• La reducere!
  • -8,05 lei

Pachet Raceala Adulti

Pachetul contine 1 cutie Hapciu Solubil Fares, 1 Flacon Plantusin pentru gat comprimate, 1 flacon Sirop

Pachet Raceala Adulti

Pachet Raceala Adulti
Pachetul contine 1 cutie Hapciu Solubil Fares, 1 Flacon Plantusin pentru gat comprimate, 1 flacon Sirop Calmotusin Dacia Plant si o cutie Ceai Natura Grip 20 plicuri AdNatura.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale racelii si gripei.
3581
Livrare in 1-4 zile lucratoare
53,62 lei 61,67 lei -8,05 lei

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 5 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 5 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,00 lei.


Citește Recenzii
 
Pachet Raceala Adulti
Pachetul contine 1 cutie Hapciu Solubil Fares, 1 Flacon Plantusin pentru gat comprimate, 1 flacon Sirop Calmotusin Dacia Plant si o cutie Ceai Natura Grip 20 plicuri AdNatura.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale racelii si gripei.

Hapciu Solubil R30 12 plicuri Fares

Uleiul esenţial de eucalipt alături de isop contribuie la calmarea iritaţiilor tractului respirator superior.

Beneficii:
Induce transpiraţia
-reduce temperatura corpului susţinând procesul de termoreglare al organismului;
-ameliorează disconfortul cauzat de o temperatură corporală crescută.

Uşurează respiraţia
-reduce disconfortul cauzat de iritaţiile mucoaselor tractului respirator şi de secreţiile nazale abundente;
-favorizează desfundarea nasului;
-contribuie la fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice.

Protejează aparatul respirator de acţiunea microorganismelor potenţial patogene.

Reconfortează şi înviorează starea generală a organismului.

Compozitie:
-îndulcitor: zahăr,
-agent de încărcare: amidon din porumb,
-antioxidant: vitamina C,
-îndulcitor: fructoză,
-îndulcitor: extract uscat de Stevia rebaudiana,
-ulei esenţial de lămâie (Citri aetheroleum),
-ulei esenţial de mentă (Menthae aetheroleum),
-extract de scoarţă de salcie (Salicis cortex) standardizat în min. 15% salicină 0,5%, -extract total de flori de soc (Sambuci flos),
-extract total de trifoişte de baltă (Menyanthidis folium) 0,5%,
-extract total de busuioc (Basilici herba),
-extract total de isop (Hyssopi herba) 0,5%,
-ulei esenţial de eucalipt (Eucalypti aetheroleum) 0,6%.

Administrare:
Conţinutul unui plic de dizolvă în aproximativ 200 ml de apă fierbinte.
Băutura are gust agreabil şi nu necesită îndulcire.
Se bea cald.

Copii 3-6 ani: 1-2 plicuri pe zi.
Copii 7-14 ani: 2-3 plicuri pe zi.
Copii peste 14 ani şi adulţi: 3-4 plicuri pe zi.
Durata curei este de 3-7 zile.

Rolul componentelor:

Uleiul esenţial de lămâie contribuie la efectul antiinflamator şi antiinfecţios al produsului prin limonen care acţionează asemănător antiinflamatoarele nesteroidiene şi care luptă împotriva agenţilor patogeni responsabili de infecţiile respiratorii.

Uleiul esenţial de mentă are efect similar cu paracetamolul în cazul răcelilor şi durerilor de cap şi nu are reacţii adverse? Astfel uleiul este o variantă naturală şi eficientă pentru terapiile uzuale.

Salicina – principiul activ din scoarţa de salcie – are efect antipiretic echivalent cu aspirina şi nu are reacţii adverse ca aceasta, fiind astfel eficientă în răceală şi gripă. Salicina acţionează asemănător aspirinei prin scăderea mediatorilor pro-inflamatori şi pirogeni, dar nu afectează mucoasa gastrică.

Florile de soc acţionează prin creşterea secreţiilor bronşice şi fluidificarea mucusului din tractul respirator. De asemenea, acidul ursolic inhibă producţia de NO (ocid nitric) în macrofage, fiind eficient în afecţiunile însoţite de inflamaţii.

Cercetările asupra trifoiştei de baltă au condus la evidenţierea efectului imunomodulator dat de polizaharide, care stimulează puternic funcţia celulelor imune, ceea ce o face utilă şi în cazul imunităţii scăzute. Mai are şi efect antiinflamator dat de acidul betulinic, care inhibă biosinteza de leucotriene LTB şi prostagladine.

Principiile active din busuioc sunt componentele volatile şi derivaţii flavonici care acţionează prin inhibarea căilor ciclooxigenazei şi lipoxigenazei ale metabolismului acidului arahidonic, adică reducerea inflamaţiilor din organism.

Isopul are acţiune antibacteriană  pe pneumococi, stafilococi datorită prezenţei uleiului volatil, fiind eficient în infecţii respiratorii. Are şi efect antiinflamator asemănător cu dexametazona (antiinflamator steroidian), şi anume: împiedică infiltrarea eozinofilelor (care produc inflamaţia provocată de alergii) în plămâni şi reduce nivelul de imunoglobuline IgE, reglând şi imunitatea.

Eucaliptolul – din uleiul esenţial de eucalipt – decongestionează căile respiratorii superioare uşurând respiraţia, efectul este datorat stimulării receptorilor care sunt activaţi de fluxul de aer inspirat, de asemenea reduce tensiunea superficială la nivelul mucoasei bronşice.

Arbore foarte înalt (ajunge până la 140 m înălţime), originar din Tasmania. Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere sesile, ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme. Mezofilul frunzelor conţine buzunare secretoare de ulei esenţial. Ca produs vegetal se utilizează frunzele mature recoltate tot timpul anului sau în perioada aprilie-septembrie.

Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.
Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.
Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.
Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.
Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.
Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.
În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.
Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”
În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale.

Menta este o plantă îndrăgită încă din antichitate datorită aromei sale precum şi gustului şi proprietăţilor medicinale. Ea este folosită în medicină, cosmetică, aromaterapie, dar şi în alimentaţie.
O legendă de origine greacă spune că Mentha era o nimfă extraordinar de frumoasă de care Zeul Întunericului (Infernului) s-a îndrăgostit nebuneşte. Soţia sa, zeiţa Persephona, a devenit foarte geloasă pe frumoasa nimfă, astfel că a îngropat-o pentru a o scoate din viaţa soţului său. Pluton însă a fost profund impresionat de suferinţa nimfei şi a transformat-o într-o plantă frumos aromată, cu multe întrebuinţări.
Mentha este o plantă anuală, erbacee, face parte din familia Labiatae şi este considerată de mulţi autori ca fiind perenă. Este înaltă de 50-120 cm, puternic ramificată chiar de la bază, tulpina în 4 muchii evidente, cu frunze opuse, ovale, flori violacee asimetrice, cu 4 petale, grupate într-o inflorescenţă ca un spic. Prezintă un miros caracteristic, puternic aromat. Există diverse specii de mentă, toate fiind cultivate, cele mai uzuale fiind Mentha piperita, Mentha spicata (crispa), Mentha arvensis. Se înmulţeşte în practica agricolă exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni. Soiurile spontane nu prezintă întrebuinţări medicale eficiente.
La începutul secolului al XVIII-lea menta se foloseşte în Europa ca plantă medicinală, la noi însă este introdusă în primul deceniu al secolului trecut. Uleiul esenţial de mentă, obţinut încă din secolul XVII, este responsabil de mirosul pregnant al acestei plantei precum şi de efectele terapeutice asupra organismului.
Romanii, grecii, foloseau menta de milenii. Ei ştiau că aroma de mentă, dată de uleiul volatil, este capabilă să îmbunătăţească starea de spirit, de aceea înaintea festivităţii romanii decorau mesele cu frunze de mentă iar pe podele şi pereţi pulverizau infuziile de mentă.
Uleiul volatil de mentă este bogat în derivaţi de alcool cum ar fi mentolul, izomentolul, piperitolul şi cetone precum mentonă, izomentonă, piperitonă. Mai conţine oxizi şi esteri cum este mentofuranul şi 1,8-cineolul, elemente importante pentru acţiunea farmacologică. Numeroase minerale şi substanţe nutritive, inclusiv fier, mangan, magneziu, calciu, acid folic, potasiu se regăsesc în uleiul de mentă.
Uleiul volatil este secretat de perii glandulari ai plantelor întregi chiar înainte de înflorire. Are un proaspăt miros mentolat, este limpede, colorat până la galben pal, şi apos în vâscozitate.
Beneficiile pentru sănătate ale uleiului de mentă includ capacitatea sa de a trata spasmele provocate de indigestie, problemele respiratorii, durerile de cap, greaţa, febra, neplăceri ale stomacului şi intestinelor. Este un bun calmant şi decongestionant, relaxând musculatura dintr-un sindrom de colon iritabil, mucoase iritate (bronşică, gastrică) sau chiar în condiţiile de stres.
Uleiul volatil de mentă ajută digestia, fiind un tonic în cazul unui apetit alimentar scăzut sau stimulează digestia şi flatulenţa prin acţiune stomahică, colagogă şi carminativă. Acţiunea expectorantă şi mucolitică se revendică mentei tot datorită uleiului volatil, în special mentonei şi cineolului, la fel şi efectul antipruriginos. Mentolul este responsabil de acţiunea antiemetică şi analgezică şi de îndepărtare a anxietăţii, depresiei sau a suprasolicitării organismului.
Fie administrat prin inhalaţie, prin piele sau oral, uleiul volatil interacţionează cu receptorii sistemului nervos central prin proprietăţile fizico-chimice specifice şi astfel, spun cercetătorii, menta are o multitudine de întrebuinţări.
Menta este folosită şi pentru acţiunea antidiareică şi antiseptică datorită taninurilor din compoziţie, care au un efect astringent asupra proteinelor bacteriene.
Această plantă este recunoscută şi utilizată la nivel internaţional, fiind menţionată în Farmacopeea Europeană (European Pharmacopoeia), în Farmacopeea Americană (U.S. Pharmacopeial Covention) precum şi în diverse cărţi de specialitate şi tratate. În Farmacopeea Română (FR X) menta are 2 monografii trecute separat, Menthae folium şi Menthae aetheroleum.
Oamenii de ştiinţă contemporani nu se opresc la rezultatele obţinute sau la medicina tradiţională ci încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre această plantă. De exemplu, au ajuns la concluzia că sportivii sunt capabili să efetueze mai multe exerciţii şi chiar să alerge mai repede atunci când simt mirosul de mentă. Explicaţia constă în faptul că aroma pronunţată a plantei afectează o anumită parte a creierului care este responsabilă pentru trezirea de dimineaţă. Prin urmare, pasta de dinţi cu aromă de mentă reprezintă o modalitate mai facilă de trezire dimineaţa. Fabricarea produselor de igienă orală ce au în compoziţie mentă a fost menită în primul rând datorită contribuţiei acesteia la dispariţia mirosurilor neplăcute precum şi pentru efectul antiinflamator şi antiseptic. Acestea şi alte proprietăţi s-au manifestat şi în cosmetică unde găsim în ziua de azi o varietate largă de creme, geluri, balsamuri, şampoane pe bază de mentă.
Terapeutic, menta se găseşte sub formă de capsule, comprimate, plantă mărunţită şi uscată pentru infuzii, tincturi. Extern se folosesc de asemenea creme, geluri, unguente.
Deşi se întâlnesc rar, pot apărea reacţii alergice la persoanele sensibile sau intolerante la un compus din mentă. Nu este indicată administrarea în sarcină şi copiilor sub 7 ani şi nu se poate administra concomitent cu antiacidele.
Pentru copii, se poate încorpora menta într-o îngheţată preparată în casă, pentru a-i da o savoare mentolată, răcoritoare, perfectă pentru zilele toride de vară.
În gândirea creştină, simbolismul salciei este întâlnit pentru prima dată în scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce şi-au dăruit viaţa lui Hristos, nu au ramas în moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia, este primul copac de la noi care înfrunzeşte primăvara şi care se adaptează uşor la orice tip de schimbări de temperatură, creşte în locuri umede, pe malul apelor, în lunci, la câmpie şi deal, dar şi în parcurile din oraşe. Este un arbore foios, cu rădăcina trasantă, puternică. Florile sunt galben verzui și apar odată cu frunzele. Salcia înflorește în martie-aprilie şi are o longevitate de 80-100 de ani.
De la salcie, în scop terapeutic se foloseşte scoarţa de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosită de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei şi febrei, scoarţa de salcie albă a devenit importantă în urmă cu peste o sută de ani, când i-au fost descoperite şi au fost izolate principalele substanţe active care îi conferă calitatea de medicament naturist, şi anume salicina, nimic altceva decât aspirina naturală. Aceasta are efecte tonice, antiseptice şi antiinflamatoare, sedative, astringente şi antireumatismale şi poate fi folosită cu succes în tratarea artritei, artozei şi puseelor reumatismale, în tendinită, gută şi sciatică.
Leacurile pe baza de salcie sunt contraindicate in boli renale, dermatite de contact, astm bronsic. Supradozajul poate, de asemenea, provoca toxiinfectii.
Frumoasa, romantica, visatoare, tremuratoare, salcia este unul din copacii folositi cu suces in silvoterapie, terapia cu copaci.
Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o maduvă albă. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare iar fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
De peste 4000 de ani fitoterapeuţii s-au bazat pe florile de soc pentru a trata astmul şi alergiile. Azi mulţi doctori și oameni de știință redescoperă secretele acestei plante şi efectele sale benefice asupra organismului. În mod tradiţional este folosită pentru curele de detoxifiere a organismului. De asemenea, florile de soc pot ajuta la întărirea sistemului imunitar prin curăţarea ganglionilor limfatici.
Principiile active din florile de soc reduc inflamația căilor respiratorii, ajută la eliminarea secrețiilor în exces și măresc rezistența organismului în fața infecțiilor.
Socul conține flavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic, de eliminare a toxinelor cu favorizarea eliminării acestora prin transpirație iar împreună cu acizii fenolici şi sărurile de K din compoziţie, socul prezintă şi un efect diuretic.Mucilagiile din florile de soc determină o acțiune emolientă asupra mucoaselor şi ţesuturilor iritate şi au un efect laxativ prin stimularea peristaltismului intestinal.
Studii recente au arătat faptul că extractul de soc prezintă acțiune antimicrobiană pe coci, atât gram pozitivi cât și gram negativi și de asemenea au efect eficient împotriva virusurilor de tip Influenzae.
Subarbust de talie mică, originar din sudul Europei, prezintă tulpini dese ce dau aspect de tufă, frunze opuse, alungit lanceolate, întregi, de 2-4 cm lungime, lucioase. Florile roz, violacee sau albe, sunt grupate în inflorescenţe spiciforme. Părţile aeriene se recoltează în perioada înfloririi, din iunie până în august.
Isopul este o plantă cunoscută din antichitate, numele Hyssopus provenind din grecescul hyssopos şi din cuvântul ebraic esob însemnând „iarbă sfântă”. Era privit ca simbol al purificării fiind astfel utilizat în ritualuri de purificare a bisericilor; era plantat în grădinile mănăstirilor şi apărea în picturile religioase simbolizând umilinţa.
Se presupune că a fost răspândită în Europa de către călugării benedictini în jurul secolului X.
În scrierile din secolul XVII este citată utilizarea lui aromatizant al camerei bolnavilor, pentru stoparea răspândirii infecţiilor şi pentru „curăţarea” leprosilor.
Binecunoscut ca plantă aromatizantă în arta culinară, timp de secole a fost folosit şi ca plantă medicinală în tuse şi catar respirator.
A fost plantă oficială în unele din farmacopeele din Europa.
Tradiţional isopul este utilizat ca expectorant pentru a ajuta eliminarea excesului de mucus din căile respiratorii, ca plantă tonic digestivă, şi pentru reducerea flatulenţei. Prezintă un efect pozitiv în cazul infecţiilor respiratorii. Frunzele sale au efect antiseptic, antitusiv, astringent, carminativ, diaforetic, emenagog, expectorant, pectoral, sedativ, stimulent, stomahic, tonic, vasodilatator.
O compresă realizată din frunzele proaspete poate fi folofită pentru vindecarea rănilor.
Extractul din frunze de isop are efect antimicrobian, antiviral (herpes simplex) şi spasmolitic mediu.
Responsabil pentru acţiunile isopului este în principal uleiul volatil ce conţine 1-pinocamfonă, izocamfonă, pinocarvonă, alfa- şi beta-pinen; pe lângă acestea, isopul conţine taninuri, principii amare şi flavonoide.
Compoziţia chimică dă plantei un miros aromatic pronunţat şi un gust amărui camforat.
Studii recente au revelat proprietăţi antioxidante valoroase în scop culinar şi medicinal.

Atentionari:
Nu se recomandă copiilor sub 3 ani, persoanelor cu diabet şi în caz de hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.

Nu se recomandă în timpul sarcinii şi alăptării datorită conţinutului în salicilaţi.
Substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.
La dozele recomandate nu au fost semnalate incompatibilităţi cu medicamentele.
Nu au fost semnalate efecte secundare.

Plantusin pentru Gat R13 30 cpr Fares

Calmant al iritaţiei mucoasei bucale, faringiene şi a corzilor vocale.

Beneficii:
-contribuie la reducerea disconfortului de la nivelul gâtului
-calmant al iritaţiei mucoasei bucale, faringiene şi a corzilor vocale
-ajută la fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice
-contribuie la reducerea numărului microorganismelor potenţial patogene de la nivelul tractului respirator superior
-emolient la nivelul faringelui şi al căilor respiratorii superioare
-uşurează şi împrospătează respiraţia
-ajută la eliminarea disconfortului de la nivelul căilor respiratorii superioare.

Compozitie/comprimat:
-zahăr
-extract de rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix) 44 mg
-tinctură de propolis
-amestec volatil 30 mg: eucaliptol
12 mg, mentol, ulei esenţial de mentă (Menthae aetheroleum), anetol, ulei esenţial de cimbru de cultură (Thymi aetheroleum) 0,45mg, ulei esenţial de coada şoricelului (Millefolii aetheroleum)
-excipienţi (agent de încărcare: lactoză, agent de curgere: stearat de magneziu, aerosil).

Administrare:
Copii 3-6 ani: 1/2 comprimat masticabil de 4 ori pe zi, la 1 oră după masă.
Copii 6-12 ani: 1 comprimat masticabil de 3 ori pe zi, la 1 oră după masă.
Copii peste 12 ani si adulţi: 1 comprimat masticabil de 6 ori pe zi, după mesele principale.
Dacă este nevoie de un efect mai puternic se pot administra până la 8 comprimate pe zi, la recomandarea medicului sau a farmacistului.
După administrare, timp de 30 de minute nu se consumă alimente sau lichide.
Durata curei: 5-10 zile.

Rolul componentelor:
Lemnul dulce este cunoscut de pe vremea egiptenilor si indienilor antici. Numele său provine din grecescul “glykeia rhiza” care înseamnă “rădăcină dulce”. Prin prezenţa mucilagiilor calmează iritaţiile mucoaselor gâtului, realizând totodată fluidifcarea şi eliminarea secreţiilor traheobronşice.

Propolisul conţine peste 300 de compuşi, printre care polifenoli, aldehide fenolice, chinine sesqviterpenice, cumarine, aminoacizi şi este cunoscut pentru efectul său de a reduce numărul microorganismelor potenţial patogene şi de a proteja împotriva bacteriilor. Îmbunătăţeşte răspunsul imunitar, contribuie la protejarea ţesuturilor, mucoaselor si a pielii.

Uleiul esenţial de mentă acţionează asupra sistemului respirator prin favorizarea  fluidizării şi eliminării secreţiilor bronşice.
Ajută la relaxarea musculaturii netede şi la calmarea iritaţiilor mucoaselor de la nivelul tractului respirator superior şi la reducerea secreţiilor nazale, uşurând astfel respiraţia.

Uleiul esenţial de cimbru de cultură are ca efect de bază reducerea numărului microorganismelor potenţial patogene, inclusiv de la nivelul tractului respirator, efect manifestat asupra unui larg spectru de microorganisme. De asemenea, uleiul de cimbru reduce contracturile musculaturii netede de la nivel bronşic, creşte secreţia de mucus şi amplifică mişcările ciliare, ajutând astfel la eliminarea secreţiilor bronşice.

Uleiul esenţial de eucalipt a început să fie adus în Europa din secolul XIX, fiind cunoscut sub numele de «Mentă de Sidney», datorită asemănării sale cu uleiul de mentă. Are proprietatea de a reduce numărul microorganismelor potenţial patogene din tractul respirator, de a elimina secreţiile bronşice, eliberând tractul respirator, uşurând şi împrospătând respiraţia.

Uleiul esenţial de fenicul are proprietăţi de reducere a contracturilor musculaturii netede de la nivelul căilor respiratorii, de fluidizare şi eliminare a secreţiilor bronşice, fiind util pentru reducerea iritaţiilor mucoasei gâtului, degajarea căilor respiratorii şi pentru reducerea disconfortului respirator.

Uleiul esenţial de coada şoricelului: Denumirea stiintifică a acestei plante vine de la grecescul «Achilleia», nume dat în cinstea eroului Ahile, care a învăţat arta tămăduirii bolilor de la centaurul Chiron, iar «millefolium» înseamnă «o mie de frunze» —trimitere la aspectul frunzelor acestei plante, care sunt foarte fin divizate. Manifestă un bun efect de calmare a iritaţiilor gâtului si de reducere a contracturilor musculaturii netede de la nivelul căilor respiratorii.

Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.
El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.
Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.
Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.
Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.
O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.
Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.
Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).
Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.
Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.
În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.
Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.
Lemnul dulce este o plantă erbacee perenă care creşte în Europa de Sud şi în Orient, pe teren nisipos. Denumirea de “ lemn dulce” derivă din grecescul “ glykys” care înseamnă “ dulce “ şi “rhiza”care înseamnă “ rădăcină”. Se foloseşte rădăcina, din care se extrage o sevă dulce-amăruie, cu numeroase calităţi terapeutice. Recoltarea se face în septembrie-octombrie, când planta este în fază de repaus şi se usucă la soare. Planta trebuie să aibe cel puţin 3 ani.
Rădăcina conţine mult ulei şi sare esenţială, acestea conferindu-i proprietăţi de regenerare a celulelor, protectoare a mucoaselor iritate şi de a uşura absorbţia altor medicamente.
Are efect antispastic, antitusiv, expectorant, depurativ, antiinflamator şi revigorant.
Este folosită cu eficienţă şi în medicina veterinară ca antitusiv şi pentru îmbunătăţirea tonusului muscular şi ameliorarea alergiilor.
În uz extern, frunzele proaspete au proprietăţi cicatrizante şi antibacteriene, iar mestecarea rădăcinii calmează inflamaţia şi iritaţia cavităţii bucale, ameliorează răguşeala şi mirosul respiraţiei.
Se recomandă în tratarea gastritelor şi ulcerului gastro-duodenal, anginelor, faringitelor, bronşitelor, tusei iritative, tabagice, afecţiunilor reumatismale şi dermatitelor.
Nu se recomandă persoanelor hipertensive, celor cu diabet zaharat, femeilor însărcinate şi celor care alăptează, deoarece acidul glicirizic pe care îl conţine provoacă hipertensiune, edeme prin retenţie hidrică, cefalee- deci durere de cap- şi astenie.

Atentionari:
Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Nu se recomandă în caz de intoleranţă la lactoză, diabet şi de alergie la produsele apicole.
Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine.
Nu se recomandă mamelor care alăptează datorită faptului că substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.
La dozele recomandate nu au fost semnalate interacţiuni şi efecte secundare.

Pentru eliminarea disconfortului respirator si favorizarea expectoratiei evitaţi consumul de produse lactate, dulciuri cu zahăr alb, făină albă, grăsimi şi prăjeli. Consumaţi alimente hrănitoare şi uşor de digerat: fructe, legume, zarzavaturi, fie sub forma crudă, de suc, sau coapte, fierte şi, de asemenea, supe calde. Beţi multe lichide (ceaiuri, supe, sucuri proaspăt stoarse din fructe sau compoturi îndulcite cu miere); astfel evitaţi deshidratarea si ajutaţi expectoraţia prin fluidificarea secreţiilor mucoase.

Calmotusin Sirop 200 ml Dacia Plant

Calmotusin sirop este utilizat în tuse de diverse etiologii: cu caracter uscat (tuse uscată) sau umed (tuse productivă).

Beneficii:
-normalizarea secreţiilor bronşice;
-menţinerea sănătăţii aparatului respirator;
-decongestionarea tractului respirator;
-menţinerea sănătăţii traheei şi bronhiilor

Compozitie/comprimat:
Extract din plante................................... 35,97% 
-pătlagină (Plantago lanceolata) - frunze,
-isop (Hyssopus officinalis) - părți aeriene,
-nalbă-mare (Althaea officinalis) – rădăcini,
-ciuboţica-cucului (Primula officinalis) – flori,
-scai-vânăt (Eryngium planum) - părți aeriene,
-lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) – rădăcini,
-ghimbir (Zingiber officinale) -extract cu 2,5% gingeroli din rizomi
Amestec de uleiuri esențiale .................................. 0,01%
-mentă-creaţă (Mentha crispa),
-eucalipt (Eucalyptus globulus),
-cimbru-de-cultură (Thymus vulgaris),
-roiniţă (Melissa officinalis),
-pin (Pinus sylvestris).

Administrare
Adulţi şi tineri peste 15 ani: câte o lingură de sirop de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, cu 30 de minute înaintea mesei.

Contraindicații
Sarcină, alăptare, intoleranţă la oricare dintre componentele produsului.

Atentionari:
Se administrează cu prudenţă persoanelor cu diabet zaharat.

Rolul componentelor:
Nalba este o plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.
Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.
Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.
Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.
Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.
Plantă ierbacee, perenă, cu tulpina şi inflorescenţe de culoare albăstruie-vineţie, de unde şi numele, prevăzute cu ţepi. Tulpina înaltă de 30-60 cm este ramificată numai la partea superioară, prezintă frunze mici, rigide, cele bazale ovate, cu marginea dinţată, iar cele superioare mici, fără peţiol, palmat-sectate cu lobii dinţaţi. Florile sunt dispuse în capitule albăstrui, fructele sunt diachene păroase. Se recoltează părţile aeriene ale plantei, în timpul înfloririi, în perioada iulie-septembrie.
Scaiul vanat este o plantă medicinală cunoscută din antichitate. Eryngium este numele vechi dat de Teofrast. Strămoşii noştri dacii îl numeau melosciare, meloskiare, merâu-scaire, scai-mânerâu. Decoctul tulpinilor florifere era folosit contra tusei convulsive, contra retenţiei urinare, se ţinea în gură contra durerilor de dinţi (carie dentară) şi contra mucedei la dinţi (parodontoză). Extern, decoctul era folosit la băi contra artritei, a dermatozei de pe capul copiilor, reumatismului. Cu decoctul se îmbăiau copii debili, pentru a-i fortifica.
Speciile de Eryngium au fost folosite empiric în medicina tradiţională a mai multor popoare, în special datorită proprietăţilor: expectorante, antitusive, diuretice şi antiinflamatoare.
În România, dintre cele 3 specii indigene ale genului Eryngium, cea mai des citată în tratatele moderne de fitoterapie este Eryngium planum L. (scaiul vânăt). Produsul medicinal „Eryngii plani herba” reprezintă un vechi remediu tradiţional românesc utilizat frecvent în trecut în combaterea tusei convulsive la copii, preluat apoi şi introdus pentru prima dată în fitoterapie încă din 1933, la Cluj-Napoca, şi îl întâlnim actualmente în produsele naturiste de pe piaţă.
Planta conţine saponine triterpenice cu efecte antitusive, expectorante, antiinflamatoare, diuretice, depurative şi diaforetice acestea fiind responsabile pentru utilizarea de bază ca remediu popular românesc antitusiv recomandat în special în tusea convulsivă. Se găseşte ca tratament naturist şi sub formă de sirop pentru tuse.
Planta mai conţine flavonoide (heterozide ale kempferolului şi cvercetolului), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic şi acid clorogenic), taninuri, cumarine, poliine, steroli, glucide, acizi organici şi ulei esenţial.
Până la ora actuală au fost demonstrate ştiinţific următoarele proprietăţi farmacologice ale speciilor de Eryngium: expectorante, diuretice, antiinflamatoare, antimicrobiene şi antimicotice. A mai fost demonstrat in vitro un mecanism antispastic de tip musculotrop.

Ceai Pentru Raceala si Gripa 20 plicuri AdNatura

Conține un amestec omogen în proporții variabile din plante recunoscute atât din utilizarea lor tradițională cât și din literatura de specialitate pentru acțiunea lor benefică ȋn stări de răceală şi stări gripale cȃt şi pentru acțiunea lor antiinflamatoare, antivirală și antiinfecţioasă.

Beneficii:
Benefic pentru prevenirea şi ameliorarea stărilor de gripă şi răceală. La dozele zilnice recomandate nu se cunosc acțiuni adverse excepție putând face unele persoane alergice la anumite plante din compoziție.

Compozitie:
-fructe de măceş,
-cimbrişor,
-flori de tei,
-flori de soc,
-coada şoricelului,
-frunze de stevie dulce.

Administrare:
Uz intern – infuzie. Peste 1-2 plicuri se toarnă 200-250 ml  apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă în repaus 10 – 15 minute. După infuzare se scot plicurile și se poate adăuga o linguriță de suc proaspăt de lamâie.

Intern: se beau până la 3-4 cești cu ceai pe zi. Ceaiul are gust dulceag datorită frunzelor de stevie dulce numită și “iarbă de miere” (Stevia rebaudiana), care conțin substanțe dulci permise diabeticilor și supraponderalilor deoarece sunt practic lipsite de aport caloric. După gust, se poate adăuga o linguriţă de miere.

Atentionari:
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.
A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.
A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

Rolul componentelor:
Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.

În Evul Mediu cimbrişorul trecea drept o iarbă a războinicului, dătătoare de curaj şi de vitejie în luptă.O arată obiceiul cavalerilor şi al cruciaţilor de a-şi împodobi scuturile cu cimbrişor.
Sau obiceiul domniţelor de a broda crenguţe de cimbrişor, înconjurate de albine, pe eşarfa dăruită cavalerului lor care pleca în cruciade, eşarfă care avea menirea de a-i da tărie şi curaj.
Cimbrişorul este un subarbust cu ramuri culcate la pământ, care fac rădăcini din care cresc numeroase tulpini. Înflorește în perioada mai-septembrie.
Componenta principală a cimbrişorului este uleiul volatil compus din timol, carvacrol, α-pinen, limonen, linalol, geraniol, β-bisabolen. Pentru susţinerea proprietăţilor terapeutice s-au descoperit şi alte componente cum sunt flavonoidele, acizii polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid rosmarinic), taninurile, saponinele, o substanță amară (serpilină) şi sărurile minerale.
Cimbrișorul are proprietatea de a descongestiona căile respiratorii şi de a elimina mucozităţile, fiind cu succes utilizat în sinuzite sau congestia urechii, de a dezinfecta intestinele fiind un bun antiseptic şi de a îmbunătăţi circulaţia, inclusiv cea cerebrală. Acțiunea antispasmodică asupra musculaturii netede, face ca cimbrișorul sa ajute la ameliorarea durerilor menstruale.
Studiile experimentale pe animale, au demonstrat un efect antihormonal şi hormon like tiroidian pe glanda pituitară. Cercetătorii au concluzionat în urma diverselor studii eficienţa uleiului volatil de cimbrişor împotriva unor micotoxine, având un puternic efect inhibitor asupra acestora, efect ce poate fi determinat de sinergia efectelor date de componentele uleiului volatil.

Stoc
In stoc limitat
Cantitate
Forma de prezentare
Pachet
98 Produse
Info
*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.

Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si:

Ai folosit acest produs?
Nu au fost găsite recenzii

8 alte produse in aceeasi categorie:

Produs adăugat la wishlist
Produs adaugat la lista de comparare

Respectarea drepturilor clienților și protejarea datelor cu caracter personal reprezintă un angajament important pentru plantilia.ro. Vom depune toate eforturile necesare pentru a prelucra datele tale în siguranță. Fii la curent cu regulile pe care le aplicăm și parcurge: Termeni și CondițiiPolitica de confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și Politica de utilizare cookie-uri.