Complex Glucozamina MSM 60 tb Solgar

Rolul componentelor:
Glucozamina si condroitina sunt parte integranta a cartilajului normal.Cartilajul se comporta ca un tampon intre oasele ce formeaza o articulatie.
Glucozamanina, denumita si citosamina, este o substanta naturala ce se gaseste in cochilia scoicilor.
Este disponibila sub diferite forme precum clorura de glucozamina, N-acetil-glucozamina (NAG) si sulfatul de glucozamina care este o sare a glucozaminei. Glucozamina este, de asemenea, disponibila sub forme suntetice. Organismul absoarbe bine glucozamina.
Condroitina se gaseste, de asemenea, sub forma naturala in cartilajul de rechin sau bovine sau sub forma sintetica. Condroitina este, de asemenea, intalnita sub forma de sulfatul de condroitina, acidul condroitin-sulfuric sau consurid.
Sulfatul de condroitina este o combinatie a condroitinei cu saruri minerale. Glucozamina si condroitina sunt disponibile sub forma de tablete, capsule, pudra sau sub forma lichida si se administreaza impreuna sau cu alte suplimente nutritive. Glucozamina poate fi administrata separat ca un supliment nutritiv pentru articulatii.
Sulfatii de glucozamina si condroitina sunt administrati pacientilor cu osteoartrite pentru reducerea durerilor articulare. Condroitina este studiata si pentru folosirea ei ca medicatie anticoagulanta (impiedica formarea cheagurilor de sange).
Studiile arata ca sulfatii de glucozamina si condroitina pot diminua durerea din osteoartrite si imbunatati performantele articulatiei. Unele studii demonstraza ca glucozamina este la fel de eficace ca ibuprofenul in diminuarea durerii articulare din osteoartrite, in special pentru articulatia genunchiului dar cu mai putine efecte adverse.
Cercetarile continua in prezent pentru a demonstra daca condroitina si glucozamina refac si cartilajul dar pana in prezent nu exista date care sa sugereze acest fapt.

MSM este prescurtarea pentru Metil Sulfonil Metan, o formă organică a sulfului. MSM aduce numeroase beneficii sănătății, fiind esențial în buna funcționare a organismului.
Formula chimică pentru MSM este CH3SO2CH3. Aceasta este forma sub care se găsește sulful în natură în toate organismele vii, în care este biologic activ.
Sulful biologic activ are proprietăți preventive și terapeutice. Proprietățile medicinale ale sulfului biologic sunt profunde și se bazează, totodată, pe principii evidente. Datorită acestor caracteristici, descoperirea rolului sulfului biologic în sănătate, precum și a procesului care a făcut posibilă prescrierea acestuia sub forma unor suplimente, sunt în general considerate printre cele mai mari progrese în medicina ortomoleculară din a doua jumătate a acestui secol.
MSM este necesar producerii de colagen. Atât pielea fără fermitate și ridată, cât și cea uscată și crăpată apar din cauza lipsei de colagen. MSM funcționează împreună cu vitamina C pentru a construi țesuturi noi și sănătoase. MSM poate normaliza formarea de colagen și îmbunătăți vizibil sănătatea pielii.
Cercetările au arătat că MSM este foarte eficient în îmbunătățirea flexibilității articulațiilor. În plus, ajută la flexibilitatea pielii și țesutului muscular. Acest lucru duce la o creștere a flexibilității generale datorită redării „suculenței” țesuturilor respective.
Unul dintre cele mai importante trăsături ale MSM este acela că face celulele mai permeabile. Acest lucru înseamnă că permite ca toxinele și resturile metabolice să fie eliminate ușor din celule, în vreme ce nutrienții esențiali și apa pot pătrunde în interior. Dizolvă fosfatul de calciu, așadar deține o abilitate remarcabilă de a descompune calciul dăunător, sursa bolilor degenerative.

Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.
Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.
Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.
În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în senzaţii de rece, vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.
Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia, şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.
Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturiste de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antioxidante, cardiotonice, imunomodulatoare şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii.

Salcia este un arbore foios, care cre;te pe malul apelor, în lunci, zãvoaie, locuri umede, în zonele de deal şi câmpie. Tulpina, care adeseori poate creşte strâmbã, atinge înãlţimi de 25 (30) m. Scoarţa este la început netedã, de culoare cenuşiu-verzui, iar apoi apar crãpãturi în lungime. Frunzele au formã de lance, lungi de pânã la 10 cm, cu margini neregulate şi culoare verzui-argintiu.
Acidul acetilsalicilic, componenta principalã a renumitei aspirine, a fost extras pentru prima oarã din scoarţa de salcie, în anul 1838. Ulterior, acidul salicilic a fost sintetizat pe cale chimicã, fiind utilizat pe scarã largã în industria medicamentelor antiinflamatoare.
În scop terapeutic se recoltează scoarţa ramurilor tinere, frunzele şi florile de tip masculin (mâţişorii).
În gândirea creştină, simbolismul salciei este întâlnit pentru prima dată în scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce şi-au dăruit viaţa lui Hristos, nu au ramas în moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia, este primul copac de la noi care înfrunzeşte primăvara şi care se adaptează uşor la orice tip de schimbări de temperatură, creşte în locuri umede, pe malul apelor, în lunci, la câmpie şi deal, dar şi în parcurile din oraşe. Este un arbore foios, cu rădăcina trasantă, puternică. Florile sunt galben verzui și apar odată cu frunzele. Salcia înflorește în martie-aprilie şi are o longevitate de 80-100 de ani.
De la salcie, în scop terapeutic se foloseşte scoarţa de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosită de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei şi febrei, scoarţa de salcie albă a devenit importantă în urmă cu peste o sută de ani, când i-au fost descoperite şi au fost izolate principalele substanţe active care îi conferă calitatea de medicament naturist, şi anume salicina, nimic altceva decât aspirina naturală. Aceasta are efecte tonice, antiseptice şi antiinflamatoare, sedative, astringente şi antireumatismale şi poate fi folosită cu succes în tratarea artritei, artozei şi puseelor reumatismale, în tendinită, gută şi sciatică.
Leacurile pe baza de salcie sunt contraindicate in boli renale, dermatite de contact, astm bronsic. Supradozajul poate, de asemenea, provoca toxiinfectii.
Frumoasa, romantica, visatoare, tremuratoare, salcia este unul din copacii folositi cu suces in silvoterapie, terapia cu copaci.