TINCTURA PADUCEL & VALERIANA 200ML Dorel Plant

TINCTURA PADUCEL & VALERIANA 200ML Dorel Plant

Ingrediente: rădăcină de Valeriană (Valeriana officinalis) – 5%; frunze de Păducel (Crataegus monogyna) – 15%; soluţie hidroalcoolică (alcool 96° :apă 1:2) – 80%

Contribuie la: Adjuvant în normalizarea funcţiei cardiace, prin reglarea stării de excitabilitate a unor receptori interni, relaxarea şi dilatarea arterelor coronare, împiedicând astfel producerea hemoragiilor cerebrale, normalizarea circulaţiei sanguine şi împiedicarea creşterii ”colesterolului rău” din sânge, reglează hipertensiunea arterială, angină pectorală, insomnii, cardiopatie ischemică, aritmii cardiace, anemii, afecţiuni circulatorii, varice, artrită, stenoză mitrală, tulburări de menopauză.

Mod de utilizare: O lingură de 3 ori pe zi înainte de mesele principale, diluată în Ceai Tensio-Plant, Cardio-Plant sau Nervo-Calm.

Precauții și contraindicații: A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lua cu antibiotic. A nu se lăsa la îndemâna copiilor mici.

Ambalaj: 200 ml

Rolul componentelor:

Despre valeriană, se spune că se numără printre cele mai folosite plante medicinale din lume. Originea denumirii o constituie un omagiu adus împăratului roman Valerian și vine de la latinescul „valere”, însemnând „a fi sănătos”. Această plantă pare a fi vindecat un prinț, Colonna, de epilepsie în secolul XVI-lea.Cunoscută și drept gușa-porumbelului sau odolean, valeriana este un remediu naturist extrem de eficient în tratarea diverselor tipuri de tulburări emoționale, dar și în calmarea unei serii întregi de dureri și afecțiuni. Încă din Antichitate, medici precum Hippocrate, Dioscoride și Galenus recomandau valeriana ca remediu pentru insomnie. Romanii o foloseau pentru a trata palpitațiile și aritmiile. În Evul Mediu, călugărița și botanista germană Hildegard de Bingen recomanda valeriana ca tranchilizant și somnifer. Amerindienii utilizau valeriana pentru vindecarea rănilor. În timpul Primului Război Mondial, valeriana i-a ajutat pe europeni să depășească mai ușor stările de panică și nervozitate cauzate de bombardamente.

Iubitoare de soluri umede și bogate in minerale, valeriana face parte din flora spontană. Este o plantă perenă, cu frunze dese și flori mici, albe sau roz, a cărei înălțime ajunge să depășească uneori 1,5 metri. Florile de valeriană răspândesc un miros plăcut, care se simte până la o distanță de câțiva metri în jurul locului unde crește.

Extractul de Valeriana Officinalis se obține din rădăcină, prin acest proces potențându-se proprietățile terapeutice ale plantei. Valeriana este diuretică, astringentă, tonică, antispasmodică, anticonvulsivă, laxativă și carminativă. Are capacitatea de a echilibra sistemul nervos și de a reda vitalitatea. În general, valeriana este folosită ca remediu în caz de palpitații, insomnie, astm, angoasă, stres și anxietate, dar și în caz de oboseală cronică sau suprasolicitare intelectuală. Aceste proprietăți sunt imprimate plantei datorită, în principal, uleiului volatil din compoziție, ce conține acid valerianic, acid izovalerianic, valeranonă precum și datorită valepotriaților, flavonoidelor, iridoide, acizi fenolici, esteri ai acizilor grași, taninuri și aminoacizi (arginină, tirozină, GABA).

Specialiștii recomandă să nu se administreze valeriana înainte de o intervenție chirurgicală sau oamenilor care prezintă afecțiuni ale ficatului. De asemenea, valeriana nu se administrează concomitent cu barbiturice (fenobarbital), antidepresive (imipramină, amitriptilină), anxiolitice (diazepam), haloperidol.

Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.

Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.

În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).

Teutonii utilizau fructele ca aliment.

Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.

Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.

Acţiunile sale farmacologice se datorează conţinutului în compuşi fenolici, în special flavonoide cărora li se atribuie multe din proprietăţile plantei.

Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.

Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.

Ultimele cercetări au evidenţiat şi activitatea antioxidantă a preparatelor din păducel.

Atenţionări

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

Nu este indicat în primul trimestru de sarcină.