Amestec de uleiuri esentiale PROTECTIE 10 ml BIONOVATIV

Amestec de uleiuri esentiale PROTECTIE 10 ml BIONOVATIV

De-a lungul istoriei, au existat mai multe perspective asupra anumitor plante recunoscute pentru protecția pe care o oferă asupra omului.

De exemplu, Tămâia reprezintă un element central în ritualurile religioase și se crede că ar oferi protecție divină.

Iar Oregano, datorită compoziție sale foarte bogate, are o capacitate extraordinară de a proteja sănătatea omului, acționând mai degrabă la nivelul diferitelor organe și sisteme ale corpului nostru.

Iată, în continuare, care sunt sunt acțiunile fiziologice ale acestui produs complex:

• susține rezistența fiziologică a organismului în condiții ambientale severe;
• susține sistemul imunitar;
• susține funcția mentală;
• susține sănătatea sistemului cardiovascular, are efect tonic, susține capacitatea de muncă mentală;
• susține transportul oxigenului de către globulele roșii.

Mod de utilizare:

Se iau câte 3-4 picături de 2 ori pe zi. Fiecare doză se dizolvă în prealabil într-o linguriță de miere sau într-un sfert de linguriță de ulei alimentar.

Ingrediente. Uleiuri esențiale de:

• Arbore-de-Tămâie (Boswellia serrata): 3 ml;
• Angelica (Angelica archangelica): 2,5 ml;
• Mentă-dulce (Mentha viridis): 2,5 ml;
• Arbore-de-Tămâie–sacră (Boswellia sacra): 1 ml;
• Smirnă (Commiphora myrrha): 0,4 ml;
• Oregano (Origanum vulgare): 0,4 ml;
• Cimbru (Thymus saturejoides): 0,2 ml.

Prezentare:

Recipient de sticlă, 10 ml, ambalat în cutie de carton.

Precauții și contraindicații:

Poate interacționa cu anticoagulante (heparină), agenți trombolitici – le potențează efectul.

A nu se utiliza nediluat. Se utilizeză doar diluat în miere sau ulei alimentar, nu și în apă. A nu se consuma de către copii, femeile însărcinate sau care alăptează.

Atenționări:

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici. A se consuma de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos.

Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului

Notificare nr. 15132/04.09.2021

Rolul componentelor:

Boswellia serrata este o specie de arbore din familia Burseraceae care vegetează zonele uscate din regiunile montane din India, nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Denumită popular tămâie indiană, este evident înrudită cu mai cunoscutul arbore care produce tămâia, şi, la fel ca acesta, trunchiul Boswelliei produce o substanţă rezinoasă cunoscută printre localnici sub numele de guggul sau shallaki (din sanscrită).

Denumirea generică Boswellia a fost dată după Dr. Boswell din Grădina Botanică din Edinburgh, prieten al directorului Grădinii Botanice din Calcutta, William Roxburgh. Denumirea specifică serrata provine din cuvântul serra (fierăstrău) referindu-se la marginea dinţată a frunzelor.

Boswellia serrata este una din plantele antice cele mai valoroase în medicina Ayurvedică. „Gajabhakshya”, o denumire sanscrită utilizată uneori pentru Boswellia, sugerează faptul că elefanţii se bucură de această plantă ca parte din dieta lor.

Se cunosc trei texte renumite din fundamentele ştiinţei Ayurvedice clasice care îşi are rădăcinile în India: Charaka’s Charaka Samhita (c.B.C. 700), primul text medical fundamental; Susruta’s Susruta Samhita (c.B.C. 600), care se presupune că a reunit întreaga cunoaştere medicală, cu o concentrare aparte pe chirurgie; şi tomul cuprinzând două volume – Astanga Samgraha şi Astanga Hridaya (c.130-200 A.D.), scris de Vagbhata cel Bătrân şi Vagbhata cel Tânăr, care sintetizează lucrările scrierilor anterioare şi sumarizează cele opt părţi ale medicinei Ajurvedice în versuri şi proză. Primele două texte descriu activitatea antireumatică şi antiartritică a rezinei arborelui. Pe lângă utilizarea sa benefică în artrite, această rezină este menţionată, de asemenea, în textele de medicină tradiţională Unani ca un remediu eficient în diaree, dizenterie, viermi intestinali, abcese, febră (antipiretic), afecţiuni ale pielii şi sângelui, afecţiuni cardiovasculare, afte bucale, dureri de gât, bronşite, astm, tuse, scurgeri vaginale, calviţie, icter, hemoroizi, dismenoree, şi pentru stimularea ficatului. Este considerată, de asemenea, diaforetică, astringentă, diuretică şi stimulentă.

Medicina modernă o recomandă ca antiartritică, antiinflamatoare, antihiperlipidemică (pentru controlul lipidelor serice), antiaterosclerotică (reduce riscul formării ateroamelor), analgezică şi hepatoprotectoare.

Rezina extrasă din Boswellia conţine monoterpene, diterpene şi triterpene (α şi β-amirine) acizi triterpenici pentaciclici (acizii boswelici) şi tetraciclici.

Angelica - Studiile ştiinţifice desfăşurate asupra acestei plante au revelat faptul că rezinele manifestă potenţial efect antifungic, anticoagulant, juvenomimetic şi anticarcinogenic. Investigaţiile au mai arătat, de asemenea, efecte benefice în imunomodulaţie, în astmul bronşic, poliartrite, hepatita C, colite şi afecţiunea Crohn.

Recent s-a descoperit faptul că uleiul din Boswellia pare să distingă celulele canceroase de celulele normale ale vezicii urinare şi suprimă dezvoltarea primelor. Analizele micrometrice şi bioinformatice au propus mai multe căi metabolice care pot fi activate de tămâia indiană pentru a induce moartea celulelor canceroase din vezica urinară, sugerând astfel faptul că aceasta reprezintă un agent intravezical alternativ în tratamentul cancerului de vezică urinară.

Specie ierboasă, viguroasă, înaltă de 1-1,5 m, în primul an numai cu frunze bazale. De pe rizomul dezvoltat în anul II sau III pornesc tulpinile aeriene robuste, cu frunze mari, de 3 ori penat-sectate cu o teacă foarte mare şi umflată. Florile sunt grupate în umbele compuse mari, globuloase, fără involucru, cu 20-40 umbelule; corola cu petale mici, alb-verzui-gălbui; fructele diachene elipsoidale lăţite. Pentru tratamentele naturiste se pot utiliza atât rădăcinile, cât şi frunzele sau fructele. La noi este o specie ocrotită de lege, astfel că rădăcinile se recoltează doar din culturi, primăvara devreme sau toamna târziu.

Ca plantă medicinală a fost cunoscută şi cultivată din cele mai vechi timpuri, în Evul mediu fiind utilizată mai mult de călugări.

Virtuţile sale au fost lăudate de vechii scriitori, şi în folclorul nord-european, mărturie a unui trecut îndepărtat a credinţei în meritele sale în protecţia împotriva bolilor infecţioase, pentru purificarea sângelui şi pentru vindecarea oricărei boli. Tot în aceste zone era folosită în ritualuri în care se interpretau cântece în cuvinte magice atât de vechi, încât nu erau înţelese nici de către interpreţi, şi care erau învăţate încă din copilărie, fiind probabil moştenite din unele festivaluri păgâne foarte vechi asociate acestei plante. După introducerea Creştinismului, în conştiinţa populară planta a devenit legată de arhangheli, fiind asociată cu sărbătoarea Bunei Vestiri ce are loc primăvara. Conform legendei, angelica a fost revelată în vis de către un înger, care spunea că aceasta va vindeca ciuma. În alte credinţe explicaţia numelui plantei ar fi aceea că ea înfloreşte de ziua Arhanghelului Mihail (8 mai, pe stilul vechi). Se considera că protejează împotriva spiritelor rele şi a vrăjilor. Era atât de preţuită întât era denumită şi „Rădăcina Duhului Sfânt”.

Medicina românească de la începutul secolului XX considera că angelica stimulează şi tonifiază stomacul, combătând flatulenţa. Tinctura de angelică era recomandată pentru purificarea sângelui, ca sudorifică şi diuretică, pentru înlesnirea menstruaţiei, întărirea stomacului şi a nervilor; apoi în febrele cu adinamie, în colicile abdominale. Unii medici ai vremii considerau angelica printre medicamentele cu acţiune vasculară, „căci ea înviorează organismul în stările adinamice febrile influenţând favorabil aparatul digestiv şi căile respiratorii”.

Rădăcina de angelică conţine ulei esenţial cu felandren, cumarine, furanocumarine, acizi organici, vitamina B1, glucide.

O folosim în prezent în produsele naturiste, individual sau în combinaţie, pentru acţiunea tonică, stomahică antispastică, stimulentă a digestiei, sedativă, indicate ca remedii naturiste pentru anorexie, dispepsii, meteorism, enterite, anaciditate, eructaţii, colici intestinale, astenie psiho-fizică.

Smirna este un tip de rășină obținută din arbuști și arbori ai speciei Commiphora myrrha, din familia Burseraceae, cu ramuri ceruite și cu spini mari, care cresc în zonele deșertice ale Peninsulei Arabice și pe coasta de est a Africii.

Smirna se recoltează prin incizarea scoarței. Astfel, se scurge o rășină galbenă care, colectată, se lasă la uscat timp de trei luni. Rășina se va întări și se va preface în mici globule pietrificate.Acestea, la rândul lor, se vor măcina ori folosi intacte în producerea parfumurilor, medicamentelor și a unsorilor de corp.

Similar cu tămâia, smirna se folosește în unele ceremonii religioase, prin ardere, când răspândește un miros specific.

Prin ardere, smirna degajă un miros plăcut și mulți aburi albi de acid benzoic, care este un ulei volatil. În trecut, medicii prescriau în mod frecvent inhalațiile cu ulei volatil de acid benzoic, ca excitant.

Cu smirnă se prepară o alifie folosită contra degerăturilor și a plesniturilor de pe mameloane. Sub formă de apă hemostatică, smirna este folosită pentru oprirea unor hemoragii ușoare.

Leac împotriva unor boli, ca gripa sau bronșita, ca dezinfectant și ca analgezic.

Condiment foarte parfumat.