Ashwagandha cu Ginseng 60cps Fares

Imbunătăţeşte rezistenţa organismului la stres, ajută la menţinerea echilibrului mental, la menţinerea stabilităţii emoţionale.

Beneficii:
-proprietăţi adaptogene;
-tonic nervos;
-îmbunătăţeşte rezistenţa organismului la stres, ajută la menţinerea echilibrului mental, la menţinerea stabilităţii emoţionale;
-ajută la menţinerea capacităţilor fizice şi mentale în caz de slăbiciune, epuizare, oboseală şi pierderea concentrării;
-sprijină învăţarea, memoria, ajută la recuperarea după evenimente stresante;
-sprijină în perioade de tensiune mentală, nervoasă şi de anxietate;
-tonic energizant, susţine învigorarea corpului;
-ajută la menţinerea rezistenţei optime, a senzaţiei de energie şi vitalitate;
-are un efect general de întinerire;
-susţine funcţia mentală la persoanele în vârstă;
-sprijină sănătatea organelor de reproducere feminine;
-sprijină funcţia sexuală masculină, ajută la menţinerea mobilităţii spermei şi a numărului de spermatozoizi;
-ajută la menţinerea sănătăţii pielii.

Compozitie:
– rădăcină de ashwagandha (Withaniae somniferae radix) 220 mg
– extract uscat de rădăcină de ashwagandha (Withaniae somniferae radix) standardizat în min. 5% withanaloide 198 mg
– rădăcină de ginseng (Ginseng radix) 22 mg.

Withania somnifera, cunoscută în mod obişnuit ca ashwagandha, este o plantă medicinală utilizată de mai bine de 3000 de ani în sistemul de medicină Ayurveda. Unii fitoterapeuţi o numesc ginseng indian.

„Nenumărate studii au arătat că Withania somnifera creşte longevitatea prin susţinerea sănătăţii fizice şi mentale, şi regenerează organismul în condiţii de slăbiciune. Ashwagandha […] contribuie la starea de bine generală.” (Manjeshwar Shrinath Baliga et al. 2015)

Rădăcina de ginseng se bucură de cea mai înaltă reputaţie în Coreea, China şi Japonia de mii de ani. Din cauza formei umane a rădăcinii, aceasta a fost întotdeauna asociată cu divinitatea naturii. Planta a venit în Europa prin intermediul olandezilor în 1610, devenind cunoscută sub numele de Pentao. La începutul secolului al XIX-lea ginsengul era de optsprezece ori mai scump decât aurul. „Ginsengul este apreciat ca întăritor.” G. Madaus, Lehrbuch der Biologischen Heilmittel, 1938.

Administrare:
1 – 2 capsule de 2 ori pe zi.

Durata curei este de 3 – 6 săptămâni.

Cura se poate relua la nevoie.

ATENŢIONĂRI:
Nu se recomandă copiilor sub 6 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

SARCINĂ ŞI ALĂPTARE:
Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine.

Nu se recomandă mamelor care alăptează datorită faptului că substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul acestuia.

EFECTE SECUNDARE ŞI INTERACŢIUNI:
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.
Administrat concomitent cu sedative, barbiturice poate potența efectul acestora.
Poate reduce efectele unor anumite medicamente imunosupresoare (glucocorticoizi, azatioprină, tacrolimus).
A se păstra la loc uscat şi la temperatura mediului ambiant. 
Supliment alimentar.  A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.  Produsul este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dietă variată, echilibrată şi un stil de viaţă sănătos. A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor.

Rolul componentelor:
Ginsengul indian sau ashwagandha este un arbust cultivat în India de Vest, Gujarat, Punjab şi în Himalaya, şi folosit de mii de ani în tratamentele Ayurveda - medicina tradiţională indiană. A primit numele de ashwagandha deoarece rădăcinile sale au miros de cal (ashwa = cal, gandha = miros). Localnicii îi mai spun şi „varaha karni”, pentru că frunzele sale seamănă cu urechea unui porc. Planta este folosită ca remediu în cazuri de artrite, probleme ginecologice, slăbiciune, oboseală şi inflamaţii. Cea mai utilizată parte a acestei plante este rădăcina, caracterizată de un gust dulce-amărui.
Majoritatea proprietăţilor medicinale ale ashwagandha sunt atribuite compuşilor chimici cunoscuţi sub numele de vitanolide pe care îi conţine. Planta este folosită ca adaptogen, deoarece sporeşte rezistenţa, este un excelent tonic, dar în acelaşi timp şi sedativ atunci când organismul are nevoie.
În plus, ginsengul indian îmbunătăţeşte memoria, contracarează efectele stresului şi relaxează mintea. De asemenea, acţionează ca un sedativ atunci când corpul dă semne că are nevoie de odihnă.
Ashwagandha poate fi folosită ca adjuvant în cazul bolii Alzheimer, precum şi în cazurile de pierderi de memorie.
Pacienţii aflaţi în convalescenţă vor avea mai multă energie şi pot reveni la rutina normală mai repede atunci când iau această plantă, deoarece întăreşte organismul, stimulând activitatea sistemului imunitar şi crescând nivelul de energie al corpului. Acesta este motivul pentru care este recomandată şi pacienţilor afectaţi de HIV.
Ginsengul indian are şi proprietăţi antiinflamatorii şi a fost folosit cu succes în tratamentul artritei şi reumatismului. Compuşii din această plantă reduc inflamaţia din articulaţii şi ajută încheieturile să se mişte cu mai multă uşurinţă.
Aceste calităţi fac ca planta să fie considerată un adevărat agent de întinerire, care combate îmbătrânirea precoce.
Ashwagandha reduce tensiunea arterială, acţionează ca diuretic, ajutând la eliminarea toxinelor din corp şi este recomandată şi femeilor însărcinate, deoarece previne avorturile spontane, stabilizând sarcina. Uleiurile care au la bază această plantă sunt folosite la masaj pentru ameliorarea simptomelor în cazuri de paralizii, epilepsie sau insomnie.
Planta este indicată şi copiilor care sunt anemici şi lipsiţi de vlagă, deoarece le redă apetitul, duce la creşterea în greutate a micuţilor şi îi face mai energici.
Folosirea regulată de ashwagandha scade nivelul colesterolului rău din sânge.
Ginsengul indian are numeroase proprietăţi, însă cele care l-au făcut să fie deosebit de popular ţin de efectul pe care-l are asupra sistemului reproducător. Studiile au arătat o creştere a numărului de spermatozoizi şi a mobilităţii spermei la bărbaţii care au luat regulat, timp de trei săptămâni, ginseng indian. Este eficient în tratamentul disfuncţiei erectile, scăderii libidoului şi ejaculării precoce.
De asemenea, această plantă este considerată una „fierbinte”, deoarece în India este văzută ca fiind cel mai puternic afrodiziac pentru femei. Pe lângă creşterea libidoului, acţionează şi ca tonic uterin.

Ginsengul este o plantã originarã din China şi este cultivatã pe scarã largã în Asia, nu doar în ţara de origine, ci şi în Coreea, Japonia şi Rusia.
Rãdãcinile de ginseng se bucurã, de mai bine de 2000 de ani, de o reputaţie ieşitã din comun, fiind considerate un panaceu. Faptul acesta s-a reflectat pânã şi în denumirea latinã a plantei („panax” înseamnã medicament universal).
Pornind probabil de la forma rãdãcinilor de ginseng, care sugereazã forma corpului uman cu mâinile şi picioarele de o parte şi de alta a trunchiului, s-a rãspândit credinţa popularã cã aceste rãdãcini ar fi bune la tratarea bolilor oricãrui organ al corpului omenesc.
Faima ginseng-ului s-a extins în ultimele decenii aproape peste tot în lumea occidentalã. Pe lângã specia asiaticã sunt cunoscute o serie întreagã de specii înrudite, dintre care cele mai familiare sunt ginseng-ul american (Panax quinquefolius) şi ginseng-ul japonez (Panax japonicus). Ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus) nu aparţine genului Panax şi nu conţine substanţele active specifice acestuia.
Ginsengul siberian aparține familiei Araliaceae, fiind o rudă îndepărtată a ginsengului asiatic, Panax ginseng. Arbust deciduu, înalt de până la 3 m, nativ în regiunea taigalei Estului îndepărtat (partea de sud-est a Rusiei, nordul Chinei). De la ginsengul siberian folosim rizomii şi rădăcinile, care se recoltează primăvara devreme sau toamna la afârşitul perioadei de vegetaţie.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi  oameni de ştiință ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promițător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus.  Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”.  După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonică.