Reducere! Biomicin Urinar A20 15 capsule Fares

Biomicin Urinar Fares

19,28 Lei

21,91 Lei

Reducere: 12%

Stoc: In Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare

840

Produs nou

Biomicin Urinar A20 15 capsule Fares

Contribuie la combaterea microorganismelor potenţial patogene la nivelul tractului genito-urinar.

Mai multe detalii

Biomicin Urinar A20 15 capsule Fares

Contribuie la combaterea microorganismelor potenţial patogene la nivelul tractului genito-urinar.

Actiuni:
-contribuie la apărarea împotriva microorganismelor la nivelul tractului genito-urinar (atât feminin cât şi masculin), având un spectru larg de acţiune
-ajută la calmarea iritaţiilor la nivelul tractului urinar
-ajută la calmarea senzaţiilor neplăcute apărute la urinare

Caracteristici plante componente Biomicin Urinar:

-Cunoscut şi folosit încă din Antichitate de către Dioscorides, Hipocrates şi Paracelsus pentru multiplele sale calităţi, şovârvul conţine un ulei esenţial bogat în terpene, în special carvacrol şi timol. Uleiul prezintă potenţial de apărare împotriva bacteriilor în tractul urinar cuprinzând un spectru larg de acţiune care include bacterii, fungi şi chiar şi virusuri. Uleiul esenţial de şovârv distruge învelişul lipidic viral fapt care nu mai permite microorganismului aderarea la altă celulă gazdă. Alături de uleiul esenţial de cimbru, au fost cele mai studiate uleiuri pentru aceste efecte.
-Fructele de ienupăr erau deja cunoscute ca un agent diuretic şi de apărare împotriva bacteriilor în Antichitate, şi nu numai de către greci şi romani, dar şi de către barbari. Paracelsus le-a folosit pentru rinichi. Fructele de ienupăr conţin un ulei esenţial bogat în a-pinen, b-mircen şi sabinen. Datorită compoziţiei sale, uleiul esenţial de ienupăr stimulează irigarea organelor urinare, având un bun efect diuretic şi acvaretic (diureză fără pierdere de electroliţi); totodată optimizează contracţiile musculaturii netede la nivel urinar.
-Scorţişoara a fost utilizată ca şi condiment de mii de ani; referiri la ea s-au găsit şi în Biblie. Portughezii au fost cei care au găsit arborele de scorţişoară în Sri Lanka la începutul secolului XVI, aceasta fiind, apoi, importată în Europa în secolele XVI şi XVII. Scorţişoara conţine un ulei esenţial bogat în aldehidă trans-cinamică şi eugenol. În studii ştiinţifice in vitro uleiul a dovedit efecte de apărare a organismului împotriva microorganismelor de tip fungic şi bacterian.
-Pomenit de către Galenus şi Dioscorides, cimbrul a fost plantat în scop medicinal în Anglia încă din secolul XI; utilizarea medicinală a cimbrului este documentată încă din 1589. Uleiul esenţial este tratat în farmacopee şi cărţi standard de fitoterapie de multe decenii, iar în Germania produse conţinând ulei esenţial de cimbru există pe piaţă cel puţin din 1976. Prezenţa timolului (găsit de către Caspar Neumann în 1719) în pondere însemnată, conferă uleiului o eficientă acţiune de apărare a organismului împotriva  microorganismelor, având un spectru foarte larg.

Compozitie:
-ulei de floarea soarelui 150 mg
-ulei esenţial de şovârv (Origani aetheroleum) 60 mg
-ulei esenţial de ienupăr (Juniperi aetheroleum) 20 mg
-ulei esenţial de scorţişoară (Cinnamomi aetheroleum) 10 mg
-ulei esenţial de cimbru de cultură (Thymi aetheroleum) 10 mg

Administrare:
Copii 10-14 ani: câte 1 capsulă de 2 ori pe zi, la 1 oră după masă.
Copii peste 14 ani şi adulţi: câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, la 1 oră după masă.
Durata unei cure este de 10-15 zile. La recomandarea medicului se pot administra 3-4 capsule pe zi, timp de 20 de zile.
Administrarea se poate relua după o pauză de 2 săptămâni.

Contraindicatii:
Nu se recomandă în caz de ulcer gastro-duodenal, gastrită, copiilor sub 10 ani.
Nu se administrează pe stomacul gol.

Sarcina si alaptare:
Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine.
Nu se recomandă mamelor care alăptează datorită faptului că substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.

Acest produs se poate utiliza concomitent cu medicamentele.
La dozele recomandate nu au fost semnalate interacţiuni şi efecte secundare.

 
Cât timp vă confruntaţi cu disconfort uro-genital evitaţi consumul de produse lactate, dulciuri cu zahăr alb, făină albă, grăsimi şi prăjeli. Consumaţi alimente hrănitoare şi uşor de digerat: fructe, legume, zarzavaturi, fie sub formă crudă, de suc, sau coapte, fierte şi, de asemenea, supe calde. Beţi multe lichide (ceaiuri, supe, sucuri proaspăt stoarse din fructe sau compoturi îndulcite cu miere); astfel evitaţi deshidratarea, favorizaţi diureza şi reduceţi numărul bacteriilor patogene din urină.

Rolul componentelor:
Sovarvul este o plantă ierbacee, perenă, cu tulpina ramificată spre partea superioară, înaltă de cc.a 60-80 cm, cu frunzele mici, de 3-5 cm, opuse, ovate, florile dispuse corimbiform la extremitatea ramificaţiilor, cu corola scurtă, roz-violacee. Se recoltează părţile aeriene, în perioada înfloririi, în iulie-august. Planta are un miros aromat, caracteristic.
Plantă medicinală foarte comună în Grecia şi Orient, menţionată de Dioscorides, care scria că, băută cu vin, ajută împotriva muşcăturilor de animale. Scribonius Largo l-a utilizat ca emetic (în doze foarte mari). Conform vechilor scrieri medicale germane, Hildegard 1 spunea că este suficient să fie mâncat sau atins pentru a vindeca lepra. Konrad von Megenberg îl recomandă ca un bun remediu, folosit în general în digestia lentă, constipaţie, boli renale şi hepatice, gălbenare, crampe abdominale ale femeilor, dureri de dinţi, dureri în gât, reumatism, tuse. Alături de usturoi, era recomandat împotriva farmecelor şi a transferului de boli.
În medicina românească de la începutul secolului XX planta era recomandată contra convulsiilor în bolile abdominale feminine, în tulburările circulatorii, inflamaţii ale căilor respiratorii, tuberculoză, astm, epilepsie, digestie insuficientă, stagnări în circulaţia venei porte şi a ficatului, contra icterului, dureril de cap nevralgice, reumatism, retenţie urinară, hidropizie, viermi intestinali.
Şovârvul conţine ≈ 0,5% ulei esenţial cu limonen, borneol, linalool şi mai puţin timol, de asemenea flavone şi compuşi fenil-propanici, compuşi care îi conferă acţiune antiseptică, dezinfectantă şi sedativă fiind indicat în traheite, bronşite. Mai cităm şi acţiune stomahică şi diuretică.
Alte specii de Origanum din zona Mediteraneană, au conţinut ridicat de compuşi fenolici şi se folosesc ca şi condimente.
Origani herba o găsim astăzi în produsele naturiste – ceaiuri, siropuri, tincturi, recomandate în principal pentru tratamentul naturist al afecţiunilor respiratorii sau digestive.
Un studiu recent (2013) prezintă un efect protector al extractului de şovârv împotriva leziunilor genetice cauzate pacienţilor supuşi procedurii medicale de radioterapie, rezultat ce îl recomandă ca remediu naturist cu implicaţii importante pentru aceşti pacienţi.
Floarea soarelui este o plantă anuală cunoscută şi utilizată din timpuri străvechi, foarte înaltă, cu frunze cordate 3 nerve; florile galbene, grupate în calatidii mari care de-a lungul zilei îşi orientează poziţia după soare, de unde şi denumirea de floarea-soarelui.
Domesticită de către indienii din continentul american, floarea soarelui are o îndelungată şi interesantă istorie ca plantă alimentară.
În vremuri preistorice, oamenii foloseau seminţele de floarea soarelui în scopuri ornamentale şi ceremoniale, precum şi în scop alimentar. Înainte de domesticire plantele sălbatice erau răspândite pe continentele Nord- şi Central-American; în numeroase locaţii din estul Americii de Nord săpăturile arheologice au găsit seminţe de floarea soarelui; cele mai timpurii par a fi cele din nivelele arhaice ale site-ului Koster datând probabil de acum 8500 de ani. Este dificil de stabilit momentul precis al domesticirii, dar s-a vehiculat o estimare la cca. 3000 de ani. În aceşti ultimi 3000 de ani indienii au mărit dimensiunile seminţelor modificând gradat compoziţia genetică a plantei prin selecţii repetate a exemplarelor cu seminţele cele mai mari. Dovada arheologică acceptată pentru recunoaşterea formelor domesticite ale florii soarelui este creşterea în dimensiuni a achenelor; dimensiunea minimă de 7,0 milimetri pentru a stabili dacă o anume achenă provine de la o plantă domesticită a fost stabilită în 1950. Principalul areal de domesticire pare să fi fost localizat în zonele împădurite din estul Americii de Nord, cea mai fermă dovadă provevind dintr-un site din Arkansas dovedită a avea o vechime de 3000 de ani. Cu toate acestea mai sunt site-uri care au oferit potenţiale dovezi ale domesticirii florii soarelui chiar acum 6000 de ani.
Seminţele de floarea soarelui au fost şi sunt consumate proaspete, prăjite, uscate şi gătite şi utilizate ca şi sursă de ulei. Mugurii florali, în trecut, erau fierţi. Seminţele prăjite au fost folosite ca şi substituent pentru cafea. Indienii apaşi foloseau foarte mult floarea soarelui; indienii Hidatsa foloseau seminţele plantelor sălbatice pentru că uleiul produse de seminţele din florile lor mai mici era de calitate superioară. Indienii din sud-estul Americii de nord credeau că atunci când plantele de floarea soarelui sunt numeroase este un semn că vor fi recolte abundente. Cei din preerie spuneau că atunci când floarea soarelui era înaltă şi deplin înflorită, bizonii vor fi graşi şi carnea lor bună. Seminţele erau consumate de mulţi nativi din zona Californiei, Mexicului, unde erau adesea prăjite şi amestecate cu alte seminţe; în Mexic aveau şi valoare medicinală ameliorând durerile de piept; exploratorul spaniol Francisco Hernandez descrie puteri afrodisiace ale florii soarelui.
Charles H. Lange, antropolog la University of Texas, nota că „printre Cochiti, un remediu casnic pentru tăieturi şi alte răni este sucul proaspăt din tulpinile de floarea soarelui. Sucul este pus din belşug peste răni, se bandajează, şi rezultă invariabil într-o refacere rapidă, fără niciun caz de infecţie”.
Din plantele sălbatice se extrăgeau şi vopsele de culoare roşie şi neagră, utilizate pentru colorarea produselor din nuiele. Din florile marginale se extrăgea o vopsea galbenă. Indienii Hopi creşteau o varietate de floarea soarelui cu achene purpurii obţinând astfel o vopsea purpurie folosită, de asemenea, pentru colorarea materialelor din nuiele sau pentru decorarea propriilor corpuri.
La sfârşitul secolului XIX Ludwig şi Kromayer au izolat un tanin pe care l-au denumit acid heliantitanic pe care fierbându-l cu acid clorhidric mediu diluat au obţinut o substanţă glucidică fermentabilă şi un colorant violet. În 1878 E. Diek a găsit în plantă mici cantităţi de inulină, mari cantităţi de levulină şi un glucid dextrogir. Chardon a obţinut în 1873 o oleorezină interesantă, iar Buschmann a obţinut din plantele de floarea soarelui din Rusia betaină şi colină. Mai târziu în America seminţele au fost folosite uneori ca diuretice şi expectorante în afecţiuni pulmonare şi laringiene. Uleiul extras din seminţe a devenit un articol de comerţ la începutul anilor 1900.
Tulpina de floarea soarelui tratată ca şi inul produce o fibră lungă şi fină care se spune că era folosită în China pentru falsificarea mătăsii.
Helianthus annuus a fost introdusă în Europa în secolul al XVI-lea și a fost mult cultivată în Rusia, Ungaria, Bulgaria și Italia pentru o lungă perioadă de timp ca sursă pentru cantităţi mai mari de ulei. Uleiul de floarea soarelui obținut din semințe a fost menționat pentru prima dată în anul 1716. Matthiolus (1626) a utilizat floarea-soarelui ca medicament pentru răni. În Rusia s-a folosit tinctura de frunze și flori în boli ale sistemului respirator, fapt consemnat în Rapoartele anuale Merck în 1908.  Aici uleiul din seminţe era denumit „ulei de post” fiind mult consumat ca substituent pentru grăsimea animală de către ţăranii ruşi care trebuiau să postească aproape trei sferturi de an, conform prevederilor Bisericii Unitariene Greceşti. Același lucru s-a întamplat mai târziu şi în Ungaria. Locuitorii din Caucaz foloseau floarea soarelui în febra malariei. Frunzele erau răspândite pe un pat acoperit cu o pătură înmuiată în lapte cald, în care era apoi înfăşurat pacientul şi ţinut o oră sau două până transpira abundent; procesul era repetat în fiecare zi până accesul de febră dispărea. Tinctura din frunze şi flori era recomandată în combinaţie cu balsamicele în tratamentul bronhiectaziei.
În medicina populară, semințele de floarea-soarelui au fost folosite ca diuretice și expectorante. În plus, semințele au fost, de asemenea, considerate bune furaje de îngrășare pentru păsările de curte, pentru a susţine producerea de ouă, pene sau piele, dând acestora din urmă un luciu frumos. În Rusia, din floarea soarelui se mai obţinea potasiu.
Cimbrul este un arbust peren, originar din sudul Europei, cu frunze sempervirescente, tulpină cu ramificaţii de la subsoara frunzelor formând tufe de 20-30 cm, cu frunze mici de 6-10 mm, şi flori violacee mici.
Denumirea ştiinţifică Thymus, atribuită în parte lui Theophrastus, secolul III Î.H, provine din grecescul thymos, reprezentând conceptul grecesc de cutezanţă, curaj. Unii spun că Thymus vine de la un alt cuvânt grecesc care înseamnă „spirit” sau „fum”.
În Grecia antică, cimbrul era la fel de popular ca şi astăzi, fiind folosit la fumigaţii în timpul sacrificiilor, în temple, şi la îmbăiere, grecii considerându-l o sursă de curaj.
Egiptenii utilizau uleiul de cimbru în procesul de îmbălsămare, şi se pare că acţiunea sa antiseptică era cunoscută de pe vremea sumerienilor.
Răspândirea cimbrului în Europa s-a datorat romanilor, aceştia utilizându-l pentru purificarea templelor şi a camerelor, evocând spiritul curajului, şi pentru aromatizarea brânzei şi a lichiorurilor. Asocierea plantei cu curajul a continuat până în Evul Mediu, când era oferit simbolic bărbaţilor care plecau la luptă.
O legendă spune că cimbrul era un ingredient esenţial într-o licoare magică ce permitea celui care o bea să vadă zânele.
Din secolul XVI uleiul de cimbru e fost folosit pentru proprietăţile sale antiseptice sub formă de spălături de gură şi în aplicaţii topice.
În anul 1997 a fost ales, de către Asociaţia Internaţională pentru Plantele Medicinale, planta medicinală a anului.
Cimbrul are acţiune antiseptică, coleretică, colagogă, antitusivă, antihelmintică, antifungică şi antipruriginoasă.
Acţiunile farmacologice documentate susţin multe întrebuinţări tradiţionale ale cimbrului, care au fost în principal atribuite uleiului volatil cu compuşi fenolici (timol şi carvacrol, împreună reprezentând cca. 70%) şi flavonoidelor.
Cimbrul este un antibiotic puternic, acţiunea antibiotică a uleiului volatil de cimbru fiind dovedită şi la noi prin realizarea de aromatograme (antibiograme realizate cu uleiuri volatile).
Tradiţional cimbrul este folosit în dispepsie, gastrite cronice, astm, diaree şi enuresis la copii, laringite, tonsilite (ca gargară), specific în pertusis şi bronşite, tuse şi catar al tractului respirator superior.
Unele studii au demonstrat efectele imunomodulatoare ale uleiului de cimbru, benefice în infecţii şi boli imunitare.
Studiile recente au demonstrat şi o acţiune de protejare a moleculei de ADN de leziunile induse prin oxidare (acţiune antioxidantă), şi un efect de reducere la femei a durerilor din perioada menstruaţiei (efect comparativ cu al ibuprofenului).
Forma de prezentareCutie
StocIn Stoc Magazin - Livrare in 1-2 zile lucratoare
Cantitate15 Capsule Moi

Scrie o recenzie

Biomicin Urinar Fares

Biomicin Urinar Fares

Biomicin Urinar A20 15 capsule Fares

Contribuie la combaterea microorganismelor potenţial patogene la nivelul tractului genito-urinar.

*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.