CREMA FACE CARE CREMA HIDRADANTA LUMINIOZITATE 50ML Cosmetic Plant

CREMA FACE CARE CREMA HIDRADANTA LUMINIOZITATE 50ML Cosmetic Plant

Crema combină eficient TRIPLĂ ACȚIUNE sinergică a complexului 100 % vegetal BRIGHT Oléoactif® (un amestec de extracte vegetale, ECOcertificat, realizat grație tehnologiei de extracție oléo-éco-patentată), care restabilește luminozitatea tenului, îi uniformizează nuanța și reduce petele pigmentare.

90% ingrediente naturale

0% parabeni, parafine, coloranți, siliconi

Testat dermatologic.

Cu o textură lejeră, crema combină eficient TRIPLA ACȚIUNE a complexului vegetal BRIGHT Oléoactif® cu efectul de hidratare al complexului de hidratare și cel de revigorare al extractului de citrice. Rezultatul este un ten intens hidratat, luminos și energizat.

BRIGHT Oléoactif®, un complex vegetal ECOcertificat din plante (lemn-dulce, nalbă, rapiță), are o TRIPLĂ ACȚIUNE sinergică: restabilește luminozitatea tenului, îi uniformizează nuanța și reduce petele pigmentare.

Complexul de hidratare, constituit dintr-un amestec de aminoacizi, zaharuri și uree, are o structură similară Factorului Natural de Hidratare al pielii și un efect de hidratare intensă ce se menține până la 48 de ore.

Extractul de citrice, bogat în oligoelemente, vitamine, polizaharide și flavonoide, are efect tonic, revigorant si energizant.

Textură: cremă lejeră

Efecte:

- hidratare

- luminozitate

- uniformizare

Mod de utilizare: Se aplică dimineața și seara pe pielea curată a feţei, gâtului și decolteului. 

Testați toleranța pe o mică porțiune a pielii gâtului, sub ureche. 

Evitați contactul direct cu ochii. 

Ingrediente INCI:

Aqua, Cetearyl Alcohol, Neopentyl Glycol Diheptanoate, Glyceryl Stearate Citrate, Methylpropanediol, Glycerin, Coco-Caprylate/Caprate, Oryza Sativa Powder*, Brassica Campestris Seed Oil*, Glycyrrhiza Glabra Root Extract*, Polyglyceryl-3 Diisostearate, Althaea Officinalis Root Extract*, Oryza Sativa Bran Extract, Urea, Sodium Hyaluronate, Malic Acid, Actinidia Chinensis (Kiwi) Fruit Juice, Citrus Aurantium Dulcis (Orange) Juice, Pyrus Malus (Apple) Juice, Citrus Paradisi (Grapefruit) Juice, Prunus Amygdalus Dulcis (Sweet Almond) Seed Extract, Butylene Glycol, Pentylene Glycol, Sodium PCA, Fructose, Maltose, Trehalose, Glucose, Allantoin, Helianthus Annuus Seed Oil, Sodium Lactate, Tocopherol, Sodium Polyacry-late, Hydrogenated Polydecene, Trideceth-6, Trideceth-9, Caprylyl Glycol, Phenylpropanol, Potassium Sorbate, Sodium Benzoate, Glyceryl Caprylate, Sodium Gluconate, Sodium Chloride, Citric Acid, Sodium Hydroxide, Citronellol, Linalool, Parfum

* ingrediente certificate organic

Rolul componentelor:

Nalba este o plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.

Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.

Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.

Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.

Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.

Plantă ierbacee, perenă, cu tulpina şi inflorescenţe de culoare albăstruie-vineţie, de unde şi numele, prevăzute cu ţepi. Tulpina înaltă de 30-60 cm este ramificată numai la partea superioară, prezintă frunze mici, rigide, cele bazale ovate, cu marginea dinţată, iar cele superioare mici, fără peţiol, palmat-sectate cu lobii dinţaţi. Florile sunt dispuse în capitule albăstrui, fructele sunt diachene păroase. Se recoltează părţile aeriene ale plantei, în timpul înfloririi, în perioada iulie-septembrie.

Rapiţa este plantă erbacee anuală, cultivată pentru seminţele ei bogate în ulei. Rapiţa are o rădăcină pivotantă slab ramificată şi adâncă până la 60-80 cm, din care creşte tulpina, lungă de 80 cm, ramificată la vârf, unde se găseşte inflorescenţa bogată.

Frunzele sale cresc în jurul tulpinii, sunt de culoarea verde, acoperite cu perişori, cu nervuri bine evidenţiate, alternante, cele de la bază sunt mai mari, cele de pe tulpină sunt laceolate şi sunt acoperite cu un strat ceros.

Florile sunt hermafrodite, cresc în mănunchi, la vârful tulpinii, sunt de culoare galben intens iar fructul este o păstaie lungă de 3-5 cm, în care cresc seminţele.

Dintre toate plantele oleaginoase,  rapiţa se situează pe locul 5 în clasamentul producţiei de ulei comestibil, uleiul de rapiţă având largi utilizari în industrie şi alimentaţie.

Rapiţa este o excelentă plantă meliferă, putând asigura producţia a 50 kg de miere la fiecare hectar de cultură. În plus, prin procesarea rapiţei se produc turte cu valoare furajeră mare, care conţin proteine (38-42%), glucide şi săruri minerale.

Ultimii ani au fost revoluţionari în ceea ce priveşte interesul investitorilor asupra rapiţei, datorită folosirii acestei plante în fabricarea biodieselului, un combustibil care este folosit pentru automobile în loc de motorină şi care este mai ieftin şi mai puţin poluant.

Însă rapiţa are şi numeroase întrebuinţări medicale, în fitoterapie fiind folosite rădăcina şi florile.

Planta conţine proteine, hidraţi de carbon, substanţe minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu), celuloză, glucide, grasimi, rezine, mucilagii şi vitamine (A, B1, B2, niacină, C, betacaroten).

Compoziţia seminţelor plantei conferă uleiului de rapiţă calităţi cicatrizante, dezinfectante, depurative, diuretice, emoliente, expectorante, vitaminizante şi nutritive.

Sub formă de infuzie sau decoct din rădăcină de rapiţă, se pot ameliora afecţiuni precum anginele pectorale, bolile renale, enteritele, guta sau chiar cancerul, în special cel mamar şi de piele.

În plus, uleiul de rapiţă are calităţi excepţionale în tratarea bolilor tubului digestiv, ajută la drenarea ficatului, elimină contipaţia şi paraziţii intestinali.

Pentru uz extern, se pot aplica comprese cu infuzie de plantă sau felii de rădăcină proaspăt recoltată, dar şi ulei de pariţă, pentru vindecarea arsurilor mai uşoare, calmarea durerilor, dar şi vindecarea abceselor, degerăturilor, furunculelor şi rănilor .