Crema Venifera 250ml Crevil

12,20 Lei

Acest produs nu mai este în stoc

100

Produs nou

Crevil Venifera crema pentru circulatie 250ml

Crema pentru circulatie Venifera, este un remediu naturist, pentru insuficienta venoasa cronica, circulatie periferica, ( picioare).

Mai multe detalii

Crevil Venifera crema pentru circulatie 250ml

Crema pentru circulatie Venifera, este un remediu naturist, pentru insuficienta venoasa cronica, circulatie periferica, ( picioare).
Ingrediente și proprietatile acestora

Compozitie :

-vita de vie rosie, castan salbatic, ulei de masline, arnica si galbenele.

Frunza de vita de vie rosie are capacitatea de a reface structura, elasticitatea si permeabilitatea peretilor vaselor de sânge, constituind un reputat remediu al insuficientei venoase.
De asemenea, are o actiune antioxidanta intensa oferind astfel o protectie impotriva imbatranirii pielii.
Castanul salbatic consolideaza venele.
Arnica si extractul de galbenele sunt indicate pentru picioarele umflate si au rol antiseptic
Uleiul de masline si musetelul stabilizeaza regenerarea celulelor intr-un mod natural echilibrand hidratarea pielii.
In acest mod se opreste pierderea rezistentei si elasticitatii asigurand o senzatie placuta si relaxanta.

Indicatii:

-tratament varice,
-picioare umflate,
-insuficienta venoasa manifestat la nivelul membrelor inferioare
-senzația de picioare grele

Utilizare

Aplicare locala prin masaj ușor de 1-2 ori pe zi

Rolul componentelor:
Liană din familia Vitaceae, originară din nordul şi sudul Africii şi din sud-vestul Europei, cu cârcei şi frunze palmate, florile grupate în racem simplu, mici, galbene-verzui, şi fructele bace cunoscute sub numele de struguri.
Se crede că viticultura a început în Transcaucazia în zona Armeniei şi Georgiei de astăzi, cam prin mileniul IV Î.H.
Subspecia de struguri care era cultivată atunci, şi a fost apoi îmbunătăţită, a fost Vitis vinifera sylvestris, care încă se găseşte în acele zone în flora spontană. Toate varietăţile importante de viţă cultivate în Europa provin din această specie, care a suferit şase milenii de modificări genetice prin cultivare şi selecţie. Există dovezi fizice sub forma de coji şi sâmburi de struguri cultivaţi, că viticultura s-a răspândit în Egipt şi Mesopotamia în mileniul IV Î.H. şi în Creta în mileniul III Î.H.
Cea mai timpurie dovadă a viticulturii este o amforă descoperită la Godin Tepe în Munţii Zargos, în nord-vestul Iranului, datând din 3500 Î.H., care pare să conţină pete roşii de taninuri şi acid tartaric din vinul roşu. Codul lui Hammurabi, regele Babilonului (1750 Î.H.) conţinea primele referinţe reglementative descoperite privitoare la vin şi piaţa vinicolă.
Într-o legendă persană, se spune că regele Jamshid a alungat o femeie din haremul său, iar aceasta, descurajată şi cu gândul la sinucidere, a găsit în cămara regelui un vas pe care scria „otravă” conţinând rămăşiţe de struguri stricaţi şi consideraţi necomestibili. După ce a băut fructele fermentate, ea şi-a îmbunătăţit moralul, şi astfel şi-a luat descoperirea şi a dus-o regelui, care a devenit atât de îndrăgostit de noua băutură, încât nu numai că a acceptat femeia înapoi dar a decretat de asemenea ca toată cultura de viţă din Persepolis să fie dedicată fabricării vinului.
Se mai ştie că, prima dată fenicienii, apoi grecii, au ajutat la răspândirea viticulturii în zona mediteraneană şi în Valea Rhonului în Franţa. Etruscii au introdus prima dată viticultura în nordul Italiei, apoi grecii în sudul Italiei. Romanii au adoptat şi ei viticultura, apoi legiunile lor înaintând prin Europa, au cărat efectiv cu ei butaşii de viţă. Viticultura era deja prezentă în Valea Rhonului, dar romanii au ajutat la răspândirea ei în Germania şi apoi în Anglia în secolul III, unde a înflorit pentru o vreme, ca apoi să regreseze în Evul Mediu Timpuriu, şi înflorind apoi din nou în perioada Medievală până prin anii 1300-1400, când la latitudini de 54°N a regresat din nou din cauza răcirii climei.
Din vremuri antice, au fost atribuite strugurilor şi frunzelor de viţă efecte benefice pentru sănătate, aşa cum confirmă numeroase „reţete” descrise în papirusurile egiptene, tabletele sumeriene, scierile lui Hippocrate din Cos (secolele IV-V Î.H.), Celsus (sec. I D.H.), Galen (130-201 D.H.) şi Paracelsus (1493-1541).
Cunoştinţele asupra potenţialului medicinal al viţei de vie pot fi găsite mai departe în istorie, fiind menţionate încă dintr-o ediţie din 1585 a cărţii „Dodoens’ A Nievve Herball or Historie of Plantes” fiind indicat pentru apetit, digestie, odihnă şi somn. Vinul a fost prezent în mai toate farmacopeele din secolele XVII-XVIII fiind recomandat fie ca atare fie ca bază de macerare.
Şi în medicina românească de la mijlocul secolului trecut strugurii erau consideraţi un factor terapeutic din ce în ce mai important prin abundenţa lor de substanţe nutritive. Cura cu struguri era considerată un mijloc terapeutic recomandabil persoanelor suferinde de dispepsii şi diverse tulburări funcţionale provenite dintr-o atonie gastro-intestinală, ori contra stărilor de cloroanemie, tuberculoză incipientă şi scrofuloză, neurastenie, constipaţie, ciroză, unele dermatoze, artritism etc., precum şi în bolile avitaminozice. Se citează chiar cazuri de vindecare a ascitei consecutive cirozei hepatice prin întrebuinţarea zilnică a 400 grame struguri. Strugurii conţin în mare glucoză şi levuloză, materii azotate albuminoide, materii pectice, mucilagii, uleiuri esenţiale şi grase, acid tartric, săruri minerale şi vitamine.
Frunzele de viţă sunt bogate în flavonoide, incluzând antocianine, proantocianidine oligomerice etc.
În Europa, frunzele de viţă sunt documentate în literatura medicală tradiţională pentru proprietăţile lor astringente şi homeostatice, fiind recomandate în tratamentul diareei, sîngerărilor, hmoroizilor, venelor varicoase şi altor afecţiuni circulatorii venoase.
În medicina tradiţională turcă, frunzele de viţă sunt cunoscute ca având un efect diuretic, în timp ce sucul din frunze a fost folosit pentru spălături oculare.
Populaţia indigenă nativă nord-americană folosea un ceai din frunzele unei rude, strugurii vulpii (Vitis labrusca L.) pentru tratamentul diareei, pentru hepatite, dureri de stomac şi extern pentru reumatism, dureri de cap şi febră. În medicina indiană viţa este folosiă pentru dureri de cap, disurie, scabie, afecţiuni ale pielii, gonoree, hemoroizi şi vomă.
Reconstituiri ale literaturii terapeutice din Franţa au relevat o lungă istorie a utilizării în medicina populară, unde viticultorii francezi culegeau frunzele în acelaşi moment cu strugurii, pentru a face din ele infuzie şi pastă pentru cataplasme. Infuzia era pusă în sticle şi consumată regulat în cantităţi mici. Pasta din frunze era folosită pentru tratamentul picioarelor umflate şi dureroase.
În zilele noastre, extractele din frunzele de struguri sunt folosite în produse medicamentzoase moderne recomandate în afecţiuni venoase, şi pentru efectele lor benefice asupra microcirculaţiei. Mai există dovezi ale utilizării frunzelor de viţă în Italia, unde în 1957 preparatul Bioseda a fost testat în afecţiuni vasculare ginecologice, producând un efect pozitiv asupra fragilităţii capilare. În anii 1960 în Germania s-a realizat un studiu a eficacităţii unui produs conţinând extract uscat din frunze, asupra venelor, în 1969 preparatul respectiv fiind înregistrat ca produs medicinal indicat în varice, flebite, tromboflebite, crampe musculare şi edeme ale gambelor.
În ultimii ani s-au descoperit efectele pozitive asupra sănătăţii ale unor extracte din sâmburii de struguri, acestea având proprietăţi antiaritmice, antiaterosclerotice, cardioprotectoare, antioxidante etc., iar resveratrolul din coaja strugurilor a devenit o substanţă din ce în ce mai cunoscută, şi cu cât mai studiată, cu atât mai mult se descoperă efectele sale benefice asupra sănătăţii.
Arbore de origine mediteraneană, înalt de 25-30 m, cu frunze oblong lanceolate cu marginea dinţată şi nervuri penate proeminente, florile unisexuate monoice. La noi este cultivat sau subspontan la Baia Mare şi Tismana. Fructul este închis într-o cupă sferică, spinoasă, şi este comestibil. Din fructe se prepară produse de cofetărie. În scopuri terapeutice se recoltează frunzele, Castaneae folium, în perioada iulie-august.
Prima dovadă lipsită de ambiguitate privind cultivarea castanului comestibil este raportată în datele palinologice din căteva regiuni din Anatolia, Nord-Estul Greciei şi Sud-Estul Bulgariei, şi datează din aproximativ din cca 2100-2050 Î.H. În Evul Mediu târziu (secolele XI – XVI) castanul a devenit o sursă esenţială de hrană şi lemn în zona Mediteraneană şi în părţile de sud a Europei Centrale. Perioada de aur a castanului din epoca medievală a intrat progresiv în declin, în parte din cauza unei răciri climatice, în parte din cauza introducerii unor culturi de plante alimentare precum porumbul şi cartoful, şi de asemenea din cauza revoluţiei industriale care a dus la o utilizatre mai largă a lemnului de castan pentru fabricarea cherestelei. În diferite ţări europene, în special în ţările de sus, şi în regiuni în care nu se putea cultiva grâul, cultivarea castanului a devenit predominantă, chiar indispensabilă populaţiilor ce trăiau la munte, iar obiceiurile, tradiţiile şi vieţile acestor comunităţi erau atât de strâns legate de castanul comestibil încât putem vorbi despre o „civilizaţie a castanului”. Castanele sunt astăzi comune în tot sudul Europei, în special în Italia, Corsica, Franţa şi Spania. Castanii sunt plantaţi de asemenea în parcuri, în arii de conservare tradiţionale, abilităţile sale de adaptare condiţiilor pedoclimatice ajutându-l în prezent să-şi lărgească aria, site-urile de răspândire spontană extinzându-se chiar până în zona Balticii.
Frunzele de castan comestibil conţin taninuri, flavone, compuşi fenil propanici, saponine, vitamina C, săruri de Mg şi P, având acţiune astringentă, bacteriostatică, antitusivă, fiind tradiţional utilizate în afecţiuni ale tractului respirator precum bronşita şi tusea spastică, în probleme ce afectează picioarele şi circulaţia sangvină şi diaree. Extractele mai manifestă efect de inhibare a trombinei.
Studii mai recente au evidenţiat şi un ridicat potenţial antioxidant al frunzelor de castan, manifestând prin conţinutul total de compuşi fenolici, un efect topic protector asupra speciilor reactive de oxigen, efect util în prevenirea bolilor de piele mediate prin fotoîmbătrânire şi stres oxidativ.
Un studiu publicat în 2014 arată o activitate antioxidantă din cele mai ridicate ale infuziei din florile de castan comestibil.
Castanul sălbatic, cunoscut şi sub denumirea botanică de Aesculus hippocastanum sau Aesculus vulgare, este un arbore din familia Sapindaceae, total diferit de castanul comestibil, şi a fost adus în Europa mult mai recent. Castanul sălbatic este un arbore ornamental ce poate ajunge până la 20 m înălţime, având frunze opuse, digitate, flori albe cu pete roşii sau galbene, iar fructul în formă de capsulă ţepoasă, cu 1-3 seminţe mari şi brune, cu miezul amar şi astringent. Înfloreşte din aprilie până în iunie, iar fructele se recoltează în august-septembrie. Denumirea hippocastanum, este o traducere a denumirii sale comune, care i-a fost dată datorită faptului că vindeca de tuse caii şi alte bovine.
Castanul sălbatic a fost indigen în unele zone din Asia (Persia, nordul Indiei), de unde a fost adus şi în Europa. Acum este comun în multe regiuni temperate ale lumii unde s-a răspândit rapid, fiind extensiv cultivat ca ornamental în parcuri sau de-a lungul aleilor.
Seminţele de castan abundă în amidon, dar au gust amar, dezagreabil care a prevenit utilizarea lor ca aliment. Acestea conţin 3-10% amestec de glicozide triterpenice acilate (saponine). Alţi constituenţi includ flavonoide (0,3%) în principal di- şi triglicozide ale cvercetinei şi kaempferolului, steroli, ulei esenţial şi o mare proporţie de amidon (30-60%). Derivaţii cumarinici (esculina şi fraxetina) sunt prezenţi în alte părţi ale plantei, dar nu în seminţe sau în coaja seminţelor.
Tradiţional, seminţele de castan au fost utilizate pentru tratarea venelor varicoase, a hemoroizilor, flebitei, diareei, în caz de febră şi creşterea în dimensiune a prostatei. Comisia Germană E a aprobat utilizarea lor în tratamentul insuficienţei venoase cronice la nivelul membrelor inferioare. Utilizat în fitoterapie ca adjuvant în tratamentul insuficienţei venoase cronice şi a simptomelor asociate, ca adjuvant în tratamentul venelor varicoase.
Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut întrebuinţa fructele de castan îndeosebi ca decoct, cu rezultate bune în scrofuloză; sub formă de praf, pentru combaterea catarurilor stomacale şi intestinale, diareei, colicilor, hemoroizilor, gazelor abdominale, şi apoi în tulburările circulatorii venoase din bazin şi regiunea venei porte. Coaja mai servea contra unor boli de piele, sau ca unsoare contra arsurilor provocate de arşiţa soarelui.
Utilizarea tradiţională a seminţelor de castan în afecţiuni vasculare periferice este susţinută de studii preclinice în care s-au observat efectele anti-inflamator şi de vasoprotector. S-a stabilit că extractul din sămânţa de castan are proprietate antiexudativă şi reduce permeabilitatea peretelui capilar ducând la un efect general antiedematos. Sunt disponibile date clinice care susţin efectul tonic venos – inclusiv studii efectuate pe persoane sănătoase – după administrarea orală a unei doze unice de 150 mg extract standardizat din sămânța de castan prin măsurători pletismografice efectuate la două ore după administrare, s-a constatat o creştere semnificativă a tonusului venos şi o scădere a capacităţii venoase.
StocIn Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare
Cantitate250ml

Scrie o recenzie

Crema Venifera 250ml Crevil

Crema Venifera 250ml Crevil

Crevil Venifera crema pentru circulatie 250ml

Crema pentru circulatie Venifera, este un remediu naturist, pentru insuficienta venoasa cronica, circulatie periferica, ( picioare).

*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.