CANDIDA CLEANSE 60CPS - Secom

Rolul componentelor:
Goldenseal (Hydrastis Canadensis) mai este cunoscuta si drept Orange Root sau Yellow Puccoon. Este o planta care se gaseste in Canada si estul Statelor Unite ale Americii si prefera zonele umbroase, impadurite. Este usor de recunoscut, fiind o planta perena, cu tulpina violacee, acoperita de puf desupra solului, iar partea subterana, in zona unde se conecteaza cu rizoml (tulpina subterana) are culoarea galbena. Tulpina de Goldenseal este noduroasa si are rolul de a depozita substantele nutritive, fiind deseori confundata cu radacina. Infloreste primavara, avand flori mici, albe, iar vara produce un singur fruct, asemanator cu cel de zmeura, pe care se regasesc 10-30 seminte.
Numele este datorat culorii galben intens sau maro a rizomului, din care se extrag si principiile active.
Goldenseal are o lunga istorie ca planta medicinala, folosita de indienii Cherockee in raceli, afectiuni digestive, boli genitale. In anul 1798 a inceput sa atraga atentia, fiind comercializata intens ca remediu pentru un spectru larg de afectiuni. Spre finalul secolului al 19-lea a fost in pragul extinctiei din cauza intrebuintarii agresive. In zilele noastre, Goldensealul folosit in formule farmaceutice, este recoltat pe plantatii specializate in cultivarea si cresterea acestei plante.
In piata suplimentelor alimentare actuale, Goldensealul este numit “antibiotic natural”. Aceasta titulatura se datoreaza continutului de berberina, substanta activa cu rol antiinfectios, antibacterian, antiviral, antifungic, antiparazitar3.
Atat extractele pe baza de Goldenseal, dar si berberina extrasa ca substanta singulara din rizomul de Goldenseal sunt folosite ca adjuvante in boli provocate de diversi agenti patogeni si care afecteaza tractulul digestiv (diaree, infectii cu H. pylori), pielea (matreata, pecingine), cavitatea bucala (afte bucale, inflamatii ale gingiilor), ochii (blefarite, conjunctivite).
Se considera ca extractul de Goldenseal are si capacitatea de a reface mucoasele de la nivelul intregului organism, inclusiv cea respiratorie, digestiva, bucala.
Dincolo de proprietatile de antibiotic natural, berberina a dat rezultate foarte bune ca adjuvant in diabet, fiind un reglator excelent al cantitatii de zahar din sange. Aceasta are rolul de reduce rezistenta organismului la insulina si de a reduce productia de glucoza la nivel hepatic.
Cercetarile actuale arata directii promitatoare in utilizarea extractului de Goldenseal si berberinei in reducerea nivelului de colesterol, fiind luata in calcul si posibilitatea ca acestea sa fie administrate in cazul pacientilor cu sindrom X-metabolic (hipertensiune arteriala, hipercolesterolemie, exces ponderal, trigliceride marite).
In zilele noastre, extractele cu proprietati benefice de Goldenseal se regasesc sub forma de capsule si tablete, ceaiul fiind o forma de utilizare depasita.
Formele moderne cu extracte benefice asigura o doza de substanta activa, fiind de preferat in terapia integratoare.
Relatia speciala cu sportivii
Pentru o perioada lunga de timp, extractul de Goldenseal a fost administrat de sportivi in scopul de ascunde urmele substantelor interzise in timpul controalelor antidoping. Aceasta idee a pornit de la cartea farmacistului John Uri Lloyd, Stringtown on the Pike. Personajul cartii, care avea un obicei din a consuma ceai de Goldenseal, a fost suspectat de otravire cu stricnina in urma unui examen medical. Ideea preluata si extrapolata pana la nivelul de ascundere a substantelor interzise, a fost infirmata in timp.

Curcuma longa L. - Plantă perenă originară din Asia, cu rizom ovat-cilindric, voluminos, de culoare portocalie intensă la interior.
Turmericul, alături de alte specii ale genului Curcuma, creşte spontan în pădurile Asiei de Sud în India, Indonezia, Indochina şi unele insule din Pacific. În toate aceste zone planta este tradiţional utilizată atât în domeniul culinar cât şi în cel medical, din timpuri străvechi. A fost folosită în ceremoniile religioase, semnificând viaţa, puritatea şi prosperitatea.
În sistemul de medicină indiană tradiţională ayurveda, turmericul este cunoscut pentru îmbunătăţirea digestiei, a florei intestinale, pentru eliminarea viermilor intestinali şi reducerea balonării, pentru detoxifierea ficatului şi susţinerea funcţionării acestuia şi a vezicii biliare, normalizarea menstruaţiei, pentru reducerea inflamaţiilor şi a disconfortului cauzat de artrite, ca şi purificator al sângelui, în tuse şi astm, şi de asemenea în aplicaţii locale pentru arsuri, luxaţii, tăieturi, contuzii, muşcături de insecte, ca antibacterian şi antifungic acolo unde este cazul.
Locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii, demult, îl utilizau în cazul infecţiilor sinusale, infecţiilor în ureche, şi ulcerelor gastrointestinale.
Turmericul este extensiv utilizat în medicina tradiţională chineză, este oficial în Farmacopeea Republicii Populare Chineze şi de asemenea şi în Codexul Fito-Medical Japonez, având mai multe indicaţii terapeutice printre care balonare abdominală, dureri renale, amenoree.
Grecii antici cunoşteau turmericul, dar utilizarea sa era sporadică, şi în special pentru prepararea de coloranţi galben-portocalii. În 1870 chimiştii au descoperit faptul că pulberea galben-portocalie din rădăcinile de turmeric virează în maron-roşietic atunci când este expusă în mediul alcalin, această descoperire ducând la dezvoltarea hârtiei de turmeric utilizată pentru testul de alcalinitate.
Cărţile europene medicale vechi aduc puţine menţiuni privind turmericul. Marco Polo face referire la turmeric ca fiind un şofran indian folosit pentru colorarea hainelor. Medicii eclectici îl foloseau în preparatele medicinale mai mult pentru a le conferi culoare acestora. Există menţiuni care susţin că era considerat tratament pentru icter, dar pe lângă aceste utilizări a fost aproape ignorat în Europa, până târziu, în secolul XX. Cercetările serioase asupra rizomului de turmeric au început în 1920 în Germania, sescviterpenele din acesta au fost prima dată izolate în 1926, cărora le-a şi fost atribuită activitatea terapeutică, iar mai târziu, în 1936, au fost comparate materialul vegetal, cu extractul total, ca şi cu constituenţii izolaţi. Rezultatele experimentelor efectuate au arătat că turmericul, prin compuşii săi, stimulează fluxul biliar, în parte prin stimularea contracţiilor  vezicii biliare, în parte prin creşterea secreţiei de bilă. Independent, cercetările din Asia au validat aceleaşi proprietăţi ale turmericului, dar interesul s-a extins aici şi în aria efectului hepatoprotector, aducând descoperiri importante în această privinţă.
Până acum, în privinţa turmericului s-au demonstrat în special activitatea antihepatotoxică, efectul de a preveni fluctuaţii mari ale colesterolului după mese, potenţialul antiinflamator realizat printr-un mecanism adrenal.
Rizomii de turmeric conţin carbohidraţi, curcuminoide, polipeptide, proteine, ulei esenţial şi ulei gras, cărora li se atribuie în prezent proprietăţi digestive, coleretic-colagoge, antiinflamatoare cu potenţial benefic în cazul artritelor, hepatoprotectoare, antibiotice, antiaterosclerotice, antidiabetice, antistres, de vindecare a rănilor.

Urzica este o plantă erbacee perenă care creşte în locuri necultivate, până la altitudinea de 1700 m.
Florile sunt mici, verzui şi înfloresc vara.
Planta se usucă la umbră, în locuri bine aerisite.
Lichidul urzicător îşi pierde efectul prin fierberea plantei.
Mugurii sunt bogaţi în vitamina C iar frunzele au efect diuretic.
Urzica vie este un bun antidot al indigestiei produse de consumul de scoici.
Este o plantă caldă, acidă, desicativă, aperitivă, emolientă, diuretică, are un bogat conţinut de fier (Urzica aparţine planetei Marte).
Conţine de asemenea provitamina A, vitaminele B2, C şi K, clorofilă, flavonoide, mucilagii, acizi esenţiali, ulei esenţial şi ulei gras.
În uz extern stimulează refacerea ţesuturilor – este cicatrizantă –
Toate părţile plantei au proprietăţi medicinale. Urzica este fortifiantă şi decongestivă hepatobiliară, remineralizantă, uşor hipoglicemiantă, reglatoare a tranzitului intestinal.
Băile cu urzică ameliorează sciatalgiile şi arteriopatiile periferice.             Plante văzute încă din vremuri străvechi ca bogate surse de sănătate și protecție spirituală, urzicile au dat naștere unor variate legende și superstiții, îndreptățite sau nu, confirmate sau nu, până în zilele noastre. Se spunea că un vas cu urzici proaspăt tăiate așezat sub patul unui bolnav avea capacitatea de a-l lecui de orice boală îi stăpânea trupul. În același timp, urzicile răspândite prin toată casa erau înzestrate cu potențialul de a îndepărta spiritele rele.
Urtica dioica este o plantă erbacee, perenă cu rădăcină subţire şi o tulpină erectă, acoperită cu peri urticaţi. Frunzele sunt peţiolate opuse, ovate, lanceolate sau ovat lanceolate, ascuţite la vârf, dinţate pe margini, cu peri urticaţi pe ambele feţe. Florile sunt dispuse în panicule iar fructul este o nuculă cu perifon persistent. Înflorește în perioada iunie-octombrie.
Acțiunile terapeutice ale urzicii sunt rezultatul unui complex de principii active existente în toate organele plantei, și anume flavonoide, săruri minerale, vitamine, carotenoide, ulei volatil și taninuri. Urzica este cunoscută pentru proprietățile sale antianemice, energizante, vitaminizante, și mineralizante în special pentru anemici. Totodată este un bun depurativ în curăţarea sângelui de toxine, și un tonic excelent pentru întărirea sistemului imunitar. În afecţiunile digestive are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice. La nivelul aparatului respirator are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare. Pentru sănătatea rinichilor are acţiuni diuretice şi drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric, fapt datorat în mare parte flavonoidelor din compoziție. Extern prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, antiseboreice, dezodorizante, urzica fiind foarte des utilizată în industria cosmetică în special la prepararea șampoanelor.
Datorită acțiunii sale diuretice, consumul prelungit de urzici poate cauza un dezechilibru electrolitic.