Crema Melkfett cu Extract de Chilli si Propolis 125ml AlpiFresh

Rolul componentelor:
Plantă erbacee din familia Solanaceae, nativă în America Centrală şi Asia (în special în zona Indiei), cu tulpina dreaptă, frunzele oval-ascuţite, flori albe solitare, fructele variabile ca formă: ardei gras, ardei căpresc, ardei iute, ardei franţuzesc, ardei gogoşari etc.; tot astfel variază şi culoarea – verde, galbenă, roşie. În prezent, planta este cultivată peste tot în lume, pentru fructul său, care are o largă utilizare în domeniul culinar, iar ardeiul iute cu fructul alungit şi de culoare roşie este important şi în domeniul sănătăţii.
Ardeiul a fost utilizat pentru condimentare în ţările din estul Europei din vremuri imemoriale, părând a fi cunoscut încă de către romanii din antichitate. A devenit apoi un condiment familiar în Europa sub denumirea de chilli, piper de Guinea, piper spaniol, piper-Cayenne.
În cărţile cu profil medical din secolul al XIX-lea era considerat un medicament din clasa iritantelor, acţiune în baza căreia era folosit ca revulsiv pe piele, şi, în general, ca şi gargară stimulentă în durerile de gât iritante caracteristice scarlatinei şi în tonsilite cronice. În atacurile incipiente de dureri în gât fără febră la persoanele predispuse pentru aceasta, o gargară cu ardei iute era considerată foarte bună, bineînțeles pentru persoanele care o suportau. Ardeiul era considerat de asemenea un bun stomahic, fiind utilizat pentru a preveni efectul de greață dat de unele remedii asupra stomacului şi un stimulent aromatic util în forme de dispepsie cauzate de secreția defectuoasă a sucurilor gastrice. A mai fost utilizat cu succes în atacurile de febră intermitentă, iar unii medici îl recomandau ca stimulent puternic în fazele avansate de tifos.
În medicina românească de la mijlocul secolului trecut întrebuințarea medicală a ardeiului iute avea în vedere proprietăţile sale excitant-digestive, dar şi iritante, eficace în dispepsia atonică; apoi, efectul decongestiv, fiind întrebuințat uneori contra hemoroizilor. Luat în tinctură 1/5, 10-30 picături într-o băutură amară producea asupra stomacului o senzaţie similară celei a alcoolului, motiv pentru care se prescria ca medicament antialcoolic. Extern era folosit pentru efectul de rubefiere, fiind aplicat în tinctură pe vată, pensulaţiuni sau fricţiuni. Se mai considera că ardeiul combate bolile produse prin carenţa sau avitaminoza B1, C şi A.
În compoziţia chimică a ardeiului iute intră capsicina, capsaicina (o alchilamidă care îi conferă iuţeala gustului), capsicol (esenţă), substanţe rezinoase (oleorezine) şi numeroase carotenoide (capsantină, capsarubină), flavone, vitamina C.
Extractele alcoolice cu conţinut bogat în alcaloizi sunt pe larg folosite astăzi ca revulsive puternice, extern pentru frecţii şi îmbibarea pansamentelor termogene, indicate pentru tratamentul mialgiilor reumatice, sciatică, lumbago.
Cercetările ştiinţifice au mai revelat şi alte efecte, precum efectul antimicrobian, detoxifiant, gastroprotector şi un efect pozitiv util în curele de slăbire, datorită stimulării producerii de energie la nivel celular pe baza arderii grăsimilor.

Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.
El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.
Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.
Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.
Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.
O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.
Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.
Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).
Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.
Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.
În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.
Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.