GEMODERIVAT MLADITE DE MACES - Hofigal

GEMODERIVAT MACESE 30MONODOZE - Hofigal

Un bun remediu împotriva îmbătrânirii precoce, antispastică, stimulează metabolismul protidic.

Beneficii:

-Antisclerotică vasculară, de reglare a funcţionalităţii şi motricităţii intestinale;
-Un bun remediu împotriva îmbătrânirii precoce, antispastică;
-Stimulează metabolismul protidic (normalizează valorile albuminelor, alfa2, beta şi gamaglobulinelor din serul sanguin), corectează dismicrobismul căilor urinare, antiinflamatoare, tonică generală.

Compozitie:

O monodoză de 2,0 ml conţine extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH din mlădiţe proaspete de merişor de munte (Vaccinium vitis-idaea). Conţine alcool etilic 45% vol.

Administrare:

1 monodoză de 2,0 ml de 1-2 ori pe zi, diluată în puţină apă, cu 15 minute înainte de mesele principale sau la recomandarea medicului.
Preparatul diluat se soarbe lent şi se ţine cât mai mult în gură pentru favorizarea absorbţiei prin mucoasa bucală.
În funcţie de afecţiune se poate asocia şi cu alte extracte glicerinohidroalcoolice (în colibaciloze intestinale cu afinul; în meteorism intestinal prin dismicrobism şi disbioză intestinală cu nucul; în senescenţă hormonală cu rozmarinul şi zmeurul; în tulburări de premenopauză şi menopauză cu salcie-amenţi şi zmeurul). La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.
Produsul este un supliment alimentar care nu înlocuiește un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos.

Rolul componentelor:
Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.