Ceai Hepatofit protector hepatic D156 20 plicuri Fares

Ceai Hepatofit protector hepatic D156 20 plicuri Fares

Hepatoprotector

Detoxifiant

Rozmarinul „are efect de curățare a ficatului, […] digestiv, de curățare a sângelui.”

”Ținta principală a păpădiei este ficatul […], are un efect benefic asupra tuturor hepatopatiilor.

[…] Turița mare are un efect de reglare asupra funcției ficatului și bilei.” G. Madaus, Lehrbuch der Biologischen Heilmittel, 1938

Tip produs: Supliment alimentar

Greutate netă: 30 g

Condiții de păstrare: La loc uscat și la temperatura mediului ambient

BENEFICII

• hepatoprotector (rozmarin);
• susține detoxifierea, menține funcțiile fiziologice de purificare a organismului (brusture, rozmarin, anghinare);
• antioxidant: protejează împotriva acțiunii radicalilor liberi rezultați din cauza stresului, condițiilor de mediu poluat sau alcoolului (păpădie, anghinare, măghiran, Astragalus, rozmarin, salvie);
• stimulează activitatea ficatului, ajută la reînnoirea celulelor hepatice (turiță mare);
• contribuie la o mai bună digestie a grăsimilor (brusture, rozmarin);

Ingrediente:

Rădăcină de păpădie (Taraxaci radix) 20%, rădăcină de brusture (Bardanae radix) 20%, mentă (Menthae herba) 15%, frunze de păpădie (Taraxaci folium) 7%, măghiran (Marjoranae herba) 7%, rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix) 7%, rădăcină de astragalus (Astragali radix) 5%, frunze de rozmarin (Rosmarini folium) 5%, flori de siminoc (Helichrysi flos) 5%, turiță mare (Agrimoniae herba) 5%, frunze de anghinare (Cynarae folium) 2%, salvie (Salviae herba) 2%.

Mod de administrare:

Copii de peste 6 ani: 1-2 căni cu ceai pe zi.

Adulţi: 3-4 căni cu ceai pe zi.

Ceaiul se bea cu o jumătate de oră înainte de masă.

Durata unei cure este de 2-3 luni.

Cura se poate repeta după o pauză de o lună. 

Preparare

Se fierbe un plic timp de 3 minute în 250 ml apă şi se lasă 15 minute acoperit.

Atenţionări

Acest ceai nu este indicat copiilor sub 6 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Sarcină şi alăptare

Acest ceai nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Efecte secundare şi interacţiuni

La dozele recomandate nu se cunosc. 

Sfaturi practice de dietă şi stil de viaţă:

Vă recomandăm să evitaţi alimentele cu conservanţi, coloranţi, îndulcitori artificiali. Nu consumaţi prăjeli, afumături, alimente vechi sau conservate, carne grasă, mezeluri, măruntaie, peşte gras, icre, untură, brânzeturi fermentate sau grase, produse zaharoase (prăjituri, produse de patiserie, ciocolată, îngheţată), zahăr alb, condimente iuţi, sosuri picante, unele  legume (castraveţi, gulii), murături, unele oleaginoase (alune, migdale, nuci, unt de arahide).

Evitaţi abuzul de medicamente, consumul de alcool, cafea, sucuri carbogazoase artificiale, alimentaţia în exces.

Este bine să consumaţi alimente care au efect detoxifiant asupra ficatului şi sunt bogate în antioxidanţi: cereale integrale, mămăligă, griş, fructe, legume, uleiuri vegetale presate la rece, miere de albine, magiun, anghinare, pătrunjel, mărar, leuştean, ţelină. În cantităţi mai reduse puteţi consuma lactate slabe, 1-2 ouă pe săptămână (fierte), peşte, carne slabă.

Este indicat să luaţi mai multe mese (5-6) pe zi şi mai reduse cantitativ.

Rolul componentelor:

Papadie - Specie erbacee, perenă, cu latex albicios, rădăcină pivotantă, frunzele lanceolate cu lobi inegal sectaţi grupate în rozetă bazală; tulpina aeriană cilindrică, goală în interior, fără noduri, se termină cu o inflorescenţă formată din flori ligulate galbene. Rădăcina se recoltează în perioadele martie-aprilie, septembrie-noiembrie, iarba se poate recolta primăvara şi vara devreme.

Denumirea genului, Taraxacum, derivă cel mai probabil din grecescul taraxos (boală), şi akos (remediu), datorită acţiunilor curative ale plantei.

Este cunoscută din vechime şi Theofrast vorbeşte despre efectul medicamentos al păpădiei contra pistruilor; de prin veacul IX-X planta este tot mai bine studiată, începând cu medicii arabi Avicene şi Serapion, prima sa menţiune ca medicament fiind făcută în lucrările medicilor arabi ai secolelor X – XI; reputaţia crescută a plantei face ca regele prusac Frederic cel Mare să se trateze de boala sa de rinichi cu extract de păpădie.

Medicina ştiinţifică din ţara noastră la începutul secolului trecut recunoaşte păpădiei proprietăţi antigutoase, antireumatice, antiscrofuloase; combate diateza exudativă, obezitatea, arterioscleroza, fiind mult recomandată bătrânilor; apoi în unele boli de sânge şi unele forme de diabet. Unii medici ai vremii o numesc medicament miraculos, acţiunea ei fiind eficace în bolile de stomac, intestine, vezicula biliară, ficat, rinichi; apoi în reumatismul de orice natură, scrofuloză, în boli de piele, obezitate, boli de piept; deci un leac aproape universal, care se şi recomandă în cura de primăvară. S-au mai constatat un efect de stimulare a secreţiei salivare, stomacale, intestinale, hepatice, apoi o caţiune diuretică, o normalizare a circulaţiei sângelui, ca şi o purificare a lui.

Toată planta conţine flavone, acid cichoric, substanţe amare (lactucopicrină); în rădăcină predomină alcooli triterpenici (taraxisteroli), steroli, provitamina A, vitaminele B, C, D, săruri minerale. Rădăcina mai conţine inulină.

În studii in vitro şi pe animale au fost demonstrate efecte diuretice, moderat-antiinflamator, de stimulare a secreţiei biliare, un efect antitumoral şi un efect hipoglicemiant la iepurii sănătoşi (dar nu la cei diabetici).

Denumirea științifică a brusturelui este Arctium lappa, numele de Arctium provenind din limba greacă, unde „arktos” înseamna urs, iar „lappa” înseamnă în limba celților labă. Deci, Arctium lappa ar insemna laba ursului, probabil datorită formei frunzelor sale mari, care aduce întrucâtva aminte de urma labei unui urs.

Rădăcina de brusture era caracteristică în repertoriul medicilor populari din America și Europa. Europenii au început să o folosească puternic în Evul mediu, atât ei cât și predecesorii lor erau convinși de rolul diuretic și de curățare al sângelui prin eliminarea toxinelor din organism, chiar și microorganismele ce produc sifilis. În medicina tradițională chineză și indiană, medicii foloseau brusturele pentru tratarea răcelii, gripei și alte afecțiuni ale gâtului și pieptului.

Brusturele este o plantă bianuală (trăiește doi ani). În primul an, brusturele are doar frunze, asezate sub forma unei rozete, un adevarat laborator de fotosinteză, care hrănește cu belșug de substanțe nutritive o radacină, transformând-o într-un depozit de substanțe. Din aceasta rădăcină va crește o tulpină de până la doi metri înălțime, cu flori nu foarte spectaculoase, care până în toamnă se vor transforma în binecunoscuții scaieți, care nu sunt altceva decât semințele de brusture. Planta bună de recoltat este cea în vârstă de un an.

Brusturele s-a folosit din cele mai vechi timpuri ca un tonic pentru ficat. Are efect diuretic si ajută la eliminarea toxinelor din organism, tocmai de aceea este un bun remediu împotriva afecțiunilor pielii. Proprietățile sale antiseptice îl recomandă ca tratament pentru acnee, eczeme, psoriazis, pete maronii de bătrânețe, furuncul sau orice tip de iritație a pielii sau scalpului.

Planta are acțiune diuretică și diaforetică, cu eliminarea acidului uric și a toxinelor din organism. Efectul coleretic se datorează principiilor amare care stimulează secreția sucurilor digestive și a bilei, stimulează digestia, funcția hepatică și pancreatică. În uzul intern, brusturele se folosește împotriva răcelii, gripei, afecțiunilor renale, litiazei biliare, hipertensiunii, diabetului zaharat sau furunculilor. Totodată, ceaiurile de brusture ajută organismul să elimine toxinele. În uzul extern, brusturele și-a dovedit eficacitatea împotriva afecțiunilor bucale, herpesului, rănilor și ulcerațiilor.

Complexul de substanțe active precum inulina, mucilagiile, principiile amare, lactonele sesquiterpenice, acizii grași și vitaminele, au determinat studiile de specialitate să dovedească proprietățile benefice asupra sănătății organismului.