Reducere! Picaturi suedeze Bitter Bano 500ml Parafarm

Bitter Suedez 500ml Parafarm

79,11 Lei

89,90 Lei

Reducere: 12%

Stoc: In Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare

224

Produs nou

Picaturi suedeze Bitter Bano 500ml Parafarm

Compoziție

Nucşoară, Anghinară, Aloe, rizom de Rabarbară, rizom de Obligeană, rădăcină de Genţiană, rădăcină de Colacul babei (Carlina acaulis), Mentă, Scorţişoară, Lemn dulce, Smirnă, rizom de Zedoaria, rădăcină de Angelică, rădăcină de Dictamn alb, rădăcină de Tormentila, Senna, Castoreu, Şofran, Theriac veneţian, Camfor, alcool etilic, apă.

Mai multe detalii

Picaturi suedeze Bitter Bano 500ml Parafarm

Compoziție

Nucşoară, Anghinară, Aloe, rizom de Rabarbară, rizom de Obligeană, rădăcină de Genţiană, rădăcină de Colacul babei (Carlina acaulis), Mentă, Scorţişoară, Lemn dulce, Smirnă, rizom de Zedoaria, rădăcină de Angelică, rădăcină de Dictamn alb, rădăcină de Tormentila, Senna, Castoreu, Şofran, Theriac veneţian, Camfor, alcool etilic, apă.
 
Acțiune

Acest produs natural este obţinut după o reţetă originală Maria Treben, din cele mai preţioase plante medicinale cunoscute. Plantele folosite în acest produs sunt culese şi prelucrate în condiţii ecologice strict controlate. Producătorul garantează respectarea Reţetei Originale. Aceste picături se folosesc în medicina populară nord-europeană ca tonic general, pentru menţinerea vitalităţii şi sănătăţii. Multiplele efecte tămăduitoare ale acestor picături sunt descrise în «Manuscrisul Vechi» din cartea «Sănătate din grădina Domnului» de Maria Treben.
 
Administrare

Zilnic 2 x 1 linguriţă dimineaţa şi seara, cu puţin lichid. Doza se poate mări treptat în cursul tratamentului până la 30 ml/zi (două linguri mari).

Rolul componentelor:
Aloe Vera creşte în zonele cu climă blândă, unde temperaturile nu coboară pentru mult timp sub 0 grade şi poate fi recunoscută după frunzele cărnoase, în fomă de lance, care cresc direct din pământ, cu marginile în formă de dinte de fierăstrău.
În scopuri teraputice se folosesc atât seva cât şi gelul frunzelor de aloe vera, însă trebuie îndeplinită o condiţie esenţială, şi anume: frunzele se culeg abia când planta împlineşte 2-3 ani. Seva se scurge când se taie frunza, iar gelul provine din celulele bogate în mucilagiu din miezul frunzei.
Aloe conţine un complex de substanţe benefice, printre care aloina şi gelul de aloe. Aloina este un lichid galben-lăptos, situat imediat sub coaja frunzei şi care este folosit de mii de ani ca laxativ, sub formă de prafuri sau ca atare.
Gelul de aloe are proprietăţi antiinflamatorii, detoxifiante şi de stimulare a colagenului, fiind ideal în tratamentele cosmetice de întreţinere a pielii.
Gelul de aloe vera întăreşte sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi antiseptice, care ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele şi psoriazisul.
În acelaşi timp, un consum regulat de aloe normalizează tranzitul intestinal, promovând sănătatea sistemului digestiv, creşte absorbţia de proteine, ameliorează arsurile la stomac şi are efect calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale moi.
Planta de aloe este o sursă bogată de minerale precum calciu, sodiu, fier, potasiu, crom, magneziu, mangan, cupru si zinc, dar este şi printre puţinele surse vegetale de vitamina B12, A, B, C, E şi acid folic, care nu pot fi asimilate corespunzător doar prin alimentaţie.
Toţi aceşti nutrienţi ajută la menţinerea greutăţii corporale în limitele normale, împiedică îmbătrânirea celulară şi asigură necesarul zilnic de energie.
Anghinarea este o plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană, la noi specie de cultură, bienală, în primul an formează o rozetă de frunze mari de culoare verde-închis pe partea superioară şi albicioase pe partea inferioară cu peri albi şi moi. În al doilea an se formează tulpini de 0,6-1,8 m, cu flori roşii-violacee.
Originile anghinarei ne sunt cunoscute în timp, de pe vremea filosofului şi naturalistului grec Theophrastus (371-287 Î.H.), Pedanius Dioscorides (40-90 D.H.), Pliniu cel Bătrân, (23-79 D.H.), care au descris-o în scrierile lor şi au folosit-o.
Grecii antici o vedeau ca pe o delicateţă şi ca pe un afrodisiac. Romanii bogati foloseau anghinarea preparată cu miere şi oţet, asezonată cu cumin, astfel ea putând să fie şi păstrată de-a lungul anului.
Începând din anii 80 D.H., maurii încep cultivarea anghinarei în zona Granadei.
Se consideră că anghinarea a fost făcută celebră de către Caterina de Medici (1519-1589). care a introdus-o în Franţa atunci când ea sa căsătorit cu regele Henric al II-lea (1519-1559), la mijlocul secolului al 16-lea.
Galenoterapia începutului de secol XX în România indica utilizarea medicinală a frunzei de anghinare ca antinevritică, indicată pentru bolile prezentând tulburări ale metabolismului hidraţilor de carbon şi tulburarea metabolismului apei, dând un tablou simptomatic polinevritic.
S-a stabilit că anghinarea posedă proprietăţi diuretice, coleretice, hipocolesterolemiante, hipolipemiante şi hepatostimulatoare.
Arborele de nucşoară, aparţinând familiei Myristicaceae, este indigen în Insulele Moluce, şi mai creşte în Sumatra, Guiana Franceză, Mauriţius şi unele din Insulele Indiilor de Vest. Este un arbore aromatic sempervirescent, înalt de aproximativ 13 metri, mai rar 20, cu frunze alterne de culoare verde-închis punctate, cu faţa superioară lucioasă; florile, galben-pal, sunt de obicei unisexuate, cele femele grupate câte 1-3, cele mascule până la 10; fructele sunt cărnoase, galbene, netede, de 6 până la 9 cm, cu o creastă longitudinală. Atunci sunt când coapte, prezintă la exterior un strat suculent galben care se desparte în 2 valve dezvăluind o sămânţă violacee-brună, strălucitoare (nucșoara), înconjurată de un tegument roșu (mace).
În insulele Banda seminţele sunt adesea răspândite de o specie de porumbel care contribuie astfel la propagarea arborelui.
Anghinarea este cunoscută pentru gustul ei amar, care este atribuit în mare unui compus numit cinarină, considerată unuil din principiile biologic active cele mai importante ale anghinarei. Alte principii active importante sunt flavonoidele, lactonele sescviterpenice, polifenolii şi acizii cafeoilquinici.
În anii 1970 oamenii de ştiinţă europeni au arătat prima dată abilitatea cinarinei de a reduce colesterolul la oameni. Unul din cele mai recente studii, publicat în anul 2000, a utilizat un extract din frunzele de anghinare standardizat în cinarină a stabilit efectul hipocolesterolemiant al acestuia.
Proprietăţile hepatoprotectoare şi detoxifiante ale ficatului au intrat în atenţia cercetătorilor în 1966, când s-a realizat un studiu care susţine efectele hepatoregeneratoare la şobolani. Un studiu realizat în 1987 care s-a concentrat asupra efectelor pe celulelor hepatice de şobolan supuse acţiunii nocive a unor substanţe chimice, a găsit că cinarina şi acizii cafeici au efecte hepatoprotectoare semnificative.
Utilizarea modernă a anghinarei se concentrează pe utilitatea sa în tratamentul hiperlipidemiei, hipercolesterolemiei, dispepsiei şi afecţiunilor care necesită o creştere a colerezei.
Nucşoara nu a fost cunoscută de către grecii şi romanii din Antichitate, dar a fost folosită de către indieni şi arabi încă din secolul VII Î.Hr. La început nucşoara a fost folosită în ceremoniile religioase şi ritualuri, utilizarea sa cosmetică şi farmaceutică începând în secolul XII, perioadă în care deja era cunoscută şi pomenită de Hildegard and Albertus Magnus, menţionată fiind chiar şi în Danemarca în scrierile lui Harpestreng.
În Europa a fost introdusă de comercianţii arabi şi apoi de cei portughezi şi olandezi. Se ştie că a fost importată în Europa fiind menţionată sub denumirea de karua aromatika în consemnările făcute de Aetius şi de Symeon Sethus. Originea corectă a nucşoarei pare să fi devenit cunoscută în secolul XVI prin pelerinii Lodovico Bathema şi Pigafetta. Portughezii au monopolizat întâi comerţul cu nucşoară în Spice Islands, dar un secol mai târziu au apărut olandezii care au monopolizat la rândul lor comerţul acesta cuprinzând şi insulele Banda şi Amboina unde s-a ajuns la exterminarea arborelui. În 1769 francezii au reuşit transplantarea lui în Insulele Mauritius, iar la începutul secolului XIX englezii au început cultivarea acestuia în Sumatra şi Penang. Uleiul esenţial distilat din nucşoară a fost cunoscut din secolul XVI.
Înainte de a fi exportată, nucşoara suferă un proces de tratare şi consevrare, şi de protejare împotriva insectelor; nucile sunt expuse la soare timp de 4 sau 6 zile, iar apoi uscate la afumat timp de câteva săptămâni la 60° C; când sunt complet uscate miezul zornăie în coaja sa care atunci este spartă cu un ciocan de lemn şi sunt selectate astfel seminţele utilizabile. Acestea sunt acoperite cu var uscat (oxid de calciu) sau cufundate pentru o perioadă în soluţie de var stins. Primul procedeu este în general preferat.
Părţile din fruct utilizate în scop terapeutic sunt miezul (sămânţa) care constituie practic nucşoara şi arilul roşietic numit mace.
Nucşoara este aromatic carminativă datorită virtuţilor uleiului său esenţial. A folosit ca ingredient în câteva preparate oficiale în farmacopeele secolului XIX. Uleiul esenţial era folosit în pilule laxative şi în alte preparate pentru a preveni crampele cauzate de substanţele purgative, iar amestecate cu zahăr au fost utilizate ca şi carminativ. Uleiul esenţial era administrat extern uneori sub formă de unguente stimulente în reumatismul cronic, iar uleiul gras a fost folosit ca ingredient în loţiunile pentru păr. În doze mari, uleiul esenţial de nucşoară excită cortexul motor şi produce o specie de convulsii epileptiforme.
Nux moscata (aşa cum era denumit produsul vegetal farmaceutic) este un agent ce acţionează pe sistemul nervos şi era mult aplicat atunci când existau simptome complexe gastro cardiace şi gastro cerebrale şi, de asemenea, în isterie, hipocondrie, idiosincrazie şi agorafobie, dureri de cap, pierderi de memorie, dismenoree. Era remediu principal în gastropatiile de origine nervoasă, dispepsie, flatulenţă, senzaţie de uscăciune în gură, greţuri şi vomă. În hiperaciditate asociată cu enteroptoză au fost observate îmbunătăţiri la administrarea preparatului Nux moscata alături de genţiană.
Astăzi este mult utilizată ca aromatizant şi condiment în arta culinară.
Gentiana lutea (Gentianaceae) -Numele său este un tribut adus lui Gentius, un antic rege ilir, despre care se spune că a descoperit proprietățile tonice ale plantelor și a menționat pentru prima oară într-o scriere această plantă medicinală. De mai bine de două mii de ani, gențiana este folosită în toată Europa ca tonic amar, ca anti-toxic și stimulent al funcțiilor ficatului. În medicina populară românească, ocupă un loc de cinste, fiind denumită, în nordul țării, de către vindecătorii populari, “căpitanul buruienilor de leac” și fiind folosită ca tonic digestiv și al întregului organism, precum și ca remediu împotriva diferitelor otrăviri. Despre Pintea Viteazul se spunea că purta mereu cu el o ploscă umplută cu plămădeala rădăcinei de gențiană, pe care o folosea contra “răului la inimă”. Se credea chiar că rădăcina de gențiană, administrată șapte sau nouă zile la rând, are proprietăți exorcizante, scoțând demonii care produc feluritele boli, precum și orice rău din trup.
Ghințura galbenă cum i se mai spune, este o plantă erbacee, perenă, cu o tulpină ce apare abia din anii 5-6 de la vegetație, fistuloasă, cilindrică, goală pe interior. Frunzele sunt ovat eliptice, cu margine întreagă iar florile sunt mari de culoare galbenă, dispuse în cime și înfloresc în iunie-august. În scopuri medicinale se folosește rădăcina (Gentianae radix). Aceasta se recoltează de la plantele de 3-7 ani, în perioada octombrie noiembrie sau în martie.
Gențiana este o plantă medicinală cu acțiune tonic amară, eupeptică și aperitivă datorită principiilor amare ce le conține, cum este gentiopicrină, principala componentă ce se găsește în proporție de 2-3% în produsul vegetal uscat. Planta mai conține glucide, taninuri, alcaloizi, xantone și o cantitate redusă de ulei volatil. Are acțiune tonică și asupra ficatului, vezicii biliare. Este un remediu natural pentru combaterea unor afecțiuni cum ar fi dureri de stomac, balonări, digestie lentă, anorexie, boli de ficat, paraziți intestinali. Se utilizează ca tratament naturist sub sub formă de decoct, tinctură, infuzie, sirop și se poate combina cu ghimbirul, cardamomul și reventul.
Cercetări recente au stabilit că derivații xantonici au acțiune inhibitoare a monoaminoxidazei, ceea ce determină acțiunea antidepresivă a preparatelor de gențiană.
Smirna este rasina unui arbore mic, cu ramuri ceruite si spini mari, care creste pe taramurile desertice ale Marii Rosii si despre care cei mai multi oameni stiu ca se foloseste in ritualurile religioase.
Smirna, care se prezinta in bobite de culoare galben inchis, ca si tamaia, inzestrata cu o mireasma deosebita si puteri vindecatoare de exceptie, a fost unul dintre darurile aduse Pruncului Iisus la nastere de catre cei Trei Magi de la Rasarit, alaturi de aur si tamaie.
Chiar Evanghelistul Matei spune acest lucru in Noul Testament: “Si, intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna”. (Matei 2, 11)
Cuvantul “smirna” isi are originea intr-un cuvant ebraic vechi, care inseamna “a fi amar”, smirna fiind intr-adevar o substanta amara cum sunt, de altfel, mai toate rasinoasele.
Ca tratament naturist, smirna se foloseste sub forma de infuzie, tinctura ori fumigatii. Dar, atentie foarte mare. Daca va decideti sa folositi smirna intern, cumparati-o de la farmacie sau de la magazinele de produse naturiste si urmariti ca pe ambalaj sa scrie ca poate fi administrata si pe cale orala.
Tinctura de smirna se face punand la dizolvat zece grame de smirna intr-o suta de grame alcool de 90 de grade. Inchideti vasul (sticla sau borcan) ermetic si, dupa sapte zile, filtrati lichidul daca este necesar si pastrati-l la rece, in sticlute de culoare inchisa.
 Impotriva gripei, guturaiului si bronsitei se ia cate o lingurita de tinctura, dizolvata intr-o jumatate de pahar de apa, de trei-patru ori pe zi. Acest preparat, puternic aromat si amar, are puterea de a combate si calma durerile si starile de rau provocate de gripa.
In stari de oboseala intelectuala si astenie, se iau cate 20-30 de picaturi de tinctura, diluate in putina apa, de patru-sase ori pe zi. Smirna are puternice efecte invioratoare, stimileaza circulatia cerebrala si ajuta in activitatea intelectuala.

 
Infuzia de smirna se obtine punand una sau doua bobite de smirna intr-un pahar de apa clocotita. Se tine paharul acoperit o jumatate de ora. Smirna nu se topeste in apa, dar va lasa in apa aroma sa si o parte din proprietatile sale terapeutice. Din aceasta infuzie se iau cate doua-trei lingurite, in caz de indigestie si balonare, cu un sfert de ora inainte de a manca si la cateva minute dupa mese. Smirna are marea calitate de a normaliza digestia.
Cu infuzie mai concentrata, de trei-patru bobite la un pahar de apa, se pot face frectii energice, la maini si la picioare, in caz de circulatie periferica deficitara.
Fumigatiile se fac in caz de agitatie psihica, dureri puternice de cap, nas infundat, sinuzita, in pragul unui atac de panica sau crize de nervi, imposibilitate de concentrare.
Pe o tava incinsa, pe soba sau la aragaz, se pune o bobita de smirna sa arda mocnit, fara flacara, si se inhaleaza fumul care se raspandeste in incapere.

 
Despre smirna se spune ca este simbolul infranarii, cuminteniei si intelepciunii. Expresiile neaos romanesti “Sa stai cuminte smirna” sau “A tacut smirna” nu fac decat sa ilustreze calitatile psiho-spirituale cu care este inzestrata aceasta rasina.


 

Forma de prezentareSticla
StocIn Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare
Cantitate500 ml

Scrie o recenzie

Bitter Suedez 500ml Parafarm

Bitter Suedez 500ml Parafarm

Picaturi suedeze Bitter Bano 500ml Parafarm

Compoziție

Nucşoară, Anghinară, Aloe, rizom de Rabarbară, rizom de Obligeană, rădăcină de Genţiană, rădăcină de Colacul babei (Carlina acaulis), Mentă, Scorţişoară, Lemn dulce, Smirnă, rizom de Zedoaria, rădăcină de Angelică, rădăcină de Dictamn alb, rădăcină de Tormentila, Senna, Castoreu, Şofran, Theriac veneţian, Camfor, alcool etilic, apă.

*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.