Ceai Ventrilica 50g AdNatura
Aceasta este o plantă de talie mijlocie răspândită prin păduri, poieni, păşuni, având frunze eliptice şi flori de culoare albastru-liliachie şi alb-rozalii.
Beneficii:
-Principii active - Glicozide de tip aucubinic, tanin, saponoizide, substanţe amare, ulei volatil în cantităţi foarte mici, acid cafeic, acid vanilinic, acid protocatehic etc.
-Acţiune terapeutică - Stomahic, hipocolesteromiant, diuretic, cicatrizant, depurativ, afectiuni ale aparatului respirator, faringite, laringite, amigdalite, răguşeală.
-Intern: adjuvant în afecţiuni hepatobiliare, tonic amar, stomahic, recomandat în ateroscleroză, hipercolesterolemie, anorexie.
-Extern: arsuri, răni, exeme.
Compoziţie
Partea aeriană înflorită a speciei Veronica officialis, denumită popular ventrilică. Aceasta este o plantă de talie mijlocie răspândită prin păduri, poieni, păşuni, având frunze eliptice şi flori de culoare albastru-liliachie şi alb-rozali.
Administrare
Intern: infuzie din 1 linguriţă plantă la 250 ml apă clocotită, se lasă acoperit 10 minute după care se strecoară. Se beau 2-3 căni cu ceai pe zi, înainte de masă, timp de 21 de zile, cu 10 zile pauză, reluându-se tratamentul în caz de nevoie.
Extern: infuzie concentrată din 2 linguriţe plantă la 250 ml apă clocotită sub forma de comprese.
Nu are contraindicaţii.
Rolul componentelor:
Plantă erbacee de talie redusă din familia Scrophulariaceae, cu tulpina repentă, frunze eliptice, crenate, flori dispuse în racem de culoare albastră liliachie, cu 4 petale în urma concreşterii a două petale superioare, cu fructul o capsulă lăţită, obcordată. Este comună la marginea pădurilor de stejar şi fag. Pentru utilizare medicinală se recoltează părţile aeriene ale plantei, în perioada înfloririi, în iunie-iulie.
Este o plantă despre care se pare că în vechime nu s-a ştiut prea mult; unele surse spun că romanii au descoperit-o în timpul cuceririi nordului Europei şi au denumit-o „medicamentul lumii”; pe la 1718 însă, Dr. Fr. Hoffmann a preparat din această plantă „picăturile Hoffmann”, care s-au bucurat de o reputaţie deosebită ca leac universal.
În general, în lume, ventrilica este cunoscută ca alterativă, astringentă, diuretic mediu, expectorant mediu, stomahic şi tonic, fiind implicată în special în tratamentul afecţiunilor pectorale şi nefritice, hemoragiilor, afecţiunilor pielii şi în tratamentul rănilor.
Medicina ştiinţifică din România la începutul secolului trecut considera că ventrilica exercită o minunată acţiune în catarurile bronhiale cronice şi rebele, mai ales uscate, sub forma unui must de plantă, sau în asociaţie cu alte plante; unii medici recomandau planta ca foarte activă contra eczemelor cronice şi pentru combaterea unor stări de mâncărime de piele insuportabile. O altă acţiune era considerată cea sudorifică şi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, administrată simplu sub formă de ceai, ori contra diverselor stări de boală provenite din răceală, cu influenţă asupra aparatului respirator; mai era considerată utilă contra icterului, nisipului urinar, durerilor articulare reumatice. Se considera de asemenea că are acţiune şi asupra tubului digestiv, mai ales în stările catarale cu inapetenţă, apăsare, senzaţie de plenitudine, crampe, constiăaţie etc.
Medicina populară românească foloseşte virtuţile medicinale ale ventrilicei în diferite boli, simplă sau asociată cu alte plante. Se prepară astfel diverse ceaiuri pectorale contra astmului, catarului pulmonar sau tusei, sau contra migrenei. Extern, planta se întrebuinţează în cataplasme aplicate pe răni şi arsuri, ori pe locul înţepat de insecte spre a împiedica inflamarea.
Părţile aeriene ale plantei conţin iridoide, tanin, saponine, flavone fiind cel mai frecvent utilizată ca expectorant şi cicatrizant extern şi în ulcerul gastric.
