• La reducere!
  • -7%
Ceai Ginosept G83 20 plicuri Fares
Contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene de la nivel genito-urinar şi la

Ceai Ginosept 20 plicuri Fares

Ceai Ginosept G83 20 plicuri Fares

Contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene de la nivel genito-urinar şi la reducerea dezvoltării şi înmulţirii acestora.

2094
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
5,80 lei 6,24 lei -7%
Livrare in 1-4 zile lucrătoare

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 5 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 5 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,10 lei.


Citește Recenzii
 

Ceai Ginosept G83 20 plicuri Fares

Contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene de la nivel genito-urinar şi la reducerea dezvoltării şi înmulţirii acestora.

Beneficii:
-ajută la menţinerea microflorei vaginale normale
-contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene de la nivel genito-urinar şi la reducerea dezvoltării şi înmulţirii acestora
-ajută la curăţarea şi purificarea zonei vaginale, la calmarea pruritului local, la menţinerea sănătăţii mucoaselor la acest nivel
-ajută la menţinerea unei microflore vaginale normale
-ajută la calmarea iritaţiilor mucoasei vaginale.

Compozitie:
-sunătoare (Hyperici herba),
-flori de gălbenele (Calendulae flos) 20%,
-flori de muşeţel (Matricariae flos) 20%,
-urzică moartă albă (Lamii albi herba) 20%,
-conuri de hamei (Lupuli strobuli).

Administrare:
Uz intern: peste un plic se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 - 15 minute acoperit, apoi se strecoară.
Uz extern: peste 4 plicuri se toarnă un litru de apă clocotită şi se lasă 10 - 15 minute acoperit, apoi se strecoară.

Uz intern: se beau 1 - 2 căni cu ceai pe zi.
Uz extern: băi locale şi spălături o dată pe zi.
Durata unei cure este de 7 - 10 zile. Se poate repeta după o pauză de 10 - 14 zile.

Atenţionări
Acest ceai nu este indicat în timpul menstruaţiei şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Femeile însărcinate pot folosi acest ceai la recomandarea medicului.
Mamele care alăptează pot folosi ceaiul doar în uz extern.
La dozele recomandate nu au fost semnalate incompatibilităţi cu medicamentele şi nici efecte secundare.

Rolul componentelor:

Specie ierboasă, cu tulpina cu două muchii cu frunze opuse, flori galbene şi fructe sub formă de capsule în care seminţele la maturitate fac un mic zgomot la atingere sau scuturare, de unde şi denumirea de „sunătoare”. Frunzele şi învelişurile florale prezintă glande secretoare externe (apărând ca nişte puncte negre) iar în interior buzunare secretoare care privite prin transparenţă apar ca mici perforaţii.
Planta înflorită este culeasă pentru a se pregăti din ea ceai şi băi, în timp ce pentru uleiul de sunătoare se folosesc numai florile.
Dacii îi spuneau prodiarna, proziarn, din care a derivat numele pojaru, pojarn, pojar, pojarniţă. Folosită contra tusei, în boli psihice patologice, boli de fiere, contra gălbinării, contra căderii părului, la tratarea bubelor dulci (eczemă infecţioasă la copii, răcelii, reumatismului, leucoreei etc). De exemplu, planta uscată şi sfărâmată se amesteca cu smântână şi se ungeau bubele dulci. Credinţa populară veche punea seva de culoarea sângelui şi cu acţiunea balsamică a florilor în legătură cu sângele şi rănile Mântuitorului.
Numele de Hypericum este numele plantei de la Plinius cel Bătrân şi de Hipocrate, probabil numele speciei Hypericum crispum răspândită în Grecia. Acesta provine din grecescul „hypericon”. Rădăcinile acestuia sunt cuvântul hyper însemnând deasupra, şi eikon care înseamnă imagine. Botaniştii din vremea lui Linnaeus, părintele botanicii moderne, au fost tentaţi să explice originea în diverse moduri. Unul, însemnând traducerea numelui grecesc prin „aproape deasupra duhurilor”, se referă la proprietăţile mistice atribuite plantei în Evul Mediu.
De-a lungul timpului sunătoarea a fost administrată pentru tratarea unei game foarte largi de maladii, cu mult înainte ca depresia nervoasă să fie catalogată drept o boală în sine. Astfel, medicii antici Dioscoride, Galen (Grecia) şi Pliniu (Roma), precum şi părintele medicinei, Hipocrate, au administrat această plantă ca diuretic, şi în scopul tratării rănilor şi a hemoroizilor, a bolilor de rinichi şi plămâni, a bolilor sistemului digestiv şi a melancoliei, şi ca tratament pentru probleme menstruale. În secolul XVI, Paracelsus, care a inaugurat era medicamentelor minerale, a folosit sunătoarea extern pentru tratarea rănilor, şi pentru a calma durerile resimţite în urma contuziilor.
În Evul mediu, plantei i s-au conferit până şi proprietăţi mistice, fiind folosită ca talisman pentru protecţia faţă de demoni. Recoltarea plantei în epoca medievală însemna culegerea ei într-o anumită zi, de obicei o zi cu semnificaţii religioase. Se credea că recoltarea plantei în zile sfinte, îi imprimă acesteia puteri mai mari. După cum putem ghici, ziua propice pentru recoltare era 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul – care de fapt este de cele mai multe ori şi perioada de maximă înflorire a sunătoarei. Exista credinţa populară (păstrată şi în ziua de azi în unele zone rurale) că dacă cineva pune sub perină o rămurea de sunătoare în seara Sfântului Ioan, Sfântul Ioan însuşi va apărea în vis şi va binecuvânta acea persoană pentru tot anul următor.
Binecunoscută în lumea anglofonă ca St. John’s Wort (Iarba Sfântului Ioan), sunătoarea a fost, folosită de secole pentru tratarea diferitor stări maladive. În tradiţia anglo-saxonă, se considera că planta alungă spiritele rele, şi păzeşte împotriva tentaţiilor diavolului. Multe legende sunt legate de numele englezesc al acestei plante. Unele dintre ele spun că Hypericum perforatum ar fi fost una dintre plantele preferate ale Sfântului Ioan Botezătorul. Altele compară punctele roşii de pe petalele florii cu sângele vărsat de Sfântul Ioan când i s-a tăiat capul, iar petele translucide de pe frunze cu lacrimile vărsate de El.
Având în vedere superstiţiile care înconjurau planta, medicii din mijlocul secolului XIX au abandonat sunătoarea ca plantă medicinală. Interesul pentru uzul său medicinal a fost menţinut de către practicanţii Eclectici ai medicinei din Statele Unite, care au găsit-o utilă în vindecări, în special în cazul laceraţiilor implicând leziuni nervoase, şi, pe lângă aceasta, diuretică, astringentă, nervină, mediu sedativă.
Sunătoarea este larg folosită şi acum în Europa ca plantă medicinală, în remedii de casă şi preparate farmaceutice. Un sondaj efectuat printre medici în 1938 de către un medic german – Dr. Gerhard Madaus, a revelat faptul că preparatele din sunătoare erau folosite în cazul anumitor stări nervoase, şi în cazul unor probleme cauzate de „eforturi intelectuale excesive”; erau folosite de asemenea şi în cazul unor nevroze, oboseală generală şi insomnie.
În prezent, sunătoarea este folosită în mod special pentru tratarea formelor uşoare de depresie (atât pe continentul american, cât şi în unele ţări din Europa), dar există şi studii îndreptate către evaluarea efectului său asupra altor afecţiuni, cum ar fi SIDA, diverse forme de cancer, alcoolism, epilepsie, psoriazis, artrită reumatoidă, ulcer, coşmaruri la copii etc.
Dacă în tradiţia românească, sunătoarea a fost folosită în principal în gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, colite, colecistite, dischinezie biliară, enterocolite cronice, arsuri, răni etc., cu toate acestea, şi în România, o atenţie din ce în ce mai mare – mai ales în ultimii ani – este dată sunătorii din perspectiva ameliorării simptomelor depresiei nervoase.
Medicina populară îi acordă credit ca balsamic antiinflamator al căilor bronşice şi genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant în tratamentul gingivitelor, arsurilor. În medicina populară drogul este folosit şi ca antidiareic (datorită conţinutului în taninuri), ca diuretic (datorită flavonoidelor), împotriva urinărilor nocturne, reumatismului şi gutei.
Însuşirile terapeutice ale părţilor superioare ale plantei sunt asigurate de complexul de principii active pe care le conţine planta, unde componentul principal îl constituie hipericina, alături de o serie de izomeri, rezine, tanin, flavonozide (hiperozidă, cvercitozidă, rutozidă), acizii cafeic şi clorogenic, carotenoide provenite din petale, în special luteină, violaxantină, luteoxantină, cis-trollixantină, trollicrom.
Ele diminuează sau înlătură spasmele sau contracturile involuntare ale muşchilor aflaţi în structura viscerală; taninurile asigură precipitarea proteinelor din lumenul intestinal, producând o acţiune hemostatică locală; favorizează procesul de epitelizare grăbind vindecarea rănilor; determină o mărire a lumenului vascular prin relaxarea musculaturii netede a vaselor, realizând o creştere a fluxului sanguin în teritoriul respectiv; provoacă scăderea tensiunii arteriale; favorizează diminuarea şi înlăturarea inflamaţiilor; favorizează secreţia de bilă; diminuează procesele inflamatorii hepatice cronice şi pe cele intestinale; au proprietatea de a distruge microorganismele ce se găsesc pe mucoasa gastrointestinală sau pe tegument; intern, acţionează eficient împotriva putrefacţiilor din intestinul gros; acţionează bacteriostatic, bactericid, antivirotic, antifungic; ameliorează sau înlătură stările depresive, fiind indicată în tratarea depresiilor simptomatice şi reactive, depresiilor nevrotice, distoniei vegetative, sindromului psihovegetativ, în enuresis, pavor nocturn la copii.
Sunătoarea mai are şi proprietăţi fotosensibilizatoare (considerate mai degrabă ca efecte secundare), datorate hypericinei. Pe durata unor tratamente cu doze mari trebuie evitată expunerea la UV şi soare.
Muşeţelul, e o plantă erbacee, cu tulpina mai adesea ramificată de la bază, purtând frunze cu foliole foarte înguste, şi terminată cu inflorescenţe cu flori centrale mici şi galbene şi flori marginale albe, şi au discul floral central boltit în sus şi gol pe dinăuntru (caracter distinctiv).
Denumirea latină cuprinde virtuţile muşeţelului. Matricaria justifică faima obţinută din vremuri străvechi în tratamentul bolilor feminine (matrice = uter, în latină), iar Chamomilla sugerează mirosul de „merişor” (măr), care creşte pe pământ (în limba greacă: „chama” – jos, pe pământ; „malon” –măr). Denumirea a fost definitivată de către Haller în secolul XVI, fiind preluată de C. Linne în secolul XVIII.
A fost multă vreme un panaceu al bolnavilor, o „rază de speranţă” pentru sănătatea omului, încă de la începuturi. Florile uscate ale acestuia sunt un vechi produs medicinal cunoscut din Egiptul antic, Grecia şi Roma antică.
În Egiptul antic, muşeţelul a fost o plantă religioasă consacrată zeului soare. Pe vremea faraonilor era folosit în tratamentul malariei, fiind socotit „plantă magică”.
În antichitatea romană a fost folosit în scop vindecător cu mult înainte de formarea Imperiului Roman, seminţele acestei plante fiind găsite de Neuweiler în săpăturile arheologice din marele sat roman Vindonissa. Florile uscare erau folosite în Grecia şi Roma antică pentru dureri de cap şi afecţiuni ale rinichilor, ficatului şi vezicii urinare.
Proprietăţile sale curative au fost apreciate de către Hippocrate (377 î.Ch.,Tessalia), de către Dioscoride (sec.I.î.Ch.) şi de catre Plinius cel Bătrân (1- 79, sec. I).
Şi în Europa medievală (sec. XVI) era considerat un „adevărat panaceu” fiind folosit în mai toate afecţiunile digestive, ginecologice, în boli de splină, cât şi pentru „drenarea creierului” şi „creşterea confortului spiritual” etc. În jurul anului 1480 se menţionează apariţia unui extract din flori de muşeţel – aqua florum chamomille, iar mai târziu, în 1555, apare uleiul volatil de muşeţel. F. Hoffmann (medic şi chimist german, 1666 – 1742), autorul „Lichiorului Hoffmann”, care aprecia foarte mult muşeţelul pentru calităţile sale curative.
Medici renumiţi au folosit timp de secole muşeţelul şi preparatele sale în afecţiuni digestive, respiratorii, în boli ale mucoaselor şi pielii, pentru răni, ulcer de gambă, pruritus sanilia etc. – cu mult înaintea „erei antibioticelor“, anti-alergicelor etc.
Utilizarea muşeţelului a crescut în Evul Mediu, când oamenii l-au transformat într-un remediu pentru numeroase probleme medicale – greţuri, probleme ale sistemului nervos, probleme digestive ale copiilor, boli de piele şi aşa mai departe.
Utilizarea modernă a muşeţelului datează din 1921, când o firmă germană a introdus o formulă topică. Crema a devenit un tratament popular pentru o varietate largă de afecţiuni ale pielii, incluzând eczeme, escare, inflamaţii ale pielii cauzate de radiaţii, şi dermatite de contact.
Muşeţelul este o plantă medicinală natural fără conţinut de cafeină.
Valoarea lui terapeutică este dată de un complex de compuşi chimici.
În secolul al XVI-lea, Camerarnis precizează că uleiul volatil obţinut din florile de muşeţel are culoarea albastră (Stoianka Ilieva, 1967, 1971). Uleiul volatil conţine în principal bisabolol şi oxizii săi, oxid de bisabolonă, azulene.
Astăzi, muşeţelul este înscris în farmacopee în aproape toate ţările lumii.
Aşa cum am relatat, muşeţelul conţine ulei volatil în care sunt prezente azulenele, cu calităţi terapeutice deosebite, apoi mai conţine acid salicilic, vitaminele B şi C, numeroase săruri minerale, mucilagii, flavonoide, cumarine şi altele. Toate acestea determină calităţile deosebite ale acestei plante.
Inflorescenţele uscate de muşeţel sunt utilizate astăzi în lumea întreagă pentru a trata o listă vastă de probleme, variind de la inflamaţii ale pielii la cancer, câţiva din constituenţii săi chimici cu potenţiale acţiuni biochimice fiind izolaţi din uleiul esenţial. Bisabololul, una din cele mai abundente componente ale uleiului esenţial – până la 50%, pe lângă efectele spasmolitice asupra musculaturii netede intestinale, a fost raportat ca având atât proprietăţi antiinflamatoare, antibacteriene, antipiretice şi antifungice, cât şi efect protectiv în cazul ulcerului. În plus, muşeţelul posedă o acţiune cicatrizantă, fapt care creează condiţii favorabile în tratamentul stărilor inflamatorii, acute sau cronice, ale mucoasei gastrice. Ca atare, muşeţelul este folosit în ulcerul stomacal, şi de asemenea în diferite afecţiuni ale pielii.
Se recomandă în balonări, pentru tratamentul gastritelor, tulburărilor gastro-intestinale cu diaree, enterocolitelor, infecţiilor renale, astmului bronşic la copii, este util în boli ale ficatului, tulburări menstruale, migrene, insomnii, ca diuretic, sedativ sub forma de băi. Ceaiul de muşeţel provoacă transpiraţia, ceea ce face să scadă febra. De asemenea muşeţelul inactivează toxinele bacteriene, având astfel o acţiune antitoxică.
Datorită uleiului volatil bogat în azulene, cât şi apigeninei, florile de muşeţel au acţiune antispastică, anestezică, antiseptică şi antiinflamatoare, protectoare şi curativă în reacţiile produse de iradieri.
Cercetări recente arată că flavonoidele importante, ca apigenina, luteolina şi quercetina au efecte mai mult sau mai puţin inhibitoare asupra proliferării celulelor maligne in vitro. Unele flavonoide alchilate, ca chrisoplenina, chrisoplenolul şi jaceidina, au fost de asemenea urmărite recent, arătându-se că aceşti compuşi posedă proprietăţi antiinflamatoare şi antispasmodice. Alte clase de compuşi ce au fost identificaţi sunt cumarinele, herniarina şi umbeliferona., acestea având proprietăţi antiinflamatoare.
Are aplicaţii şi în cosmetică, calmând tenurile înroşite şi iritate. Extractele sau uleiul volatil îşi găsesc utilizări în fabricarea cremelor şi a unguentelor pentru tratarea inflamaţiilor pielii, şi ca agent antibacterian şi antifungic în gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite, hemoroizi, furunculoză, răni purulente, ulceraţii, leucoree, reumatism, arsuri, sinuzite.
Muşeţelul, datorită calităţilor sale benefice, este una dintre cele mai solicitate plante medicinale.
Stoc
In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
Cantitate
20 plicuri
Forma de prezentare
Cutie
998 Produse
De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.
Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.
Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.
Info
*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.

Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si:

Ai folosit acest produs?
Nu au fost găsite recenzii

8 alte produse in aceeasi categorie:

Produs adăugat la wishlist
Produs adaugat la lista de comparare

Respectarea drepturilor clienților și protejarea datelor cu caracter personal reprezintă un angajament important pentru plantilia.ro. Vom depune toate eforturile necesare pentru a prelucra datele tale în siguranță. Fii la curent cu regulile pe care le aplicăm și parcurge: Termeni și CondițiiPolitica de confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și Politica de utilizare cookie-uri.