Distonoplant N152 60 cps Fares
Adaptogen (creşte capacitatea organismului de a se adapta la stres şi suprasolicitări), benefic în cazul unui stil de viaţă solicitant, în perioade de suprasolicitare mentală şi/sau psiho-emoţională, pentru echilibrarea sistemului nervos vegetativ şi pentru menţinerea stării de calm şi bună dispoziţie.
Beneficii:
-menţine echilibrul sistemului nervos vegetativ
-favorizează menţinerea calmului în condiţii de stres
-linişteşte stările de agitaţie nervoasă şi iritabilitate
-îmbunătăţeşte starea emoţională şi ajută la menţinerea stării de bine mentale
-ajută la menţinerea echilibrului ritmului cardiac a tensiunii arteriale normale
-contribuie la reducerea disconfortului digestiv cu substrat nervos
-adaptogen (creşte capacitatea organismului de a se adapta la stres şi suprasolicitări), benefic în cazul unui stil de viaţă solicitant, în perioade de suprasolicitare mentală şi/sau psiho-emoţională, pentru echilibrarea sistemului nervos vegetativ şi pentru menţinerea stării de calm şi bună dispoziţie
-favorizează menţinerea calmului în condiţii de stres
-ajută la menţinerea echilibrului psiho-emoţional.
Compozitie/capsula:
-vinariţă (Asperulae herba) 132 mg
-seminţe de schinduf (Trigonellae foenugraeci semen) 132 mg
-şerlai (Salviae sclareae herba) 66 mg.
Administrare:
Copii peste 16 ani şi adulţi: 1 capsulă de 3 ori pe zi, între mese*. Dacă este nevoie de un efect mai puternic se administrează până la 6 capsule pe zi, la recomandarea medicului sau a farmacistului.
Durata curei: 1-2 luni. Cura se poate repeta după o pauză de o lună.
*între mese înseamnă că administrarea să nu fie asociată cu alimentaţia, de aceea este optim să se facă la distanţă de minimum o oră faţă de la ultima masă, şi o oră faţă de masa următoare. Aceasta presupune că produsul se poate administra dimineaţa, cu
minimum o oră înainte de masă, iar seara la minimum o oră după masă.
Rolul componentelor:
Vinariţa este o plantă cu aromă suavă, nativă în Europa, nordul Africii şi Asia, care creşte în locuri umbroase, prin pădurile de fag sau brad, în mai toate regiunile Globului. În trecut era utilizată pentru purificarea sângelui şi ca aromatizantă pentru produsele culinare. Extractul din planta proaspătă, în doze mici, era considerat răcoritor. Acum este mai cunoscută pentru efectul ei de liniştire a stărilor de agitaţie nervoasă, ca ajutor în reducerea stărilor de surescitare şi stres şi pentru îmbunătăţirea calităţii somnului.
Plantă erbacee perenă din familia Rubiaceae (ca şi arboraşul de cafea), cu rizom şi tulpină aeriană tetramuchiate, cu frunze dispuse în verticile alături de stipele de formă asemănătoare. Florile mici, albe, grupate în cime laxe la vârful tulpinii, cu corola din patru petale în formă de pâlnie; fructul este format din două nucule unite. Se recoltează părţile aeriene ale plantei chiar înainte de înflorire, în mai-iunie, şi trebuie utilizată cu precauţie, respectându-se dozele de siguranţă.
Vinariţa a fost mult utilizată în scopuri medicinale în Evul Mediu, având o bună reputaţie ca agent extern pentru răni şi tăieturi iar intern pentru tratarea afecţiunilor digestive şi ale ficatului. Lonicerus (Kreuterbuch, 1564) o considera un excelent remediu hepatic, precum şi un bun întăritor pentru splină, utilă în hepatită şi ulcere.
Frunzele sale proaspete, zdrobite, erau aplicate pe răni pentru efectul vindecător, iar mai demult un decoct concentrat din planta proaspătă era folosit ca şi cordial şi stomahic. Se spunea că planta este bună pentru a elimina obstrucţiile biliare.
În Evul Mediu mai era folosită pentru a fi agăţată şi presărată în biserici, în special de zilele sfinţilor Barnabas şi Petru, când abundau buchetele de cimişir, vinariţă, lavandă şi trandafiri. Era păstrată, de asemenea, printre piesele de lenjerie, ca şi lavanda, pentru a îndepărta insectele, sau la confecţionarea saltelelor.
Haller (Haller, medicine. Lexicon, 1755) cunoştea, de asemenea, faptul că planta este utilă pentru ficat şi pentru vindecarea rănilor. Osiander (Volksarzneymittel, 1829) o desemna ca antitusivă. Aschenbrenner (1851) o recomanda ca diuretic şi diaforetic. În medicina populară germană era folosită pentru litiază biliară şi hidropozie.
În Germania, unul din favoritele vinuri albe încă este făcut prin îmnuierea plantelor proaspete în vinul de Rin. Acest lucru face din el o băutură specială şi încântătoare cunoscută sub numele de Maibowle, care este consumată de 1 mai.
Letonienii obţineau un brandy diluat cu apă pentru dureri, iar după Kneipp (1935) un ceai cald din vinariţă aducea uşurare în problemele abdominale.
Vinariţa conţine acid l-ascorbic, cumarine şi flavonoide, glicozide iridoide (asperulozida), iar pe lângă acestea acizii citric, malic şi rubicloric, precum şi acidul tanic.
În fitoterapia actuală se foloseşte pentru proprietăţile sale tonice, diuretice şi antiinflamatoare. Frunzele sunt considerate antispasmodice, cardiace, diaforetice, diuretice, sedative. Infuzia este utilizată în tratamentul insomniei şi tensiunilor nervoase, a venelor varicoase, obstrucţiilor biliare, şi icterului.
Cumarinele din plantă previn coagularea sângelui, astfel fiind folosită ca şi sursă de cumarine pentru remediile anticoagulante. Asperulozida, substanţă conţinută de mai multe din plantele genului, poate fi convertită la prostaglandine, conferindu-le acestora un mare interes pentru industria farmaceutică.
Un remediu homeopatic din plantă este folosit în tratamentul inflamaţiilor uterine.
În studii foarte recente asperulozida a arătat potenţiale proprietăţi împotriva obezităţii prin suprimarea dezvoltării ţesutului adipos alb, a trigliceridelor plasmatice şi a acizilor graşi liberi, în modele murine (şoareci) de sindrom metabolic.
Schinduful, plantă din familia leguminoaselor, este una dintre cele mai vechi plante folosite. A fost pomenită în Papirus Ebers şi în scrierile lui Hipocrate, şi mult respectată atât de chinezii, cât şi de arabii, grecii şi romanii din Antichitate. Acum este folosită în special în bucătărie, ca şi condiment, sau încolțită, ca verdeață picantă, în salate.
Seminţele de schinduf sunt nutritive şi sunt folosite tradiţional pentru stimularea apetitului, pentru efectul lor tonic în stările de slăbiciune şi pentru reducerea disconfortului la nivel digestiv.
Specie ierboasă, anuală, din familia Leguminosae (Fabaceae), înaltă de 30-60 cm, la noi în ţară cultivată. Frunzele sunt trifoliate, iar florile, gălbui, dispuse câte una-două la subsuoara frunzelor. Fructele sunt păstăi alungite, de 8-10 cm, conţinând 10-20 seminţe galben-brune. Ca aliment şi tratament naturist se folosesc seminţele, recoltate în august.
Schinduful este originar din Asia de Vest şi Africa de Nord, a fost cultivat în Orientul Mijlociu din jurul anului 700 Î.H., în China era utilizat ca şi condiment, iar din jurul anilor 500 ca plantă medicinală, şi de exemplu ca tonic alături de aloe, anason şi alte plante.
Denumirea botanică foenum-graecum înseamnă fân/iarbă grecească. Vechii egipteni, după cum scrie papirusul Ebers, îl serveau cu 2000 de ani înainte de Christos, atât pentru cultul religios, cât şi ca medicament pentru arsuri, iar mai apoi pentru uşurarea naşterilor şi stimularea lactaţiei; astăzi este încă folosit de femeile egiptene pentru durerile menstruale, şi ca ceai hilba pentru reducerea problemelor intestinale ale turiştilor.
În prezent în zona Mediteraneană este mult utilizat ca şi condiment alimentar, seminţele prăjite fiind folosite şi ca înlocuitor pentru cafea.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX costata pentru seminţele de schinduf proprietăţi emoliente şi rezolutive în inflamaţii, ulceraţii, îl aplicau intern în boli de splină şi chiar tuberculoză, ulcere cu secreţie purulentă, abcese, furunculoză, iar extern sub formă de cataplasme făcute din făina de seminţe. Se considera că seminţele de schinduf au toate acele proprietăţi care să combată inapetenţa şi slăbirea mai pronunţată, fiind utilizate în rahitism, diabet zaharat.
Medicina populară foloseşte făina de schinduf ca remediu natural sub formă de cataplasme, şi sub formă de ceai pentru febră, lipsa poftei de mâncare, slăbire excesivă, rahitism, scrofuloză, ulcere ale intestinului gros, iar sub formă de clisme în colite acute sau cronice.
Seminţele de schinduf conţin proteine, aminoacizi liberi, fibre mucilaginoase în proporţie ridicată, lipide, steroli, lecitină, vitamina PP, alcaloizi non-toxici (trigonellina), fiind folosite în produsele naturiste pentru efectele lor afrodisiace, anabolizante, tonice, hipoglicemiante, hipocolesterolemiante, stimulente neuromusculare. Efectele hipoglicemiante şi hipocolesterolemiante sunt astăzi susţinute atât de studii de laborator cât şi de studii clinice.
Şerlai este o plantă aromatică din familia Lamiaceae, folosită în tradiţia veche pentru curăţarea ochilor, fapt în legătură directă cu denumirea sa derivată din latinescul „clarus”. Ea conţine un ulei esenţial bogat în linalool şi acetat de linalil, care îi conferă proprietăţi balsamice, aperitive, tonice generale, de susţinere a funcţiilor stomacului, de reducere a disconfortului digestiv şi de liniştire în stările de iritare nervoasă şi descărcări emoţionale.
Plantă bienală sau perenă din familia Lamiaceae, crescând până la 1 m înălţime, cu tulpini păroase, ramificate, frunze opuse, cu peţiol scurt, pe faţă proeminente între nervuri, oblongi, neregulat dinţate pe margini, acoperite cu peri catifelaţi; florile formează verticile grupate într-un spic terminal lung şi lax, uneori ramificat, şi prezintă corolă labiată, albastru-pal sau albă şi bractee violacee la baza verticilelor florale; seminţele mici, negricioase. Întreaga plantă prezintă un miros puternic, aromatic, iar gustul este aromatic şi uşor amar.
Denumirea Sclarea derivă din latinescul clarus, însemnând clar, şi care provenea probabil din faptul că seminţele erau folosite pentru a „curăţa privirea”; acestea erau mucilaginoase, şi decoctul lor era utilizat pentru curăţarea ochilor în cazul prezenţei unui corp străin care cauza iritaţii.
După Ettmueller, această plantă a fost pusă în folosinţă de către negustorii de vinuri din Germania, care o foloseau ca un înlocuitor, infuzată alături de flori de soc, și apoi adăugată în vinul din Renan, transformându-l astfel în Muscat. Planta este încă denumită în Germania Muskateller Salbei (salvie Muscat).
În 1822 era folosită şi ca înlocuitor pentru hamei, pentru a obţine o bere mai sofisticată. În Anglia, de asemenea, se făcea din ea un vin care avea o aromă apropiată de Frontiniac.
Chiar dacă a fost folosită în Antichitate şi Evul Mediu pentru proprietăţile sale curative, o vreme a intrat în uitare, ca să revină apoi în atenţia medicilor la sfârşitul secolului XIX. Planta a fost considerată antispasmodică, carminativă, balsamică, tonică, aromatică, aperitivă, astringentă şi pectorală şi folosită în special în afecţiuni ale aparatului digestiv, şi, de asemenea, în afecţiuni ale rinichilor.
După Culpepper, pentru tumori şi edeme se foloseau seminţele al căror mucilagiu era aplicat pe zonele afectate. El recomanda pulberea din rădăcini uscate pentru dureri de cap, iar infuzia ca foarte utilă în problemele şi afecţiunile femeilor.
În Jamaica, unde planta se găseşte, de asemenea, a fost mult folosită printre nativi, fiind considerată răcoritoare, şi benefică în ulcer, şi în inflamaţii ale ochilor; decoctul din frunze, fiert în ulei de nucă de cocos a fost folosit pentru vindecarea înţepăturilor de scorpion; încă mai constituie unul dintre ingredientele folosite în băi aromatice prescrise uneori pentru beneficiile lor.
Pe lângă beneficiile în problemele digestive, salvia este privită ca şi tonic, calmant care ajută la ameliorarea durerilor menstruale şi a problemelor premenstruale. Datorită axcţiunii sale de stimulare a estrogenilor este mai eficientă atunci când nivelul acestor hormoni este scăzut. Planta, de asemenea, susţine apetitul, este aromatică, balsamică şi pectorală utilă în afecţiuni ale stomacului şi rinichilor, un remediu valoros pentru problemele asociate menopauzei, în special bufeurile.
Salvia sclarea conţine ulei esenţial aromatic, conţinând pinen, cineol şi linalol, cu parfum asemănător cu al ambrei cenuşii, folosit în aromaterapie. Mai este folosit ca agent de fixare în parfumerie, ca aromatizant la fabricarea săpunurilor, cosmeticelor.
Atentionari:
Nu se recomandă copiilor sub 16 ani (efectele asupra copiilor sunt insuficient studiate) şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Nu se recomandă femeilor însărcinate.
Mamele care alăptează pot lua câte o capsulă de 2-3 ori pe zi timp de 2 săptămâni. Cura se poate repeta după o pauză de 2 săptămâni.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.
