Ceai Antistres 50g AdNatura, Ceai Antistres 50g AdNatura
Contine un amestec omogen din plante recunoscute in literatura de speci

Ceai Antistres 50g AdNatura

Ceai Antistres 50g AdNatura

Contine un amestec omogen din plante recunoscute in literatura de specialitate atat pentru insusirile lor calmante si relaxante, cat si pentru reputatia lor de a alunga pe cale naturala starea de oboseala mentala si de stres.

2859
4,17 lei

Niciun punct de loialitate pentru acest produs.


Citește Recenziile
 

Ceai Antistres 50g AdNatura

Contine un amestec omogen din plante recunoscute in literatura de specialitate atat pentru insusirile lor calmante si relaxante, cat si pentru reputatia lor de a alunga pe cale naturala starea de oboseala mentala si de stres.

Beneficii:
-Amelioreaza starea de discomfort creata de migrene si dureri de cap. Prelungeste starea de somn profund odihnitor, avand si un efect usor antidepresiv.
-Calmarea migrenelor si a durerilor de cap, cresterea randamentului intelectual si a capacitatii de efort fizic ca urmare a disparitiei durerilor de cap stresante, cresterea duratei somnului profund, odihnitor atunci cand este baut inainte de culcare datorita hipericinei din sunatoare, avand actiune antidepresiva medie.

Compozitie:
-fructe de paducel,
-iarba de sunatoare,
-flori de tei,
-fructe de maces,
-flori de musetel,
-iarba de napraznic,
-flori de levantica,
-iarba de ovaz,
-frunze de stevie dulce.

Administrare:
Uz intern – infuzie. Peste o lingurita sau un pliculet de produs se toarna 250 ml  apa clocotita; Vasul se acopera si se lasa in repaus 10 – 15 minute, agitand din cand in cand. Dupa infuzare se strecoara  si se poate adauga o lingurita de suc proaspat de lamaie.

Intern: se beau pana la 1-2 litri de ceai pe zi; Nu se indulceste. Ceaiul are gust dulceag datorita frunzelor de stevie dulce numita si “iarba de miere” (Stevia rebaudiana) care contin substante dulci permise diabeticilor si supraponderalilor deoarece sunt practic lipsite de aport caloric.

Atentionari:
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu inlocuiesc o dieta variata si echilibrata si un mod de viata sanatos.
A nu se lasa la îndemana si la vederea copiilor mici.
A nu se depasi doza zilnica recomandata pentru consumul zilnic.

Rolul componentelor:
Specie ierboasă, cu tulpina cu două muchii cu frunze opuse, flori galbene şi fructe sub formă de capsule în care seminţele la maturitate fac un mic zgomot la atingere sau scuturare, de unde şi denumirea de „sunătoare”. Frunzele şi învelişurile florale prezintă glande secretoare externe (apărând ca nişte puncte negre) iar în interior buzunare secretoare care privite prin transparenţă apar ca mici perforaţii.
Planta înflorită este culeasă pentru a se pregăti din ea ceai şi băi, în timp ce pentru uleiul de sunătoare se folosesc numai florile.
Dacii îi spuneau prodiarna, proziarn, din care a derivat numele pojaru, pojarn, pojar, pojarniţă. Folosită contra tusei, în boli psihice patologice, boli de fiere, contra gălbinării, contra căderii părului, la tratarea bubelor dulci (eczemă infecţioasă la copii, răcelii, reumatismului, leucoreei etc). De exemplu, planta uscată şi sfărâmată se amesteca cu smântână şi se ungeau bubele dulci. Credinţa populară veche punea seva de culoarea sângelui şi cu acţiunea balsamică a florilor în legătură cu sângele şi rănile Mântuitorului.
Numele de Hypericum este numele plantei de la Plinius cel Bătrân şi de Hipocrate, probabil numele speciei Hypericum crispum răspândită în Grecia. Acesta provine din grecescul „hypericon”. Rădăcinile acestuia sunt cuvântul hyper însemnând deasupra, şi eikon care înseamnă imagine. Botaniştii din vremea lui Linnaeus, părintele botanicii moderne, au fost tentaţi să explice originea în diverse moduri. Unul, însemnând traducerea numelui grecesc prin „aproape deasupra duhurilor”, se referă la proprietăţile mistice atribuite plantei în Evul Mediu.
De-a lungul timpului sunătoarea a fost administrată pentru tratarea unei game foarte largi de maladii, cu mult înainte ca depresia nervoasă să fie catalogată drept o boală în sine. Astfel, medicii antici Dioscoride, Galen (Grecia) şi Pliniu (Roma), precum şi părintele medicinei, Hipocrate, au administrat această plantă ca diuretic, şi în scopul tratării rănilor şi a hemoroizilor, a bolilor de rinichi şi plămâni, a bolilor sistemului digestiv şi a melancoliei, şi ca tratament pentru probleme menstruale. În secolul XVI, Paracelsus, care a inaugurat era medicamentelor minerale, a folosit sunătoarea extern pentru tratarea rănilor, şi pentru a calma durerile resimţite în urma contuziilor.
În Evul mediu, plantei i s-au conferit până şi proprietăţi mistice, fiind folosită ca talisman pentru protecţia faţă de demoni. Recoltarea plantei în epoca medievală însemna culegerea ei într-o anumită zi, de obicei o zi cu semnificaţii religioase. Se credea că recoltarea plantei în zile sfinte, îi imprimă acesteia puteri mai mari. După cum putem ghici, ziua propice pentru recoltare era 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul – care de fapt este de cele mai multe ori şi perioada de maximă înflorire a sunătoarei. Exista credinţa populară (păstrată şi în ziua de azi în unele zone rurale) că dacă cineva pune sub perină o rămurea de sunătoare în seara Sfântului Ioan, Sfântul Ioan însuşi va apărea în vis şi va binecuvânta acea persoană pentru tot anul următor.
Binecunoscută în lumea anglofonă ca St. John’s Wort (Iarba Sfântului Ioan), sunătoarea a fost, folosită de secole pentru tratarea diferitor stări maladive. În tradiţia anglo-saxonă, se considera că planta alungă spiritele rele, şi păzeşte împotriva tentaţiilor diavolului. Multe legende sunt legate de numele englezesc al acestei plante. Unele dintre ele spun că Hypericum perforatum ar fi fost una dintre plantele preferate ale Sfântului Ioan Botezătorul. Altele compară punctele roşii de pe petalele florii cu sângele vărsat de Sfântul Ioan când i s-a tăiat capul, iar petele translucide de pe frunze cu lacrimile vărsate de El.
Având în vedere superstiţiile care înconjurau planta, medicii din mijlocul secolului XIX au abandonat sunătoarea ca plantă medicinală. Interesul pentru uzul său medicinal a fost menţinut de către practicanţii Eclectici ai medicinei din Statele Unite, care au găsit-o utilă în vindecări, în special în cazul laceraţiilor implicând leziuni nervoase, şi, pe lângă aceasta, diuretică, astringentă, nervină, mediu sedativă.
Sunătoarea este larg folosită şi acum în Europa ca plantă medicinală, în remedii de casă şi preparate farmaceutice. Un sondaj efectuat printre medici în 1938 de către un medic german – Dr. Gerhard Madaus, a revelat faptul că preparatele din sunătoare erau folosite în cazul anumitor stări nervoase, şi în cazul unor probleme cauzate de „eforturi intelectuale excesive”; erau folosite de asemenea şi în cazul unor nevroze, oboseală generală şi insomnie.
În prezent, sunătoarea este folosită în mod special pentru tratarea formelor uşoare de depresie (atât pe continentul american, cât şi în unele ţări din Europa), dar există şi studii îndreptate către evaluarea efectului său asupra altor afecţiuni, cum ar fi SIDA, diverse forme de cancer, alcoolism, epilepsie, psoriazis, artrită reumatoidă, ulcer, coşmaruri la copii etc.
Dacă în tradiţia românească, sunătoarea a fost folosită în principal în gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, colite, colecistite, dischinezie biliară, enterocolite cronice, arsuri, răni etc., cu toate acestea, şi în România, o atenţie din ce în ce mai mare – mai ales în ultimii ani – este dată sunătorii din perspectiva ameliorării simptomelor depresiei nervoase.
Medicina populară îi acordă credit ca balsamic antiinflamator al căilor bronşice şi genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant în tratamentul gingivitelor, arsurilor. În medicina populară drogul este folosit şi ca antidiareic (datorită conţinutului în taninuri), ca diuretic (datorită flavonoidelor), împotriva urinărilor nocturne, reumatismului şi gutei.
Însuşirile terapeutice ale părţilor superioare ale plantei sunt asigurate de complexul de principii active pe care le conţine planta, unde componentul principal îl constituie hipericina, alături de o serie de izomeri, rezine, tanin, flavonozide (hiperozidă, cvercitozidă, rutozidă), acizii cafeic şi clorogenic, carotenoide provenite din petale, în special luteină, violaxantină, luteoxantină, cis-trollixantină, trollicrom.
Ele diminuează sau înlătură spasmele sau contracturile involuntare ale muşchilor aflaţi în structura viscerală; taninurile asigură precipitarea proteinelor din lumenul intestinal, producând o acţiune hemostatică locală; favorizează procesul de epitelizare grăbind vindecarea rănilor; determină o mărire a lumenului vascular prin relaxarea musculaturii netede a vaselor, realizând o creştere a fluxului sanguin în teritoriul respectiv; provoacă scăderea tensiunii arteriale; favorizează diminuarea şi înlăturarea inflamaţiilor; favorizează secreţia de bilă; diminuează procesele inflamatorii hepatice cronice şi pe cele intestinale; au proprietatea de a distruge microorganismele ce se găsesc pe mucoasa gastrointestinală sau pe tegument; intern, acţionează eficient împotriva putrefacţiilor din intestinul gros; acţionează bacteriostatic, bactericid, antivirotic, antifungic; ameliorează sau înlătură stările depresive, fiind indicată în tratarea depresiilor simptomatice şi reactive, depresiilor nevrotice, distoniei vegetative, sindromului psihovegetativ, în enuresis, pavor nocturn la copii.
Sunătoarea mai are şi proprietăţi fotosensibilizatoare (considerate mai degrabă ca efecte secundare), datorate hypericinei. Pe durata unor tratamente cu doze mari trebuie evitată expunerea la UV şi soare.

Tei (Tilia) este numele comun al unui gen de arbori din familia nalbaei, nativ în regiunile temperate din emisfera nordică, multe dintre speciile sale fiind astăzi cultivate în multe părți ale lumii atât pentru lemnul lor cât şi ca arbori ornamentali.
Teiul este un arbore mare, care poate trăi mai mult de 500 de ani, de obicei, ajungând la 20-40 m înălţime, având diametrul trunchiului mare. Frunzele sale aromatice în formă de inimă sunt, de obicei, de culoare verde închis pe partea superioară (expusă la lumină) şi mai deschise pe partea inferioară (unele argintii). Florile sale sunt mici, gălbui-verzui, şi cu o aromă foarte plăcută, motiv pentru care sunt utilizate atât în băuturi şi lichioruri, cât şi sub formă de ceai, în scopuri medicinale.
Un mit foarte vechi asociat teiului este transformarea Phylirei, o nimfă, într-un arbore de tei. După ce a fost răpită de zeul Saturn în chip de cal, şi a dat naştere unui renumit Centaur – Cheiron, a vost atât de devastată încât a implorat zeii să nu o lase printre muritori. Dorinţa ei a fost îndeplinită şi ea a fost transformată într-un tei.
În Europa, multe legende şi superstiţii sunt centrate în jurul acestui arbore. Lemnul de tei a fost folosit pentru sculptarea lucrărilor de artă sacre, iar teiul, care era arborele satului, a jucat un rol important în viaţa europenilor timpurii. Astfel a fost de la sine înţeles ca teiului să i se atribuie proprietăţi curative speciale. Printre popoarele germanice teiul a fost un arbore sacru pentru îndrăgostiţi, arborele care aducea fertilitatea şi prosperitatea.
În Evul Mediu, oamenii sculptatu imagini ale Fecioarei Maria şi figuri ale sfinţilor în lemn de tei, numindu-l lignum sacrum – lemn sacru.
În povestirile populare poloneze, Fecioara Maria se ascundea printre ramurile teilor şi se arăta copiilor.
Teiul este un arbore despre care vorbesc autori vechi precum Theophrast, Pliniu, Galenus, proprietîţile sale medicinale fiind menţionate, mai ales în ce priveşte scoarţa sa şi frunzele; florile încep să fie întrebuinţate din Evul Mediu.
A fost utilizat în medicina populară europeană de secole pentru tratarea unei game largi de probleme de sănătate. Florile a două specii de tei (Tilia cordata şi Tilia platyphyllos) au fost utilizate pentru calmarea nervilor şi tratarea problemelor de sănătate asociate cu anxietatea. Florile, sub formă de ceai, au fost folosite pentru reducerea anxietăţii asociată cu indigestia, aritmia cardiacă, şi voma.
Pe lângă utilizarea în băuturi şi lichioruri, florile de tei au o lungă istorie de utilizare medicinală pentru afecţiuni precum răceală şi gripă, probleme digestive, anxietate, migrene, dureri de cap şi insomnie. Lemnul de tei a fost folosit pentru probleme hepatice, pietre la rinichi şi gută.
Medicina populară autohtonă consideră ceaiul de tei sănătos şi răcoritor, liniştitor al crampelor stomacale, stimulent al nervilor şi sudorific, bun deci în stările de răceală, guturai, tuse cronică, astm, şi alte afecţiuni pulmonare. Ceaiul de tei cu sunătoare se lua contra durerilor de inimă. Se mai folosea în boli neuro-psihice, dureri de cap, ameţeli şi indigestii. Ramurile se puneau în băi contra reumatismului. Din cărbuni de tei pisaţi, amestecaţi cu scrum de fasole, şi de coadă de bostan, cu smântână, se făcea o alifie cu care se ungeau bubele dulci. Femeile care aveau pierderi mari de sânge beau apă cu cărbune de tei pisat.
Publicaţiile tradiţionale de profil susţin utilizarea teiului în următoarele afecţiuni: acnee (mai ales la pubertate), afecţiuni hepato-biliare la persoanele nervoase, afecţiuni respiratorii, amigdalite, arterioscleroză, astm, boli de rinichi, bronşite, bufeuri la menopauză, cistite cronice, colici gastro-intestinale, coşmaruri, crize biliare, cuperoză, dureri, dureri de cap, dureri de burtă, dureri musculare asociate răcelilor, eczeme alergice, erupţii cutanate, gastrită, gripă, gută, guturai, hiperexcitabilitate, indigestie la persoanele nervoase, îngrăşare, insomnii, iritabilitate, isterie (crize de nervi), migrenă, nervozitate, nervozitate sau stări de agitaţie la sugari şi copii mici, obezitate, palpitaţii, pleoape umflate sau inflamate, pletoră, psoriazis, răceală, reumatism, riduri, stări de iritabilitate, stări gripale, stări nervoase, surmenaj psihic şi intelectual, tromboză, tulburări specifice menopauzei, tuse, tuse uscată şi iritativă, tuse convulsivă, umflături cauzate de traumatisme, vertij (ameţeli).
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru oleul eteric din florile de tei o acţiune sudorifică şi antispasmodică, slab diuretică şi stomahică (favorizând digestia). Ceaiul de tei era considerat liniştitor, tonifiant al stomacului, sudorific, având o mare importanţă în acţiunea de combatere a bolilor nervoase, ca migrene, convulsii, greaţă de natură nervoasă, sau în febre, răceli cu fior etc.; iar pentru un efect şi mai pronunţat se vor mai asocia teiului şi câteva flori de muşeţel. În unele cazuri, teiul poate fi antitoxic. La exterior se recomanda întrebuinţarea teiului cu bune rezultate pentru pansarea rănilor, în gargarisme şi în diverse complicaţii locale. Cu ajutorul sevei de tei extrasă de sub coajă, se vindecau rănile prin arsură şi iritaţiile, ori inflamaţiile. Se mai considera apoi că mustul de tei este ca şi mustul de mesteacăn un bun purificator al sângelui; iar uleiul de nuculiţe de tei combate răguşeala şi catarul bronchial. Cărbunele de tei se combina cu salvie şi se dădea în tusea care se aseamănă cu cea măgărească.
În Europa Occidentală la au fost acceptate numai inflorescenţele provenite de la 2 specii – tei pucios (Tilia cordata) şi tei cu frunză mare (Tilia platyphyllos) în timp ce Farmacopeea Română, începând cu ediţia a VIII-a (1965) a oficializat şi florile de tei argintiu (Tilia argentea = T. Tomentosa) ca urmare a cercetărilor efectuate la Facultatea de Farmacie Cluj-Napoca.
Compuşii activi din florile de tei sunt bine documentaţi în prezent. Acestea conţin mucilagii, ulei volatil (farnesol) care imprimă mirosul caracteristic, flavonoide, proantociani, saponine, steroli, vitamina E. Uleiul eteric conferă produsului proprietăţile sedative şi antispasmodice. Proprietăţile hipotensive s-ar datora unei substanţe din grupa colinei.
Florilor de tei li se atribuie acţiune sedativă, emolientă, antispastică, antiinflamatoare pentru căile respiratorii, diaforetică, diuretică şi mediu-astringentă.
Tradiţional, ele sunt în principal indicate pentru reducerea simptomelor răcelilor şi pentru calmarea tusei şi iritaţiilor gâtului în răceli şi catarul tractului respirator, şi ca nervin pentru reducerea stărilor de nervozitate şi agitaţie. Mai sunt indicate în migrene, stări de isterie, hipertensiune ateriosclerotică, răceli cu stări febrile, şi specific în hipertensiune asociată cu aterioscleroză şi tensiune nervoasă.
S-a raportat că in vitro, florile de tei manifestă activitate antispasmodică urmată de un efect spasmogenic pe duodenul de şobolan. Acţiunile au fost inhibate de papaverină, şi reactivate de acetilcolină. Proprietăţile diaforetice şi antispasmodice declarate ale florilor de tei au fost atribuite acidului p-cumaric şi flavonoidelor. În plus, o parte din acţiuni au fost asociate cu uleiul volatil – efectul diuretic, antispasmodic şi sedativ, care sunt la baza unora din cunoscutele utilizări ale florilor de tei. Se consideră că uleiul volatil în sine nu are activitate diuretică, dar produce acest efect ca rezultat al acţiunii iritante a unor compuşi terpenoizi asupra rinichilor.
Este documentată de asemenea o activitate antifungică cu arie restrânsă a florilor de tei.

Levănţica sau lavanda este un semiarbust peren cu flori care au un miros plăcut și sunt de culoare albastru-violet. Înflorește în iunie-august și are o longevitate de 20-30 ani. În scopuri medicinale se recoltează numai florile detașate de pe axul inflorescenței, sau toată inflorescența, când corola nu este complet deschisă.
Florile de lavandă prezintă acțiune tonic generală și cardiotonică, colagog-carminativă și determină o creștere a debitului biliar și renal. Uleiul volatil îi imprimă plantei și un efect detoxifiant, prin creșterea eliminării toxinelor prin piele. Totodată este tonic stimulent, acesta reglează excitabilitatea unor receptori interni și crește pragul de excitabilitate al inimii.
Prezintă un efect relaxant asupra tractului digestiv, calmează spasmele și colicele asociate diverselor patologii (tensiune nervoasă, indigestie), relaxând musculatura.
Totuşi lavanda trebuie folosită cu precauţie de persoanele alergice deoarece poate provoca iritaţii sau inflamaţii ale pielii. Anumite specii de lavandă foarte puternice sunt contraindicate în primele 3 luni de sarcină. Efectul calmant al lavandei poate interacţiona cu anumite medicamente de sinteză a căror acţiune este similară.

Stoc
In Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare
Cantitate
50 g
Forma de prezentare
Cutie
1000 Produse
Info
*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.
Ai folosit acest produs?
Nu au fost găsite recenzii

8 alte produse in aceeasi categorie:

Produs adăugat la wishlist
Produs adaugat la lista de comparare

Respectarea drepturilor clienților și protejarea datelor cu caracter personal reprezintă un angajament important pentru plantilia.ro. Vom depune toate eforturile necesare pentru a prelucra datele tale în siguranță. Fii la curent cu regulile pe care le aplicăm și parcurge: Termeni și CondițiiPolitica de confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și Politica de utilizare cookie-uri.