Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
Dexocalm 40cps Farmaclass
Dexocalm 40cps Farmaclass
Dexocalm reprezinta o excelenta alegere pentru controlul eficient al starilor de nervozitate peste zi.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 38 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 38 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,76 lei.
Dexocalm 40cps Farmaclass
Dexocalm reprezinta o excelenta alegere pentru controlul eficient al starilor de nervozitate peste zi.
Beneficii:
-Dexocalm - contine ingrediente de cea mai buna calitate: Paducel, Roinita, Floarea Pasiunii, Hamei si Magneziu.
-Ingredientele sunt optim dozate si unic asociate astfel incat beneficiile acestuia sa fie maxime, iar efectul sa fie unul sigur si rapid.
-distonie neurovegetativa
-reducerea starii de nervozitate
-mentinerea starii de sanatate psihica si calm
-contribuie la scaderea iritabilitatii
-sustine sistemul nervos central si functionarea psihica normala
-Dexocalm poate fi consumat fara probleme de-a lungul intregii zile, dimineata, la pranz sau seara fara a influenta in vreun fel capacitatea de concentrare fizica sau intelectuala si fara a induce somnul.
-Dexocalm - contine ingrediente de cea mai buna calitate: Paducel, Roinita, Floarea Pasiunii, Hamei si Magneziu.
-Ingredientele sunt optim dozate si unic asociate astfel incat beneficiile acestuia sa fie maxime, iar efectul sa fie unul sigur si rapid.
-distonie neurovegetativa
-reducerea starii de nervozitate
-mentinerea starii de sanatate psihica si calm
-contribuie la scaderea iritabilitatii
-sustine sistemul nervos central si functionarea psihica normala
-Dexocalm poate fi consumat fara probleme de-a lungul intregii zile, dimineata, la pranz sau seara fara a influenta in vreun fel capacitatea de concentrare fizica sau intelectuala si fara a induce somnul.
Compozitie:
Paducel,
Roinita,
Floarea Pasiunii,
Hamei
Magneziu.
Paducel,
Roinita,
Floarea Pasiunii,
Hamei
Magneziu.
Administrare:
1 cps de doua ori pe zi, administrate dimineata si seara.
1 cps de doua ori pe zi, administrate dimineata si seara.
Rolul componentelor:
Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.
Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.
Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.
În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).
Teutonii utilizau fructele ca aliment.
Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.
Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.
Acţiunile sale farmacologice se datorează conţinutului în compuşi fenolici, în special flavonoide cărora li se atribuie multe din proprietăţile plantei.
Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.
Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.
Ultimele cercetări au evidenţiat şi activitatea antioxidantă a preparatelor din păducel.
Roiniţa sau „iarba stuparului” este cunoscută din antichitate, primul care a descris-o fiind medicul Eladei – Dioscoride-Pedanios, în sec. I e.n., care îi menţiona şi unele proprietăţi terapeutice. Fiind o plantă meliferă, este vizitată frecvent de albine. De altfel, numele ştiinţific de „Melissa” derivă din cuvîntul grecesc „Melitta”, care înseamnă albină.
Este o plantă medicinală bienală care creşte în soluri cu fertilitate ridicată, mai ales în sud-vestul ţării, dar şi în Banat. Tulpinile bogate ale roiniţei formează tufe înalte. Frunzele sunt lungi şi late, cu peri scurţi şi albi. În scop fitoterapeutic se folosesc frunzele sau planta cu inflorescenţă. Florile au culoare albă sau alb gălbuie. Mirosul seamănă cu cel al lămâiei, iar gustul roiniţei este acrişor.
Roiniţa este utilizată şi în gastronomie, ca şi condiment al preparatelor culinare. Această plantă vine cu o aromă dulce, asemănătoare celei de lămâie e folosită în ceaiurile aromate de plante, în vinuri sau lichioruri, dar şi în unele formule de apă de colonie sau parfumuri datorită uleiului volatil.
Planta are multiple proprietăţi terapeutice. Acţiunea antibacteriană, antivirală şi antifungică este dată de uleiul volatil dar şi de prezenţa unor acizi polifenolcarboxilici precum acid cafeic, clorogenic, rozmarinic. De asemenea, roiniţa stimulează capacitatea mentală, concentrarea şi memoria.
Cea mai râvnită şi controversată acţiune o reprezintă aceea în ameliorarea unor maladii neurovegetative cum este maladia Alzheimer. În urma unui studiu făcut pe pacienţi diagnosticaţi cu Alzheimer în stadiu incipient şi moderat s-a constatat faptul că extractul de roiniţă ar eun efect pozitiv asupra acestor pacienţi în special asupra agitaţiei exacerbate, un efect ala acestei maladii. Studiul a fost efectuat pe o perioadă de 4 luni, de către medici specialişti, în trei centre din Iran iar doza folosită a fost de 60 pic./zi extract de roiniţă.
Plantă perenă, dioică, volubilă, cu frunze opuse, palmat lobate cu 5 lobi ascuţiţi având marginea serat dinţată, aspre; florile mascule sunt dispuse în cime mici şi verzi, iar cele femele în inflorescenţe pendente sub formă de con (strobil). Fructele sunt achene ovoide ce conţin pe suprafaţa lor glande secretoare. Se folosesc inflorescenţele femele, recoltate în perioada august-septembrie.
Se consideră că denumirea generică Humulus derivă din germanicul Humel sau Humela (purtător de fructe), ideea că aceasta ar proveni din latinescul humus – pământ umed – fiind considerată de unii nefondată. Denumirea speciei – lupulus – este diminutivul pentru lupus – lup, provenind dintr-o idee greşită cum că planta cu cârceii săi sugrumă alte plante.
Hameiul a fost cunoscut din antichitate, dar în vremea aceea nu era folosit încă nici ca plantă medicinală, nici pentru producerea berii. În secolul VIII medicul arab Mesuë recomanda siropul de hamei pentru febră biliară şi purificarea sângelui, recomandare făcută în Evul Mediu şi de către Lonicerus (1528–1586), care mai adăuga proprietăţile sale de a ameliora melancolia, oboseala, congestia splenică, impetigo şi scabia.
Istoricul hameiului relevă, începând din Evul Mediu, utilizarea sa în principal ca aromatizant şi conservant în prepararea berii. În regiunea germaniei din secolul XI încoace, hameiul, având proprietăţi antimicrobiene şi o aromă ideală, a înlocuit toate substanţele utilizate până atunci pentru aromatizarea şi conservarea berii. Reinheitsgebot (Legea germană pentru puritatea berii) formulată în 1516, susţinea că berea poate fi preparată doar din apă, malţ şi hamei.
Paracelsus (1493–1541) recomanda hameiul ca remediu digestiv iar Matthiolus (1501–1577) îl menţiona ca diuretic şi stimulent biliar. Utilizarea medicinală a conurilor de hamei a fost descrisă de Hecker (1834) şi Clarus (1864) atribuindu-i proprietăţi sedative, de remediu în anorexie cauzată de gastrite şi insomnie. De atunci încoace, mulţi medici şi farmacişti atât din Europa cât şi din alte părţi ale globului, au pomenit proprietăţile sale sedative, alături de alte recomandări – creşterea părului, întinerire, digestiv, în probleme ginecologice, renale, tuse, răceli.
Medicina ştiinţifică românească din sec. XIX mai atribuia hameiului o acţiune diuretică ce îl indica în tratamentul gutei şi reumatismului. De mare succes erau pernele cu hamei recomandate pentru efectul lor sedativ.
Una din cele mai studiate proprietăţi medicinale ale hameiului este abilitatea sa de a induce somnul.
Conurile de hamei conţin rezine (humulonă şi lupulonă), acizi amari, ulei esenţial. Lupulina, substanţă rezinoasă de culoare galbenă din compoziţia sa, a fost izolată prima dată de către farmacistul francez Planche, în 1813.
Studiile farmacologice recente au mai găsit pentru hamei efecte antioxidante, antiinflamatoare, antifungice, chemopreventive şi citotoxice, efecte ce le pot da mai multe posibilităţi de utilizare în produselor naturiste.
- Stoc
- In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
- Cantitate
- 40 cps
- Forma de prezentare
- Flacon
Portofoliul de produse FarmaClass se dezvolta continuu, concentrându-se pe mai multe linii de actiune, astfel încât cursul sau sa poata acoperi o gama larga de patologii, asigurând prevenirea bolilor si mentinerea unei stari ideale de sanatate a corpului uman.
Nicio recenzie
Tap to zoom
