Colidep Dr Phyto, SIROPURI
Colidep Dr Phyto, SIROPURI

Colidep Dr Phyto

Colidep Dr Phyto 8 flacoane x5.5ml
Colidep soluție orală este un complex unic cu Lactobacillus reuteri și fitoextracte standardizate, cu eficiență dovedită în calmarea durerilor abdominale funcționale și a colicilor la sugari.
3637
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
79,90 lei
Livrare in 1-4 zile lucrătoare

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 79 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 79 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,58 lei.


 
Colidep Dr Phyto 8 flacoane x5.5ml
Colidep soluție orală este un complex unic cu Lactobacillus reuteri și fitoextracte standardizate, cu eficiență dovedită în calmarea durerilor abdominale funcționale și a colicilor la sugari.
Subiect teribil pentru orice părinte aflat la “începutul carierei”, colicile sugarului ”ocupă” perioada primelor 3-4 luni din viața bebelușilor și afectează circa 25-30% dintre aceștia. Un factor de protecție împotriva colicilor rămâne alăptarea. Practic, organismul nou-născutului are nevoie de o perioadă de adaptare la noul mediu de viață. Colicile bebelușului apar ca urmare a unei imaturități enzimatice a sistemului digestiv, fapt care duce la prelucrarea dificilă a laptelui, fie matern, fie artificial. În consecință, în procesul prelucrării laptelui primit, sunt eliberați produși secundari, care determină apariția distensiei abdominale - meteorism abdominal (balonare). Distensia abdominală secundară favorizează apariția durerilor abdominale colicative.
Beneficii:
-Ameliorează colicile și calmează durerea abdominală
-Reduce producția de gaze care duc la apariția de colici
-Diminuează spasmele și reduce balonarea
-Reglează motilitatea gastrointestinală și elimină gazele intestinale
-Contribuie la ameliorarea colitei, inclusiv a colitei spastice.
Actiuni:
-Tratamentul colicilor, la sugari
-Tratamentul tulburărilor digestive funcționale însoțite de balonare, flatulență
-Tratamentul afecțiunilor digestive: sindromul intestinului iritabil, colită.
Compozitie:
Flacon:
-apa demineralizata,
-fructoza,
-extract hidroglicerinat din flori de musetel(Matricaria chamomilla), -extract hidroglicerinat din seminte de fenicul (Foeniculum vulgare), -extract hidroglicerinat din floare si frunza de roinita (Melissa officinalis),
-extract uscat din fructe de fenicul (Foeniculum vulgare), cu 1% ulei volatil,
-extract uscat 1-2:1 din flori de musetel (Matricaria chamomilla,cu 0.3% apigenina,
-extract uscat 4:1 din frunze de roinita (Melissa officinalis), cu 2% acid rozmarinic,
-acid malic (corector de aciditate),
-aroma de portocale,
-sorbat de potasiu(conservant).
Capac:
-Lactobacillus reuteri,
-dioxid de siliciu (agent antiaglomerant),
-stearat de magneziu (agent antiaglomerant).
Nu conține zahăr, gluten.
Administrare
Se apasă capacul, se agită bine și se administrează suspensia obținută. A se folosi pipeta pentru administrarea produsului.
1 pipetă = 0,61 ml
-Sugari și copii cu vârste până la 2 ani: conținutul a 3 pipete de două ori pe zi, la o oră distanță de mese. În cazuri de episoade mai intense de colici, se recomandă administrarea conținutului a 3 pipete de 3 ori pe zi.
-Copii cu vârste peste 2 ani și adulți: un flacon pe zi, la o oră distanță de mese.
Rolul componentelor:
Lactobacillus reuteri - Este unul din cele mai studiate probiotice, studiile dovedind acțiunea sa antiinflamatoare și imunomodulatoare. Asigură echilibrul florei intestinale și, pentru că tolerează pH-ul scăzut din stomac, supraviețuiește mai bine decât alți lactobacili, fiind rezistent la multe antibiotice.
Modulează răspunsul imun al tractului gastrointestinal și reduce inflamația mucoasei.
Astfel, are efect benefic dovedit clinic în tulburări și infecții ale tractului gastrointestinal – gastroenterite, infecția cu Helicobacter pylori etc. În cazul colicilor și al durerilor abdominale funcționale la sugari, eficacitatea L. reuteri este demonstrată clinic, acesta susținând sănătatea sistemului digestiv și ameliorând semnificativ colicile.
Cunoscut ca plantă medicinală şi condiment peste tot în lume, începând chiar din perioada antică datorită aromei sale plăcute, feniculul, sau molura, este o specie ierbacee, bienală sau perenă, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina ce ajunge până la 1-2m, ramificată de la bază, frunze de 3-4 ori sectate, cu fragmente filiforme. Florile mici, galbene, grupate în umbele. Fructele alungite, grupate câte două, cu 5 coaste proeminente fiecare, şi plăcut aromate.
Citat de Theophrastus, Plinius şi Columella; după Dioscorides iarba şi fructul stimulează secreţia lactată. În cartea de reţete a lui Marcellus Empiricus din Bordeaux (aprox. secolul V D.H.) era recomandat ca remediu pentru tuse.
În majoritatea cărţilor mai vechi sau mai noi de specialitate, feniculul este prezentat ca şi carminativ, stimulent, galactogog, diuretic şi diaforetic, cu utilizare în colici însoţite de flatulenţă, amenoree şi hiposecreţie lactată, şi de asemenea pentru corectarea gustului pe lângă alte substanţe cu gust neplăcut.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, consideră că feniculul este cel mai preferabil mijloc de stimulare a secreţiei lactate. În plus are o acţiune carminativă şi înlesneşte expectoraţia. De asemenea, un ceai de fenicul este eficace în combaterea convulsiilor şi deci indicat în tusea măgărească (convulsivă), astm, precum şi în catarurile bronhiale cronice; în plus, stimulează apetitul şi va combate diverse tulburări stomacale.
Efectele antispasmodice, antiinflamatoare, secretomotoare şi antibacteriane ale uleiului esenţial de fenicul au fost demonstrate în studii in vitro şi în studii pe animale. Tot studiile pe animale au demonstrat şi efectele secretolitic şi expectorant ale anetolului şi fenconei, cât şi ale infuziei din fructele de fenicul in vitro.
Activitatea estrogenică este pusă pe seama trans-anetolului.
În studii experimentale in vitro sau in vivo au mai fost evidenţiate şi alte efecte ale feniculului: hepatoprotector, hipotensiv, hipoglicemic şi anestezic local.
Numită şi Melissa, această plantă şi-a primit numele de la mierea parfumată pe care albinele o fac din florile ei: anticii greci credeau că mierea de roiniţă era nectarul, hrana privilegiată a zeilor olimpieni. În Evul Mediu, faimosul medic Paracelsus a numit roiniţa „elixirul vieţii” datorită efectului său calmant asupra inimii.
„Este tonică, [...] ajută digestia; [...] stimulează sistemul nervos pe care îl fortifică şi [...] induce starea de bună dispoziţie.” A. Gautier, Manuel des plantes medicinales, 1822.
Roiniţa sau „iarba stuparului” este cunoscută din antichitate, primul care a descris-o fiind medicul Eladei – Dioscoride-Pedanios, în sec. I e.n., care îi menţiona şi unele proprietăţi terapeutice. Fiind o plantă meliferă, este vizitată frecvent de albine. De altfel, numele ştiinţific de „Melissa” derivă din cuvîntul grecesc „Melitta”, care înseamnă albină.
Este o plantă medicinală bienală care creşte în soluri cu fertilitate ridicată, mai ales în sud-vestul ţării, dar şi în Banat. Tulpinile bogate ale roiniţei formează tufe înalte. Frunzele sunt lungi şi late, cu peri scurţi şi albi. În scop fitoterapeutic se folosesc frunzele sau planta cu inflorescenţă. Florile au culoare albă sau alb gălbuie. Mirosul seamănă cu cel al lămâiei, iar gustul roiniţei este acrişor.
Roiniţa este utilizată şi în gastronomie, ca şi condiment al preparatelor culinare. Această plantă vine cu o aromă dulce, asemănătoare celei de lămâie e folosită în ceaiurile aromate de plante, în vinuri sau lichioruri, dar şi în unele formule de apă de colonie sau parfumuri datorită uleiului volatil.
Planta are multiple proprietăţi terapeutice. Acţiunea antibacteriană, antivirală şi antifungică este dată de uleiul volatil dar şi de prezenţa unor acizi polifenolcarboxilici precum acid cafeic, clorogenic, rozmarinic. De asemenea, roiniţa stimulează capacitatea mentală, concentrarea şi memoria.
Cea mai râvnită şi controversată acţiune o reprezintă aceea în ameliorarea unor maladii neurovegetative cum este maladia Alzheimer. În urma unui studiu făcut pe pacienţi diagnosticaţi cu Alzheimer în stadiu incipient şi moderat s-a constatat faptul că extractul de roiniţă ar eun efect pozitiv asupra acestor pacienţi în special asupra agitaţiei exacerbate, un efect ala acestei maladii. Studiul a fost efectuat pe o perioadă de 4 luni, de către medici specialişti, în trei centre din Iran iar doza folosită a fost de 60 pic./zi extract de roiniţă.
Muşeţelul e o plantă erbacee, cu tulpina mai adesea ramificată de la bază, purtând frunze cu foliole foarte înguste, şi terminată cu inflorescenţe cu flori centrale mici şi galbene şi flori marginale albe, şi au discul floral central boltit în sus şi gol pe dinăuntru (caracter distinctiv).
Denumirea latină cuprinde virtuţile muşeţelului. Matricaria justifică faima obţinută din vremuri străvechi în tratamentul bolilor feminine (matrice = uter, în latină), iar Chamomilla sugerează mirosul de „merişor” (măr), care creşte pe pământ (în limba greacă: „chama” – jos, pe pământ; „malon” –măr). Denumirea a fost definitivată de către Haller în secolul XVI, fiind preluată de C. Linne în secolul XVIII.
A fost multă vreme un panaceu al bolnavilor, o „rază de speranţă” pentru sănătatea omului, încă de la începuturi. Florile uscate ale acestuia sunt un vechi produs medicinal cunoscut din Egiptul antic, Grecia şi Roma antică.
În Egiptul antic, muşeţelul a fost o plantă religioasă consacrată zeului soare. Pe vremea faraonilor era folosit în tratamentul malariei, fiind socotit „plantă magică”.
În antichitatea romană a fost folosit în scop vindecător cu mult înainte de formarea Imperiului Roman, seminţele acestei plante fiind găsite de Neuweiler în săpăturile arheologice din marele sat roman Vindonissa. Florile uscare erau folosite în Grecia şi Roma antică pentru dureri de cap şi afecţiuni ale rinichilor, ficatului şi vezicii urinare.
Proprietăţile sale curative au fost apreciate de către Hippocrate (377 î.Ch.,Tessalia), de către Dioscoride (sec.I.î.Ch.) şi de catre Plinius cel Bătrân (1- 79, sec. I).
Şi în Europa medievală (sec. XVI) era considerat un „adevărat panaceu” fiind folosit în mai toate afecţiunile digestive, ginecologice, în boli de splină, cât şi pentru „drenarea creierului” şi „creşterea confortului spiritual” etc. În jurul anului 1480 se menţionează apariţia unui extract din flori de muşeţel – aqua florum chamomille, iar mai târziu, în 1555, apare uleiul volatil de muşeţel. F. Hoffmann (medic şi chimist german, 1666 – 1742), autorul „Lichiorului Hoffmann”, care aprecia foarte mult muşeţelul pentru calităţile sale curative.
Medici renumiţi au folosit timp de secole muşeţelul şi preparatele sale în afecţiuni digestive, respiratorii, în boli ale mucoaselor şi pielii, pentru răni, ulcer de gambă, pruritus sanilia etc. – cu mult înaintea „erei antibioticelor“, anti-alergicelor etc.
Utilizarea muşeţelului a crescut în Evul Mediu, când oamenii l-au transformat într-un remediu pentru numeroase probleme medicale – greţuri, probleme ale sistemului nervos, probleme digestive ale copiilor, boli de piele şi aşa mai departe.
Utilizarea modernă a muşeţelului datează din 1921, când o firmă germană a introdus o formulă topică. Crema a devenit un tratament popular pentru o varietate largă de afecţiuni ale pielii, incluzând eczeme, escare, inflamaţii ale pielii cauzate de radiaţii, şi dermatite de contact.
Muşeţelul este o plantă medicinală natural fără conţinut de cafeină.
Valoarea lui terapeutică este dată de un complex de compuşi chimici.
În secolul al XVI-lea, Camerarnis precizează că uleiul volatil obţinut din florile de muşeţel are culoarea albastră (Stoianka Ilieva, 1967, 1971). Uleiul volatil conţine în principal bisabolol şi oxizii săi, oxid de bisabolonă, azulene.
Astăzi, muşeţelul este înscris în farmacopee în aproape toate ţările lumii.
Aşa cum am relatat, muşeţelul conţine ulei volatil în care sunt prezente azulenele, cu calităţi terapeutice deosebite, apoi mai conţine acid salicilic, vitaminele B şi C, numeroase săruri minerale, mucilagii, flavonoide, cumarine şi altele. Toate acestea determină calităţile deosebite ale acestei plante.
Inflorescenţele uscate de muşeţel sunt utilizate astăzi în lumea întreagă pentru a trata o listă vastă de probleme, variind de la inflamaţii ale pielii la cancer, câţiva din constituenţii săi chimici cu potenţiale acţiuni biochimice fiind izolaţi din uleiul esenţial. Bisabololul, una din cele mai abundente componente ale uleiului esenţial – până la 50%, pe lângă efectele spasmolitice asupra musculaturii netede intestinale, a fost raportat ca având atât proprietăţi antiinflamatoare, antibacteriene, antipiretice şi antifungice, cât şi efect protectiv în cazul ulcerului. În plus, muşeţelul posedă o acţiune cicatrizantă, fapt care creează condiţii favorabile în tratamentul stărilor inflamatorii, acute sau cronice, ale mucoasei gastrice. Ca atare, muşeţelul este folosit în ulcerul stomacal, şi de asemenea în diferite afecţiuni ale pielii.
Se recomandă în balonări, pentru tratamentul gastritelor, tulburărilor gastro-intestinale cu diaree, enterocolitelor, infecţiilor renale, astmului bronşic la copii, este util în boli ale ficatului, tulburări menstruale, migrene, insomnii, ca diuretic, sedativ sub forma de băi. Ceaiul de muşeţel provoacă transpiraţia, ceea ce face să scadă febra. De asemenea muşeţelul inactivează toxinele bacteriene, având astfel o acţiune antitoxică.
Datorită uleiului volatil bogat în azulene, cât şi apigeninei, florile de muşeţel au acţiune antispastică, anestezică, antiseptică şi antiinflamatoare, protectoare şi curativă în reacţiile produse de iradieri.
Cercetări recente arată că flavonoidele importante, ca apigenina, luteolina şi quercetina au efecte mai mult sau mai puţin inhibitoare asupra proliferării celulelor maligne in vitro. Unele flavonoide alchilate, ca chrisoplenina, chrisoplenolul şi jaceidina, au fost de asemenea urmărite recent, arătându-se că aceşti compuşi posedă proprietăţi antiinflamatoare şi antispasmodice. Alte clase de compuşi ce au fost identificaţi sunt cumarinele, herniarina şi umbeliferona., acestea având proprietăţi antiinflamatoare.
Are aplicaţii şi în cosmetică, calmând tenurile înroşite şi iritate. Extractele sau uleiul volatil îşi găsesc utilizări în fabricarea cremelor şi a unguentelor pentru tratarea inflamaţiilor pielii, şi ca agent antibacterian şi antifungic în gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite, hemoroizi, furunculoză, răni purulente, ulceraţii, leucoree, reumatism, arsuri, sinuzite.
Muşeţelul, datorită calităţilor sale benefice, este una dintre cele mai solicitate plante medicinale.
Stoc
In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
Cantitate
44 ml
Forma de prezentare
8 flacoane x5.5 ml

Păstrând standardele înalte ale fitoterapiei moderne, Dr. Phyto protejează natural copilăria prin produse inovatoare, cu fitoextracte standardizate și nutraceutice, create și dezvoltate prin tehnologii de ultimă generație.

Nicio recenzie
Info
*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.
Produs adăugat la wishlist
Produs adaugat la lista de comparare