- La reducere!
- -10%
Pachet Ingrijirea Pielii
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 99 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 99 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,98 lei.
Gel de dus Antibacterian cu Aloe Vera si Tea Tree
Pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc. Ea protejează corpul de agresiunea factorilor externi cum ar fi: excesele de căldură sau frig, agenţi microbieni şi chimici, radiaţii. Însă, este necesar să ştim că un procent mare din substanţele care intră în contact cu pielea sunt absorbite în organism. Igiena este un factor important în îngrijirea pielii, de aceea este esenţial să folosim produse naturale.
Gelul de duş antibacterian cu Aloe Vera şi Tea-Tree purifică şi revigorează pielea datorită ingredientelor active din plante şi uleiuri naturale presate la rece. Formula gelului de duş conţine ingrediente cu un puternic efect antibacterian şi emolient, oferind astfel o curăţire eficientă.
-Uleiul de Tea-Tree este antiseptic, acţionează împotriva infecţiilor bacteriene.
-Uleiul de Oregano este antibacterian, antifungic, stimulant, tonic. Aduce beneficii în afecţiunile cutanate, igienă intimă şi micoze ale pielii.
-Uleiul de Cajeput purifică şi revigorează.
-Extractul de Aloe Vera stimulează regenerarea celulară şi hidratează pielea.
-Extractul de gălbenele are o acţiune cicatrizantă, calmantă, reduce iritaţiile şi roşeaţa.
-Extractul de ceai verde este un excepţional antioxidant, încetineşte procesul de îmbătrânire fiziologică a pielii.
Rolul componentelor:
Arbore din familia Myrtaceae originar din Australia, cu frunze sempervirescente, liniare, oval alungite, lungi de 10-35 mm şi late de 1 mm; florile albe sunt grupate în spice lungi de 3-5 cm, fructele mici, lemnoase, în formă de cupă, cu diametrul de 2-3 mm. În scopuri terapeutice de la acest arbore se recoltează frunzele, din care se extrage uleiul esenţial.
Uleiul acestei plante a fost folosit mult înainte să ajungă căpitanul Cook în Australia, timp de milenii, de către aborigenii australieni Bundjabung pentru contuzii, muşcături de insecte şi infecţii ale pielii. Ei zdrobeau frunzele şi le amestecau cu lut pentru a realiza cataplasme. Primii colonişti albi au observat acest lucru şi au învăţat cum să folosească frunzele, descoperind repede proprietăţile terapeutice şi începând ulterior distilarea uleiului din frunze. Membrii echipajului lui James Cook au descris la finele secolului XVIII utilizarea uleiului de ti-tree. A fost redescoperit abia în 1920 ca antiseptic topic cu acţiune mai eficientă decât a fenolului.
Uleiul esenţial a fost obţinut prima dată prin distilare în 1925, şi datorită efectelor sale antiseptice, antibacteriene şi antifungice a devenit un agent antiseptic standard pentru chirurgie, în special în chirurgia dentară. În 1922 Arthur Penfold, un chimist australian, alături de echipa sa de la Muzeul Tehnologiei şi Ştiinţelor Aplicate din Sidney, a distilat uleiul de Melaleuca alternifolia şi ulterior a publicat un document care atesta faptul că acesta manifestă activitate antibacteriană şi antifungică. A fost anunţat în întreaga lume ca un nou tip de germicid, blând cu celulele pielii dar activ pe germenii invazivi.
Uleiul de Melaleuca alternifolia a început să fie din ce în ce mai utilizat. A fost folosit cu succes pentru tratarea tuturor tipurilor de infecţii şi infestări; a fost util de la tăieturi şi răni, viermi inelaţi, ulcere ale membrelor, infecţii, catar, guturai, afte, amigdalite, parodontoză ş gingivite. Profesori, medici, stomatologi şi chirurgi veterinari s-au folosit de proprietăţile sale pentru sănătatea şi bunăstarea pacienţilor lor.
În cel de-al doilea război mondial, uleiul de Melaleuca fiind furnizat în cantităţi reduse, toate stocurile existente au fost epuizate pentru stoparea infecţiilor din inevitabilele răni de război ale soldaţilor şi celor care se ocupau de muniţie, fiind de mare ajutor în efortul din timpul războiului. Curând s-a considerat că este nevoie de o alternativă mai ieftină şi mai uşor disponibilă ca să ajute la stoparea răspândirii de germeni, iar industria de fabricare a uleiului de ti-tree odată înfloritoare, a intrat în declin. Pentru următorii 20 de ani aproape a intrat în uitare.
Din fericire, uleiul de tea-tree conţine peste 100 de componente ce acţionează sinergic (conţinut ridicat de terpene), majoritatea din acestea neputând fi identificate în ultimii ani, ca atare un extract identic-natural fiind imposibil de realizat în mod sintetic. În anii 1960, uleiul a realizat o remarcabilă revenire, prima dovadă ştiinţifică obţinută confirmând efectul favorabil în tratamentul arsurilor, infecţiilor ginecologice şi, mai târziu, a unor variate probleme ale gambelor şi a infecţiilor din zona unghiilor.
Monografia uleiului esenţial de tea-tree din British Pharmaceutical Codex of 1949, expune proprietăţile germicidale ale acestuia, fiind recomandat în aplicaţii locale pentru tratamentul furunculozei, infecţiilor micotice ale pielii, în panariţiu, impetigo, candidoze şi stomatite, iar sub formă de inhalaţie în rinite. În practica veterinară a fost utilizat în tratamentul infecţiilor cutanate cauzate de acarieni, a eczemelor şi a altor leziuni şi boli de piele de origine parazitară. Uleiul de ti-tree a fost folosit pentru propretăţile sale bactericide şi antifungice şi ca şi component dezinfectant în multe produse medicinale combinate cu ingrediente non-vegetale autorizate în Regatul Unit dinainte de 1970.
Acum, uleiul altă dată uitat şi-a recâştigat popularitatea, fiind înfiinţate culturi dedicate colectării şi obţinerii uleiului volatil din frunze, în scopuri comerciale.
Aloe Vera creşte în zonele cu climă blândă, unde temperaturile nu coboară pentru mult timp sub 0 grade şi poate fi recunoscută după frunzele cărnoase, în fomă de lance, care cresc direct din pământ, cu marginile în formă de dinte de fierăstrău.
În scopuri teraputice se folosesc atât seva cât şi gelul frunzelor de aloe vera, însă trebuie îndeplinită o condiţie esenţială, şi anume: frunzele se culeg abia când planta împlineşte 2-3 ani. Seva se scurge când se taie frunza, iar gelul provine din celulele bogate în mucilagiu din miezul frunzei.
Aloe conţine un complex de substanţe benefice, printre care aloina şi gelul de aloe. Aloina este un lichid galben-lăptos, situat imediat sub coaja frunzei şi care este folosit de mii de ani ca laxativ, sub formă de prafuri sau ca atare.
Gelul de aloe are proprietăţi antiinflamatorii, detoxifiante şi de stimulare a colagenului, fiind ideal în tratamentele cosmetice de întreţinere a pielii.
Gelul de aloe vera întăreşte sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi antiseptice, care ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele şi psoriazisul.
În acelaşi timp, un consum regulat de aloe normalizează tranzitul intestinal, promovând sănătatea sistemului digestiv, creşte absorbţia de proteine, ameliorează arsurile la stomac şi are efect calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale moi.
Planta de aloe este o sursă bogată de minerale precum calciu, sodiu, fier, potasiu, crom, magneziu, mangan, cupru si zinc, dar este şi printre puţinele surse vegetale de vitamina B12, A, B, C, E şi acid folic, care nu pot fi asimilate corespunzător doar prin alimentaţie.
Toţi aceşti nutrienţi ajută la menţinerea greutăţii corporale în limitele normale, împiedică îmbătrânirea celulară şi asigură necesarul zilnic de energie.
-96,12% ingrediente de origine naturală
-0% parabeni, uleiuri minerale, coloranţi
-Cu un conţinut de ingrediente naturale de 96%, untul de corp cu ulei de cocos bio îmbunătăţeşte eficient aspectul şi sănătatea pielii, o hidratează în profunzie, lăsând-o netedă şi catifelată.
-Studii clinice pe piele atopică (foarte uscată) demonstrează efectul hidratant extraordinar al uleiului de cocos, precum şi cel antiinflamator şi fotoprotector.
Aqua, Cetearyl Alcohol, Cocos Nucifera Oil*, Theobroma Cacao Seed Butter, Glycerin, Glyceryl Stearate, Potassium Cetyl Phosphate, Stearic Acid, Olus (Vegetable) Oil, Beeswax, Polysorbate 60, Polyacrylamide, C13-14 Isoparaffin, Laureth-7, Tocopherol, Helianthus Annuus Seed Oil, Sodium Gluconate, Phenoxyethanol, Decylene Glycol, Caprylyl Glycol, Disodium EDTA, BHA, Parfum
Se aplică zilnic pe pielea curată a corpului, prin mișcări de masaj, până la absorbția completă.
Arborele de cocos (cocos nucifera) face parte din familia palmierului, creşte în zone tropicale şi este considerat nu numai o sursa de hrană dar şi un remediu în vindecarea anumitor afecţiuni. Cocosul este originar din insulele Filipine, unde este cunoscut sub denumirea de „copacul vieţii” datorită proprietăţilor şi întrebuinţărilor sale multiple, dar se cultiva şi în India unde poartă numele de „kalpa vrisha” care semnifică „tot ceea ce este necesar vieţii”, în Indonezia, Brazilia şi Sri Lanka. În zilele noastre cocosul este cultivat nu doar în zone cu clima caldă, tropicală ci şi în regiunile cu climă mai rece.
Arborele de cocos poate atinge o înălţime de 30 de metri, ajunge până la 80 de ani şi poate produce până la 150 de nuci de cocos pe an. Este o plantă apreciată şi se bucură de întrebuinţări multiple: remediu pentru diferite afecţiuni, sursă pentru o hrană şi băutură sănătoasă, până la fabricarea de coşuri, acoperiş pentru colibe şi nu în ultimul rând zahăr natural extras din seva florilor de cocos.
Filipinezii sunt cei mai mari consumatori de nucă de cocos şi au o gamă foarte variată de produse precum: bukayo (cocos îndulcit), pan de coco (pâine cu cocos), tuba (vin de cocos), suka (oţet de cocos), lambanog (gin de cocos), cocos deshidratat, apă de cocos, lapte de cocos şi ulei de cocos.
Fructul de cocos poartă denumiri diferite cum ar fi cel de sâmbure de cocos, respectiv nucă de cocos. Cocosul are nevoie de multă lumenă şi căldură solară pentru a da roade, astfel anual sunt necesare în jur de 3000 de ore de radiaţii solare pentru a avea o recoltă de bună calitate. Nuca de cocos este în sine şi sâmburele cocosului, deoarece în locuri umede şi calde încolţeşte.
Din momentul înfloririi florilor de cocos, sunt necesare între cinci şi şapte luni pentru formarea nucii verzi de cocos din care se consumă miezul în stare gelatinoasă şi apa de cocos atât de nutritive şi hidratante. În această stare este momentul prielnic pentru obţinerea unei băuturi răcoritoare şi energizante din interiorul nucii, deoarece cu trecerea timpului partea umedă şi gelatinoasă devine pulpa albă şi densă pe care o cunoaştem noi. Pentru a ajunge la o dimensiune maximă, nuca de cocos are nevoie de şase-şapte luni. La maturitate, nuca de cocos poate cantării 1,5 kilograme şi se poate consuma în totalitate şi întrebuinţat în diferite moduri. Cu trecerea lunilor gustul dulce şi aromat al miezului devine amărui, iar coaja tot mai dură. Miezul nucii de cocos conţine vitaminele B, zinc, fosfor şi fier, şi este o sursă naturală de proteine şi fibre. În stare deshidratată şi rasă, poate fi utilizată în prepararea: laptelui de cocos, precum şi în aromatizarea şi ornarea deserturilor. Coacerea în totalitate a nucii de cocos necesită aproape un an de zile, moment în care nuca cade şi coaja crapă de la sine.
Nuca de cocos are numeroase proprietăţi care previn apariţia diferitelor boli şi afecţiuni grave. Printre acestea se enumeră: bolile de inimă, colesterolul, paraziţii intestinali, boala Alzheimer, Parkinson etc.
Această nucă se poate întrebuinţa în totalitate sub formă de: apă de cocos, lapte de cocos, pulpă deshidratată sau ulei. În zonele tropicale unde creşte reprezintă un aliment de bază, consumat cu regularitate, dar şi în societatea modernă îi sunt recunoascute proprietăţile benefice şi curative. Drept dovadă, constă aspectul fizic tânăr şi starea bună de sănătate a filipinezilor. Cu toate că sunt expuşi la soare pe tot parcursul anului, pielea lor este netedă, hidratată iar tenul neridat, şi acest lucru se datorează folorii uleiului de cocos. De generaţii întregi ei folosesc uleiul de cocos atât intern cât şi extern în locul loţiunilor de corp pentru hidratarea şi calmarea pielii deshidratate, arse de soare sau atinsă de diferite afecţiuni dermatologice.
Uleiul de cocos se extrage din pulpa albă a nucii de cocos, care se zdrobeşte, se încălzeşte uşor pentru eliminarea uleiurilor, după care se presează şi se filtrează de eventualele urme de coajă. Acest proces ajută la obţinerea unui ulei pur, cu un gust neutru şi fără miros, care poate fi utilizat ca: leac pentru diferite afecţiuni, la gătit şi în industrii. O atenţie deosebită se acordă uleiului de cocos mulţumită acidului lauric pe care îl conţine, având efecte antivirale, antibacteriene şi antifungice, fiind util în stimularea metabolismului ajutând scăderea în greutate şi în afecţiuni hipotiroidiene. Conţinutul acizilor graşi din ulei are ca rol distrugerea bacteriilor ce cauzează: infecţii ale tractului urinar, al sinusurilor, ulcer gastric, pneumonie, carii dentare, precum şi distrugerea fungilor şi a virusurilor cauzatoare de: mononucleoză, herpes, gripă, hepatita C, pojar etc.
Conform cercetătorilor americani printre care se numără şi dr. Carolyn Dean, aceştia au ajuns la concluzia că uleiul de cocos are efecte benefice asupra pacienţilor cu SIDA. Din cercetări mai reiese că uleiul de cocos ajută la ameliorarea simpotemelor asociate afecţiunilor biliare, ajută buna funcţionare a ficatului şi a glandei tiroide, stimulează digestia, previne cancerul de colon şi reduce discomfortul asociat sindromului de colon iritabil. Se recomandă folosirea uleiului de cocos în cure de slăbire, la prevenirea obezităţii, scade colesterolul şi previne afecţiunile cardiovasculare, ajută la fixarea calciului şi al magneziului în oase, prevenind astefel osteoporoza, iar în afecţiuni renale contribuie la prevenirea infecţiilor urinare şi ajută la dizolvarea calculilor renali. Consumat în cantitate de 60% din totalul caloriilor zilnice nu prezintă nici un efect negativ, ba mai mult persoanele care au o dietă bogată în ulei de cocos au o stare de sănătate bună. Aici atragem atenţia că uleiul organic, presat la rece este recomandat a se consuma neprelucrat termic, iar cel rafinat utilizat la gătit şi prăjit. Se recomandă la gătit deoarece este un ulei stabil din punct de vedere chimic la căldură, care se oxidează doar la temperaturi de peste 190°C, şi chiar şi la acestă temperatureă nu supportă un proces oxidativ din care să rezulte substanţe nocive asupra organismului. Uleiul de cocos poate fi folosit şi în amestec cu uleiul de floarea soarelui. Doza zilnică recomandată din ulei de cocos este de 15grame, dar în caz de boală putem mării doza deoarece nu are reacţii adverse.
Uleiul de cocos în alimentaţie poate fi adăugat în: salate de legume, sotarea legumelor şi al fructelor de mare, prepararea ouălor şi a preparatelor din carne şi peşte, la moioneză şi popcorn. Diferenţa între uleiul de cocos şi untura de cocos o reprezintă doar temperatura la care se păstrează, deoarece la o temperatureă de sub 25°C uleiul de cocos se solidifică.
Uleiul virgin de cocos este unul dintre cele mai apreciate uleiuri datorită proprietăţilor sale multiple, care se obţine de asemenea din miezul nucii de cocos, dar prin presare la rece pentru a nu îşi pierde calităţile.
Uleiul virgin de cocos se poate folosi atât intern cât şi extern. Intern are efect imunostimulent, ajută la asimilarea substanţelor nutritive din alimente, rol antiparazitar şi se pot consuma două linguri de ulei pe zi. Extern se poate aplica pe piele pentru prevenirea şi tratarea vergeturilor, conţine filtru UV, datorită proprietăţilor antifungice, antibacteriene şi antivirale este de ajutor în cazul ciupercilor la nivelul unghiilor, al diferitelor afecţiuni dermatologice (eczeme, inflamaţii ale pielii etc.) iar datorită conţinutului de vitamina C are efect antioxidant şi este în acelaşi timp sursă de vitamina E. Aplicat înaintea expunerii la soare ajută la obţinerea unui bronz uniform şi previne apariţia petelor şi pistruilor.
Industria cosmetică foloseşte uleiul virgin de cocos în prepararea pastei de dinţi, deoarece reduce apariţia cariilor dentare, datorită enzimelor care distrug bacteriile nocive din cavitatea bucală. În India industria cosmeticelor foloseşte uleiul virgin de cocos ca ingredient valoros pentru a hrăni şi a da strălucire părului. În urma cercetărilor făcute în India, s-a ajuns la concluzia că uleiul virgin de cocos se absoarbe în firul de păr hrănindu-l din interior, şi datorită acidul lauric conţinut, are un rol important în regenerarea părului degradat, în combatearea căderii acestuia, ajută la prevenirea mătreţii şi conferă un plus de vitalitate firului de păr.
Cu toate că are proprietăţi benefice multiple, nuca de cocos poate fi un potenţial factor alergic, mai ales în rândul persoanelor alergice la nuci, alune etc. În India, alergia la nucă de cocos se află în topul primelor cinci alergii, pe când în SUA, Australia şi Marea Britanie alergia la nuca de cocos este foarte rară.
-Este incărcată de o multitudine de minerale naturale precum magneziu, potasiu, calciu, sodiu, brom, care ajută sistemul nervos, relaxează mușchii și catifelează pielea.
-Pentru că nimic nu se compară cu un moment de relaxare in miros de lavandă, am adăugat-o în sarea noastră de baie sub formă de floare uscată și ulei esențial natural.
-Astfel, lavanda va contribui cum numai ea știe, la reducerea tensiunilor psihice și va conferi o stare de liniște nedescrisă.
-Sare din salina Praid,
-ulei esențial de lavandă,
-floare uscată de lavandă.
Presărați doua-trei linguri de produs în apa din cadă sau într-un vas cu apă caldă.
Încă din cele mai vechi timpuri, femeile (în special) s-au bucurat de generozitatea naturii, care a avut întotdeauna grijă de frumuseţea lor. Lavanda este cea mai cunoscutã dintre ierburile mirositoare şi a fost iubitã şi cautatã de secole. Romanii şi nord africanii o foloseau la parfumarea apei din bãile publice.
Levănţica sau lavanda este un semiarbust peren cu flori care au un miros plăcut și sunt de culoare albastru-violet. Înflorește în iunie-august și are o longevitate de 20-30 ani. În scopuri medicinale se recoltează numai florile detașate de pe axul inflorescenței, sau toată inflorescența, când corola nu este complet deschisă.
Florile de lavandă prezintă acțiune tonic generală și cardiotonică, colagog-carminativă și determină o creștere a debitului biliar și renal. Uleiul volatil îi imprimă plantei și un efect detoxifiant, prin creșterea eliminării toxinelor prin piele. Totodată este tonic stimulent, acesta reglează excitabilitatea unor receptori interni și crește pragul de excitabilitate al inimii.
Prezintă un efect relaxant asupra tractului digestiv, calmează spasmele și colicele asociate diverselor patologii (tensiune nervoasă, indigestie), relaxând musculatura.
Totuşi lavanda trebuie folosită cu precauţie de persoanele alergice deoarece poate provoca iritaţii sau inflamaţii ale pielii. Anumite specii de lavandă foarte puternice sunt contraindicate în primele 3 luni de sarcină. Efectul calmant al lavandei poate interacţiona cu anumite medicamente de sinteză a căror acţiune este similară.