Tianli Original 1 Fiola

Este un produs natural pentru cresterea performanțelor sexuale, tonifierea si prevenirea imbatranirii organismului.

Reteta produsului Tianli a fost folosita initial la curtea imperiala a Chinei si are functia de a intari spiritual tonificand trupul si revigorand rapid impulsul sexual. Efectul a fost dovedit de institutiile de cercetare autorizate chinezesti, solutia fabricata dupa aceasta reteta este un produs ideal si efectiv special pentru imbunatatirea functiei sexuale si starii generale.
Solutia este facuta din ierburi salbatice proaspete dupa un proces stiintific de tratare, pregatire, rafinare si extragere. Aproape zece mii de persone care au testat solutia au confirmat efectul ei minunat impotriva oboselii si revigorarea rapida a impulsului sexual. Este considerata de toti cei care au folosit-o cel mai bun produs in acest sens.

Beneficii:
-stimularea dorintei sexuale
-obtinerea unei erectii ferme si de durata
-tonifierea si prevenierea imbatranirii organismului
-se recomanda barbatilor cu disfunctii erectile (impotenta)
- se recomanda persoanelor care doresc sa obtina performante sexuale  ridicate
-se recomanda pentru ameliorarea starilor de oboseala, stres, slabiciune, incaruntire prematura.

Compozitie/fiola:
-21.28% - epimedium rubrum,
-21.28% - lycium barbarum,
-21.28% - polygonum multillomm,
-10.64% - hypoxis minor,
-10.64% - dammaca nthus spp,
-10.64% - saline cistanche,
-4.24% eleutherococcus senticosus.

Administrare:
Se bea o sticluta cu 60 de minute inaintea raportului sexual, iar pentru intretinere se recomanda o cura de 16 zile.

Atentionari:
Nerecomandat in caz de hipertensiune arteriala, boli neurologice si psihice grave, afectiuni renale sau hepatice severe.
A nu se depasi doza zilnica recomandata pentru consumul zilnic.
A nu se injecta.
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Rolul componentelor:
Epimedium Rubrum sau Iarba tapului este o planta care face parte din familia Berberidacee, fiind originara din China, Japonia si Coreea. In medicina traditionala chineza efectele ei sunt extrem de apreciate, avand in vedere ca a fost folosita inca din cele mai vechi timpuri intr-o multime de leacuri. Avantajele pe care le poate oferi pe plan sexual au adus-o din nou in atentia cercetatorilor, iar studiile au demonstrat ca are efecte afrodisiace puternice, fiind situata chiar deasupra popularei pastile Viagra.
Planta iarba tapului, cunoscuta de catre specialisti sub denumirea de epimedium, nu are doar proprietati afrodisiace, ci poate fi utilizata in mai multe scopuri destinate sanatatii organismului.
Disfunctia erectila este definita ca inabilitatea unui barbat de a mentine erectia suficient timp pe parcursul unei partide de sex. Multi barbati se confrunta cu astfel de situatii in dormitor, insa se poate considera ca au o problema doar atunci cand se intampla constant ca ei sa nu poata sa sustina partida pana la capat.

Lycium barbarum sau Goji este un arbust cu frunze căzătoare din familia Solanaceae, ce creşte până la 2,4-4m înălţime, înfloreşte în iunie-august, fructele roşiatice apărând în perioada august-octombrie. Unii autori consideră că specia Lycium barbarum reprezintă goji original tibetan, iar specia Lycium chinensis reprezintă goji chinezesc. În medicina tradiţională chineză este considerat un promotor al longevităţii, povestiri de 2000 de ani referindu-se la abilitatea sa miraculoasă de a prelungi şi îmbunătăţi viaţa. Un mit spune că a fost alimentul de bază al marelui înţelept şi tămăduitor Li Ch’ing Yuen care se spune că avea peste 250 de ani atunci când a murit în 1930. Fructele speciei Lycium au fost declarate comoară naţională de către Comisia Statală de Ştiinţă şi Tehnologie a Chinei. În China are de asemenea o lungă tradiţie ca remediu pentru infertilitatea masculină.
Sistemul de medicină tradiţională chineză este parte a unui sistem antic complex care analizează efectele tratamentelor în termenii efectelor acestora asupra „energiei” anumitor organe. În cadrul acestui sistem se consideră că fructele de goji au următoarele efecte: tonifică ficatul şi rinichii, fluidifică secreţiile de la nivelul plămânilor şi suplimentează energia yin. Utilizările tipice bazate pe aceste efecte sunt în tratamentul pielii uscate, vertijului, a dorinţei sexuale diminuate, durerilor de spate şi tusei cronice uscate.
Această plantă în trecut obscură în îndepărtata Asie, a renăscut recent în lumea modernă din Europa şi America de Nord, dar oficialităţile din Uniunea Europeană, considerând că nu există dovezi semnificative ale utilizării ei aici înainte de 1997, au stabilit că fructele de goji vor fi reglementate ca „aliment nou”. Polizaharidele sunt unele dintre constituenţii importanţi din fructele de goji, acestea având un rol major pentru îmbunătăţirea imunităţii. Fructele de goji au un potenţial nutriţional ridicat, fiind bogate în aminoacizi, până la 21 minerale precum germaniu, zinc, calciu, fier, cupru, seleniu etc., de asemenea vitamine – beta-caroten şi vitamina C, B1, B2, B6 şi E; mai conţin şi acid linoleic, sescviterpenoide, tetraterpenoide, beta-sisterol, şi betaină.
În general se pot folosi fructele uscate, sau se pot rehidrata în apă. Un decoct dulce tonic din fructe este util pentru reducerea tensiunii sangvine şi a colesterolului. Fructele de goji sunt examinate în prezent pentru potenţialul lor de a reduce incidenţa cancerului şi de asemenea de a inversa dezvoltarea tumorilor.

Eleutherococcus senticosus sau Ginsengul siberian aparține familiei Araliaceae, fiind o rudă îndepărtată a ginsengului asiatic, Panax ginseng. Arbust deciduu, înalt de până la 3 m, nativ în regiunea taigalei Estului îndepărtat (partea de sud-est a Rusiei, nordul Chinei). De la ginsengul siberian folosim rizomii şi rădăcinile, care se recoltează primăvara devreme sau toamna la afârşitul perioadei de vegetaţie.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi  oameni de ştiință ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promițător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus.  Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”.  După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonică.