CEAI FENICUL, ANASON, CHIMEN ECO 18dz SONNENTOR

CEAI FENICUL, ANASON, CHIMEN ECO 18dz SONNENTOR

Disconfort de stomac? Acest trio placut de fenicul, anason si chimen, un amestec de ceai aromat-dulce este digestivul perfect pentru mese consistente. Astfel, atunci cand aveti probleme cu digestia, fenicul ajuta la reducerea balonarii si a spasmelor, iar anasonul si chimenul la imbunatatirea acesteia.

Mod de utilizare: Pentru o cana de ceai, turnati apa fierbinte peste un pliculet de ceai.

Timp infuzare: max. 10 minute, temperatura apei: 100°C.

Compozitie:

• Fenicul Ecologic,
• Anason Ecologic,
• Chimen Ecologic.

Forma de prezentare: 18 plicuri.

100% Bio Ecologic

Ambalat manual

Ambalaj compostabil

Rolul componentelor:

Fenicul - Cunoscut ca plantă medicinală şi condiment peste tot în lume, începând chiar din perioada antică datorită aromei sale plăcute, feniculul, sau molura, este o specie ierbacee, bienală sau perenă, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina ce ajunge până la 1-2m, ramificată de la bază, frunze de 3-4 ori sectate, cu fragmente filiforme. Florile mici, galbene, grupate în umbele. Fructele alungite, grupate câte două, cu 5 coaste proeminente fiecare, şi plăcut aromate.

Citat de Theophrastus, Plinius şi Columella; după Dioscorides iarba şi fructul stimulează secreţia lactată. În cartea de reţete a lui Marcellus Empiricus din Bordeaux (aprox. secolul V D.H.) era recomandat ca remediu pentru tuse.

În majoritatea cărţilor mai vechi sau mai noi de specialitate, feniculul este prezentat ca şi carminativ, stimulent, galactogog, diuretic şi diaforetic, cu utilizare în colici însoţite de flatulenţă, amenoree şi hiposecreţie lactată, şi de asemenea pentru corectarea gustului pe lângă alte substanţe cu gust neplăcut.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, consideră că feniculul este cel mai preferabil mijloc de stimulare a secreţiei lactate. În plus are o acţiune carminativă şi înlesneşte expectoraţia. De asemenea, un ceai de fenicul este eficace în combaterea convulsiilor şi deci indicat în tusea măgărească (convulsivă), astm, precum şi în catarurile bronhiale cronice; în plus, stimulează apetitul şi va combate diverse tulburări stomacale.

Efectele antispasmodice, antiinflamatoare, secretomotoare şi antibacteriane ale uleiului esenţial de fenicul au fost demonstrate în studii in vitro şi în studii pe animale. Tot studiile pe animale au demonstrat şi efectele secretolitic şi expectorant ale anetolului şi fenconei, cât şi ale infuziei din fructele de fenicul in vitro.

Activitatea estrogenică este pusă pe seama trans-anetolului.

În studii experimentale in vitro sau in vivo au mai fost evidenţiate şi alte efecte ale feniculului: hepatoprotector, hipotensiv, hipoglicemic şi anestezic local.

Anasonul este o plantă aromatică specială, cu o istorie dramatică și amuzantă, în același timp. Pitagora îl recomanda drept tratament pentru epilepsie, iar câteva sute de ani mai târziu, anasonul era (prin secolul al XIV-lea) atât de valoros, încât din taxele de import pentru el a fost reparat Podul Londrei. În Imperiul Roman era cultivat în regiunea Toscanei şi era utilizat cu preponderență de aristrocrație, după festinurile tradiţionale ale patricienilor, pentru efectele sale calmante asupra sistemului digestiv. În Europa Centrală ajunge în secolul al IX-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, care a promulgat reglementări clare privind speciile ce pot fi cultivate în incinta mănăstirilor sau de clasele nobiliare, precizând plantele şi condimentele ce pot fi utilizate în hrana oamenilor şi animalelor.

Este o plantă erbacee, anuală, înaltă de 50-70cm, cu frunze puține. Are flori cu petale albe ce înfloresc în iulie-august. Fructele au o culoare cenușiu-verzuie și sunt acoperite cu peri scurți și au miros aromat. Acestea se recoltează în august-septembrie.

Anasonul este bogat în ulei volatil, iar principalul component al acestuia este antolul. Pe lângă ulei volatil, anasonul mai conține și uleiuri grase, cumarine, substanțe proteice, vitamine și flavonoide.

Cu o asemenea compoziție, anasonul are proprietăți expectorante, antiseptice, antispastice. Totodată stimulează secreția salivară, gastrică, intestinală și pancreatică dar acționează și asupra sistemului nervos central, asupra căruia, în doze terapeutice, are efect stimulant în special asupra centrilor respirației și circulației. Se utilizează în tratarea insomniilor, asteniei nervoase, migrenelor, vertijurilor, reumatismului. Se poate administra și la mamele care alăptează pentru creșterea producției de lapte cât și la copiii mici contra colicilor.

Substanțele conținute de fructele de anason îi conferă acestuia proprietăți aromatizante, fiind utilizat și ca un condiment alimentar. Semințele de anason sunt utile și pentru creșterea poftei de mâncare.

Chimen - Nativ în Europa, cultivat îndeosebi ca plantă aromatică, prezintă aspect ierbos, tulpină fistuloasă ajungând până la 1 m, cu frunzele bazale de multe ori penate, cele superioare cu lobi liniari. Inflorescenţele, umbele situate la capetele ramurilor, purtând flori alburii sau roşietice; fructele, achene de 3-7 mm lungime de culoare cenuşie-brună, cu 5 coaste dstincte, mai deschise la culoare. Recoltarea fructelor se face de la mijlocul lui iunie până la mijlocul lui iulie.

Foarte utilizat încă din antichitate de arabi, menţionat în scrierile vechi de Dioscorides şi de Plinius. Denumirea derivă din latinescul carui, arabicul al-karāwiyā, şi probabil din grecescul karon.

Prescris de Dioscorides pentru fetele „palide la faţă”, chimenul are o lungă istorie de utilizate ca şi carminativ, recomandarea sa pentru probleme digestive apărând în consemnările antice egiptene, iar în Europa cel târziu din Evul Mediu, când a devenit foarte popular.

Conform vechilor superstiţii, chimenul ferea de furt orice obiect îl conţinea, iar la unele popoare se folosea în poţiuni de dragoste, pentru a reţine pe iubitul nestatornic.

Pe lângă binecunoscuta lui utilizare ca şi condiment şi aromatizant în domeniul culinar, chimenul este util ca digestiv, în caz de balonare şi pentru stimularea apetitului, având efect stomahic, carminativ, colagog; mai are efect emenagog şi expectorant; se administrează alături de laxative/purgative pentru a preveni colicile. Uleiul este de asemenea util în sindromul colonului iritabil.

Uleiul volatil a arătat activitate fungicidă.

În medicina populară mai este folosit ca galactogog, iar uleiul esenţial se utilizează în produse pentru spălături de gură şi gargară, frecţii pentru piele.

Uleiul extras din fructe se foloseşte ca ingredient în lichioruri, brânzeturi, pâine.

Responsabil pentru efectele chimenului este ulei volatil (3-7%) conţinând carvonă, limonen şi alte termene; fructele mai conţin ulei gras, proteine şi flavonoide.

Îndelunga sa utilizare în afecţiuni digestive i-a dovedit eficienţa, iar numeroase studii ştiinţifice au arătat utilitatea chimenului în combinaţii cu alte plante în dispepsie.