Reducere! Ulei pentru Pielea Capului și Masaj "Bebe Drag" cu Tei si Extract de Ovaz 250ml Viva Natura

Ulei pentru Pielea Capului si Masaj Bebe Drag 250ml

68,35 Lei

75,95 Lei

Reducere: 10%

Nelimitat

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 68 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 68 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,36 Lei.


Stoc: In Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare

1207

Produs nou

Ulei pentru Pielea Capului și Masaj "Bebe Drag" cu Tei si Extract de Ovaz

Este recomandat pentru crustele de pe cap, dar poate fi folosit cu succes pentru ingrijirea si emolierea pielii de pe tot corpul. Textura sa usoara si placuta se absoarbe repede in piele si asigura o senzatie imediata de emoliere, lasand un film protector pe zona folosita. Pentru toate tipurile de piele sensibila.

Mai multe detalii

Produse

Ulei pentru Pielea Capului și Masaj "Bebe Drag" cu Tei si Extract de Ovaz

Indicatii:

Este recomandat pentru crustele de pe cap, dar poate fi folosit cu succes pentru ingrijirea si emolierea pielii de pe tot corpul. Textura sa usoara si placuta se absoarbe repede in piele si asigura o senzatie imediata de emoliere, lasand un film protector pe zona folosita. Pentru toate tipurile de piele sensibila. Poate ajuta intreaga familie.

Proprietati:

Extractul de ovaz este bogat in avenanthramide naturale ce reduc vizibil roseata pielii. Actioneaza ca un agent protector al pielii, are un nivel inalt de penetrare a stratului superior al pielii si se absoarbe cu usurinta.

Uleiul de samburi de struguri patrunde rapid in piele, are proprietati emoliente, nutritive, hidratante si contribuie la formarea unui film protector cutanat ce nu lasa sa iasa apa din tesut.

Uleiul de soia:

• Are un continut bogat de antioxidanti puternici precum vitaminele E si K si acizi grasi care previn deshidratarea, ajuta la regenerarea pielii si se absoarbe complet.
• Este bogat in lecitina, steroli si vitamina E. Lecitina este necesara tuturor celulelor din organism si protejeaza celulele impotriva oxidarii si in mare masura cuprinde (inconjoara) tecile protectoare a celulelor nervoase. Este compus in mare parte din Vitamina B, acid fosforic, acid linoleic si inositol.
• Uleiul este usor de intins, are mare putere de patrundere. Prezinta o semnificativa retentie de umiditate impreuna cu inalte proprietati nutritive.

Caprylic / Capric triglyceride (natural origin):
• Ulei cu proprietati emoliente

Bisabololul reduce roseata si disconfortul, compatibil cu pielea sensibila a bebelusului, sustine repararea pielii.

Mod de folosire:

Uleiul se toarna in palma sau direct pe pielea bebelusului si se maseaza usor pentru a emolia si calma pielea si scalpul. Se aplica pe pielea curatata in prealabil cu un produs de igiena Bebe Drag si uscata cu grija. Poate fi utilizat pentru nou nascuti, cu exceptia prematurilor.

Rolul componentelor:
Ovăzul este o graminee (familia Poaceae) cultivată în aproape toate zonele Europei, în zonele temperate ale Americii de Nord servind în deosebi ca hrană pentru animale. În Africa este cultivată în special în Kenia şi Etiopia, dar şi în Africa de Sud, Maroc, Alger şi Tunisia. Genul Avena cuprinde aproximativ 30 de specii, în cadrul căruia patru dintre speciile hexaploide, printre care şi ovăzul, sunt sterile.
Ovăzul este cunoscut doar ca şi cultură, originea sa fiind neclară. Nu a fost cultivat atât de timpuriu ca şi grâul şi orzul, şi probabil că a crescut spontan multă vreme în câmp, poate chiar secole până să fie introdus în cultură. Seminţele de ovăz s-au găsit în Egipt în vestigii vechi de 4000 de ani, dar acestea foarte probabil  nu provenneau din cultură. Cele mai vechi vestigii cunoscute de ovăz din cultură au fost găsite în nişte peşteri în Elveţia, datând din jurui lui 1000 Î.Hr, din Epoca Bronzului. Avena sativa a evoluat probabil în nordul sau centrul Europei din specia sălbatică A. Sterilis L.din su-vestul Asiei.
Istoricii spun că triburile celte şi germanice cultivau ovăzul acum 2000 de ani. Ovăzul a fost cunoscut şi de către egipteni, evrei, greci şi romani. Virgiliu remarcă planta în Georgicele sale, cu specificaţia că se cunoştea cultivarea sa. Pliniu menționează şi el planta. Este, prin urmare, destul de probabil că romanii cunoşteau ovăzul în principal ca o plantă furajeră. Pliniu spunea că germanii au folosit fulgi de ovăz sub formă de terci în alimente. Dioscorides şi Galen aduceau afirmaţii similare, dar acesta din urmă adauga că, deşi era dedicat mai mult ca mâncare pentru animale, în vremuri de foamete era folosit şi de către oameni. În Anglia ovăzul a fost dus de către barbari în jurul lui 1640. În Lumea Nouă a fost dus tot în anii 1600. În Norvegia şi Suedia a ajuns cultivat până la 64° – 65° latitudine nordică.
Odată cultivat, ovăzul a avut multiple utilizări alimentare şi medicinale, aşa cum se specifică în Eclectic Materia Medica din 1922. Apa din fulgi de ovăz era folosită pentru a completa hrana bebeluşilor şi laptele atunci când aceştia sufereau de diaree. Era folosită de asemenea ca băutură demulcentă în diaree şi dizenterie la adulţi. Fulgii de ovăz făcuţi terci erau consideraţi o hrană excelentă şi uşor de digerat în stările de convalescenţă.
Tinctura de Avena era folosită ca stimulent şi tonic nervos. Era văzută de către mulţi ca remediu de oarecare importanţă înstările de slăbire nervoasă, şi în afecţiuni asociate epuizării nervoase. Se mai administra pentru calmarea spasmelor la nivelul gâtului şi vezicii urinare, în unele cazuri în reumatismul recidivant. Se afirma că este util nu ca antireumatic, ci pentru slăbiciunea care stă la baza predispoziţiei la reumatism, astfel că pacienţii vor fi mult mai puţin afectaţi de influenţa meteorologică. Probabil că valoarea sa cea ma mare ca remediu era energizarea în stările de epuizare nervoasă, dar era folosit şi în durerile de cap cauzate de oboseală, în cele asociate menstruaţiilor.
În medicina românească de la mijlocul secolului trecut ovăzul era apreciat ca emolient şi diuretic, servindu-se grăunţele decorticate pentru ceaiuri, în afecţiunile inflamatorii ale tubului digestiv.
Grăunţele de ovăz conţin proteine, carbohidraţi, fibre, calciu, magneziu, fosfor, fier, zinc, tiamină, riboflavină, niacină, vitamina B6 şi folat în cantităţi mici, aminoacizi esenţiali, acizi graşi printre care acidul linoleic, acidul oleic şi acidul palmitic. În comparaţie cu alte cereale se consideră că ovăzul are un conţinut proteic ridicat cu un profil bun de aminoacizi, cu un nivel ridicat de lizină. Conţinutul de grăsimi este de asemenea mai mare decât al altor cereale, cu o proporţie mare de acizi graşi nesaturaţi.
Se consideră că fibrele solubile din grăunţele de ovăz reduc colesterolul sangvin la oameni, datorită prezenţei β-glucanului. Ovăzul a arătat de asemenea activitate hipoglicemică şi efecte benefice asupra funcţiilor gastro-intestinale, şi par să aibă efect de protejare împotriva cariilor. Compuşii care contribuie la proprietăţile antioxidante ale făinei de ovăz includ gliceril-esterii  acidului hidroxicinamic, acidului ferulic şi ai acidului cafeic.
Tei (Tilia) este numele comun al unui gen de arbori din familia nalbaei, nativ în regiunile temperate din emisfera nordică, multe dintre speciile sale fiind astăzi cultivate în multe părți ale lumii atât pentru lemnul lor cât şi ca arbori ornamentali.
Teiul este un arbore mare, care poate trăi mai mult de 500 de ani, de obicei, ajungând la 20-40 m înălţime, având diametrul trunchiului mare. Frunzele sale aromatice în formă de inimă sunt, de obicei, de culoare verde închis pe partea superioară (expusă la lumină) şi mai deschise pe partea inferioară (unele argintii). Florile sale sunt mici, gălbui-verzui, şi cu o aromă foarte plăcută, motiv pentru care sunt utilizate atât în băuturi şi lichioruri, cât şi sub formă de ceai, în scopuri medicinale.
Un mit foarte vechi asociat teiului este transformarea Phylirei, o nimfă, într-un arbore de tei. După ce a fost răpită de zeul Saturn în chip de cal, şi a dat naştere unui renumit Centaur – Cheiron, a vost atât de devastată încât a implorat zeii să nu o lase printre muritori. Dorinţa ei a fost îndeplinită şi ea a fost transformată într-un tei.
În Europa, multe legende şi superstiţii sunt centrate în jurul acestui arbore. Lemnul de tei a fost folosit pentru sculptarea lucrărilor de artă sacre, iar teiul, care era arborele satului, a jucat un rol important în viaţa europenilor timpurii. Astfel a fost de la sine înţeles ca teiului să i se atribuie proprietăţi curative speciale. Printre popoarele germanice teiul a fost un arbore sacru pentru îndrăgostiţi, arborele care aducea fertilitatea şi prosperitatea.
În Evul Mediu, oamenii sculptatu imagini ale Fecioarei Maria şi figuri ale sfinţilor în lemn de tei, numindu-l lignum sacrum – lemn sacru.
În povestirile populare poloneze, Fecioara Maria se ascundea printre ramurile teilor şi se arăta copiilor.
Teiul este un arbore despre care vorbesc autori vechi precum Theophrast, Pliniu, Galenus, proprietîţile sale medicinale fiind menţionate, mai ales în ce priveşte scoarţa sa şi frunzele; florile încep să fie întrebuinţate din Evul Mediu.
A fost utilizat în medicina populară europeană de secole pentru tratarea unei game largi de probleme de sănătate. Florile a două specii de tei (Tilia cordata şi Tilia platyphyllos) au fost utilizate pentru calmarea nervilor şi tratarea problemelor de sănătate asociate cu anxietatea. Florile, sub formă de ceai, au fost folosite pentru reducerea anxietăţii asociată cu indigestia, aritmia cardiacă, şi voma.
Pe lângă utilizarea în băuturi şi lichioruri, florile de tei au o lungă istorie de utilizare medicinală pentru afecţiuni precum răceală şi gripă, probleme digestive, anxietate, migrene, dureri de cap şi insomnie. Lemnul de tei a fost folosit pentru probleme hepatice, pietre la rinichi şi gută.
Medicina populară autohtonă consideră ceaiul de tei sănătos şi răcoritor, liniştitor al crampelor stomacale, stimulent al nervilor şi sudorific, bun deci în stările de răceală, guturai, tuse cronică, astm, şi alte afecţiuni pulmonare. Ceaiul de tei cu sunătoare se lua contra durerilor de inimă. Se mai folosea în boli neuro-psihice, dureri de cap, ameţeli şi indigestii. Ramurile se puneau în băi contra reumatismului. Din cărbuni de tei pisaţi, amestecaţi cu scrum de fasole, şi de coadă de bostan, cu smântână, se făcea o alifie cu care se ungeau bubele dulci. Femeile care aveau pierderi mari de sânge beau apă cu cărbune de tei pisat.
Publicaţiile tradiţionale de profil susţin utilizarea teiului în următoarele afecţiuni: acnee (mai ales la pubertate), afecţiuni hepato-biliare la persoanele nervoase, afecţiuni respiratorii, amigdalite, arterioscleroză, astm, boli de rinichi, bronşite, bufeuri la menopauză, cistite cronice, colici gastro-intestinale, coşmaruri, crize biliare, cuperoză, dureri, dureri de cap, dureri de burtă, dureri musculare asociate răcelilor, eczeme alergice, erupţii cutanate, gastrită, gripă, gută, guturai, hiperexcitabilitate, indigestie la persoanele nervoase, îngrăşare, insomnii, iritabilitate, isterie (crize de nervi), migrenă, nervozitate, nervozitate sau stări de agitaţie la sugari şi copii mici, obezitate, palpitaţii, pleoape umflate sau inflamate, pletoră, psoriazis, răceală, reumatism, riduri, stări de iritabilitate, stări gripale, stări nervoase, surmenaj psihic şi intelectual, tromboză, tulburări specifice menopauzei, tuse, tuse uscată şi iritativă, tuse convulsivă, umflături cauzate de traumatisme, vertij (ameţeli).
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru oleul eteric din florile de tei o acţiune sudorifică şi antispasmodică, slab diuretică şi stomahică (favorizând digestia). Ceaiul de tei era considerat liniştitor, tonifiant al stomacului, sudorific, având o mare importanţă în acţiunea de combatere a bolilor nervoase, ca migrene, convulsii, greaţă de natură nervoasă, sau în febre, răceli cu fior etc.; iar pentru un efect şi mai pronunţat se vor mai asocia teiului şi câteva flori de muşeţel. În unele cazuri, teiul poate fi antitoxic. La exterior se recomanda întrebuinţarea teiului cu bune rezultate pentru pansarea rănilor, în gargarisme şi în diverse complicaţii locale. Cu ajutorul sevei de tei extrasă de sub coajă, se vindecau rănile prin arsură şi iritaţiile, ori inflamaţiile. Se mai considera apoi că mustul de tei este ca şi mustul de mesteacăn un bun purificator al sângelui; iar uleiul de nuculiţe de tei combate răguşeala şi catarul bronchial. Cărbunele de tei se combina cu salvie şi se dădea în tusea care se aseamănă cu cea măgărească.
În Europa Occidentală la au fost acceptate numai inflorescenţele provenite de la 2 specii – tei pucios (Tilia cordata) şi tei cu frunză mare (Tilia platyphyllos) în timp ce Farmacopeea Română, începând cu ediţia a VIII-a (1965) a oficializat şi florile de tei argintiu (Tilia argentea = T. Tomentosa) ca urmare a cercetărilor efectuate la Facultatea de Farmacie Cluj-Napoca.
Compuşii activi din florile de tei sunt bine documentaţi în prezent. Acestea conţin mucilagii, ulei volatil (farnesol) care imprimă mirosul caracteristic, flavonoide, proantociani, saponine, steroli, vitamina E. Uleiul eteric conferă produsului proprietăţile sedative şi antispasmodice. Proprietăţile hipotensive s-ar datora unei substanţe din grupa colinei.
Florilor de tei li se atribuie acţiune sedativă, emolientă, antispastică, antiinflamatoare pentru căile respiratorii, diaforetică, diuretică şi mediu-astringentă.
Tradiţional, ele sunt în principal indicate pentru reducerea simptomelor răcelilor şi pentru calmarea tusei şi iritaţiilor gâtului în răceli şi catarul tractului respirator, şi ca nervin pentru reducerea stărilor de nervozitate şi agitaţie. Mai sunt indicate în migrene, stări de isterie, hipertensiune ateriosclerotică, răceli cu stări febrile, şi specific în hipertensiune asociată cu aterioscleroză şi tensiune nervoasă.
S-a raportat că in vitro, florile de tei manifestă activitate antispasmodică urmată de un efect spasmogenic pe duodenul de şobolan. Acţiunile au fost inhibate de papaverină, şi reactivate de acetilcolină. Proprietăţile diaforetice şi antispasmodice declarate ale florilor de tei au fost atribuite acidului p-cumaric şi flavonoidelor. În plus, o parte din acţiuni au fost asociate cu uleiul volatil – efectul diuretic, antispasmodic şi sedativ, care sunt la baza unora din cunoscutele utilizări ale florilor de tei. Se consideră că uleiul volatil în sine nu are activitate diuretică, dar produce acest efect ca rezultat al acţiunii iritante a unor compuşi terpenoizi asupra rinichilor.
Este documentată de asemenea o activitate antifungică cu arie restrânsă a florilor de tei.
Forma de prezentareFlacon cu pompita dozatoare
StocIn Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare
Cantitate250 ml

Scrie o recenzie

*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.