilizate în hrana oamenilor şi animalelor

Este o plantă erbacee, anuală, înaltă de 50-70cm, cu frunze puține. Are flori cu petale albe ce înfloresc în iulie-august. Fructele au o culoare cenușiu-verzuie și sunt acoperite cu peri scurți și au miros aromat. Acestea se recoltează în august-septembrie.

Anasonul este bogat în ulei volatil, iar principalul component al acestuia este antolul. Pe lângă ulei volatil, anasonul mai conține și uleiuri grase, cumarine, substanțe proteice, vitamine și flavonoide.

Cu o asemenea compoziție, anasonul are proprietăți expectorante, antiseptice, antispastice. Totodată stimulează secreția salivară, gastrică, intestinală și pancreatică dar acționează și asupra sistemului nervos central, asupra căruia, în doze terapeutice, are efect stimulant în special asupra centrilor respirației și circulației. Se utilizează în tratarea insomniilor, asteniei nervoase, migrenelor, vertijurilor, reumatismului. Se poate administra și la mamele care alăptează pentru creșterea producției de lapte cât și la copiii mici contra colicilor.

Substanțele conținute de fructele de anason îi conferă acestuia proprietăți aromatizante, fiind utilizat și ca un condiment alimentar. Semințele de anason sunt utile și pentru creșterea poftei de mâncare.

Măslinul este un arbore originar din Siria și zonele de litoral din Turcia, foarte răspândit și în Grecia continentală și în arhipelagul elen. Este considerat „arborele veșnic roditor”, fiind un arbore cu o longevitate extraordină, având o uimitoare putere de regenerare, dând mereu rădăcini și lăstari noi. Are o tulpină înaltă de 10-20m, florile sunt albe iar fructul este o drupă verde la început, apoi roșie și neagră la maturitate. Înflorește în luna mai. O frumoasă legendă care se referă la apariţia măslinului pe pământ este legată de întemeierea oraşului Atena, viitoarea capitală a Greciei. Se păstrează versiunea că Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că va dărui noul oraş acelui zeu care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia oraşului s-a declanşat între Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii. Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu suliţa în pământ, unde a răsărit un măslin. Întrucât locuitorii oraşului au preferat fructele de măslin în locul apei sărate, Zeus a decis acordarea drepturilor asupra noului oraş zeiţei Atena, oraşul urmând să poarte numele de Atena. Se spune că în locul unde s-a născut această legendă s-a păstrat un măslin din care s-au răspândit toţi măslinii existenţi pe coastele stâncoase ale Greciei. Ca plantă medicinală, măslinul a fost intens studiat pentru diversele proprietăți terapeutice. Atât frunzele cât și fructele (măsline) au o compoziție bogată și sunt utilizate în diverse patologii. Măslinele sunt foarte bogate in fier, dar și o sursă prețioasă de vitamina E, fibre și cupru. Măslinele au în compoziția lor grăsimi monosaturate, care fac din acestea un aliment prețios în combaterea afecțiunilor cardiace. Vitamina E este un antioxidant puternic astfel încât consumul de măsline sau de ulei de măsline echivalează cu un medicament care combate afecțiunile cardiovasculare și procesele de îmbătrânire celulară ca urmare a acțiunii radicalilor liberi. Datorită fibrelor pe care le conține, măslinele sunt deosebit de prețioase pentru un sistem digestiv sănătos. Despre măsline se mai poate spune ca au un puternic efect antiinflamator, ceea ce le face eficiente în combaterea și ameliorarea simptomelor în astm, afecțiuni reumatismale și artrită. Prin procesare, din măsline se extrage unul din cele mai sănătoase uleiuri vegetale, folosit atât în bucătărie cât și de leac împotriva multor afecțiuni, interne sau externe. Despre uleiul de măsline Homer spunea că este „aurul lichid” al vremii, dovadă că din vechime era cunoscut și apreciat pentru calitățile sale. Frunzele de măslin au acțiune antihipertensivă (ajută la scăderea presiunii sângelui și îmbunătățește funcția aparatului circulator), diuretică, emolientă, nutritivă, laxativă, hipocolesterolemiantă (îmbunătățesc echilibrul găsimilor din sânge), antioxidantă (inhibarea activității oxidazelor), antibacteriană, antivirală, antifungică. Sunt bogate iridoide monoterpene (6-9% oleoropină, ligustrozida, oleozida și esterul său) și fitosteroli (oleostranol, steroleozid).

Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.

El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.

Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.

Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.

Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.

O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.

Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.

Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).

Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.

Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.

În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.

Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.