Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
Ceai Bitter Suedez 50g Dacia Plant
Bitter suedez ceai compus 50g Dacia Plant
Remediul universal Bitter Suedez ceai, reprezintă o combinație unică de plante, recomandată pentru creșterea rezistenței şi funcționarea optimă a organismului.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 8 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 8 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,16 lei.
|
Bitter Suedez ceai 50g Remediul universal Bitter Suedez ceai, reprezintă o combinație unică de plante, recomandată pentru creșterea rezistenței şi funcționarea optimă a organismului. Contribuie la: Rolul componentelor:
Isopul este un subarbust de talie mică, originar din sudul Europei, prezintă tulpini dese ce dau aspect de tufă, frunze opuse, alungit lanceolate, întregi, de 2-4 cm lungime, lucioase. Florile roz, violacee sau albe, sunt grupate în inflorescenţe spiciforme. Părţile aeriene se recoltează în perioada înfloririi, din iunie până în august. Plantă cunoscută din antichitate, numele Hyssopus provenind din grecescul hyssopos şi din cuvântul ebraic esob însemnând „iarbă sfântă”. Era privit ca simbol al purificării fiind astfel utilizat în ritualuri de purificare a bisericilor; era plantat în grădinile mănăstirilor şi apărea în picturile religioase simbolizând umilinţa. Se presupune că a fost răspândită în Europa de către călugării benedictini în jurul secolului X. În scrierile din secolul XVII este citată utilizarea lui aromatizant al camerei bolnavilor, pentru stoparea răspândirii infecţiilor şi pentru „curăţarea” leprosilor. Binecunoscut ca plantă aromatizantă în arta culinară, timp de secole a fost folosit şi ca plantă medicinală în tuse şi catar respirator. A fost plantă oficială în unele din farmacopeele din Europa. Tradiţional isopul este utilizat ca expectorant pentru a ajuta eliminarea excesului de mucus din căile respiratorii, ca plantă tonic digestivă, şi pentru reducerea flatulenţei. Prezintă un efect pozitiv în cazul infecţiilor respiratorii. Frunzele sale au efect antiseptic, antitusiv, astringent, carminativ, diaforetic, emenagog, expectorant, pectoral, sedativ, stimulent, stomahic, tonic, vasodilatator. O compresă realizată din frunzele proaspete poate fi folofită pentru vindecarea rănilor. Extractul din frunze de isop are efect antimicrobian, antiviral (herpes simplex) şi spasmolitic mediu. Responsabil pentru acţiunile isopului este în principal uleiul volatil ce conţine 1-pinocamfonă, izocamfonă, pinocarvonă, alfa- şi beta-pinen; pe lângă acestea, isopul conţine taninuri, principii amare şi flavonoide. Compoziţia chimică dă plantei un miros aromatic pronunţat şi un gust amărui camforat. Studii recente au revelat proprietăţi antioxidante valoroase în scop culinar şi medicinal.
Specie anuală sau bienală de cultură, cu tulpina erectă, înaltă de 0,5-1,5 m, ghimpoasă; frunze alterne, alungit-ovate, cu pete albicioase, cu nervurile prelungite cu ghimpi; florile tubulare grupate în antodii mari (4-5 cm diametru), având foliolele involucrale terminate cu ghimpi ascuţiţi; fructele achene, brun deschise. Se recoltează fructele, coapte, în perioada iunie-septembrie.
Plantă medicinală consacrată, armurariul a fost folosit ca remediu natural, tradiţional, de foarte multă vreme, cu referinţe bibliografice datând din secolul I. Naturalistul roman Pliniu cel Bătrân a notat că sucul plantei „transportă bila”. Medicul militar roman Dioscorides a folosit seminţele ca remediu pentru copii şi pentru cei muşcaţi de şerpi.
Alţi naturalişti, de-a lungul secolelor următoare, au recomandat utilizarea sa în tratamentul afecţiunilor ficatului şi splinei, pentru stimularea diurezei, eliminarea calculilor şi pentru tratamentul hidropiziei.
Din secolul XIX medicii germani foloseau şi recomandau armurariul pentru tratamentul problemelor hepatice şi de vezică biliară, precum şi pentru curăţarea intestinului. Anterior considerată în categoria plantelor amare, armurariul a câştigat recunoaştere ca unul din cele mai bune tratamente naturiste pentru boli ale ficatului. Rademacher, medic german de la începutul secolului XIX, a dat pacienţilor săi tinctură din seminţe de armurariu, care s-a dovedit a fi un succes, aceasta găsindu-se şi astăzi în unele farmacopee sub denumirea de „Tinctura Cardui Mariae Rademacher”.
Mai recent, studiile asupra fructului de armurariu au relevat efectul său de protecţie asupra ficatului. Cercetătorii germani, care au relizat cele mai multe studii, au notat că acesta pare să protejeze ficatul animalelor de substanţe cu potenţial toxic ridicat, precum tetraclorura de carbon.
S-au realizat cercetări şi asupra compoziţiei chimice, şi s-a descoperit că fructele de armurariu conţin silymarina (un complex de substanţe din grupa flavonolignanilor), complex responsabil de proprietăţile hepatoprotectoare şi antihepatotoxicebine atât de cunoscute (protecţie faţă de cei mai puternici toxici hepatici precum amanitina şi faloidina). Niciun alt component chimic al plantei nu a fost atât de studiat în perioada recentă la fel ca silymarina, iar mai multe studii au arătat eficacitatea sa în tratarea a numeroase afecţiuni hepatice. Ciroza, intoxicaţia cu ciuperci, toate tipurile de hepatite, calculii biliari, expunerea profesională la substanţe toxice şi boli ale pielii, toate au arătat rezultate pozitive în studiile cu fructe de armurariu.
Se poate astfel înţelege de ce, în prezent, fructele de armurariu sunt frecvent regăsite în produsele naturiste recomandate pentru afecţiunile hepatice.
Primele utilizări ale ienupărului în scopuri medicinale au fost consemnate în urmă cu trei milenii, în zona muntoasă a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare, dar și în ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele.
Ienupărul sau jneapănul, cum este cunoscut la noi, este un arbust conifer, răşinos, rezistent la ger şi secetă, fără pretenţii faţă de sol. Fructele sunt galbene şi conţin ulei volatil , zahăr invertit (cca. 30%), alte glucide, acizi organici (gliceric, acetic, malic, formic), răşini, săruri minerale, vitamina C, tanin, flavonoide, potasiu, calciu, un principiu amar. Uleiul de ienupăr, folosit din vremuri străvechi, este recunoscut şi astăzi pentru proprietăţile sale antiseptice, antireumatice, depurative, antispasmodice, astringente, diuretice şi tonice. Studiile arată că fructele de ienupăr inhibă sinteza PG (prostaglandine), fapt care indică utilizarea acestuia pentru dureri artritice. Ienupărul este utilizat frecvent în tratamentul reumatismului, artritei, gutei şi a altor stări artritice asociate cu acumularea acidului uric. În aceste cazuri el contribuie la excreţia acidului uric pe cale renală. În mod evident extractele de ienupăr inhibă factorul activator trombocitar, care împiedică coagularea sângelui. De asemenea extractele din fructele de ienupăr au acţiune antioxidantă. Cercetările pe animale indică pentru fructele de ienupăr, reducerea glucozei din sânge în diabetul provocat experimental, acest fapt nu s-a testat pe om. Ienupărul şi uleiul volatil se bucură de o îndelungată şi însemnată reputaţie de diuretic în medicina populară, fiind folosit în tratamentul unor tulburări renale şi vezicale. În aplicări externe, uleiul esenţial diluat se infiltrează în piele, ajutând la calmarea durerilor musculare şi nevralgie. O inhalaţie de vapori, cu ulei volatil de ienupăr, poate fi utilizată în tratamentul bronşitelor şi infecţiilor pulmonare. |
- Stoc
- In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
- Cantitate
- 50g
- Forma de prezentare
- Cutie
Nicio recenzie
Tap to zoom
