• La reducere!
  • -10%
Echilibrarea meridianului  energetic INTESTIN SUBTIRE tinctura 100 ml, TINCTURI CU ALCOOL
Echilibrarea meridianului  energetic INTESTIN SUBTIRE tinctura 100 ml, TINCTURI CU ALCOOL

Echilibrarea meridianului energetic INTESTIN SUBTIRE tinctura 100 ml

Echilibrarea meridianului  energetic INTESTIN SUBTIRE tinctura 100 ml

Meridian Intestin subtire extract hidroalcoolic din plante medicinale si aromatice este conceput in conformitate cu principiile Medicinei Traditionale Chineze.

Aceasta forma de administrare este o sui-generis “acupunctura cu pulberi de plante” si energizeaza intregul meridian Intestin Sutire activand toate punctele sale focar.

Mih116
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
47,87 lei 53,19 lei -10%
Livrare in 1-4 zile lucrătoare

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 47 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 47 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,94 lei.


 

Echilibrarea meridianului  energetic INTESTIN SUBTIRE tinctura 100 ml

Meridian Intestin subtire extract hidroalcoolic din plante medicinale si aromatice este conceput in conformitate cu principiile Medicinei Traditionale Chineze.

Aceasta forma de administrare este o sui-generis “acupunctura cu pulberi de plante” si energizeaza intregul meridian Intestin Sutire activand toate punctele sale focar.

Compozitie:

  • Menta (Menta piperitha),
  • Mur (Rubus caesicus),
  • Musetel (Chamomilla recutita),
  • Napraznic (Geranium robertianum),
  • Nuc (Juglans regia),
  • Paducel (Crataegus monogyna),
  • Patlagina (Plantago media),
  • Sovarf (Origanum vulgare),
  • alcool etilic alimentar,
  • apa deionizata.

Indicatii: Se recomanda ca adjuvant in:

  • diaree
  • duodenita
  • dureri abdominale
  • parazitoze intestinale
  • meteorism

Actiuni:

  • antispastic intestinal
  • regleaza procesele de asimilare a elementelor nutritive din hrana
  • absorbtia apei
  • antiinflamator
  • intestinal carminativ
  • antiseptic intestinal

Precautii la administrare: Nu este cazul la dozele recomandate.

Contraindicatii: Alergie la oricare dintre componentele produsului.

Mod de administare: O jumatate de lingurita de 4 ori pe zi inainte de masa intr-o lingurita de miere de albine sau intr-un pahar cu apa.

Rolul componentelor:

Ca şi multe alte plante, menta le-a fost cunoscută anticilor greci, romani si egipteni. Legenda spune că zeul întunericului Pluto s-a îndrăgostit nebuneşte de frumoasa nimfă Mentha. Geloasă, soţia sa zeiţa Persephona a urmărit-o pe nefericita fată şi a îngropat-o în pământ. Pluton, impresionat de suferinţa nimfei a transformat-o apoi în planta frumos mirositoare care îi poartă numele.

Menta este o plantă anuală, erbacee, face parte din familia Labiatae şi este considerată de mulţi autori ca fiind perenă. Este înaltă de 50-120 cm, puternic ramificată chiar de la bază, tulpina în 4 muchii evidente, cu frunze opuse, ovale, flori violacee asimetrice, cu 4 petale, grupate într-o inflorescenţă ca un spic. Prezintă un miros caracteristic, puternic aromat. Există diverse specii de mentă, toate fiind cultivate, cele mai uzuale fiind Mentha piperita, Mentha spicata (crispa), Mentha arvensis. Se înmulţeşte în practica agricolă exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni. Soiurile spontane nu prezintă întrebuinţări medicale eficiente.

La începutul secolului al XVIII-lea menta se foloseşte în Europa ca plantă medicinală, la noi însă este introdusă în primul deceniu al secolului trecut. Uleiul esenţial de mentă, obţinut încă din secolul XVII, este responsabil de mirosul pregnant al acestei plantei precum şi de efectele terapeutice asupra organismului.

Romanii, grecii, foloseau menta de milenii. Ei ştiau că aroma de mentă, dată de uleiul volatil, este capabilă să îmbunătăţească starea de spirit, de aceea înaintea festivităţii romanii decorau mesele cu frunze de mentă iar pe podele şi pereţi pulverizau infuziile de mentă.

Uleiul volatil de mentă este bogat în derivaţi de alcool cum ar fi mentolul, izomentolul, piperitolul şi cetone precum mentonă, izomentonă, piperitonă. Mai conţine oxizi şi esteri cum este mentofuranul şi 1,8-cineolul, elemente importante pentru acţiunea farmacologică. Numeroase minerale şi substanţe nutritive, inclusiv fier, mangan, magneziu, calciu, acid folic, potasiu se regăsesc în uleiul de mentă.

Uleiul volatil este secretat de perii glandulari ai plantelor întregi chiar înainte de înflorire. Are un proaspăt miros mentolat, este limpede, colorat până la galben pal, şi apos în vâscozitate.

Beneficiile pentru sănătate ale uleiului de mentă includ capacitatea sa de a trata spasmele provocate de indigestie, problemele respiratorii, durerile de cap, greaţa, febra, neplăceri ale stomacului şi intestinelor. Este un bun calmant şi decongestionant, relaxând musculatura dintr-un sindrom de colon iritabil, mucoase iritate (bronşică, gastrică) sau chiar în condiţiile de stres.

Uleiul volatil de mentă ajută digestia, fiind un tonic în cazul unui apetit alimentar scăzut sau stimulează digestia şi flatulenţa prin acţiune stomahică, colagogă şi carminativă. Acţiunea expectorantă şi mucolitică se revendică mentei tot datorită uleiului volatil, în special mentonei şi cineolului, la fel şi efectul antipruriginos. Mentolul este responsabil de acţiunea antiemetică şi analgezică şi de îndepărtare a anxietăţii, depresiei sau a suprasolicitării organismului.

Fie administrat prin inhalaţie, prin piele sau oral, uleiul volatil interacţionează cu receptorii sistemului nervos central prin proprietăţile fizico-chimice specifice şi astfel, spun cercetătorii, menta are o multitudine de întrebuinţări.

Menta este folosită şi pentru acţiunea antidiareică şi antiseptică datorită taninurilor din compoziţie, care au un efect astringent asupra proteinelor bacteriene.

Această plantă este recunoscută şi utilizată la nivel internaţional, fiind menţionată în Farmacopeea Europeană (European Pharmacopoeia), în Farmacopeea Americană (U.S. Pharmacopeial Covention) precum şi în diverse cărţi de specialitate şi tratate. În Farmacopeea Română (FR X) menta are 2 monografii trecute separat, Menthae folium şi Menthae aetheroleum.

Oamenii de ştiinţă contemporani nu se opresc la rezultatele obţinute sau la medicina tradiţională ci încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre această plantă. De exemplu, au ajuns la concluzia că sportivii sunt capabili să efetueze mai multe exerciţii şi chiar să alerge mai repede atunci când simt mirosul de mentă. Explicaţia constă în faptul că aroma pronunţată a plantei afectează o anumită parte a creierului care este responsabilă pentru trezirea de dimineaţă. Prin urmare, pasta de dinţi cu aromă de mentă reprezintă o modalitate mai facilă de trezire dimineaţa. Fabricarea produselor de igienă orală ce au în compoziţie mentă a fost menită în primul rând datorită contribuţiei acesteia la dispariţia mirosurilor neplăcute precum şi pentru efectul antiinflamator şi antiseptic. Acestea şi alte proprietăţi s-au manifestat şi în cosmetică unde găsim în ziua de azi o varietate largă de creme, geluri, balsamuri, şampoane pe bază de mentă.

Terapeutic, menta se găseşte sub formă de capsule, comprimate, plantă mărunţită şi uscată pentru infuzii, tincturi. Extern se folosesc de asemenea creme, geluri, unguente.

Deşi se întâlnesc rar, pot apărea reacţii alergice la persoanele sensibile sau intolerante la un compus din mentă. Nu este indicată administrarea în sarcină şi copiilor sub 7 ani şi nu se poate administra concomitent cu antiacidele.

Pentru copii, se poate încorpora menta într-o îngheţată preparată în casă, pentru a-i da o savoare mentolată, răcoritoare, perfectă pentru zilele toride de vară.

Murul este un arbust înalt de 1-3 m, cu tulpina arcuitã, acoperitã de ghimpi subţiri şi arcuiţi. Creşte în zone deluroase, la margini de pãdure şi prin tufãrişuri. Frunzele sunt compuse, ascuţite la vârf, cu margini neregulat dinţate şi nervuri pãroase şi proeminente pe dos.

Florile sunt albe, cu 5 petale mari. Înfloreşte în lunile iulie-august. Fructele, roşii şi acrişoare la început, negre şi brumate la coacere, au gust dulce - acrişor.

În scop medicinal, de la mur se recolteazã frunzele lipsite de peţiol, lăstarii tineri, uneori rădăcinile şi florile.

Frunzele conţin taninuri, flavonoizi, acizi organici, vitamina C, inozitol, mucilagii, celuloză. Mlădiţele tinere conţin fitohormoni estrogenici naturali.

Fructele conţin de asemenea mari cantităţi de beta-caroten, acid salicilic, pectină, zaharuri, compuşi flavonici, vitamine (A, B1, B2, B5, B6, C, E) şi săruri minerale.

Principiile din frunzele de mur imprimã acestei plante proprietãţi astringente, antidiareice, antihemoragice, antispastice şi antiseptice.

Fructele au acţiune antiinflamatorie, dezinfectantă, antitermică, stomahică, tonică, laxativă, depurativă, nutritivă, reglează secreţia melaninei.

Mugurii şi ramurile tinere, datorită conţinutului de fitoestrogeni şi tropismului specific asupra organelor genitale feminine şi gonadelor, au efect în tratarea afecţiunilor ginecologice.

Preparatele din frunze de mur sunt utilizate în combaterea colicilor, în boala diareicã, în infecţiile urinare, în tulburările de ciclu menstrual sau datorate instalării menopauzei, în constipaţie, hemoroizi, afecţiuni oculare şi dermatologice, în tratamentul bolilor renale şi pulmonare, precum şi în tratamentul afecţiunilor dermatologice grave cum este vitiligo.

Infuzia se preparã din 2 linguriţe de frunze uscate şi mãrunţite, la 1 canã cu apã. Se beau 2 cãni pe zi. În gingivite şi stomatite, se poate prepara o infuzie din 2 linguri de frunze la 1 canã cu apã şi se face gargarã de mai multe ori pe zi.

Tot ca uz extern, în caz de hemoroizi, se pot aplica comprese locale îmbibate într-o infuzie preparatã din 2 linguri de frunze la 1 canã cu apã.

Decoctul din mure poate fi eficient pentru băi de şezut în caz de leucoree.

Fructele consumate proaspete, sub formă de gemuri sau sub formă de suc natural sunt nutritive, vitaminizante, laxative dacă se consumă pe stomacul gol.

Napraznic - Plantă erbacee mică, cu miros neplăcut, din familia Geraniaceae, vegetând prin păduri, în locuri umede şi umbroase, prezentând o tulpină dreaptă şi păroasă; frunzele sunt palmat-sectate, cu 3-5 foliole peţiolate, cu lobii mai mult sau mai puţin incizaţi; florile purpurii, lung pedunculate, erecte; înfloreşte în iunie-septembrie. Se recoltează planta întreagă, în perioada înfloririi.

Nu trebuie să facem confuzie între genul Geranium şi aşa-numitul geraniu = Pelargonium graveolens (de la care folosim în special uleiul volatil), plantă care face parte din genul Pelargonium, la fel ca şi muşcatele; ambele genuri – Geranium şi Pelargonium – aparţin familiei Geraniaceae. Activitatea extractelor hidrosolubile ale celor două genuri nu diferă foarte mult: ambele conţin o proporţie ridicată de taninuri prezentând activitate antidiareică, dar uleiul volatil provenit de la specia de Pelargonium are o acţiune spasmolitică şi pe lângă aceasta un parfum aparte, asemănător trandafirilor, fiind folosit în cosmetică.

Ca şi Herba Roberti, Geranium robertianum, sau năpraznicul, era înscris deja în cărţile medicale încă din secolul XVI, denumirea specifică, robertianum, fiind oferită de Sfântul Robert sau Ruprecht care foarte probabil cunoştea virtuţile sale medicinale. Denumirea generică Geranium, dată de însuşi Dioscorides, provine din grecescul geranion, diminutivul cuvântului geranos, care însemna cocor, şi i-a fost dată foarte probabil pentru forma fructului său, ca un plisc de cocor.

Botaniştii Evului Mediu târziu cădeau cu toţii de acord asupra proprietăţilor vindecătoare ale plantei, mult lăudată de W. Rvffius (1573) şi Matthiolus (1563). Spuneau că vindecă orice ulcer sau rană. Era preţuit în special distilatul obţinut în mai şi iunie din plantă pentru boli renale sau mai ales gută. Se aplica extern în inflamaţii ale conjunctivei, erisipel, dureri faciale, dureri de dinţi sau gât, iar intern în febră, gută, şi afecţiuni ale rinichilor şi vezicii urinare.

Era cunoscută şi de daci, aceştia numind-o propedila, porcedila, şi îi acordau de asemenea importanţă medicinală. Cu decoctul plantei se făceau spălături şi oblojeli la junghiuri, colici intestinale, dureri reumatice, sau se bea în credinţa că opreşte orice scurgere, pierdere de sânge.

Cel mai mult în sistemele de medicină tradiţională a fost folosit în tratamentul contuziilor, ca astringent şi antidiareic.

Întrebuinţarea plantei în medicina românească de la mijlocul secolului trecut se baza pe proprietăţile sale active, fiind considerată hemostatică, diuretică, depurativă, anticatarală, tonifiantă, emolientă, antiseptică şi vulnerară. Astfel, indiferent sub forma sub care se administra, infuzie, prafuri, maceraţie, must de plantă proaspătă etc., se considera utilă în stările hemoragice (nazale, vezicale, intestinale etc.), diaree şi stări inflamatorii gastro-intestinale cu flatulenţă şi colici, în tulburările funcţiei ficatului şi vezicii biliare cu hipertrofie şi icter, în catarul renal şi vezical, hidropizii, gută, friguri intermitente şi splină mărită, traheobronşite acute şi cronice. Pentru uz extern de asemenea se întrebuinţa pentru pansarea diverselor răni şi ulceraţii, ori aplicaţii de cataplasme pe regiunile inflamate şi dureroase, în fistule, hipertrofie ganglionară, boli de piele etc.

Nucul este un arbore foios ce poate ajunge până la 30m înălțime, cu o coroană globuloasă, frunze imparipenat compuse iar fructele sunt niște drupe globuloase, mari de 4-5cm, cu ănveliș cărnos, verde. În interiorul acesteia se găsește o sămânță mare, comestibilă. Nucul are o longevitate de 300-400 de ani. În scop terapuetic se folosesc frunzele (Juglandis folium), pericarpul fructelor (Juglandis pericarpium)și fructele (Juglandis fructus).

Datorită conţinutului biochimic foarte diversificat, există multiple proprietăţi terapeutice. Frunzele și pericarpul sunt bogate în taninuri, ulei volatil, naftachinone, flavonoide și sunt indicate pentru efectele lor hipoglicemiante, depurative, hemostatice, antidiareice, astringente, antiinflamatoare, cicatrizante, emoliente și antimicotice. Fructele sunt extrem de bogate în acizi graşi monosaturaţi (aprox. 72%), precum este acidul oleic şi o excelentă sursă de acizi graşi esenţiali de omega 3 ca acidul linoreic, acidul alfa linoreic(ALA) şi acidele arachidonice. Introducerea regulată în meniu a nucilor ajută la reducerea colesterolului negativ şi la creşterea nivelului de colesterol pozitiv, benefic pentru organism.

Legendele antice povestesc cu mare admiraţie despre zeiţa Artemis Coryatis, iubită de Zeus şi transformată într-un nuc cu roade bogate, datorită clarviziunii ei magice. Originea nu¬cului pare a se pierde în negura timpului şi se crede că a fost prezent înaintea perioadei gla¬ciare, după care a rezistat doar în câteva zone. Există (ca peste tot, şi la fiecare legendă) opinii că patria lui adevărată ar fi Iranul şi de acolo ar fi plecat în Asia Mică, Caucaz, Asia Centrală –unde se întâlneşte şi astăzi în stare sălbatică. În India, nucul se pomeneş¬te încă din sec. I î. Hr, în ma¬nu¬scrisele sanscrite, iar în China, nucul se cultiva cu 140-150 ani înaintea erei creştine. În cultura noastră, nucul era sădit pe lângă casă cu ocazia unui eveniment special, cum ar fi venirea pe lume a unui copil. Cu toţii ştim că nucile se dăruiesc colindătorilor de Cră¬ciun, de Anul Nou şi Bobotează, iar pe vremuri, se înveleau în hârtii colorate şi se agăţau în bradul de Crăciun, în locul globuleţelor (mai ales în casele copiilor nevoiaşi).

Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.

Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.

În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).

Teutonii utilizau fructele ca aliment.

Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.

Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.

Acţiunile sale farmacologice se datorează conţinutului în compuşi fenolici, în special flavonoide cărora li se atribuie multe din proprietăţile plantei.

Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.

Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.

Ultimele cercetări au evidenţiat şi activitatea antioxidantă a preparatelor din păducel.

Stoc
In Stoc Furnizor - Livrare in 3-5 zile lucratoare
Cantitate
100 ml
Forma de prezentare
Flacon

Cu un portofoliu de peste 300 de produse, Santo Raphael este pe primul loc pe piața românească de siropuri naturale și unul dintre cei mai apreciați producători de remedii naturale și suplimente alimentare.

Toate formulele produselor Steaua Divină sunt originale, concepute în laboratoarele proprii de către medici, farmaciști și biologi cu experiență și cunoștințe aprofundate de fitoterapie, apiterapie și Ayurveda.

Din anul 2004 dispune de propriul laborator de analize fizico-chimice, iar anul 2011 a ridicat tehnologia de producție Steaua Divină la nivelul performanțelor internaționale prin fonduri europene de 200 000 de euro.

A fost înființat laboratorul de analize microbiologice, dotat cu aparatură performantă, de ultimă generație, unde produsele și materia primă sunt permanent testate în condiții de maximă siguranță.

Într-o atmosferă de liniște, armonie, pace și mulțumire sufletească, produsele noastre păstrează încărcătură emoțională a celor care le realizează. Am ales să prelucrăm manual fiecare produs în parte și să realizăm numai macerare la rece, pentru a prezerva cât mai eficient substanțele active ale fiecărei plante. Astfel, ele devin fiecare garanția unei calități unice. 

Nicio recenzie
Info
*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.
Produs adăugat la wishlist
Produs adaugat la lista de comparare