CEAI SILUETUS 90GR (SILUETA IDEALA) Faunus Plant

CEAI SILUETUS 90GR (SILUETA IDEALA) Faunus Plant

Ceaiul Siluetus este un amestec compus din 9 plante medicinale care contribuie la scăderea în greutate şi menţinerea unei greutăţi corporale normale prin favorizarea arderii grăsimilor, diureză şi laxaţie, acesta fiind recomandat în curele de slăbire și obezitate.

Acest produs este conceput pentru o cură de 12 zile.

Proprietăți: diuretic, laxativ, depurativ.

Recomandări: cure de slăbire, obezitate.

Contribuie la: 

• scăderea în greutate şi menţinerea unei greutăţi corporale normale prin favorizarea arderii grăsimilor, diureză şi laxaţie
• detoxifierea organismului

Ingrediente: Păpădie (Taraxacum officinalis) frunze (15%), Soc (Sambucus nigra) flori (15%), Boz (Sambucus ebulus) rădăcini (10%), Coada-şoricelului (Achillea millefolium) părți aeriene (10%), Cruşin (Frangula alnus) scoarță (10%), Frasin (Fraxinus excelsior) frunze (10%), Mesteacăn (Betula pendula) frunze (10%), Porumb (Zea mays) mătase (10%), Urzică (Urtica dioica) frunze (10%).

Mod de administrare: Infuzie – se prepară din 2 linguriţe cu plante adăugate la 200ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară. Se bea câte o cană cu infuzie de 3 ori pe zi, cu 30min. înainte de mese, pe stomacul gol.

Durata unei cure obișnuite este de 2-3 luni, în funcție de greutatea corporală inițială și de rezultatele scontate. Pentru rezultate superioare, se recomandă folosirea în asociere cu tinctura SILUETUS.

Contraindicații: Sarcină, alăptare, alergie la oricare dintre componentele produsului.

Produs 100% natural, obținut prin prelucrare manuală.

Nu conţine conservanţi sau coloranţi artificiali.

Produs avizat de SNPMAPS, notificare nr. 7932/2013.

Rolul componentelor: 

Plantă erbacee anuală, membră a familiei Asteraceae, subfamilia Liguliflorae, cu tulpina erectă, înaltă de 0,5-1 m, simplă sau ramificată, cu frunze alterne, liniare, adânc sectate, prevăzute cu peri mătăsoși, care le conferă o culoare alburie; florile grupate în antodii globuloase terminale, cu 7-12 flori marginale albastre, sterile, în formă de pâlnie, cele centrale mai mici.

În multe părţi ale globului, frumoasele albăstrele sunt astăzi considerate buruieni în culturi, şi astfel supuse erbicidării. Cu creșterea utilizării erbicidelor, albăstrelele au devenit din ce în ce mai rare în multe părți ale Europei. Există rapoarte care afirmă că, în Evul Mediu, albăstrelele constituiau o pacoste chiar pentru culturile din vremea aceea, nu doar din cauză că reduceau productivitatea dar și din cauză că toceau coasele şi secerile.

Albăstreaua egiptenilor antici era specia similară C. depressa, care nu este considerată ca indigenă în Egipt, ci sosită din vestul Asiei, probabil prin importul de grâne. S-a descoperit că în Egiptul antic reproducerea albăstrelelor datează încă de la jumătatea mileniului IV Î.Hr. (Epoca de Piatră spre Epoca Bronzului). Probabil datorită culorii similare cu a lotusului albastru şi a faptului că însoțea totdeauna culturile de cereale, planta a devenit un simbol al vieții şi fertilității, fiind cultivată și ca plantă de grădină, „portretizată” în fresce, și în design-urile de pe pereții și pardoselile caselor şi palatelor din perioada Amarna (1364–1347 Î.Hr.).

Din Dinastia a XVIII-a (din 1552 Î.Hr.) până în perioada greco-romană, artiştii epocii au utilizat florile de albăstrele pentru decorarea mormintelor. În mormântul lui Tut-ankh-Amun, Howard Carter (în 1922) a găsit coroane şi ghirlande de albăstrele, împreună cu petale de floare de lotus albastru pe cele trei sarcofage; plantele erau oferite decedaţilor pentru a-i însoţi pe calea lor şi pentru a le fi ajutor pentru reînviere. Exista credinţa că faraonii, la funeraliile lor, deveneau una cu Osiris, zeul fertilităţii şi ocrotitorul agriculturii, care după ce a fost ucis de fratele său Seth a devenit suveranul lumii de dincolo. Din lumea de dincolo el a fost reînviat continuu, acest fapt creând legătura dintre albăstrele, Osiris şi reînviere.

Denumirea cyanus provine din cuvântul latin care desemnează culoarea albastră, iar denumirea generică Centaurea provine de la centaurul Kiron.

În simbolismul Creştin, albăstrelele erau asociate cu Maria şi Iisus, fiind adesea reproduse în picturi ale Evului Mediu şi ale Renaşterii şi întâlnite în frescele creştine. Albăstreaua a fost de asemenea un simbol al sensibilităţii, fidelităţii şi al încrederii, sau prin contrast, un simbol al puterii şi măreţiei, aşa cum apare în tapiseria „Verdure” a Împăratului Carol al V-lea de Habsburg.

Inflorescențele de albăstrele conţin compuşi fenil-propanici (acid cafeic şi clorogenic), poliine, substanțe amare, pectine, tanin, antociani complexaţi cu fier, săruri minerale, glicozide, şi o antocianină albastră.

Toate părţile plantei sunt utilizate ca remediu tradiţional, pentru ameliorarea febrei, curăţarea sângelui, ca astringent, diuretic şi laxativ uşor, tonic amar, ca stimulent hepatic şi biliar şi pentru probleme menstruale sau leucoree, sau Candidoză vaginală (extern). Esenţa de flori de albăstrele este utilizată ca remediu pentru probleme ale ochilor, în special pentru inflamaţii şi conjunctivite şi în caz de oboseală a ochilor, în unele regiuni din Franţa numindu-se chiar „ochelari sparţi”. Planta este de asemenea utilă pentru tratarea problemelor scalpului.

Cicoarea este o plantă perenă, spontană și adesea cultivată pentru rădăcinile sale din care se extrage un surogat de cafea. În scopuri medicinale de la această plantă se întrebuințează părțile aeriene (Cichorii herba) ce se recoltează în prima perioadă de înflorire a plantei, in lunile iulie-august, când tulpinile nu au apucat încă să se întărească, rădăcinile (Cichorii radix) se recoltează în lunile septembrie-octombrie.

Rădăcina de cicoare abundă în vitamina A, B, C, E și K, dar și de potasiu, calciu, fosfor, cupru, zinc și magneziu. Are și inulină, o polizaharidă care scade riscul apariției cancerului de colon și menține oasele sănătoase. Este indicată și pentru cei care vor să aibă un nivel mai scăzut al colesterolului, stimulând și sistemul imunitar și reduce bacteriile dăunătoare datorită faptului că restabilește flora normală la nivelul intestinului. Are și efect detoxifiant, tonic și decongestionant al organelor interne datorită principiilor amare din compoziție. Rădăcina de cicoare are proprietăţi hipoglicemiante datorită taninurilor, deoarece acestea determină o reducere a absorbţiei glucozei.

Rădăcina de cicoare este un bun înlocuitor de cafea. Coaptă şi mărunţită, rădăcina se fierbe 2-3 minute cu o cană de apă fierbinte și se lasă la infuzat sub capac după care se strecoară și se poat e îndulci cu puțină miere.

ntr-o frumoasă legendă transilvăneană, cicoarea este asociată cu zâna florilor care se spală cu roua înainte de răsăritul soarelui pentru a nu fi văzută de cineva. Fiind zărită într-o dimineață de Soare, acesta s-a îndrăgostit de ea și a trimis doi luceferi s-o pețească. Zâna pamânteana îi refuză. Supărat, astrul zilei o transformă în floare de Cicoare. De atunci se spune că cicoarea stă tot timpul cu ochii după Soare până toamna târziu, iar florile ei se strâng seara, la apus, și se desfac dimineața, la răsărit.