Ceai prostata 165 gr Aroma Plant Bonchis

Ceai prostata 165 gr Aroma Plant Bonchis

Acest tip de ceai conține plante cu proprietăți benefice, care ajută la prevenirea infecțiilor urinare și la reducerea inflamației prostatei având efect antibacterian.

Recomandări: adenom de prostată, prostată, litiază prostatică, micţiuni nocturne frecvente.

Pentru cele mai bune rezultate, recomandăm o cură de minim 3 luni, fără întrerupere.

Cutia de 165g este suficientă pentru o cură de 15 zile.

Proprietăţi: diuretic, urinar, antiseptic, antiinflamator.

Contribuie la:

• Funcţionarea şi menţinerea sănătăţii prostatei;
• Reducerea frecvenţei urinării nocturne;
• Eliminarea microorganismelor potenţial patogene la nivelul prostatei şi al tractului urinar.

 Mod de preparare:

Se prepară o infuzie, din 1 lingură plină cu plante adăugată în 250 ml apă clocotită.

Când apa dă în clocot se adaugă plantele, se opreşte din fiert, apoi se lasă la răcit timp de 20 minute la temperatura camerei, după care se strecoară.

Mod de administrare: 3 căni/zi

Se administrează o cană cu 250 ml infuzie pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale.

Ingrediente: părți aeriene ale plantelor – pufuliţă cu flori mici (Epilobium parviflorum) 42.24%; ghimpe (Xanthium spinosum) 29.91%;  scumpie (Cotinus coggygria) 27.85%.

Contraindicații:

Nu este indicat persoanelor cu hipersensibilitate la componentele produsului.

Nu se recomandă femeilor însărcinate sau care alăptează.

Avertizări:

A nu se depăşi doza zilnică recomandată (DZR).

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată sau un mod de viaţă sănătos.

A se păstra la temperatura camerei, în loc uscat şi ferit de razele directe ale soarelui.

Nu conţine coloranţi, aditivi sau arome.

Rolul componentelor:

Pufuliţa a fost pe larg utilizată în toată lumea ca plantă medicinală, şi ca aliment.

Egiptenii, şi apoi medicina populară din Europa, utiliza pufuliţa pentru tratarea inflamaţiilor, adenoamelor şi tumorilor de prostată.

Nativii americani o utilizau pentru arsuri la urinare, probleme urinare ale bărbaţilor, tuse şi iritaţii ale gâtului, disconfort stomacal şi intestinal, iar sub formă de cataplasme pentru probleme ale pielii. Locuitorii Siberiei şi unele triburi de eschimosi o utilizau pentru tratarea rănilor. Medicii eclectici o considerau de neegalat în tratamentul problemelor intestinale de vară, şi o utilizau în diferite alte tipuri de diaree (cholera infantum, dizenterie tifoidă).

Astăzi, pufuliţa este folosită în produsele naturiste, singură sau în combinaţii, în special pentru problemele de prostată şi disfuncţiile urinare aferente acestora, dar a avut succes şi în probleme hepatice, şi mai este folosită ca tratament naturist pentru enterite şi reumatism.

Iarba de pufuliţă conţine taninuri hidrolizabile (oenotheina B), flavone, compuşi fenil-propanici, β-sitosterol, esteri ai sitosterolului şi sitosteril-glucozide, pectine, acizi organici, acizi triterpenici pentaciclici (acid ursolic, acid maslinic) şi substanţe minerale care îi imprimă plantei acţiune antibiotică, antivirală, coleretic-colagogă, emolientă, astringentă.

Extractul de pufuliţă a dovedit un efect antiflogistic accentuat.

Datorită acestor caracteristici, pufuliţa, este foarte utilizată în produsele vegetale destinate preparării ca infuzii, recomandate ca remedii naturiste pentru tulburările de micţiune ce însoţesc hiperplazia benignă de prostată.

Un studiu de ultimă oră a arătat că extractele din cele trei specii de pufuliţă sunt active împotriva celulelor canceroase hormon-dependente de la nivelul prostatei. Este posibil ca activitatea biologică a materialului vegetal să fie influenţată de conţinutul ridicat de oenotheină B.

Plantă anuală, înaltă de 20-80 cm, ramificată de la bază, verde-gălbuie. Frunze ovat-lanceolate sau rombice, adânc trilobate, cu lobii mijlocii mai lungi, pe dos alb-păroase, pe faţă verzi-gălbui. La baza fiecărei frunze se află un spin trifurcat. Florile unisexuate, cele mascule situate în vârful ramurilor, cele femele câte 1-2 la subsuoara frunzelor; fructul elipsoidal acoperit cu spini drepţi cu vârful uncinat. Se recoltează părţile aeriene în perioada iulie-august.

Istoricul ghimpelui ca plantă medicinală este oarecum confuz, din cauza denumirii sale care în vechinme a fost atribuită mai multor specii diferite. Apare menţionat în mod clar abia în cărţile de la sfârşitul secolului XIX, cu acţiune diuretică, diaforetică, alterativă şi sialogogă, sau chiar astringentă, recomandat fiind ca remediu pentru unele boli ale sângelui, şi în hidrofobie.

A fost utilizat mai mult ca remediu domestic. Planta întreagă este un stiptic activ util pentru aplicaţii generale.

Din Europa a fost introdus şi în Asia, unde de asemenea a fost utilizat ca diuretic, antiperiodic (în febră intermitentă), sudorific, antidiareic şi stiptic.

În medicina populară din zona Asiei Centrale, tinctura din plantă era folosită pentru a trata guşa, reumatismul şi răcelile, pentru tratarea bolilor inflamatorii şi de asemenea ca diuretic, antipiretic şi sedativ.

În medicina populară românească, ghimpele este folosit atât individual cât şi în combinaţii ca tratament naturist în special în infecţii şi litiază urinară, a altor afecţiuni urinare, şi în inflamaţii ale prostatei, chiar şi în cancerul de prostată şi în cancerul organelor genitale, şi de asemenea în hipertiroidism, noduli tirpidieni.

Părţile aeriene ale ghimpelui conţin flavone, lactone sesquiterpenice – xanthinină, xanthanină, xanthanol, izoxanthanol, xanthinosin, tomentosin, şi derivaţi ai xanthanolidelor, diterpena atractilozidă, ulei esenţial, xanthumină şi decatilxanthumină, fitosteroli – beta-sitosterol şi stigmasterol. Mai conţin carboxiatractilosidă, substanţă responsabilă pentru efectul toxic la animale.

Xanthatina a arătat în studii activitate bactericidă şi fungicidă.

La noi în ţară este valorificat în special în produsele naturiste recomandate pentru afecţiuni inflamatorii ale prostatei.

Atenţionări

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

La dozele recomandate nu se cunosc contraindicaţii.

Nu este indicat în sarcină şi alăptare.