• La reducere!
  • -10%
, Acasa
, Acasa

Detoxifierea Colonului 28 dz Fares

Detoxifierea Colonului 28 dz Fares
Complex natural din plante medicinale conceput pentru curatarea si detoxifierea colonului.
Protejează mucoasa intestinală, stimulează tranzitul intestinal şi este un aliat ideal pentru curele de slăbire.
3238
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
47,83 lei 53,14 lei -10%
Livrare in 1-4 zile lucrătoare

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 47 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 47 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,94 lei.


 
Detoxifierea Colonului 28 dz Fares
Complex natural din plante medicinale conceput pentru curatarea si detoxifierea colonului.
Protejează mucoasa intestinală, stimulează tranzitul intestinal şi este un aliat ideal pentru curele de slăbire.
Beneficii:
–reduce greutatea corporală prin scăderea apetitului şi împiedicarea absorbţiei glucidelor şi lipidelor;
–conferă saţietate prin aportul de fibre care absorb apă şi îşi măresc volumul de 8-14 ori;
–protejează mucoasa tubului digestiv eliminând disconfortul abdominal;
–îmbunătăţeşte starea pielii;
–elimină mirosul neplăcut al corpului;
–ajută la eliminarea metalelor grele;
–reduce efectele nocive ale radiaţiilor.
Compozitie:
-Seminţe de Plantago ovata 20%,
-argilă verde 15%,
-seminţe de in (Lini semen) 15%,
-frunze de senna (Sennae folium) 10%,
-tuberculi de topinambur (Helianthus tuberosus) 10%,
-fibre vegetale din grâu (Triticum aestivum) 10%, 
-fructe de soc (Sambuci fructus) 8,5%,
-extract uscat de mango (Mangiferae indicae fructus) 3%,
-rădăcina de lemn dulce (Liquiritiae radix) 2%,
-pectină din fructe de măr (Mali fructus) 2%,
-extract uscat de papaya (Caricae fructus) 2%,
-extract uscat de kiwi (Actinidiae chinensis fructus) 1%,
-extract uscat de ananas (Ananas sativus fructus) 1%,
-rizomi de ghimbir (Zingiberis rhizoma) 0,5%.
Administrare:
Adulţi: un plic de 2 ori pe zi.
Dacă tranzitul intestinal este lent (scaun la 2-3 zile) se pot administra în primele 3 zile câte 3 plicuri pe zi, apoi se continuă cu câte un plic de 2 ori pe zi.
Copii peste 12 ani: un plic pe zi, împărțit în două – jumătate dimineața și jumătate seara.
Se administrează cu iaurt, suc de fructe sau apă, de preferinţă dimineaţa şi seara pe stomacul gol.
Consumaţi în decurs de 30 minute de la ingerare minim 400 ml de lichide. Pentru eficienţă maximă se recomandă consumul zilnic de cel puţin 2 litri de lichide. Efectul laxativ se instalează dupa 8-10 ore de la ingerare.
Durata unei cure este de o lună. Cura se poate repeta după o pauză de o lună. Pentru detoxifiere se recomandă două cure pe an. Pentru cura de slăbire adăugaţi la micul dejun şi cină acest produs.
Atenţionări:
Nu se recomandă în sarcină, alăptare, copiilor sub 12 ani, în caz de obstrucţii şi inflamaţii acute ale intestinelor şi în caz de hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Rolul componentelor:
Senna sau siminichia este o planta erbacee, apartinand familiei Fabaceae, ce cuprinde aproximativ 250 de specii. Originara din regiunile tropicale, unele specii sunt prezente in toate regiunile temperate.
In scop terapeutic se recolteaza fructele si frunzele.
In ceea ce priveste compozitia chimica, senna contine compusi antrachinonici (senozide A si B), flavonoide, zaharide, derivati naftalenici, fitosteroli, uleiuri esentiale, ceruri, taninuri, saruri minerale, rezine, mucilagii, care ii confera proprietatile detoxifiante, purificatoare, vermifuge la nivel intestinal, laxative si purgative.
Indicatia principala este in caz de constipatie (acuta sau cronica), unde actioneaza prin stimularea directa a peristaltismului intestinal, iritarea mucoasei intestinale si diminuarea consistentei scaunelor (prin scaderea absorbtiei apei si electrolitilor si stimularea eliminarii sodiului si apei in lumenul intestinal). De obicei, intra in compozitia ceaiurilor laxative (singura sau in combinatie cu alte plante). Alte indicatii sunt in curele de slabire, pentru detoxifierea organismului, stimularea vezicii biliare, in caz de parazitoze intestinale.
De asemenea, este utilizata pentru pregatirea intestinului gros in cazul interventiilor chirurgicale si investigatiilor (colonoscopie, irigoscopie). Se poate administra sub forma de ceai (macerat la rece sau infuzie, 1-2 cani/zi), tinctura (30 picaturi/seara la culcare, dizolvate in apa), capsule si comprimate (1-2 comprimate/zi, impreuna cu lichide, indicate seara la culcare).
Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.
Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.
Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.
În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în senzaţii de rece, vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.
Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia, şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.
Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturiste de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antioxidante, cardiotonice, imunomodulatoare şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii.
Topinamburul este o plantă perenă din familia Asteraceae (Compositae), înrudită şi asemănătoare cu floarea soarelui. Planta prezintă în sol tuberculi; tijele sunt puternice, viguroase, uneori ramificate la bază, cu înălţimea de 1,50-2,00m sau mai mult, cu frunze ovale acoperite cu peri rigizi; florile sunt grupate în capitule galbene, mult mai mici decât cele de floarea soarelui. Tuberculii comestibili, seamănă oarecum cu cei ai cartofului, dar carbohidratul prezent în conţinutul acestora este inulina şi nu amidonul, iar gustul aduce aminte de anghinarea comestibilă.
Nativ în America de Nord, unde a fost cultivat din ere străvechi de către locuitorii indigeni, topinamburul a fost introdus în Europa în 1616 unde a fost preferat ca plantă alimentară; tuberculii din plantă au fost aduşi din Canada de către Samuel de Champlain, denumirea iniţială conferită plantei fiind de anghinare de Canada. Se crede că topinamburul a fost cea mai veche cultură din America de Nord.
Marea varietate de denumiri ştiinţifice şi populare conferite plantei de la introducerea sa în Europa fac dificilă urmărirea sa istorică. Linne a fost cel care a stabilit denumirea sa binomială, Helianthus tuberosus, în 1753. În ceea ce priveşte denumirile sale populare cele mai comune, adică anghinare de Ierusalim şi topinambur, nu sunt nici clare, nici precise şi nici adecvate. Considerând denumirea de anghinare de Ierusalim, o analiză literară ne relevă faptul că planta nici nu este o anghinare şi nici nu are ceva de a face cu Ierusalimul. Denumirea de anghinare pare a proveni din faptul că tuberculii gătiţi au cumva un gust şi consistenţă reminiscente ca al receptaculului cărnos de anghinare. Originea numelui de Ierusalim, pare a fi derivată din italienescul Girasole (floarea soarelui, care este înrudită cu topinamburul) şi din cauza dificultății de pronunţie a acestui cuvant în limba engleză a derivat în Jerusalem. Originea denumirii de topinambur este şi mai ambiguă.
În 1617 planta a fost introdusă în Franţa unde a primit denumirea de topinambour, denumire care pare a deriva din topunambou, denumirea unei populaţii exotice aduse aici din America de Sud cu nu mult înaintea plantei. În 1617, în publicaţia Histoire de la Nouvelle France, se afirma că topinamburul este în grădina oricui în Paris în timp ce în Roma era o raritate, iar în Anglia o noutate absolută. Prima menţiune a sa în Anglia a fost în 1622 când se pomeneşte faptul că rădăcina sa era consumată cu unt, oţet, piper, ca atare sau împreună cu alte alimente. Topinamburul a ajuns în Olanda în 1613, în Italia în 1614, Anglia în 1616, Germania 1626, Polonia 1652, Suedia 1658, iar în Rusia abia în secolul XVIII. După o vreme de la răspândirea sa în Europa, topinamburul a devenit o importantă sursă de hrană, dar importanţa sa a scăzut după introducerea cartofului. Popularitatea sa extinsă poate fi dedusă din numărul mare de publicaţii şi monografii în care apare încă din 1789.
Astăzi topinamburul are numeroase aplicaţii alimentare şi non-alimentare. De exemplu, inulina extrasă din tuberculi este o bună sursă de fructoză pentru diabetici. O porţie de 170 g de tuberculi este o bună sursă de cupru, de vitamina B1, furnizând de asemenea 1,7 g fibre dietare; conţinutul bogat în inulină, un carbohidrat nedigerabil îl face să furnizeze practic o mare cantitate de hrană fără multe calorii. Tuberculii dezvoltă un gust dulceag plăcut de-a lungul iernii, în special dacă au fost supuşi îngheţului. Pot fi folosiţi în toate modurile în care sunt folosiţi şi cartofii.
În ceea ce privește efectele topinamburului pentru sănătate se cunoaşte că acesta este aperient, afrodisiac, colagog, diuretic, spermatogenetic, stomahic şi tonic, constituind un remediu popular pentru reumatism şi diabet.
Inul - Această plantă erbacee, originară din India și China, este utilizată pentru fibra sa și pentru semințe (din care se obține uleiul de in). Inul este o plantă prezentă în istoria umanității încă din cele mai vechi timpuri, fibrele de in fiind cele mai vechi materiale utilizate de om. Inul nu este cultivat doar pentru larga sa utilizare în industria textilă. Semințele de in sunt recomandate în curele de slăbire și în menținerea sănătății. Micile semințe de culoare brună, lucioase și tari, sunt folositoare doar după ce au ajuns la maturitate. Se pot consuma ca atare sau măcinate.
Inul este o plantă erbacee, anuală, cu rădăcină pivotantă, tulpină cilindrică și groasă ce poate ajunge până la 110cm. Frunzele sunt alterne, lanceolate, florile sunt albastre-azurii și înfloresc în iulie-august. Fructul este o capsulă globuloasă cu 7-10 semințe ovoide, turtite, de culoare brun-deschis. Prin zdrobire dezvolată un miros caracteristic de ulei de in, cu gust mucilaginos, uleios. Puse în apă, semințele de in se umflă. Semințele se recoltează la deplina maturitate a capsulelor, în august-septembrie.
Datorită mucilagiilor dar și fibrelor din componența tegumentului seminal, semințele întregi sau pulverizate au acțiune laxativ-purgativă și protectoare a mucoasei digestive. În cazul administrării sub formă depulbere acțiunea laxativă este completată și întregită de efectul lubrifiant al uleiului gras care facilitează mișcările peristaltice. Uleiul de in este bogat ăn vitamina F, fiind utilizat la prepararea diverselor unguente. Lini semen, produsul vegetal al inului se folosește în tratamentul constipației, inflamaţii ale căilor urinare, extern pentru cistite, arsuri, furuncule, abcese, sermatoze uscate. Se poate administra sub formă de infuzie, macerat, cataplasme, decoct. Deoarece sunt o sursă vegetală importantă de acizi grași omega3 (acid alfa- linoleic), reduc colesterolul și trigliceridele și ajută la prevenirea cancerului de sân, colon, prostată și piele. Cercetările arată că semințele stabilizează cantitatea de zahăr din sânge și cresc sistemul imunitar.
Plantă din familia Caricaceae, originară în America tropicală, din sudul Mexicului până în Anzii Sud Americani, perenă, înaltă de până la 10m, cu frunze foarte mari, palmat lobate adânc incizate, cu margini întregi, şi peţioli lungi de aprox. 30-60 cm cu fructul suculent. În mod normal specia e dioică, florile femeieşti fiind pe plantă separată faţă de florile bărbăteşti, dar se cunosc şi forme monoice.
Originea plantei este oarecum obscură, papaya poate reprezenta fuziunea dintre două sau mai multe specii din genul Carica, native în Mexic şi America Centrală. În prezent este cultivată în toate zonele tropicale şi în zonele subtropicale mai calde.
Carica papaya a fost făcută cunoscută europenilor prima dată de către Oviedo, personaj care a gestionat minele din Hispaniola din 1513 în 1525. El scria că Alphonse de Valverde a adus seminţele acesteia de pe coastele de dincolo de Panama, de unde au fost duse la San Domingo şi pe alte insule în Indiile de Vest. Se pare că la descoperirea Americii încă nu atinsese limitele maxime de distribuţie în Lumea Nouă, chiar dacă, la vremea aceea, distribuţia ei era destul de întinsă în zonele tropicale din America. Abia mai târziu, prin 1626 seminţele de papaya au fost introduse în Europa din India.
Spaniolii au dus planta din Indiile de Vest la Manilla alături de numele ei spaniol – papaya – care este şi acum folosit în Insulele Filipine. De acolo a fost adusă ori de portughezi ori de spanioli în Malaya de Est. Trebuie să fi ajuns în Malacca înainte de 1583 şi în Goa după 1589, conform cu Linschoten, un călător olandez. Celebrul botanist olandez Rheed a realizat o ilustrare a plantei pe coasta Malabar nu mult după 1667, cănd a devenit guvernatorul Ceylonului. De acolo, seminţele sale au fost răspândite de-a lungul a numeroase insule, şi conform lui Sturtevant (1919) era cunoscută în insulele Pacificului până la 1800. Mai târziu, în 13 mai 1652, nu mult după sosirea sa la Cape, (Africa de Sud) Jan van Riebeeck a comandat seminţe de papaya din India pentru a realiza studii de adaptabilitate. La mijlocul secolului XVIII, Lauriero a văzut papaya în Zanzibar, şi se crede că a fost adusă din Africa de Est de către portughezi în secolele XVI sau XVII. Căpitanul G J Elphick a fost primul crescător de papaya în Lowveldt la începutul secolului XX, şi de asemenea primul care a trimis cinci lăzi în piaţa din Johannesburg.
Papaya este acum larg răspândită în majoritatea ariilor tropicale în lume, până la latitudini de 32°N şi S, constituind o plantă cu mare importanţă comercială pentru multe ţări tropicale.
Denumirile papaw, pawpaw, paw-paw, melon pawpaw, papaya şi papita sunt date speciei Carica papaya, cea mai utilizată fiind papaya şi papaw, cea din urmă fiind preferată în Shorter English Oxford Dictionary, fiind folosită prima dată în 1598.
Fructul de papaya este uşor dulce, cu o agreabilă notă de mosc, care este mai pronunţată la unele varietăţi şi în unele climate faţă de altele. Este un fruct popular pentru micul dejun în multe ţări şi este folosit de asemenea în salate, plăcinte, şerbeturi, sucuri şi dulciuri. Fructele necoapte pot fi preparate sub formă de sucuri de fructe. Fructul necopt de papaya conţine un suc lăptos în care este prezentă o enzimă responsabilă de digestia proteinelor cunoscută ca şi papaină, care este similară în acţiunea ei digestivă cu enzima animală pepsina. Acest suc este utilizat sub formă de preparate în numeroase remedii pentru indigestie, şi de asemenea în fabricarea substanţelor pentru frăgezirea cărnii.
Ananasul este o plantă tropicală originară din America, tolerantă la secetă, care creşte până la 5-8 metri în înălţime. Planta produce mai multe fructe lungi, ovale în fiecare sezon, din martie până în iunie.
Fructul de ananas, aşa cum îl ştim noi de la piaţă este, de fapt, o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate.
Pulpa sa este suculentă şi cărnoasă, cu tulpina care serveşte ca un miez fibros de sprijin. Exteriorul este dur, cu mici solzişori ce pot fi de culoare verde închis, galben, portocaliu-galben sau roşu atunci când fructul este foarte copt. Pulpa poate varia ca şi culoare de la alb-crem la galben şi are un amestec de gust dulce şi o aromă bogată.
Ananasul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său, care are numeroase efecte benefice asupra sănătaţii.
Fructele de ananas conţin bromelină, fibre, fitonutrienti (acid cumaric, acid clorogenic), pectine, polizaharide, potasiu, magneziu, fier, mangan, acid folic, vitamina C, B5, B6, B1, antioxidanti si polifenoli (betacaroten). Din punct de vedere medicinal, bromelina este cel mai preţios compus, capabil să accelereze digestia proteinelor.
Ananasul are proprietăţi antiinflamatorii, purgative, detoxifiante, antidepresive şi are efect revigorant.
Ananasul nu are deloc grăsimi sau colesterol şi are doar 50 de calorii per 100 grame, multe fibre şi proteine, ceea ce îl face ideal în curele de slăbire.
Ananasul proaspăt este recomandat spre consum după mesele copioase, bogate în carne, deoarece deblochează conglomeratele alimentare din stomac şi înlătură durerile digestive.
Bromelina din ananas are efect antiinflamator, fapt care împiedică formarea cheagurilor de sânge responsabile de tromboze şi acccidente vasculare cerebrale, deci scade riscul de boli cardiovasculare.
În aplicatii cutanate, bromelina scade inflamaţia şi calmează durerile articulare din artrite sau entorse. De asemenea, bromelina asociată cu antibiotic este impregnată în bandaje şi ajută astfel la cicatrizarea mai rapidă a rănilor.
Un consum frecvent de ananas ar putea ajuta şi la prevenirea degenerescenţei maculare, a astmului şpi a hipertensiunii arteriale, întăreşte sistemul imunitar, fibrele solubile ajută la scăderea colesterolului sangvin şi la prevenirea constipaţiei, iar fitonutrienţii impiedică oxidul nitric şi aminele alimentare să se combine în stomac pentru a forma nitrosamine cu potenţial cancerigen, deci scad riscul de cancer.
Stoc
In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
Cantitate
28 doze
Forma de prezentare
Cutie
De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.
Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.
Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.
Nicio recenzie
Info
*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.
Produs adăugat la wishlist
Produs adaugat la lista de comparare