Cholesteran 150 cps Pro natura

Rolul componentelor:
Denumită şi drojdie de bere sau de panificaţie (Brewer’s Yeast, Levure de Boulangerie), S. boulardii este o tulpină de drojdie (specie de ciupercă unicelulară), descoperită prima dată în 1920 de biologul francez Henri Boulard pe când acesta era în sud-vestul Asiei. Scopul călătoriei sale era acela de a găsi o tulpină de drojdie care să fie în mod special rezistentă la căldură, şi astfel potrivită pentru producerea vinului. În timpul şederii francezului în Asia a luat naştere un focar de holeră, ocazie cu care acesta a notat faptul că pentru a combate diareea asociată bolii, oamenii locului mestecau coaja fructelor de Litchi chinensis şi de Garcinia mangostana sau o fierbeau şi consumau ceaiul. Biologul francez a reuşit să izoleze substanţa care combătea diareea descoperind faptul că aceasta este tocmai drojdia care se poate dezvolta şi la temperaturi de până la 98,6 grade Fahrenheit. Găsind că este o drojdie din genul Saccharomyces (drojdiile de bere) a denumit-o după sine şi în 1947 a vândut drepturile asupra ei companiei de farmaceutice Bicodex, care continuă să deţină acest patent.
1.boulardii şi binecunoscuta drojdie de bere S. cerevisiae, fiind membre ale aceluiaşi gen, sunt foarte asemănătoare dar diferă totuşi din punct de vedere genetic, metabolic şi fiziologic. Din punct de vedere cromozomial, S. boulardii este caracterizată de prezenţa unei gene alele specifice iar studii recente au arătat faptul că genomul acestei specii prezintă trisomie a cromozomului 9, numărul alterat de copii ale genelor contribuind probabil la o rată de creştere mai ridicată şi o mai bună supravieţuire în mediu acid.
Un număr limitat de dojdii au fost identificate ca şi candidaţi pentru o nouă abordare terapeutică datorită abilităţilor acestora de a se exprima ca antigen heterolog. S. boulardii este astzăzi pe larg utilizată în probleme de digestie şi ca probiotic. Probioticele, precum sunt definite de către Organizaţia pentru Agricultură şi Aliment a Naţiunilor Unite, sunt „microorganisme vii care, administrate în cantităţi adecvate, conferă gazdei un beneficiu pentru sănătate”. Un număr tot mai mare de potenţiale beneficii pentru sănătate sunt atribuite tratamentelor cu probiotice. Au fost identificate mai multe mecanisme de acţiune, atât în mod direct asupra organismului gazdă, cât şi asupra microorganismelor patogene, aceste mecanisme cuprinzând reglarea homeostaziei microflorei intestinale, interferenţa în abilitatea microorganismelor patogene de colonizare şi infectare a mucoaselor, modularea răspunsului imun sistemic şi local, stabilizarea funcţiei gastrointestinale de barieră şi inducerea activităţii enzimatice prin favorizarea proceselor de absorbţie şi nutriţie.
Studiile de farmacocinetică au arătat faptul că după administrarea orală de liofilizat de S. boulardii echilibrarea concentraţiilor acestuia în colon se atinge în trei zile, drojdia dispărând din materia fecală la 2-5 zile după întreruperea administrării. S. boulardii prezintă caracteristici speciale care permit microorganismului să tranziteze tractul gastro-intestinal şi să fie utilizat ca probiotic. Pe durata tranzitului, drojdia interacţionează cu microflora locală şi cu mucoasa intestinală. Mai mult, studiile experimentale au arătat faptul că S. boulardii induce o protecţie împotriva patogenilor enterici, modulează răspunsul imun al gazdei, reduce inflamaţiile şi secreţiile hidroelectrolitice, inhibă toxinele bacteriene şi îmbunătăţeşte funcţionarea unor factorii trofici precum membrana ciliară intestinală şi transportorii nutrienţilor.
Această drojdie nonpatogenică a fost prescrisă în ultimii 30 de ani pentru profilaxia şi tratamentul afecţiunilor diareice cauzate de bacterii. S. boulardii şi-a demonstrat atât experimental cât şi clinic eficienţa în afecţiuni gastrointestinale cu componentă inflamatorie predominantă. Există, de asemenea, din ce în ce mai multe dovezi asupra faptului că microflora gastrointestinală este un factor reglator major asupra sistemului imunitar nu doar la nivelul intestinului, dar şi la nivelul altor organe. De exemplu, atunci când organismul este afectat de o infecţie cu Escherichia coli, există în intestin o tendinţă de secretare a citokinei proinflamatorii cunoscută sub numele de interleukina 8. S. boulardii a arătat un efect benefic prevenind această secreţie, reducând astfel severitatea şi toxicitatea invaziei cu E. coli. S-a demonstrat faptul că efectul S. boulardii asupra E. coli nu este acela de a reduce numărul de bacterii aderente produse, ci de a reduce numărul bacteriilor intracelulare cu 50%.
Unul din cele mai importante beneficii ale S. boulardii este acela de a controla forme variate de diaree. Studiile realizate au indicat faptul că utilizarea S. boulardii versus placebo a arătat eficienţă în reducerea formelor acute de diaree la copii şi la adulţi. Administrată concurent cu unele antibiotice S. boulardii a redus probabilitatea episoadelor adiţionale de colite pseudomembranoase la persoane care au experimentat această afecţiune. Chiar dacă scopul principal al antibioticelor este acela de a combate bacteriile ce cauzează infecţii în organism, ele pot produce efecte secundare nedorite precum diaree, dar şi crampe şi greţuri. Ca şi tratament preventiv, S. boulardii a arătat că reduce apariţia, durata şi frecvenţa acestor efecte secundare printre adulţi. O serie de studii au mai revelat faptul că S. boulardii a diminuat senficicativ motilitatea intestinală şi a îmbunătăţit consistenţa scaunelor la persoanele sindromul colonului iritabil cu predominantă diareică.
Pe lângă acestea, datele furnizate de studii mai recente au arătat că S. boulardii administrată sub formă de vaccin oral la persoane sănătoase interacţionează în mod limitat cu mucoasa intestinală acest lucru având implicaţii importante în viitorul utilizării acesteia ca agent profilactic şi ca vector terapeutic de administrare.

Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană, la noi specie de cultură, bienală, în primul an formează o rozetă de frunze mari de culoare verde-închis pe partea superioară şi albicioase pe partea inferioară cu peri albi şi moi. În al doilea an se formează tulpini de 0,6-1,8 m, cu flori roşii-violacee.
Originile anghinarei ne sunt cunoscute în timp, de pe vremea filosofului şi naturalistului grec Theophrastus (371-287 Î.H.), Pedanius Dioscorides (40-90 D.H.), Pliniu cel Bătrân, (23-79 D.H.), care au descris-o în scrierile lor şi au folosit-o.
Grecii antici o vedeau ca pe o delicateţă şi ca pe un afrodisiac. Romanii bogati foloseau anghinarea preparată cu miere şi oţet, asezonată cu cumin, astfel ea putând să fie şi păstrată de-a lungul anului.
Începând din anii 80 D.H., maurii încep cultivarea anghinarei în zona Granadei.
Se consideră că anghinarea a fost făcută celebră de către Caterina de Medici (1519-1589). care a introdus-o în Franţa atunci când ea sa căsătorit cu regele Henric al II-lea (1519-1559), la mijlocul secolului al 16-lea.
Galenoterapia începutului de secol XX în România indica utilizarea medicinală a frunzei de anghinare ca antinevritică, indicată pentru bolile prezentând tulburări ale metabolismului hidraţilor de carbon şi tulburarea metabolismului apei, dând un tablou simptomatic polinevritic.
S-a stabilit că anghinarea posedă proprietăţi diuretice, coleretice, hipocolesterolemiante, hipolipemiante şi hepatostimulatoare.
Anghinarea este cunoscută pentru gustul ei amar, care este atribuit în mare unui compus numit cinarină, considerată unuil din principiile biologic active cele mai importante ale anghinarei. Alte principii active importante sunt flavonoidele, lactonele sescviterpenice, polifenolii şi acizii cafeoilquinici.
În anii 1970 oamenii de ştiinţă europeni au arătat prima dată abilitatea cinarinei de a reduce colesterolul la oameni. Unul din cele mai recente studii, publicat în anul 2000, a utilizat un extract din frunzele de anghinare standardizat în cinarină a stabilit efectul hipocolesterolemiant al acestuia.
Proprietăţile hepatoprotectoare şi detoxifiante ale ficatului au intrat în atenţia cercetătorilor în 1966, când s-a realizat un studiu care susţine efectele hepatoregeneratoare la şobolani. Un studiu realizat în 1987 care s-a concentrat asupra efectelor pe celulelor hepatice de şobolan supuse acţiunii nocive a unor substanţe chimice, a găsit că cinarina şi acizii cafeici au efecte hepatoprotectoare semnificative.
Utilizarea modernă a anghinarei se concentrează pe utilitatea sa în tratamentul hiperlipidemiei, hipercolesterolemiei, dispepsiei şi afecţiunilor care necesită o creştere a colerezei.