Ulei Esential Ti Tree 10ML Fares

16,11 Lei

Stoc: In Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare

77

Produs nou

Ulei Esential Ti Tree 10ML Fares

Contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractul respirator şi din cel urinar.

Mai multe detalii

Ulei Esential Ti Tree 10ML Fares

Beneficii:
-contribuie la eliminarea disconfortului respirator,
-menţine o piele sănătoasă;
-susţine sănătatea aparatului uro-genital;
-contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractul respirator şi din cel urinar
-susţine apărarea imună a organismului -sub formă de comprese este eficient contra înţepăturilor de insecte, precum şi pentru menţinerea sănătăţii şi curăţeniei pielii

Compozitie:
-ulei esenţial obţinut din părţile aeriene ale speciei Melaleuca alternifolia, Fam. Myrtaceae, care conţine terpinen-4-ol, alfa-pinen, 1,8-cineol, alfa-terpinen, gama-terpinen, para-cimen.

Administrare:
Uz intern: 3-5 picături de ulei esenţial de 3 ori pe zi, amestecate cu o linguriţă de miere. În cazul diabeticilor, administrarea se face pe o bucăţică de pâine. Uleiul se administrează timp de 7-14 zile. Cura se poate repeta după o pauză de 2 săptămâni.

Uz extern:
Inhalaţii: 3-4 picături de ulei esenţial se pun într-un litru de apă fierbinte. 
Se inspiră timp de 10-15 minute stând aplecat peste vas cu capul acoperit cu un prosop.
Candela de aromaterapie: 5-6 picături în apă. Se va avea grijă ca atâta timp cât lumânarea este aprinsă farfurioara să nu rămână fără apă.
Masaj: 1-2 picături de ulei esenţial se amestecă cu 10 ml ulei gras (măsline, sâmburi de struguri, etc.). După masaj uleiul nu trebuie îndepărtat prin spălare timp de 6-8 ore. Baie: 5-7 picături de ulei esenţial se pun direct în apa de baie, sau se pot dilua cu aproximativ două linguriţe de ulei gras (cum ar fi migdale dulci, jojoba, floarea-soarelui presat la rece sau ulei de susan) sau chiar lapte. Dacă adăugaţi uleiuri esenţiale în apă prea devreme, sau în apa prea fierbinte, o mare parte se va evapora. Baia se face timp de 15-20 minute. 
Comprese: se pun 2 picături ulei esenţial la 100ml apă pentru suprafeţe mici şi 6-8 picături la 300-400 ml apă pentru suprafeţe mari. Se amestecă, apoi se înmoaie o bucată de tifon sau şervet de bumbac, se stoarce, se aşează pe zona dorită şi se acoperă cu un prosop. Se menţine compresa maxim o oră. Procedeul se repetă de 2-3 ori pe zi. Soluţie otică: 5 picături de ulei esenţial  se amestecă cu 10 ml ulei gras (măsline, sâmburi de struguri, etc.). Se picură 5-8 picături din soluţie (uşor încălzită pe baie de aburi) în ureche, apoi se pune un tampon de vată. Procedeul se repetă de 1-2 ori pe zi timp de 5-10 zile.

Atenţionări:
Nu se recomandă femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează şi în caz de hipersensibilitate la ti tree.
Uleiul esenţial de ti tree se foloseşte întotdeauna diluat!
Evitaţi supradozarea, abuzul şi contactul cu ochii.

Rolul componentelor:
Ti Tree (sau Tea Tree) este un arbore nativ din Australia, de aceea a fost numit Arbore de ceai Australian. Numele său nu are, însă nici o legatură cu cel al ceaiului verde (Camellia sinensis). Aborigenii australieni folosesc de sute de ani frunzele de Ti Tree pentru  piele. Ti Tree a fost adus în Europa în jurul anului 1927, când proprietăţile sale au fost rapid recunoscute. Uleiul este un ingredient frecvent utilizat în săpunuri şi deodorante.
Uleiul esenţial a fost obţinut prima dată prin distilare în 1925, şi datorită efectelor sale antiseptice, antibacteriene şi antifungice a devenit un agent antiseptic standard pentru chirurgie, în special în chirurgia dentară. În 1922 Arthur Penfold, un chimist australian, alături de echipa sa de la Muzeul Tehnologiei şi Ştiinţelor Aplicate din Sidney, a distilat uleiul de Melaleuca alternifolia şi ulterior a publicat un document care atesta faptul că acesta manifestă activitate antibacteriană şi antifungică. A fost anunţat în întreaga lume ca un nou tip de germicid, blând cu celulele pielii dar activ pe germenii invazivi.
Uleiul de Melaleuca alternifolia a început să fie din ce în ce mai utilizat. A fost folosit cu succes pentru tratarea tuturor tipurilor de infecţii şi infestări; a fost util de la tăieturi şi răni, viermi inelaţi, ulcere ale membrelor, infecţii, catar, guturai, afte, amigdalite, parodontoză ş gingivite. Profesori, medici, stomatologi şi chirurgi veterinari s-au folosit de proprietăţile sale pentru sănătatea şi bunăstarea pacienţilor lor.
În cel de-al doilea război mondial, uleiul de Melaleuca fiind furnizat în cantităţi reduse, toate stocurile existente au fost epuizate pentru stoparea infecţiilor din inevitabilele răni de război ale soldaţilor şi celor care se ocupau de muniţie, fiind de mare ajutor în efortul din timpul războiului. Curând s-a considerat că este nevoie de o alternativă mai ieftină şi mai uşor disponibilă ca să ajute la stoparea răspândirii de germeni, iar industria de fabricare a uleiului de ti-tree odată înfloritoare, a intrat în declin. Pentru următorii 20 de ani aproape a intrat în uitare.
Din fericire, uleiul de ti-tree conţine peste 100 de componente ce acţionează sinergic (conţinut ridicat de terpene), majoritatea din acestea neputând fi identificate în ultimii ani, ca atare un extract identic-natural fiind imposibil de realizat în mod sintetic. În anii 1960, uleiul a realizat o remarcabilă revenire, prima dovadă ştiinţifică obţinută confirmând efectul favorabil în tratamentul arsurilor, infecţiilor ginecologice şi, mai târziu, a unor variate probleme ale gambelor şi a infecţiilor din zona unghiilor.
Monografia uleiului esenţial de ti-tree din British Pharmaceutical Codex of 1949, expune proprietăţile germicidale ale acestuia, fiind recomandat în aplicaţii locale pentru tratamentul furunculozei, infecţiilor micotice ale pielii, în panariţiu, impetigo, candidoze şi stomatite, iar sub formă de inhalaţie în rinite. În practica veterinară a fost utilizat în tratamentul infecţiilor cutanate cauzate de acarieni, a eczemelor şi a altor leziuni şi boli de piele de origine parazitară. Uleiul de ti-tree a fost folosit pentru propretăţile sale bactericide şi antifungice şi ca şi component dezinfectant în multe produse medicinale combinate cu ingrediente non-vegetale autorizate în Regatul Unit dinainte de 1970.
Acum, uleiul altă dată uitat şi-a recâştigat popularitatea, fiind înfiinţate culturi dedicate colectării şi obţinerii uleiului volatil din frunze, în scopuri comerciale.

Forma de prezentareFlacon
StocIn Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare
Cantitate10ml

Scrie o recenzie

Ulei Esential Ti Tree 10ML Fares

Ulei Esential Ti Tree 10ML Fares

Ulei Esential Ti Tree 10ML Fares

Contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractul respirator şi din cel urinar.

*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.