Echilibrarea meridianului energetic INTESTIN GROS tinctura 100 ml Steaua Divina

Echilibrarea meridianului  energetic INTESTIN GROS tinctura 100 ml Steaua Divina

Meridian Intestin Gros extract hidroalcoolic din 11 plante medicinale cu efect adjuvant in protectia intestinului gros.

Conform medicinei chineze Meridianul Intestin Gros atunci cand este echilibrat energetic contribuie la mentinerea in stare optima a digestiei dar ne ofera si capacitatea de a ne adapta la situatiile noi pe care ni le ofera viata.

Compozitie:

• Chimen (Carum carvi),
• Coriandru (Coriandrum sativum),
• Dovleac (Curcubita pepo),
• Frasin (Frasinus excelsior),
• Iarba-mare (Inula helenium),
• In (Linum usitatissimum),
• Maces (Rosa canina),
• Marar (Anethum graveolens),
• Nalba-mare (Althaea officinalis),
• Revent (Rheum officinale),
• Sunatoare (Hypericum perfoartum),
• alcool etilic alimentar,
• apa deionizata.

Actiuni:

• regleaza tranzitul intestinal
• antispastic
• antiinflamator intestinal
• anticolitic
• detoxifiant al colonului
• antiseptic intestinal

Indicatii: Se recomanda ca adjuvant in:

• constipatie
• colon iritabil
• hemoroizi
• colici abdominale
• colita
• paraziti intestinali

Precautii la administrare: Nu este cazul.

Contraindicatii: Nu exista contraindicatii.

Administrare: O jumatate de lingurita de 4 ori pe zi inainte de masa intr-o lingurita de miere de albine sau intr-un pahar cu apa. Pentru un efect maxim se recomanda utilizarea produsului timp de 3 luni impreuna cu produsul Meridian Intestin Gros capsule.

Rolul componentelor:

Chimen - Nativ în Europa, cultivat îndeosebi ca plantă aromatică, prezintă aspect ierbos, tulpină fistuloasă ajungând până la 1 m, cu frunzele bazale de multe ori penate, cele superioare cu lobi liniari. Inflorescenţele, umbele situate la capetele ramurilor, purtând flori alburii sau roşietice; fructele, achene de 3-7 mm lungime de culoare cenuşie-brună, cu 5 coaste dstincte, mai deschise la culoare. Recoltarea fructelor se face de la mijlocul lui iunie până la mijlocul lui iulie.

Foarte utilizat încă din antichitate de arabi, menţionat în scrierile vechi de Dioscorides şi de Plinius. Denumirea derivă din latinescul carui, arabicul al-karāwiyā, şi probabil din grecescul karon.

Prescris de Dioscorides pentru fetele „palide la faţă”, chimenul are o lungă istorie de utilizate ca şi carminativ, recomandarea sa pentru probleme digestive apărând în consemnările antice egiptene, iar în Europa cel târziu din Evul Mediu, când a devenit foarte popular.

Conform vechilor superstiţii, chimenul ferea de furt orice obiect îl conţinea, iar la unele popoare se folosea în poţiuni de dragoste, pentru a reţine pe iubitul nestatornic.

Pe lângă binecunoscuta lui utilizare ca şi condiment şi aromatizant în domeniul culinar, chimenul este util ca digestiv, în caz de balonare şi pentru stimularea apetitului, având efect stomahic, carminativ, colagog; mai are efect emenagog şi expectorant; se administrează alături de laxative/purgative pentru a preveni colicile. Uleiul este de asemenea util în sindromul colonului iritabil.

Uleiul volatil a arătat activitate fungicidă.

În medicina populară mai este folosit ca galactogog, iar uleiul esenţial se utilizează în produse pentru spălături de gură şi gargară, frecţii pentru piele.

Uleiul extras din fructe se foloseşte ca ingredient în lichioruri, brânzeturi, pâine.

Responsabil pentru efectele chimenului este ulei volatil (3-7%) conţinând carvonă, limonen şi alte termene; fructele mai conţin ulei gras, proteine şi flavonoide.

Îndelunga sa utilizare în afecţiuni digestive i-a dovedit eficienţa, iar numeroase studii ştiinţifice au arătat utilitatea chimenului în combinaţii cu alte plante în dispepsie.

Coriandrul este originar din sudul Europei şi Asia, coriandrul este o plantă anuală, ierboasă. Frunzele bazale lung peţionale, cele mijlocii 1-2 penat-sectate, iar cele superioare de trei ori sectate cu lacinii rare, înguste. Flori cu petale albe sau roz-violaceu, grupate în umbele compuse. Fructele diachene mici, sferice.

A fost menţionat în scrierile sanscrite timpurii şi în cărţile mozaice, în Exod, şi apare în faimosul papirus egiptean Ebers. Fructele de coriandru au fost utilizate de evrei şi romani ca medicament, şi ca şi condiment. A fost foarte des menţionat în cartea lui Apicius Coelius (Apicius este o colecţie de reţete culinare romane). Columella (cel mai important scriitor în domeniul agriculturii), în secolul I, apoi Palladius (alt scriitor cu cărţi în domeniul agriculturii) în secolul III, au descris şi îndrumat cultivarea sa.

Medicina populară serveşte coriandru în bolile de stomac de natură inflamatorie, contra diareelor disenteriforme cu tenesme, în durerile articulare, contra viermilor intestinali, pentru sporirea secreţiei lactate etc.

Comisia E recomandă coriandrul în probleme dispeptice, pierderea apetitului.

În fitoterapia franceză este tradiţional utilizat în tratamentul simptomatic al afecţiunilor digestive precum distensia epigastrică, digestie lentă, eructaţie şi flatulenţă; ca tratament adjuvant al componentei dureroase a afecţiunilor digestive funcţionale.

Proprietăţile fructelor de coriandru se datorează în cea mai mare parte uleiului volatil, acesta având ca şi componentă majoră D-linaloolul, urmat de limonen, dar într-o cantitate mult redusă comparativ cu primul, α-pinen, camfor, α-terpineol, p-cimen etc. Datorită combinaţiei de compuşi, uleiul volatil de coriandru dezvoltă la nivel sistemic o acţiune antistres-adaptogenă, imunomodulatoare, armonizantă hormonal şi cardiovascular, dermoregeneratoare, antimicrobiană şi de stimulare generală puternică, la care se adaugă în plan psihic un puternic efect anxiolitic, psihorelaxant şi stimulant al capacităţii de concentrare.

S-au mai efectual studii in vitro care revelează şi o acţiune antioxidantă a fracţiunii polifenolice din fructele de coriandru.

Dovleac - Se spune că în vremuri de demult exista un conducător care dorea să fie cel mai înțelept și mai bogat om din lume. El a decis să adune toate gândurile înțelepte și ideile ingenioase ale omenirii și să le țină într-un dovleac. A pus dovleacul într-un copac înalt în regatul lui și în momentul în care dovleacul a căzut și s-a spart, toată înțelepciunea omenirii s-a răspândit iar în lume. Chinezii consideră dovleacul ca un puternic talisman, care absoarbe energia negativă. Se spune că dovleacul ar avea puteri magice de protecție împotriva vrăjilor. Dovleacul este un simbol tradițional al festivalului celtic vechi, felinarul din dovleac protejează recolta și casele de spiritele rele. Dovleacul este cioplit, apoi i se pune o lumânare înăuntru și astfel devine un simbol al sărbătorii de Halloween.

Dovleacul are rădăcină ramificată ce pătrunde în sol la o adâncime chiar și de 2m, tulpina târâtoare, iar frunzele sunt mari, de un verde-închis, cu forme aproximativ triunghiulare, au lobi ascuțiți și pețiol foarte lung. Florile sunt unisexuate, de culoare galben-intens, cu petalele aplecate spre exterior și caliciul în formă de cupă. Fructele cu aspect variabil în funcție de soi (pot fi rotunde, alungite, rotunjite și cilindrice, ca o pară), au pulpa densă, galbenă-portocalie. Semințele sunt plate, de forme ovale, netede, cu coaja dură și albicioasă. Recoltarea dovleacului se face în lunile septembrie-octombrie, când fructul este foarte bine copt și planta uscată. Se așează într-un loc uscat și bine aerisit, se poate depozita astfel o lungă perioadă de timp.

Calităţile terapeutice ale seminţelor de dovleac au devenit din ce în ce mai cunoscute de-a lungul timpului, astfel că medicina naturistă recomandă folosirea acestora, printre altele, în caz de paraziţi intestinali, probleme urinare, febră şi tulburări gastrice. Bogate în vitamine (E, A, complexul B), minerale (zinc, calciu, magneziu, potasiu, fier, fosfor, cupru, mangan), în proteine, acizi graşi esenţiali şi în carbohidraţi, seminţele de dovleac sunt recomandate atât pentru beneficiile lor remineralizante şi vitaminzante, cât şi pentru acţiunea lor laxativă şi sedativă. De asemenea, aceste seminţe sunt recomandate şi pentru prevenirea formării calculilor renali.

Foarte cunoscut este uleiul de dovleac, ulei ale cărui beneficii sunt bine cunoscute de mult timp de medicina tradițională. Uleiul de seminţe de dovleac conţine de şase ori mai mult acid linoleic decât uleiul de măsline. Se poate face chiar și miere de dovleac. Tinctura de dovleac se prepară acasă, turnând într-un bostan o jumătate de litru de alcool dublu rafinat, printr-un orificiu nu mai mare decât gâtul de sticlă. Închide dovleacul etanș și lasă-l la macerat 30 de zile, timp în care să-l agiți de câteva ori pe zi. Filtrează apoi lichidul și miezul fără coajă, fă-l piure în blender și amestecă-l cu alcoolul.

Frasin - Arbore din familia măslinului, înalt de până la 35 m, cu tulpina dreaptă şi ramuri îndreptate în sus. Scoarţa tânără cenuşiu-verzuie, la bază se transformă într-un ritidom negricios; muguri negrii, opuşi. Frunze opuse, imparipenat compuse, de 30-40 cm cu 7-15 perechi de foliole. Florile sunt dispuse în panicule, apar înaintea frunzelor; fructele monosamare liniar-lanceolate. În scopuri medicinale se utilizează frunzele (foliolele desprinse de pe peţiolul principal) recoltate din mai până în august.

În mitologia nordică a existat credinţa că primul bărbat a fost creat din ramurile şi „carnea” frasinului şi a stejarului, iar prima femeie din ulm. Şi astăzi există un obicei tradiţional în nord, unde în seara de Crăciun se ard ramuri de frasin pentru a aduce bunăstarea familiei.

În perioada antică, frasinul a fost considerat de o mare valoare datorită lemnului său şi a creşterii rapide. Scoarţa sa, conţinând componente amare a fost utilizată pentru tăbăcire şi ca şi colorant.

Ca plantă medicinală, frasinul a fost de asemenea cunoscut din antichitate.

Frunzele de frasin erau recomandate ca diuretic şi ca remediu pentru reumatism din vremea lui Hipocrate.

Seva de frasin a fost considerată în vechime cel mai eficient antidot pentru muşcăturile de şarpe.

Scoarţa de frasin pulverizată s-a întrebuinţat odinioară şi la nevoie se poate întrebuinţa şi astăzi ca şi chinina, având efecte tonice şi febrifuge. Scoarţa conţine glucozidul fraxină şi taninuri.

Frunzele, în doza mare au proprietăţi purgative, iar în doze normale sunt antigutoase şi antireumatismale. Mai demult serveau adesea la falsificarea ceaiului chinezesc (rusesc).

De la începutul secolului XX frunzele de frasin sunt recomandate în special ca tratament naturist pentru febră şi reumatism. Frunzele de frasin sunt pe piaţă în Spania înregistrate cadrul produselor cu utilizare tradiţională încă din 1975. În prezent, Fraxini folium reprezintă un produs vegetal medicinal în mai multe farmacopee, incluzând Farmacopeea Europeană 7.

Frunzele de frasin conţin iridoide, secoiridoide, flavonoide, triterpene, acizi fenolici simplu, cumarine în cantităţi mai reduse (fraxina), manitol, tanin principii active care le imprimă acţiune diuretică, diaforetică, laxativă.

În produsele naturiste în prezent găsim frunzele de frasin individual sau în combinaţie recomandate pentru reumatism, gută, uremie, de asemenea şi pentru constipaţie, acnee, dermatoze, furunculoză şi extern în hemoroizi, leucoree, răni greu vindecabile.