Biosept Plus A24 30 cps Fares
Biosept Plus comprimate contine 3 plante cheie pentru apărarea organismului, propolis, şi 9 uleiuri esenţiale cu acţiune puternică antivirală.
Beneficii:
-Antiseptic al gurii si gatului
-Efect puternic antiviral
-Calmant în caz de iritare a gâtului și faringelui
-Uleiurile esențiale, plantele şi propolisul din compoziția comprimatelor de supt inhibă dezvoltarea germenilor patogeni (virusuri şi bacterii) la nivelul cavităţii bucale, oprind astfel la poarta de intrare procesul infecţios. Astfel vă ajută eficient în prevenirea virozelor respiratorii.
-Efect puternic antiviral. Echinacea, lemnul dulce, astragalusul si uleiurile esenţiale alese în formula acestui produs au dovedit în studii acţiune asupra mai multor tipuri de virusuri printre care şi cele respiratorii.
-Calmant în caz de iritare a gâtului și faringelui. Lemnul dulce şi propolisul reduc durerile și iritația de la nivelul gâtului. Efectele se simt încă de la primele administrări.
-Ușurează și împrospătează respirația. Uleiurile esențiale de menta şi eucalipt au un efect puternic decongestionant al căilor respiratorii.
-Recomandat și copiilor începând cu vârsta de 3 ani. Comprimatele au un gust plăcut, fiind ușor de administrat și în cazul celor mici. După administrare, nu se consumă alimente sau lichide timp de 30 de minute.
-Nu are efecte adverse.
-Nu conține arome și coloranți sintetici.
-Din surse 100% naturale.
Compozitie:
-zahăr;
-agent de încărcare: lactoză;
-extract moale de rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix) 45 mg;
-extract moale de propolis 30 mg;
-uleiuri esențiale de: eucalipt (Eucalypti aetheroleum), lămâie (Citri aetheroleum), mentă (Menthae aetheroleum), tea tree (Melaleucae aetheroleum),palmarosa (Cymbopogoni martinii aetheroleum), scorțișoară (Cinnamomi aetheroleum), cuișoare (Caryophylli floris aetheroleum), cimbru de cultură (Thymi aetheroleum), rozmarin (Rosmarini aetheroleum) – 30 mg, în proporție variabilă;
-extract uscat de Astragalus membranaceus standardizat în min. 70% polizaharide 25 mg;
-tinctură de echinacea (Echinaceae herba) 20 mg;
-agenți antiaglomeranți: stearat de magneziu, aerosil.
Lemnul dulce era prezentat în farmacopeile europene ale secolului al XIX-lea, alături de alte plante, ca species pectorales, regăsindu-se în diverse formule destinate problemelor respiratorii.
Astragalus membranaceus este o plantă medicinală importantă care a fost folosită în mod constant în practica medicinei tradiţionale chineze, în multe formulări pe bază de plante, pentru efectele utile într-o mare varietate de probleme ale organismului. Componentele biochimice majore ale Astragalus membranaceus sunt polizaharidele, flavonoidele și saponinele.
Beneficiile echinaceei au fost cunoscute și studiate încă de la începutul secolului trecut. „Echinacea a fost atribuită cu proprietatea de a crește rezistenţa organismului” J. P. Remington, H. C. Wood, The Dispensatory of the United States of America, 1918.
Frunzele de eucalipt constituie, în zonele originare, un popular remediu, având un miros puternic, aromatic şi agreabil, şi un gust amărui-aromatic care, ca şi frunzele de mentă, lasă în urmă o senzaţie răcoritoare şi o stare reconfortantă. The British Pharmaceutical Codex (1911) pomeneşte faptul că uleiul esenţial era folosit ca dezinfectant şi frecvent stropit pe batistă şi inhalat.
Uleiul esenţial de lămâie, bogat în limonen, este folosit atât ca aromatizant alimentar, cât şi în medicină pentru a corecta gustul și a crește puterea infuziilor și tincturilor amare, dar şi în aromaterapie datorită virtuților conferite de aroma sa tonică, reconfortantă, răcoritoare și agreabilă.
Plantă folosită încă din antichitate, menta era cunoscută de daci sub numele de mantia, mentiă, mintă. Calităţile curative ale mentei erau deja menţionate în lucrările medicilor antici precum Hippocrates şi Paracelsus, iar Lonicerus, în 1564, scria despre acestea în ediţia a III-a a publicaţiei Synopsis Stirpium Britannicum. Power și Kleber au propus pentru prima dată, în 1894, estimarea mentolului în uleiul de mentă, cunoscut ca având efect dezinfectant local, şi pe care în zilele noastre îl ştim cel mai bine pentru calităţile sale de a uşura respiraţia, aroma lui plăcută degajând căile respiratorii şi aducând o notă de prospeţime.
Tea tree este remarcabil pentru uleiul său esenţial, produs şi comercializat în prezent la scară comercială şi utilizat în special într-o serie de produse cu calităţi remarcabile. Timp de mii de ani, aborigenii australieni foloseau frunzele în scopuri medicinale; zdrobindu-le, ei obţineau o cataplasmă cu calităţi dezinfectante. În anii 1920, un chimist australian, Dr. Arthur Penfold, a studiat proprietăţile sale, descoperind atunci că uleiul esenţial extras din Melaleuca alternifolia a fost de 12 ori mai puternic decât acidul carbolic, antisepticul utilizat în acele timpuri. Printre numeroase alte componente active, uleiul conţine terpinen şi cineol.
Extras din specia Cymbopogon martini, uleiul esenţial de Palmarosa, cu aromă florală şi bogat în geraniol, a fost studiat în ani 1997-1998 de două echipe de cercetători pentru efectul său inhibitor pe mai multe tipuri de tulpini bacteriene.
Aroma și mirosul scorțișoarei sunt conferite de aldehida cinamică, compus care constituie în jur de 90% din uleiul esenţial al acesteia. A fost izolată din uleiul esențial de scorțișoară în 1834 de Jean-Baptiste Dumas și Eugène-Melchior Péligot și sintetizată în laborator de chimistul italian Luigi Chiozza în 1854. Printre altele, scorţişoara susţine sănătatea tractului respirator superior şi are un efect tonic.
Cuişoarele, originare din Indonezia, îşi trag denumirea de la forma mugurilor florali care se aseamănă cu nişte cuie mici. Cuişoarele au constituit un articol de comerţ în India de timpuriu. Subiecte ale scriitorilor chinezi ai dinastiei Han (266 Î.Hr. – 220 D.Hr.), acestea au devenit cunoscute în Europa prin secolul IV, după care au fost comercializate din ce în ce mai intens, fiind pentru mult timp foarte scumpe. Cuişoarele sunt utilizate atât în medicina indiană Ayurveda, în medicina chineză cât şi în fitoterapia occidentală, în special pentru efectele uleiului esenţial pe care îl conţin.
Pomenit de către Galenus şi Dioscorides, cimbrul a fost plantat în scop medicinal în Anglia încă din secolul XI. Uleiul esenţial este tratat în farmacopee şi cărţi standard de fitoterapie de multe decenii, iar în Germania produse conţinând ulei esenţial de cimbru există pe piaţă cel puţin din 1976. Prezenţa timolului (găsit de către Caspar Neumann în 1719) conferă uleiului o eficientă acţiune de susţinere a apărării a organismului.
Uleiul esenţial de rozmarin, cu conţinut destul de bogat în camfor, are o aromă cu note ierboase, lemnos – camforate, balsamice, care conferă o senzaţie reconfortantă, de prospeţime. În secolul al XVI-lea a fost inclus în celebrul parfum Aqua Reginae Hungariae alături de salvie şi ghimbir.
Administrare:
Copii 3 – 6 ani: câte 1/2 comprimat de 3 ori pe zi.
Copii 6 – 12 ani: câte 1 comprimat de 3 ori pe zi.
Copii de peste 12 ani și adulţi: câte 1 comprimat de 4 – 6 ori pe zi.
După administrare, timp de 30 de minute nu se consumă alimente sau lichide.
Durata curei: 5 – 10 zile sau la nevoie.
Atentionari:
Nu se recomandă copiilor sub 3 ani și în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Nu se recomandă în caz de intoleranţă la lactoză, diabet şi de alergie la produsele apicole.
Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine.
Substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul acestuia.
La dozele recomandate nu au fost semnalate interacţiuni şi efecte secundare.
Rolul componentelor:
Cuişoarele, originare din Indonezia, îşi trag denumirea de la forma mugurilor florali care se aseamănă cu nişte cuie mici. Sunt utilizate în special pentru conţinutul în ulei esenţial care are proprietăţi de reducere a numărului microorganismelor potenţial patogene.
Echinacea are o tradiţie îndelungată în cultura indienilor din ţinuturile Americii de Nord, care o preferau pentru menţinerea sănătăţii în timpul iernii. În acest scop, indienii aplicau cataplasme cu rădăcină, şi consumau ceaiuri de Echinacea. Planta a fost foarte folosită în America până în anii ’40, iar europenii, care au descoperit-o în anii ’30, o folosesc constant şi intens şi astăzi.
Botaniştii au numit-o Echinus (arici de mare) pentru a descrie centrul florii, în formă de con ghimpos. Sute de studii ştiinţifice au dovedit că Echinacea sprijină funcţiile sistemului imunitar.
Echinacea este o plantă perenă, de 100-150 cm înălțime, cu frunze lanceolat ascuțite la vârf și dințate. Florile sunt dispuse solitar la vârfurile ramurilor. Florile tubulare sunt așezate bombat, sub formă de cupă întoarsă, înconjurate de flori ligulate, de culoare roz până la roșu intens. Înfloresc din luna iunie până în octombrie. Speciile de Echinacea sînt originare din nordul Americii, trei dintre ele (E.purpurea, E.pallida, E.angustifolia) prezentînd interes medical.
Folosită încă din vremuri îndepărtate pentru tratarea diverselor infecții și pentru întărirea sistemului imunitar, în zilele noastre extractul de echinaceea este cunoscut și pentru efectele benefice pe care le aduce în caz de gripă, răceală și sindromul oboselii cronice. Planta a fost utilizată în medicina populară a amerindienilor, în special pentru protecţia faţă de infecţiile respiratorii, gripă sau muşcăturile de şarpe. Peste 350 de studii clinice atestă efectele de tip imuno protector al Echinaceei în evoluţia infecţiilor respiratorii, ca şi posibilitatea utilizării ei în profilaxia acestor boli. Se recomandă administrarea preparatelor de echinacea încă de la apariţia primelor semne de boală şi pînă la dispariţia lor. Se utilizează sub formă de infuzie, capsule, sirop, comprimate iar extern intră în compoziția unor creme. Din echinaceea se pot folosi rădăcinile și floarea. Rădăcinile sunt mai des utilizate decât florile. Rădăcinile se obțin de la plante cu vârste mai mari de 4 ani iar florile se culeg când sunt complet deschise.
Echinacea conține substanțe active (polizaharide, alchilamide, flavonoide, uleiuri esențiale) care reduc intensitatea durerii, ameliorează inflamația, grăbesc cicatrizarea leziunilor și au puternic efect antioxidant.
Cimbrul este un arbust peren, originar din sudul Europei, cu frunze sempervirescente, tulpină cu ramificaţii de la subsoara frunzelor formând tufe de 20-30 cm, cu frunze mici de 6-10 mm, şi flori violacee mici.
Denumirea ştiinţifică Thymus, atribuită în parte lui Theophrastus, secolul III Î.H, provine din grecescul thymos, reprezentând conceptul grecesc de cutezanţă, curaj. Unii spun că Thymus vine de la un alt cuvânt grecesc care înseamnă „spirit” sau „fum”.
În Grecia antică, cimbrul era la fel de popular ca şi astăzi, fiind folosit la fumigaţii în timpul sacrificiilor, în temple, şi la îmbăiere, grecii considerându-l o sursă de curaj.
Egiptenii utilizau uleiul de cimbru în procesul de îmbălsămare, şi se pare că acţiunea sa antiseptică era cunoscută de pe vremea sumerienilor.
Răspândirea cimbrului în Europa s-a datorat romanilor, aceştia utilizându-l pentru purificarea templelor şi a camerelor, evocând spiritul curajului, şi pentru aromatizarea brânzei şi a lichiorurilor. Asocierea plantei cu curajul a continuat până în Evul Mediu, când era oferit simbolic bărbaţilor care plecau la luptă.
O legendă spune că cimbrul era un ingredient esenţial într-o licoare magică ce permitea celui care o bea să vadă zânele.
Din secolul XVI uleiul de cimbru e fost folosit pentru proprietăţile sale antiseptice sub formă de spălături de gură şi în aplicaţii topice.
În anul 1997 a fost ales, de către Asociaţia Internaţională pentru Plantele Medicinale, planta medicinală a anului.
Cimbrul are acţiune antiseptică, coleretică, colagogă, antitusivă, antihelmintică, antifungică şi antipruriginoasă.
Acţiunile farmacologice documentate susţin multe întrebuinţări tradiţionale ale cimbrului, care au fost în principal atribuite uleiului volatil cu compuşi fenolici (timol şi carvacrol, împreună reprezentând cca. 70%) şi flavonoidelor.
Cimbrul este un antibiotic puternic, acţiunea antibiotică a uleiului volatil de cimbru fiind dovedită şi la noi prin realizarea de aromatograme (antibiograme realizate cu uleiuri volatile).
Tradiţional cimbrul este folosit în dispepsie, gastrite cronice, astm, diaree şi enuresis la copii, laringite, tonsilite (ca gargară), specific în pertusis şi bronşite, tuse şi catar al tractului respirator superior.
Unele studii au demonstrat efectele imunomodulatoare ale uleiului de cimbru, benefice în infecţii şi boli imunitare.
Studiile recente au demonstrat şi o acţiune de protejare a moleculei de ADN de leziunile induse prin oxidare (acţiune antioxidantă), şi un efect de reducere la femei a durerilor din perioada menstruaţiei (efect comparativ cu al ibuprofenului).
