Polygemma 28 Neuro Protect 50 ml PlantExtrakt

Polygemma 28 Neuro Protect 50 ml PlantExtrakt

 Ajută la concentrare și performanță mentală

Combinație de:

• extracte gemoterapice: muguri de Coacăz-negru, mlădițe de Iarbă neagră
• extracte fitoterapice: herba de Salvie, stigmate de Șofran
• Niveluri la care poate acţiona în organism: sistem nervos

Recomandări și mențiuni de sănătate:

Perioadele aglomerate și solicitante din punct de vedere intelectual pot provoca blocaje de memorie, epuizare mentală sau pierdere de atenție.

Odată cu înaintarea în vârstă, pot apărea schimbări ale vitezei de procesare a informațiilor, ale capacității de memorare și concentrare, sau ale lucidității. Aceste schimbări pot afecta performanțele mentale.

Polygemma 28 NEURO PROTECT este un produs cu ingrediente naturale care ajută la concentrare și performanța mentală (Salvie). Ajută la relaxare și la echilibru emoțional, inclusiv în perioadele cu expunere la stres psihic intens (Iarbă neagră, Șofran, Coacăz negru).

Extractul de Salvie susține performanța mentală. Ajută la menținerea memoriei de lucru, la concentrare și performanța creierului în cazul problemelor de memorie. Ajută la menținerea memoriei și a funcției cognitive odată cu declinul vârstei. Conține antioxidanți naturali care pot proteja de acțiunea radicalilor liberi.

Extractul de Iarbă neagră conține principii active care au proprietăți calmante și relaxante.

Extractul de Șofran contribuie la echilibrul emoțional, susține relaxarea, ajută la menținerea unei dispoziții pozitive.

Extractul de Coacăz-negru susține rezistența la stres, la efort și la condiții nefavorabile de mediu.

Nu creează agitație sau somnolență.

Nu dă dependență.

Mod de utilizare:

Adulți:  2 ml x 2/ zi

Se recomandă utilizarea în cure de 3-6 luni cu posibilitate de repetare la nevoie.

Se utilizează prin diluare în puțină apă.

A se agita înainte de utilizare.

A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

A se citi prospectul înainte de utilizare.

Rolul componentelor:

Coacăzul negru crește sub formă de tufe de 1 – 2 m înălțime. Florile sunt păroase, de culoare verde-roșcat iar frunzele de culoare verde închis pe fața superoară și verde deschis pe fața inferioară. Fructele acestei plante, de tip bacă, sunt grupate în ciorchini și sunt boabe zemoase sferice cu gust acrișor, de culoare închisă, care au un diametru de 6 – 11 mm, fiecare fruct conținând mai multe semințe. Frunzele, se recoltează în luna iulie, după recoltarea fructelor sau concomitent cu recoltarea fructelor, totul se usucă la umbră în strat subțire.

Pentru uzul medicinal se folosesc frunzele (Ribi nigri folium), fructele (Ribi nigri fructus) și mugurii (Ribi nigri gemini). Fructele au acțiune tonică generală, vitaminizantă, remineralizantă, fiind recomandate și în cazurile de surmenaj, în stările anemice, în cazurile de deficit de fier, fiind bogate în taninuri, antoacini proteine și săruri minerale (Ca, Mg, Fe, P) Conțin o cantitate de 3-4 ori mai mare de vitamina C decât portocalele și lămâile. Se utilizează și în afecțiunile gastrointestinale, hepatobiliare și cardiovasculare. Fitocomplexul taninuri-antociani-vitamine are efect în tratamentul unor afecțiuni ale mucoasei bucale. Frunzele sunt utilizate în medicina naturistă ca diuretic, datorită flavonoidelor din compoziție, în afecțiuni cardiace, reumatism, gută dar sunt contraindicate în tratamentul edemelor cauzate de insuficiența cardiacă sau renală. Medicinal, coacăzul negru se utilizează sub formă de infuzie, decoct, macerat glicerinat, tinctură sau pulbere.

Coacăzul negru este cunoscut ca plantă de cultură în Europa din secolul al XVI-lea. Înafară de uzul medicinal, fructele lui, sunt folosite la prepararea de sucuri, siropuri, jeleuri sau marmeladă. Siropul de coacăze negre este, după părerea părintelui medicinei naturiste, preotul Sebastian Kneipp, un elixir de sănătate pentru gât şi căile respiratorii superioare. Un vechi proverb german spune despre sucul de coacăze negre că este sănătos ca sângele de urs. În parfumerie, se folosește un extract din florile de coacăz negru.

Mic arbust din familia Ericaceae, iarba neagră creşte până la 30-60 cm înălţime, având frunze mici şi liniare, dispuse pe patru rânduri şi acoperindu-se una pe cealaltă ca ţiglele unui acoperiş. Are florile mici, roz-purpurii, care formează raceme spiciforme. Se recoltează ramurile înflorite (înfloreşte din iulie până în septembrie).

Iarba neagră creşte abundent, răspândindu-şi nuanţele de violet pe cinci milioane de acri pe dealurile, văile şi mlaştinile din Scoţia. Poate din această cauză a fost (şi încă este) atât mult de utilizată de către scoţieni care au şi desemnat-o una din plantele lor naţionale. Denumirea pe care i-au conferit-o de „buruiană” (heather) provine din vechiul cuvânt scoţian „haeddre” care este consemnat încă din secolul XIV. Magia şi miturile sunt atât de strâns întreţesute în istoria Scoţiei încât cu greu separăm realitatea de legendă, şi, ca orice simbol scoţian, iarba neagră poartă cu ea poveştile şi legendele sale. Mai cunoscute sunt două legende care îşi au originea în începuturile istoriei Scoţiei. Una din ele este centrată în jurul confruntării dintre invadatorii vikingi şi ultimul rege Pictish, care este prins, torturat şi ucis de vikingi cu scopul de a obţine reţeta de bere din iarbă neagră, iar alta în jurul vizitei reginei Victoria în Scoţia, când unul din servitorii ei a sărit din vehiculul cu care călătoreau pentru a culege planta, spunând că niciun scoţian nu trebuie sa treacă pe lângă ea fără să culeagă una. Alte mituri susţin credinţa că planta creşte doar pe locuri unde nu s-a vărsat sânge în bătălii, sau creşte pe ultimul loc unde s-au odihnit zânele; unele clanuri scoţiene o  foloseau ca simbol. Druizii o considerau plantă sacră. Chiar şi astăzi, oamenii consideră că are proprietăţi supranaturale, ca un fel de farmec, care oferă protecţie în faţa răului. Încă din vremuri străvechi a fost folosită pentru confecţionarea de saltele aromate, dovezi ale acestui fapt găsindu-se într-un sat vechi de 4000 de ani din Insulele Skara Brae şi în Orkneys.

Fabricarea berii de Scoţia din iarbă neagră se face de mii de ani şi este considerată una din cele mai vechi tipuri de bere din lume. Pe mica insula Rum, de pe coasta de vest a Scoției, au fost găsite cioburi de ceramică vechi de 3000 ani care conțin urme de o băutură fermentată făcută din iarbă neagră. Reţeta era ţinută secretă, astfel că doar regele şi primul său născut ştiau ce conţine. Această bere a fost imortalizată într-un poem care povesteşte legenda regelui care s-a sacrificat pe sine şi pe fiul său pentru a proteja reţeta.

Se credea, de asemenea, că iarba neagră are proprietăţi medicinale minunate, motiv pentru care era folosită de către vechii scoţieni pentru tratarea aproape a tuturor afecţiunilor, printre care nervozitatea şi anxietatea, tusea, tuberculoza, problemele digestive, artritele, reumatismul, orbirea etc.  Mai mult decât atât, aceasta era folosită și sub formă de cataplasme pentru cap şi băută sub formă de infuzie în cazul insomniei. Tot în Scoţia, planta a mai fost folosită ca butonieră la nunţi; bătrânii spun că planta putea fi purtată doar dacă mirele purta ţinuta din Ţara de Sus (kilt şi hainele tradiţionale asociate acestuia), această utilizare părând a fi parte din identitatea scoţienilor.

Astăzi iarba neagră este folosită în produsele de aromaterapie pentru tratamentul problemelor digestive, problemelor pielii, tusei şi insomniei şi, de asemenea, intern pentru curăţare şi detoxifiere, datorită proprietăţilor sale diuretice. Nu în ultimul rând, aceasta este utilizată pentru fabricarea săpunurilor şi candelelor parfumate.

Florile de iarbă neagră constituie un remediu tradiţional şi în Suedia. În general, în zonele temperate în care vegetează, planta are o lungă istorie de utilizare tradiţională populară ca remediu antiseptic urinar şi diuretic, dezinfectând tractul urinar şi favorizănd producerea de urină. Părţile aeriene înflorite sunt antiseptice, astringente, colagoge, depurative, diaforetice, diuretice, expectorante, slab sedative şi vasoconstrictoare.

Iarba neagră era folosită şi în medicina științifică românească încă din secolul trecut, aceasta bazându-se pe proprietăţile sudorifice, diuretice şi dizolvante ale calculilor caracteristice plantei, fiind indicată sub formă de decoct în gută, reumatism, boli de vezică şi de rinichi; mai era considerată liniştitoare a nervilor, producând somnul, în cazul administrării tot sub formă de ceai. Extern servea la pansarea rănilor, având proprietăţi vulnerare şi la diverse boli ale pielii.

Calluna conţine ca substanţe active variate forme de quercetină, dihidroxicromona, tanin, ericinol, ericoindină etc.