SAPUN EXFOLIANT SCORTISOARA & UNT SHEA 200GR Apidava

SAPUN EXFOLIANT SCORTISOARA & UNT SHEA 200GR Apidava

Săpunurile exfoliante din ingrediente apicole, uleiuri vegetale, plante şi flori uscate acţionează ca un peeling natural, ajutând la regenerarea epidermei.

Ingrediente:

• miere,
• scortisoara,
• unt shea,
• portocala.

Săpunurile exfoliante din ingrediente apicole, uleiuri vegetale, plante şi flori uscate acţionează ca un peeling natural, ajutând la regenerarea epidermei. Sunt ideale şi pentru persoanele cu probleme de ten şi în general pentru persoanele care doresc produse de îngrijire a pielii din ingrediente naturale.

Scorţişoara, pe lângă efectul antiinflamator pe care îl are asupra pielii, îndepărtează mirosurile neplăcute de pe mâini (ceapă, usturoi, peşte). De asemenea, oferă o plăcută stare de relaxare.

Portocala – estompează petele, diminuează ridurile, vindecă cicatricile

Rolul componentelor:

Mierea este un aliment dulce, lichid siropos produs natural de catre albine ca hrana pentru ele insele. Culoarea aurie si gustul delicios sunt inconfundabile. Dupa ce albinele culeg nectarul de la o floare, il amesteca cu produse chimice din saliva lor pentru a rezulta mierea.

Albinele zboara inapoi in stup si-l pastreaza in celulele fagurilor. Excesul de umiditate este inlaturat din miere cu ajutorul aripilor albinelor, pentru ca mierea sa fie gata pentru consum. Rolul si actiunea naturala a albinelor este cu adevarat uimitoare, iar rezultatul este un produs alimentar deosebit: mierea.

Mirea poate fi din soiuri diferite. Gustul si textura depind de tipul florilor din care provine nectarul cules de catre albine. Probabil cel mai des este intalnita mierea de trifoi, dar si aceasta poate avea diverse arome si culori.

Culoarea obisnuita a mierii este aurie, dar poate varia de la alb la rosu inchis si chiar negru. Combinatia dintre miere si laptele de capra a fost folosita pentru tratarea infectiilor bronsice.

Mierea contine numerosi antioxidanti - caracteristica importanta pentru oameni. In plus, aceasta are o component antiinfectioasa si este folosita pentru vindecarea tusei, bolilor intestinale si ranilor pielii.

Vindecarea plagilor - mierea cruda este un remediu care dateaza din Egiptul si Grecia antice. Medicina moderna redescopera proprietatile de vindecare ale mierii. Cercetatorii considera ca mierea are capacitatea de a ucide microbii. Aciditatea din miere si caracteristica sa de a deshidrata bacteriile ar putea fi motivul pentru care mierea vindeca ranile.

- Sursa de energie - mierea de albine pura este o sursa de carbohidrati, atat fructoza cat si glucoza pe care organismul le transforma in energie. Glucoza ofera instant energie in timp ce fructoza este mai lent absorbita si furnizeaza energie in mod constant.

Sportivii si copiii activi ar trebui sa consume miere intrucat aceasta le va oferi energia de care acestia au nevoie. Mierea pura de albine este o sursa naturala de minerale cum ar fi calciu, fier si potasiu dar si vitamine din complexul B.

- Prevenirea alergiilor sezoniere - mirea pura de albine poate fi benefica pentru persoanele care sufera de unele tipuri de alergii. Pentru ca albinele aduna polenul de la plantele native si il transforma in miere, consumul de miere produsa la nivel local poate preveni aparitia alergiilor sezoniere.

Alte beneficii ale mierii includ:

- este antifungica si hranitoare

- ajuta la asimilarea calciului in organism

- are efect antibacterian atat in diverse probleme interne cat si externe ale organismului

- poate stimula sistemul imunitar

Mierea poate fi folosita in diverse scopuri

- ca pansament pentru accelerarea vindecarii cauzata de leziuni tisulare

- amestecul in cantitati egale de suc de ghimbir si miere este un bun expectorant

- mirea ajuta la tratarea racelilor, tusei, durerilor in gat si secretilor nazale

- pentru tratarea astmului bronsic, se amesteca o jumatate de gram de praf de piper negru cu un amestec de miere si suc de ghimbir. Se va bea de cateva ori pe zi.

- mierea poate calma si incuraja vindecarea ranilor din gura sau vagin

- un bol de ovaz sau terci de ovaz cu o lingura de miere poate calma nervii

- este ideala pentru calmarea emotiilor si a stresului pre-examen

- are efect hidratant si poate fi folosita pentru sanatate pielii ca masca naturala revitalizanta

- consumul unor cantitati mici de miere, va va face imuni la alergiile sezoniere la polen

- pentru imbunatatirea vederii se amesteca miere cu suc de morcovi. Se va consuma cu o ora inainte de masa, dimineata.

- pentru purificarea sangelui, se va amesteca un pahar de apa calda cu una sau doua lingurite de miere si o lingurita de suc de lamaie. Preparatul se va bea zilnic, inainte de a merge la toaleta. Va reduce cantitatea de grasimi din organism si va curata intestinele

- mierea naturala determina o crestere mai mica a valorilor de zahar din sange decat zaharurile rafinate, mai ales in cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip II. Putina miere neprelucrata poate fi adaugata in bauturile bolnavilor de diabet zaharat de tip II, atunci cand apare pofta de alimente sau bauturi dulci.

Untul de shea se obţine din nucile arborelui de Shea-Karité şi este originar din savanele din vestul Africii. Arborele de shea (Vitellaria paradoxa) face parte din familia Sapotaceae şi creşte în ţări precum: Kamerun, Kongo, Guineea, Nigeria, Sudan, Uganda etc.

Arborele de shea rodeşte după vârsta de 10-15 ani, iar sâmburele fructului este numit nucă. Cea mai bogată recoltă se obţine după ce arborele de shea atinge vârsta de 20-30 de ani, când se recoltează în jur de 15-20 kilograme de fructe. Fructele au o dimensiune asemănătoare cu prunele şi se coc intre 4 şi 6 luni. Dintr-un kilogram de fructe se obţin în jur de 400 grame de fructe deshidratate. Dar nu doar sâmburele se foloseşte, ci şi pulpa fructului care este comestibilă iar frunzele şi rădăcina se folosesc în scop terapeutic.

Untul de shea este considerat „aurul Africii” fiind utilizat nu doar pentru îngrijirea pielii, ci şi la gatit şi iluminat, fiind un ulei care arde. Nucile de shea conţin în jur de 60-70% grăsimi, dintre care acizi graşi esenţiali, antioxidanţi naturali şi vitamine precum: A, E și F, toate acestea contribuind la regenerarea, hrănirea şi hidratarea pielii. Untul de shea se obţine astfel: nucile coapte se zdrobesc ori se macină, se amestecă cu apă şi compoziţia se încălzeşte uşor pe foc. Uleiul care se ridică la suprafaţă se îndepărtează şi se lasă la răcit. Din acest ulei se obţine o grăsime de culoare gălbuie spre alb cu un miros crud specific.

În Africa untul de shea se produce în cantităţi mari, pentru protejarea şi hrănirea pielii expuse la soare, se depozitează în butoaie de lemn şi se exportă peste tot în lume.

Cel mai des untul de shea se foloseşte în scop cosmetic, în stare pură sau în amestec cu alte uleiuri, datorită proprietăţilor sale hrănitoare şi hidratante. Untul de shea se absoarbe uşor în piele, îngrijeşte pielea deshidratată şi părul degradat. Este recomandat în caz de: eczemă, psoriazis, alergii cutanate, dermatite, bătături, oferă protecţie UV, alină durerile musculare, mâncărimile cauzate de inţepăturile de insecte, în cazul arsurilor este un bun antiinflamator şi cicatrizant, pentru tenurile mature are efect antirid, poate fi folosit ca balsam de buze, iar în sarcină previne vergeturile şi nu în ultimul rând hrăneşte pielea sensibilă a bebeluşilor.

În China antică, arborele de scorțișoară era văzut drept pomul vieții, oricine gusta din fructele sale fiind dăruit cu nemurire și fericire eternă. Legenda spune că focul prin care pasărea Phoenix moare și apoi renaște este întreținut de mirodenii precum scortișoara. Egiptenii din antichitate foloseau scorțișoara în cosmetică și ca ingredient pentru îmbălsămarea celor morți.Scorțișoara era utilizată, totodată, în ceremoniile religioase, iar în Mexic, nordul Africii și Arabia era o mirodenie obisnuită pentru mâncare și un ingredient apreciat al ceaiului și cafelei. În Persia și apoi în Europa , scorțișoara era considerată a fi un puternic afrodisiac. Încă din Evul Mediu , scortișoara era considerată drept un stimulent al apetitului și digestiei. Într-adevăr, scorțișoara, asemeni altor mirodenii, este recunoscută pentru ușurarea digestiei și a fost folosită în scopuri medicale pentru tratarea problemelor gastrointestinale, inclusiv senzația de greață , vomitatul și diareea.

Scorțișoara este un arbore tropical din familia dafinului și atinge înălțimi de 6-7 m în sălbăticie. Are frunze ovale, adânc striate, de culoare verde-închisă pe partea superioara și verde deschis pe cea inferioară. Scoarța este netedă și gălbuie. Atât scoarța cât și frunzele sunt puternic aromate. Florile sunt mici, de culoare albă-gălbuie și cu un miros dezagreabil. Fructele sunt de culoare purpurie închisă. Partea exterioară a scoarței, miezul ei și partea interioară sunt decojite. Apoi este lăsată să se usuce complet, ceea ce face ca bucățile de scorțișoară să se curbeze ca o foiță de țigară răsucită (pe verticala fâșiilor). Câteva astfel de scoarțe sunt rulate una în alta pentru a obține un produs compact, care este tăiat apoi în lungimi uniforme și sortat conform grosimii, aromei și a culorii.

În scop fitoterapeutic, scorțișoara are efect antipiretic, antiseptic, astringent, carminativ, diaforetic, fungicid, stomahic, tonic, expectorant, antiinflamator. Toate aceste proprietăți sunt oferite de uleiul de scorțișoară care este bogat în borneol, eugenol, mircen, 1,8-cineol.

Cercetările recente au scos la iveală faptul că scorțișoara are proprietăți antioxidante și antibacteriene, și reduce factorii de risc asociați cu bolile cardiovasculare și două tipuri de diabet.

În Europa , scorțișoara este de multă vreme un ingredient favorit în bucătarie , fiind utilizată mai ales pentru budinci, plăcinte, prăjituri, checuri sau gogoși. Ea își pune în valoare aroma în ceaiuri, ciocolată caldă ori cafea. Se utilizează sub formă de pulbere.

Portocal -  arboraş sempervirescent din familia Rutaceae, nativ în Sud-Vestul Asiei, cu trunchiul rotund şi foarte ramificat, acoperit de o scoarţă lucioasă maroniu-verzuie; frunzele ovate, întregi, lucioase, acuminate, netede, acoperite cu glande oleifere foarte mici, străvezii, ce eliberează aroma la frecare; florile mari, albe, foarte aromate; fructele mari, intens luminos colorate, suculente, aromate şi în general cu gust acrişor reconfortant.

Genul Aurantium cuprinde mai mulţi arboraşi sempervirescenţi nativi în China şi India, în prezent complet aclimatizaţi în Sudul Europei şi pe ambele continente ale Americii în zonele calde. Pe lângă cele două varietăţi de portocale (dulci şi amare), genul mai cuprinde lămâile, limele, grapefruit-ul, bergamotele şi citrona (C. medica).

Majoritatea autorilor din ultimele două secole au căzut de acord că, din cauza lipsei totale a altor dovezi, singurul fruct Citrus citat de vechii greci este de fapt fructul „citron” (Citrus medica L.), lămâile şi portocalele fiind introduse în Europa Medievală de către arabi. În drumul cuceririlor lor din Asia şi  Africa, departe de teritoriile influenţate de Imperiul Roman, arabii au devenit familiarizaţi cu portocalele (Citrus aurantium L.) care aparent au fost aduse din India în anii 920 pentru a fi cultivate în Oman, iar de aici au fost duse în Irak, Siria şi Egipt. Pe de altă parte, alţi autori cad de acord asupra faptului că portocalele, lămâile şi limele erau cultivate în Italia încă din secolul I, aceştia bazându-şi afirmaţiile pe mozaicurile şi picturile murale găsite în Pompeii şi Herculaneum.

Cuceritorii spanioli au introdus apoi portocalul în America de Nord, în Georgia şi Florida.

Florile de portocal produc prin distilare o mică cantitate de ulei, cu un parfum remarcabil, utilizat în parfumerie. O oarecare altă aromă se obţine dacă se distilează apa de pe florile de portocal la temperaturi moderate, apa în sine fiind bine impregnată cu ulei volatil aromat. Ambele preparate sunt produse în special în Italia şi Franţa din florile de portocală de Sevilla.

Coaja de portocală conţine un ulei esenţial care poate fi obţinut prin distilare sau presare, fiind folosit în parfumerie şi cofetărie. Coaja de portocal prezintă proprietăţi stimulente, carminative şi tonice, dar este utilizată în principal ca agent aromatizant pentru alimente şi băuturi, fiind, de exemplu, un ingredient primar în Curaçao Liquer. Mai este folosită şi pentru prepararea marmeladei. Foarte mult folosită în Statele Unite ca remediu pentru pierderea în greutate. Decoctul din frunze este tradiţional folosit ca tonic digestiv, sedativ, stimulent al apetitului, în dispepsie şi în curele de slăbire. Uleiul esenţial este folosit ca antispasmodic. Fructul abundă în vitamine şi minerale.

Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut utiliza infuzia din frunze pentru proprietăţile sale antispasmodice şi digestive. Florile se preparau sub formă de apă de flori de portocal, aceasta fiind întrebuințată ca antispasmodică (calmantă) şi pentru aromatizarea poțiunilor sau a siropurilor. Cojile constituiau un tonic amar, fiind considerate stomahice şi aromatice, utilizate îndeosebi ca sirop de coji de portocale amare. Esenţa de flori de portocal sau de Neroli (ulei de flori de portocal) intra în prepararea Apei de Colonia (tinctură de esenţă de lămâie compusă).