Ceaiul T pentru Tensiune 50 g Fares

Ceaiul T C26 pentru Tensiune 50 g Fares

Prin prezenţa în componenţa sa a troscotului şi sunătoarei, acest ceai are acţiune hipotensoare.

Beneficii:
-contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale
- prin prezenţa în componenţa sa a troscotului şi sunătoarei, acest ceai are acţiune hipotensoare
-la aceasta se adaugă efectul diuretic dat de troscot şi cel vasodilatator, prin acţiunea pe musculatura netedă, a principiilor active din sunătoare
-ceaiul reduce tensiunea şi încordarea psihică, prin acţiunea anxiolitică, antidepresivă, tonic nervoasă conferită de roiniţă şi sunătoare.

Recomandări:
-hipertensiune arterială,
-oscilaţii tensionale cu substrat nervos.

Compozitie:
-tarhon (Artemisiae dracunculi herba),
-troscot (Polygonii herba),
-sunătoare (Hyperici herba),
-frunze de roiniţă (Melissae folium).

Administrare:
Peste 1-2 linguriţe de amestec se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară.

Se beau 2-3 căni cu ceai pe zi între mese.
Durata unei cure obișnuite este de 3-6 luni, sau conform recomandării medicului.

Atentionari:
Nu se indică administrarea la copii sub 14 ani.

Efecte secundare şi interacţiuni: la dozele recomandate nu se cunosc.

Sarcină şi alăptare: nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Vă sfătuim să reduceţi cât mai mult posibil din alimentaţie grăsimile saturate şi grăsimile „trans” (untură, unt, margarină, ouă, brânzeturi grase, carne grasă, mezeluri). Este bine să evitaţi consumul de sare şi de legume care conţin cantităţi mai mari de sodiu (ţelină, spanac), murături, ape minerale bogate în sodiu. De asemenea reduceţi consumul de dulciuri, produse de patiserie, băuturi bogate în cofeină şi alcoolul.
Consumaţi legume sărace în sodiu şi celuloză (morcovi, dovlecei, fasole verde, salată verde, roşii, ardei), fructe, lactate slabe, pâine neagră veche de o zi, cereale, peşte slab în cantităţi moderate. Puteţi mânca 2 ouă pe săptămână.
Puteţi consuma, în cantităţi moderate, grăsimi nesaturate din uleiuri vegetale presate la rece (de măsline, floarea soarelui, porumb, in, cânepă, dovleac), precum şi nuci, alune, migdale, fistic, seminţe de floarea soarelui şi de dovleac neprăjite de asemenea în cantităţi moderate.
De asemenea, consumaţi alimente bogate în fibre care scad colesterolul: cereale integrale, fulgi de cereale, tărâţe de ovăz, leguminoase (fasole, linte, năut, soia), ciuperci, fructe, legume.

Rolul componentelor:
Tarhonul, specie perenă polimorfică (cu mai multe varietăţi) din familia Asteraceae, nativă în emisfera nordică, la noi în ţară în cultură, creşte până la 60-120 cm înălţime, are frunze alterne liniar-lanceolate, flori gălbui grupate în inflorescenţe globuloase. În tratamentele naturiste se folosesc părţile aeriene – Dracunculi herba, recoltate vara, în momentul înfloririi.
Denumirea de gen, Artemisia, provine de la zeiţa din mitologia greacă Artemis, care se spune că i-a oferit ierburi din acest gen centaurului Chiron. Denumirea specifică, dracunculus, vine din latină şi semnifică un mic dragon. Această asociere provine atât din forma de şarpe a rădăcinii plantei cât şi din forma frunzelor care aduc cu limba dragonului; pe vremuri se credea că toate plantele ale căror rădăcini au formă de şarpe sunt utile pentru vindecarea muşcăturilor reptilelor veninoase. În franceză, şi mai demult şi în limba engleză, planta este denumită iarba/pelinul dragonului (herbe de dragon /dragon mugwort).
Tarhonul este cultivat de aproximativ 600 de ani. Se crede că a fost adus de către invadatorii mongoli, care îl foloseau ca ajutor pentru somn, pentru probleme respiratorii şi ca şi condiment. În Franţa se crede că a fost adus în secolul XIV de sf. Ecaterina venită în vizită la Papa Clement VI, în Anglia a fost menţionat începând din 1548. Nicholas Culpeper menţionează în 1653 utilizarea infuziei din frunzele de tarhon ca remediu diuretic, şi stimulent al menstruaţiei.
A fost descris în multe texte de referinţă recunoscute, începând din secolul XVII, în care autorii indicau pe lângă descrierea botanică şi utilizări culinare, şi importante utilizări medicinale tradiţionale. Dragendorff (chimist şi farmacist german) în sinopisul său despre plantele medicinale menţionează tarhonul ca plantă condimentară cu ulei esenţial bogat în estragol, cu efecte antiscorbutice, antiartritice şi alte beneficii pentru sănătate.
În Asia are o lungă tradiţie de utilizare ca ceai pentru tratamentul afecţiunilor stomacale.
Chiar dacă planta este cunoscută mai mult pentru proprietăţile sale aromatice şi folosită în domeniul culinar, aceasta, prin uleiul său esenţial are şi proprietăţi eupeptice stimulând apetitul, anticolitice cu efecte pozitive în caz de flatulenţă, antireumatismale, care o recomandă ca utilă în produsele naturiste. Un ceai din muşeţel şi tarhon se foloseşte demult pentru îmbunătăţirea somnului.
Medicina populară românească recomandă tarhonul pentru fluidifierea secreţiilor mucoase şi în diverse stări catarale, în hidropizie, scorbut, reumatism.
Mai nou, unele studii au evaluat efecte antioxidante şi efecte pozitive asupra valorilor glicemiei.
Asociaţia Internaţională a Plantelor Medicinale, a recomandat pentru titlul de „plata anului 2014”, întreg genul Artemisia.

Specie anuală de talie mică, târâtoare, tulpina cu noduri umflate şi ochree albicioasă, membranoasă la baza frunzelor; frunzele mici, alterne, eliptic lanceolate; flori mici, verzui-roşietice, grupate câte 3-5 la subsuoara frunzelor; fructele sunt achene mici. Se recoltează părţile aeriene din iunie până în septembrie.
Plantă medicinală utilizată din timpuri străvechi. Conform lui Dioscorides troscotul era folosit ca remediu în tratarea holerei, disuriei, sângerărilor abdominale, şi a tusei sangvinolente. Aceleaşi utilizări din antichitate au fost recomandate şi în cărţile din Evul Mediu. În ultimii ani din secolul XIX a fost desemnată ca remediu secret pentru tuberculoză, astm, sub denumirea de troscot rusesc (russian knotweed = buruiană cu docuri, în denumiree nglezească). În Alger era cunoscută de populaţia locală ca antidiareic şi utilizată împotriva febrei intermitente. Cazacii foloseau planta ca afrodisiac într-o băutură denumită Teegemisch.
Planta este bine cunoscută în medicina chineză unde este utilizată pentru tratamentul infecţiilor de la nivelul aparatului excretor, cu urinare dificilă şi dureroasă, ca remediu pentru săngerări menstruale abundente, în dizenterie, muşcături de şarpe, eczemăe şi prurit vulvar.
În medicina populară românească constituie un remediu naturist pentru reducerea tensiunii arteriale, ca hemostatic, ca agent antireumatic, antipiretic şi hipoglicemic. Este utilizată de asemenea pentru tratarea disconfortului intestinal, pentru eliminarea calculilor renali, tratarea varicelor, ca şi colagog şi emenagog. A fost descrisă utilizarea Herba Polygoni avicularis ca insecticid sau vermifug, astringent, antifungic şi ca agent de vindecare a rănilor. Este utilizat de asemenea extern în tratarea eczemelor.
Astăzi ştim că Herba Polygoni conţine acid silicic, taninuri, flavone, având proprietăţi astringente, antidiareice, hemostatice şi este utilizată ca tratament naturist pentru calmarea tusei şi a simptomelor răcelii.
Utilizarea ca tratament adjuvant în gingivite este susţinută şi de date clinice.
În produsele naturiste de la noi de pe piaţă troscotul se găseşte atât ca produs vegetal individual pentru ceai cât şi în combinaţii.