• La reducere!
  • -6%
Pachet Infectii Urinare, 


Pachet Infectii Urinare

Pachetul contine 1 cutie Biomicin Urinar fares, 1 cutie Uractiv Forte Fiter

Pachet Infectii Urinare

Pachet Infectii Urinare
Pachetul contine 1 cutie Biomicin Urinar fares, 1 cutie Uractiv Forte Fiterman, 1 cutie Ceai Diurosept 50 g Vrac.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale infectiilor urinare.
3585
59,59 lei 63,39 lei -6%

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 5 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 5 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,00 lei.


Citește Recenziile
 
Pachet Infectii Urinare
Pachetul contine 1 cutie Biomicin Urinar fares, 1 cutie Uractiv Forte Fiterman, 1 cutie Ceai Diurosept 50 g Vrac.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale infectiilor urinare.

Biomicin Urinar A20 15 capsule Fares

Contribuie la combaterea microorganismelor potenţial patogene la nivelul tractului genito-urinar.

Actiuni:
-contribuie la apărarea împotriva microorganismelor la nivelul tractului genito-urinar (atât feminin cât şi masculin), având un spectru larg de acţiune
-ajută la calmarea iritaţiilor la nivelul tractului urinar
-ajută la calmarea senzaţiilor neplăcute apărute la urinare

Caracteristici plante componente Biomicin Urinar:

-Cunoscut şi folosit încă din Antichitate de către Dioscorides, Hipocrates şi Paracelsus pentru multiplele sale calităţi, şovârvul conţine un ulei esenţial bogat în terpene, în special carvacrol şi timol. Uleiul prezintă potenţial de apărare împotriva bacteriilor în tractul urinar cuprinzând un spectru larg de acţiune care include bacterii, fungi şi chiar şi virusuri. Uleiul esenţial de şovârv distruge învelişul lipidic viral fapt care nu mai permite microorganismului aderarea la altă celulă gazdă. Alături de uleiul esenţial de cimbru, au fost cele mai studiate uleiuri pentru aceste efecte.
-Fructele de ienupăr erau deja cunoscute ca un agent diuretic şi de apărare împotriva bacteriilor în Antichitate, şi nu numai de către greci şi romani, dar şi de către barbari. Paracelsus le-a folosit pentru rinichi. Fructele de ienupăr conţin un ulei esenţial bogat în a-pinen, b-mircen şi sabinen. Datorită compoziţiei sale, uleiul esenţial de ienupăr stimulează irigarea organelor urinare, având un bun efect diuretic şi acvaretic (diureză fără pierdere de electroliţi); totodată optimizează contracţiile musculaturii netede la nivel urinar.
-Scorţişoara a fost utilizată ca şi condiment de mii de ani; referiri la ea s-au găsit şi în Biblie. Portughezii au fost cei care au găsit arborele de scorţişoară în Sri Lanka la începutul secolului XVI, aceasta fiind, apoi, importată în Europa în secolele XVI şi XVII. Scorţişoara conţine un ulei esenţial bogat în aldehidă trans-cinamică şi eugenol. În studii ştiinţifice in vitro uleiul a dovedit efecte de apărare a organismului împotriva microorganismelor de tip fungic şi bacterian.
-Pomenit de către Galenus şi Dioscorides, cimbrul a fost plantat în scop medicinal în Anglia încă din secolul XI; utilizarea medicinală a cimbrului este documentată încă din 1589. Uleiul esenţial este tratat în farmacopee şi cărţi standard de fitoterapie de multe decenii, iar în Germania produse conţinând ulei esenţial de cimbru există pe piaţă cel puţin din 1976. Prezenţa timolului (găsit de către Caspar Neumann în 1719) în pondere însemnată, conferă uleiului o eficientă acţiune de apărare a organismului împotriva  microorganismelor, având un spectru foarte larg.

Compozitie:
-ulei de floarea soarelui 150 mg
-ulei esenţial de şovârv (Origani aetheroleum) 60 mg
-ulei esenţial de ienupăr (Juniperi aetheroleum) 20 mg
-ulei esenţial de scorţişoară (Cinnamomi aetheroleum) 10 mg
-ulei esenţial de cimbru de cultură (Thymi aetheroleum) 10 mg

Administrare:
Copii 10-14 ani: câte 1 capsulă de 2 ori pe zi, la 1 oră după masă.
Copii peste 14 ani şi adulţi: câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, la 1 oră după masă.
Durata unei cure este de 10-15 zile. La recomandarea medicului se pot administra 3-4 capsule pe zi, timp de 20 de zile.
Administrarea se poate relua după o pauză de 2 săptămâni.

Contraindicatii:
Nu se recomandă în caz de ulcer gastro-duodenal, gastrită, copiilor sub 10 ani.
Nu se administrează pe stomacul gol.

Sarcina si alaptare:
Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine.
Nu se recomandă mamelor care alăptează datorită faptului că substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.

Acest produs se poate utiliza concomitent cu medicamentele.
La dozele recomandate nu au fost semnalate interacţiuni şi efecte secundare.

 
Cât timp vă confruntaţi cu disconfort uro-genital evitaţi consumul de produse lactate, dulciuri cu zahăr alb, făină albă, grăsimi şi prăjeli. Consumaţi alimente hrănitoare şi uşor de digerat: fructe, legume, zarzavaturi, fie sub formă crudă, de suc, sau coapte, fierte şi, de asemenea, supe calde. Beţi multe lichide (ceaiuri, supe, sucuri proaspăt stoarse din fructe sau compoturi îndulcite cu miere); astfel evitaţi deshidratarea, favorizaţi diureza şi reduceţi numărul bacteriilor patogene din urină.

Rolul componentelor:
Sovarvul este o plantă ierbacee, perenă, cu tulpina ramificată spre partea superioară, înaltă de cc.a 60-80 cm, cu frunzele mici, de 3-5 cm, opuse, ovate, florile dispuse corimbiform la extremitatea ramificaţiilor, cu corola scurtă, roz-violacee. Se recoltează părţile aeriene, în perioada înfloririi, în iulie-august. Planta are un miros aromat, caracteristic.
Plantă medicinală foarte comună în Grecia şi Orient, menţionată de Dioscorides, care scria că, băută cu vin, ajută împotriva muşcăturilor de animale. Scribonius Largo l-a utilizat ca emetic (în doze foarte mari). Conform vechilor scrieri medicale germane, Hildegard 1 spunea că este suficient să fie mâncat sau atins pentru a vindeca lepra. Konrad von Megenberg îl recomandă ca un bun remediu, folosit în general în digestia lentă, constipaţie, boli renale şi hepatice, gălbenare, crampe abdominale ale femeilor, dureri de dinţi, dureri în gât, reumatism, tuse. Alături de usturoi, era recomandat împotriva farmecelor şi a transferului de boli.
În medicina românească de la începutul secolului XX planta era recomandată contra convulsiilor în bolile abdominale feminine, în tulburările circulatorii, inflamaţii ale căilor respiratorii, tuberculoză, astm, epilepsie, digestie insuficientă, stagnări în circulaţia venei porte şi a ficatului, contra icterului, dureril de cap nevralgice, reumatism, retenţie urinară, hidropizie, viermi intestinali.
Şovârvul conţine ≈ 0,5% ulei esenţial cu limonen, borneol, linalool şi mai puţin timol, de asemenea flavone şi compuşi fenil-propanici, compuşi care îi conferă acţiune antiseptică, dezinfectantă şi sedativă fiind indicat în traheite, bronşite. Mai cităm şi acţiune stomahică şi diuretică.
Alte specii de Origanum din zona Mediteraneană, au conţinut ridicat de compuşi fenolici şi se folosesc ca şi condimente.
Origani herba o găsim astăzi în produsele naturiste – ceaiuri, siropuri, tincturi, recomandate în principal pentru tratamentul naturist al afecţiunilor respiratorii sau digestive.
Un studiu recent (2013) prezintă un efect protector al extractului de şovârv împotriva leziunilor genetice cauzate pacienţilor supuşi procedurii medicale de radioterapie, rezultat ce îl recomandă ca remediu naturist cu implicaţii importante pentru aceşti pacienţi.
Floarea soarelui este o plantă anuală cunoscută şi utilizată din timpuri străvechi, foarte înaltă, cu frunze cordate 3 nerve; florile galbene, grupate în calatidii mari care de-a lungul zilei îşi orientează poziţia după soare, de unde şi denumirea de floarea-soarelui.
Domesticită de către indienii din continentul american, floarea soarelui are o îndelungată şi interesantă istorie ca plantă alimentară.
În vremuri preistorice, oamenii foloseau seminţele de floarea soarelui în scopuri ornamentale şi ceremoniale, precum şi în scop alimentar. Înainte de domesticire plantele sălbatice erau răspândite pe continentele Nord- şi Central-American; în numeroase locaţii din estul Americii de Nord săpăturile arheologice au găsit seminţe de floarea soarelui; cele mai timpurii par a fi cele din nivelele arhaice ale site-ului Koster datând probabil de acum 8500 de ani. Este dificil de stabilit momentul precis al domesticirii, dar s-a vehiculat o estimare la cca. 3000 de ani. În aceşti ultimi 3000 de ani indienii au mărit dimensiunile seminţelor modificând gradat compoziţia genetică a plantei prin selecţii repetate a exemplarelor cu seminţele cele mai mari. Dovada arheologică acceptată pentru recunoaşterea formelor domesticite ale florii soarelui este creşterea în dimensiuni a achenelor; dimensiunea minimă de 7,0 milimetri pentru a stabili dacă o anume achenă provine de la o plantă domesticită a fost stabilită în 1950. Principalul areal de domesticire pare să fi fost localizat în zonele împădurite din estul Americii de Nord, cea mai fermă dovadă provevind dintr-un site din Arkansas dovedită a avea o vechime de 3000 de ani. Cu toate acestea mai sunt site-uri care au oferit potenţiale dovezi ale domesticirii florii soarelui chiar acum 6000 de ani.
Seminţele de floarea soarelui au fost şi sunt consumate proaspete, prăjite, uscate şi gătite şi utilizate ca şi sursă de ulei. Mugurii florali, în trecut, erau fierţi. Seminţele prăjite au fost folosite ca şi substituent pentru cafea. Indienii apaşi foloseau foarte mult floarea soarelui; indienii Hidatsa foloseau seminţele plantelor sălbatice pentru că uleiul produse de seminţele din florile lor mai mici era de calitate superioară. Indienii din sud-estul Americii de nord credeau că atunci când plantele de floarea soarelui sunt numeroase este un semn că vor fi recolte abundente. Cei din preerie spuneau că atunci când floarea soarelui era înaltă şi deplin înflorită, bizonii vor fi graşi şi carnea lor bună. Seminţele erau consumate de mulţi nativi din zona Californiei, Mexicului, unde erau adesea prăjite şi amestecate cu alte seminţe; în Mexic aveau şi valoare medicinală ameliorând durerile de piept; exploratorul spaniol Francisco Hernandez descrie puteri afrodisiace ale florii soarelui.
Charles H. Lange, antropolog la University of Texas, nota că „printre Cochiti, un remediu casnic pentru tăieturi şi alte răni este sucul proaspăt din tulpinile de floarea soarelui. Sucul este pus din belşug peste răni, se bandajează, şi rezultă invariabil într-o refacere rapidă, fără niciun caz de infecţie”.
Din plantele sălbatice se extrăgeau şi vopsele de culoare roşie şi neagră, utilizate pentru colorarea produselor din nuiele. Din florile marginale se extrăgea o vopsea galbenă. Indienii Hopi creşteau o varietate de floarea soarelui cu achene purpurii obţinând astfel o vopsea purpurie folosită, de asemenea, pentru colorarea materialelor din nuiele sau pentru decorarea propriilor corpuri.
La sfârşitul secolului XIX Ludwig şi Kromayer au izolat un tanin pe care l-au denumit acid heliantitanic pe care fierbându-l cu acid clorhidric mediu diluat au obţinut o substanţă glucidică fermentabilă şi un colorant violet. În 1878 E. Diek a găsit în plantă mici cantităţi de inulină, mari cantităţi de levulină şi un glucid dextrogir. Chardon a obţinut în 1873 o oleorezină interesantă, iar Buschmann a obţinut din plantele de floarea soarelui din Rusia betaină şi colină. Mai târziu în America seminţele au fost folosite uneori ca diuretice şi expectorante în afecţiuni pulmonare şi laringiene. Uleiul extras din seminţe a devenit un articol de comerţ la începutul anilor 1900.
Tulpina de floarea soarelui tratată ca şi inul produce o fibră lungă şi fină care se spune că era folosită în China pentru falsificarea mătăsii.
Helianthus annuus a fost introdusă în Europa în secolul al XVI-lea și a fost mult cultivată în Rusia, Ungaria, Bulgaria și Italia pentru o lungă perioadă de timp ca sursă pentru cantităţi mai mari de ulei. Uleiul de floarea soarelui obținut din semințe a fost menționat pentru prima dată în anul 1716. Matthiolus (1626) a utilizat floarea-soarelui ca medicament pentru răni. În Rusia s-a folosit tinctura de frunze și flori în boli ale sistemului respirator, fapt consemnat în Rapoartele anuale Merck în 1908.  Aici uleiul din seminţe era denumit „ulei de post” fiind mult consumat ca substituent pentru grăsimea animală de către ţăranii ruşi care trebuiau să postească aproape trei sferturi de an, conform prevederilor Bisericii Unitariene Greceşti. Același lucru s-a întamplat mai târziu şi în Ungaria. Locuitorii din Caucaz foloseau floarea soarelui în febra malariei. Frunzele erau răspândite pe un pat acoperit cu o pătură înmuiată în lapte cald, în care era apoi înfăşurat pacientul şi ţinut o oră sau două până transpira abundent; procesul era repetat în fiecare zi până accesul de febră dispărea. Tinctura din frunze şi flori era recomandată în combinaţie cu balsamicele în tratamentul bronhiectaziei.
În medicina populară, semințele de floarea-soarelui au fost folosite ca diuretice și expectorante. În plus, semințele au fost, de asemenea, considerate bune furaje de îngrășare pentru păsările de curte, pentru a susţine producerea de ouă, pene sau piele, dând acestora din urmă un luciu frumos. În Rusia, din floarea soarelui se mai obţinea potasiu.
Cimbrul este un arbust peren, originar din sudul Europei, cu frunze sempervirescente, tulpină cu ramificaţii de la subsoara frunzelor formând tufe de 20-30 cm, cu frunze mici de 6-10 mm, şi flori violacee mici.
Denumirea ştiinţifică Thymus, atribuită în parte lui Theophrastus, secolul III Î.H, provine din grecescul thymos, reprezentând conceptul grecesc de cutezanţă, curaj. Unii spun că Thymus vine de la un alt cuvânt grecesc care înseamnă „spirit” sau „fum”.
În Grecia antică, cimbrul era la fel de popular ca şi astăzi, fiind folosit la fumigaţii în timpul sacrificiilor, în temple, şi la îmbăiere, grecii considerându-l o sursă de curaj.
Egiptenii utilizau uleiul de cimbru în procesul de îmbălsămare, şi se pare că acţiunea sa antiseptică era cunoscută de pe vremea sumerienilor.
Răspândirea cimbrului în Europa s-a datorat romanilor, aceştia utilizându-l pentru purificarea templelor şi a camerelor, evocând spiritul curajului, şi pentru aromatizarea brânzei şi a lichiorurilor. Asocierea plantei cu curajul a continuat până în Evul Mediu, când era oferit simbolic bărbaţilor care plecau la luptă.
O legendă spune că cimbrul era un ingredient esenţial într-o licoare magică ce permitea celui care o bea să vadă zânele.
Din secolul XVI uleiul de cimbru e fost folosit pentru proprietăţile sale antiseptice sub formă de spălături de gură şi în aplicaţii topice.
În anul 1997 a fost ales, de către Asociaţia Internaţională pentru Plantele Medicinale, planta medicinală a anului.
Cimbrul are acţiune antiseptică, coleretică, colagogă, antitusivă, antihelmintică, antifungică şi antipruriginoasă.
Acţiunile farmacologice documentate susţin multe întrebuinţări tradiţionale ale cimbrului, care au fost în principal atribuite uleiului volatil cu compuşi fenolici (timol şi carvacrol, împreună reprezentând cca. 70%) şi flavonoidelor.
Cimbrul este un antibiotic puternic, acţiunea antibiotică a uleiului volatil de cimbru fiind dovedită şi la noi prin realizarea de aromatograme (antibiograme realizate cu uleiuri volatile).
Tradiţional cimbrul este folosit în dispepsie, gastrite cronice, astm, diaree şi enuresis la copii, laringite, tonsilite (ca gargară), specific în pertusis şi bronşite, tuse şi catar al tractului respirator superior.
Unele studii au demonstrat efectele imunomodulatoare ale uleiului de cimbru, benefice în infecţii şi boli imunitare.
Studiile recente au demonstrat şi o acţiune de protejare a moleculei de ADN de leziunile induse prin oxidare (acţiune antioxidantă), şi un efect de reducere la femei a durerilor din perioada menstruaţiei (efect comparativ cu al ibuprofenului).

Uractiv Forte 10 capsule Fiterman Pharma

Este un supliment alimentar sub formă de capsule destinat menţinerii stării de sănătate a aparatului urinar si pentru imbunătăţirea functiei de excretie a rinichilor.

Beneficii:
Ameliorare rapida a senzaţiei de disconfort din tulburarile urinare.

Indicatii:
Se administrează de la apariţia primelor semne de disconfort la nivel urinar (durere, urinări frecvente, iritaţie).

Ingrediente:
-extract de strugurii-ursului 450 mg standardizat in arbutina (min. 20%),
-lactoza monohidrat,
-albastru de metilen,
-talc,
-stearat de magneziu.

Atentionari:
-Nu se recomanda administrarea la persoanele hipersensibile la oricare dintre ingrediente.
-Este contraindicat in afectiunile digestive iritative si acidoza renala.
-A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
-A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
-A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic.
-Suplimentele alimentare nu inlocuiesc o dieta variata si echilibrata si un mod de viata sanatos.
-In absenta datelor de siguranta privind administrarea in timpul sarcinii si alaptarii, nu se recomanda utilizarea produsului in aceasta perioada.
-A se administra la interval de 1-2 ore inainte sau dupa administrarea unor preparate pe baza de fier.

ATENTIE: In timpul administrarii capsulelor, urina poate fi colorata in verde sau albastru, datorita albastrului de metilen si produsilor de metabolizare ai arbutinei.

Doze si mod de administrare:
-copii peste 12 ani: 1 capsula pe zi;
-adulti: 1 capsule de 2 ori pe zi.
Uractiv forte se administrează până la dispariţia semnelor de disconfort urinar dar nu mai tarziu de 14 zile.
In timpul administrarii este necesar sa se asigure un aport suficient de lichide.

Ambalare:
Cutie cu 1 blister a cate 10 capsule.

Rolul componentelor:
Botezat după fructele sale roşii, strugurii-ursului (Arctostaphylos uva-ursi) este un arbust ce creşte în zona de munte. Are o tulpină târâtoare, cu frunze alternante, ce se păstrează mereu verzi. Florile sunt albe sau roz, dispuse în ciorchine, fiind comestibile. Frunzele sunt folosite în scopuri terapeutice. Arbustul este protejat prin lege, pentru că este din ce în ce mai rar, aşa că nu aveţi voie să-i recoltaţi frunzele. Le veţi găsi însă în magazinele de produse naturiste, sub formă de ceaiuri, tincturi sau capsule.
Frunzele acestui arbust au început să fie folosite în medicina tradiţională cu secole în urmă, având un efect uşor diuretic sau astringent. De asemenea, este un bun tratament împotriva infecţiilor tractului urinar. Strugurii-ursului poate ajuta la reducerea acumulărilor de acid uric şi atenuează durerea cauzată de calculii urinari. Mai poate fi de folos şi în tratarea diareii cronice. Ca şi supliment nutritiv, calmează, întăreşte şi reface ţesuturile iritate şi inflamate.
Medicina tradiţională din diferite părţi ale lumii îl recomandă împotriva nefritei, pietrelor la rinichi şi a cistitei cronice. Arbustul a fost folosit şi ca tonifiant general pentru rinichii slăbiţi, ficat sau pancreas. Amerindienii îl foloseau ca remediu împotriva durerilor de cap, în prevenirea şi tratarea scorbutului, dar şi pentru vindecarea infecţiilor tractului urinar. De fapt, până la inventarea antibioticelor, strugurii-ursului era cel mai răspândit remediu împotriva afecţiunilor vezicii şi ale tractului urinar.
Efectul diuretic se datorează unei substanţe numite arbutin, care este absorbită în organism fără a fi modificată şi este eliminată de rinichi. În timpul eliminării, arbutinul acţionează ca un antiseptic asupra mucoasei tractului urinar. Acest arbust ajută la prevenirea infecţiilor postnatale şi vă ajută să scăpaţi de edeme.
Strugurii-ursului conţine elemente ce ajută la vindecarea cistitei sau nefritei. Arctostaphylos uva-ursi a fost aprobat pentru tratarea inflamaţiilor tractului urinar inferior de Comisia E a Institutului German pentru Medicamente şi Instrumente Medicale, care este o agenţie guvernamentală ce evaluează siguranţa şi eficacitatea produselor din plante.
Ca astringent, arbustul micşorează straturile superioare ale mucoaselor, reducând astfel secreţiile, calmând iritaţiile şi îmbunătăţind starea ţesutului. Strugurii-ursului conţine substanţe ce stimulează producerea de celule noi, ajută la eliminarea din organism a  unor bacterii prin urină. Acţiunea sa diuretică mai poate îndepărta efectul de balonare asociat menstruaţiei.
Deoarece unul dintre efectele secundare ale diurezei este scăderea nivelului de potasiu din organism, este recomandat să creşteţi aportul de legume proaspete şi banane în perioada tratamentului cu Arctostaphylos uva-ursi.

Ceai Diurosept U62 50 g Fares

Ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar.

Beneficii:
-susţine diureza şi buna irigare a căilor urinare
-ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar
-ajută la reducerea disconfortului şi la calmarea iritaţiilor mucoaselor tractului urinar
-contribuie la eliminarea acumulărilor şi depunerilor substanţelor minerale din tractul urinar
-favorizează eliminarea acidului uric.
-ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar.

Compozitie:
-frunze de merişor (Vitis idaeae folium) 20%,
-frunze de mesteacăn (Betulae folium) 15%,
-codiţe de cireşe (Cerasorum stipites),
-muguri de plop (Populi gemmae),
-coada calului (Equiseti herba) 10%,
-fructe de ienupăr (Juniperi fructus) 10%,
-rizomi de pir (Graminis rhizoma),
-mătase de porumb (Maydis stigma),
-flori de lavandă (Lavandulae flos).


Administrare:
Peste o lingurita amestec de plante se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 minute acoperit.
 
Copii între 3-12 ani: 2-3 căni cu ceai pe zi, între mese.
Copii peste 12 ani şi adulţi: 4-6 căni cu ceai pe zi, între mese.
Durata unei cure este de 1 - 3 luni.
Cura se poate repeta după o pauză de o lună.

Atentionari:
Nu se indică administrarea la copii sub 3 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

În sarcină şi alăptare se pot bea 2-3 căni cu ceai pe zi, timp de 2 săptămâni pe lună.
La dozele recomandate nu se cunosc efecte secundare sau interactiuni.

Consumaţi 2-3 litri de lichide pe zi (apă plată sau de izvor, ceaiuri diuretice, sucuri de legume şi fructe crude). Acestea sunt esenţiale pentru a “spăla” tractul urinar şi a reduce numărul bacteriilor patogene din urină. Beţi sucuri naturale, proaspete, de legume şi fructe (merişor, afine, coacăze, căpşuni, cătină albă, citrice, hrean, frunze şi rădăcină de pătrunjel, varză, ardei).
Evitaţi alimentele iritante ale tractului urinar: cafea, băuturi alcoolice, îndulcitori artificiali, proteine de origine animală (carne, cârnaţi mezeluri), ceai negru, ciocolată în cantităţi mari, piper, ardei iute. Recomandăm evitarea frigului şi a umezelii excesive, îmbrăcăminte calduroasă, băile de şezut calde cu infuzii de plante medicinale, timp de jumătate de oră, înainte de culcare.

Rolul componentelor:
Merişoarele (afinele roşii) sunt considerate încă din vechime tratamente miraculoase pentru numeroase boli, cu precădere cele ale tractului urinar. Merișorul a fost descoperit în America de Nord, de către primii locuitori, și era folosit pentru mâncare, îndeosebi pentru pastramă. Impactul benefic asupra sănătății a fost confirmat în zilele noastre prin studii specializate.
Timp de secole, merișorul a fost folosit profilactic în regiunile nordice, în țări precum Suedia, Finlanda sau în Rusia de Nord, unde clima aspra nu permitea creșterea și, implicit, consumul altor prea multe fructe. Și-a dovedit în timp eficiența în tratarea infecțiilor renale, intestinale și gastrice.
Este un arbust mic, tufos cu frunzele eliptice, cu vârful rotunjit și rigide. Florile sunt albe-roz iar fructele sunt bace sferice, roșii lucitoare, acrișoare și comestibile. În scop medicinal se folosesc fructele și frunzele. Frunzele de merișor conțin arbutozidă, taninuri, flavone, vitamine C și substanțe cu acțiune antibiotică. Fructele conțin acizi organici, antociani și vitamine (A,B,C), substanțe minerale. Semințele fructelor sunt bogate în acizi grași de tip omega-3.
În medicina tradițională, merișorul a fost folosit ca aperitiv, antihemoragic, diuretic și tonic pentru sistemul nervos. În medicina tradițională austriacă, fructele de merișor au fost administrate intern sub forma unui jeleu sau sirop pentru tratarea problemelor gastrointestinale, rinichilor și tractului urinar. Principiile active ale plantei au acțiune antiinflamatoare, antiseptică, diuretică, astringentă, antidiareică, sudorifică. Frunzele au acțiune astringentă, datorată conținutului în taninuri și antiseptică la nivel renal. Datorită conținutului mare de flavone are și acțiune diuretică. Antocianii din merișor s-au dovedit a avea efecte pozitive asupra Staphylococcus aureus, bacterie ce cauzează diverse infecții. Merișorul este contraindicat în sarcină.
Fructele de merișor puse într-un borcan cu apă, la temperatura de 10-18 grade Celsius, se păstrează vreme de un an, fără vreo altă intervenție, deoarece conțin substanțe numite benzoați, care sunt varianta naturală și netoxică a periculosului aditiv E 211 (benzoat de sodiu), cu efect puternic conservant.
Mesteacanul este un arbore înalt de 30m, cu tulpina ramificată, flexibilă, cu frunze romboidale cu marginea dublu serată şi vârful acuminat. Scoarţa tulpinilor mature este albă, cu ritidom inelar şi lenticele. Florile sunt unisexiate grupate în amenţi, cele mascule câte 2-3 la vârful lujerilor se formează încă din vara precedentă, cele femele au forma unui con alungit. Frunzele se recoltează în stadiul tânăr, în perioada mai-august, prin strunjirea ramurilor.
Mesteacănul a jucat în antichitate un rol de seamă, cultural şi medical, fiind considerat în mod propriu „arborele vieţei”.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX recunoştea o acţiune depurativă accentuată pentru coaja de mesteacăn, datorită cantităţii de camfor şi betulină conţinute, producând astfel o stimulare a schimburilor de substanţe organice şi o întinerire. Unii medici considerau frunzele un excelent mijloc de tratare a problemelor metabolice şi diatezelor urice care se manifestă prin gută, reumatism, inflamaţii articulare dureroase, nefrite cronice, hidropizii.
Ceaiul din frunze de mesteacăn ajută la eliminarea acidului uric ajutând astfel în stările gutoase şi în erupţiile cutanate; rezultate bune s-au obţinut cu ceaiul de frunze de mesteacăn în bolile de rinichi şi litiaza urinară.
Tradiţia populară mai foloseşte mustul de mesteacăn, cu gust acrişor şi plăcut, ca un leac puternic contra colicilor, durerilor renale şi calculoase, purificator al sângelui fiind şi o bună băutură răcoritoare.
Prin distilarea uscată a lemnului de mesteacăn se obţine un gudron utilizat în dermatologie.
Proprietăţile frunzelor se datorează conţinutului în flavone, saponine, tanin, triterpene şi ce imprimă acestora efectele diuretice indicate pentru bolnavii cardiorenali cărora le reduce edemele şi albuminuria, favorizează eliminarea acidului uric şi a colesterolului. Mai posedă proprietăţi antimicrobiene şi antireumatice. Scoarţa de mesteacăn se utilizează pentru tratamentul dermatitelor şi îngrijirea părului.
Recent, într-un studiu realizat pe şobolani, un extract etanolic din frunzele de mesteacăn au arătat activitate gastroprotectoare.
Cireşul este un arbore bine cunoscut din familia Rosaceae, ce creşte până la 20 m înălţime, cu coroana conică, scoarţa exfoliindu-se în fâşii circulare; frunzele mari, de 8-15 cm lungime, alterne, limbul alungit până la obovat, grosier-serate pe margine, pubescente pe faţa inferioară de-a lungul nervurilor, peţiolii prezintă 2-3 glande nectarifere roşietice; florile albe, au 2,5 cm diametru, înfloresc în aprilie-mai; fructul – cireaşa – drupă sferică, cu diametrul până la 2 cm, de culoare roşie sau gălbuie.
Bine cunoscutele cireşe au încântat papilele gustative ale oamenilor de secole. Prin culoarea rubinie şi gustul lor aromat şi-au câştigat un loc important pe mesele cuceritorilor romani, cetăţenilor greci şi a nobilimii chineze. Au fost duse în America cu vasele primilor colonişti în anii 1600.
Ca tratament naturist se utilizează materialul vegetal Cerasorum stipites, reprezentând pedunculii (codiţele) de la fructele de cireş şi/sau vişin, recoltate la coacerea completă a fructelor, în mai-iunie.
Codiţele de cireşe le găsim pomenite în cărţile de medicină şi farmacie din Germania anilor 1800. În medicina germană a secolului XIX codiţele de cireşe erau recomandate pentru catar în general, mai puţin ca diuretice şi calmante, şi pentru amenoree, Menstruatio suppressa.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX atribuia codiţelor de cireşe o acţiune diuretică din cele mai pronunţate; sub formă de ceai se recomanda şi atunci ca remediu natural în afecţiunile catarale ale tractului urinar, hidropizii, etc., fiind considerat de către medici un diuretic quasi oficinal.
În prezent se cunoaşte că Cerasorum stipites conţin taninuri, flavone, proantociani, săruri de potasiu fiind utilizate pentru proprietăţile lor diuretice, astringente, antidiareice, antilitiazice dar şi pentru efectul antiinflamator renal, în tratamentul natural al cistitelor, pielitelor, pielonefritelor şi a catarului vezical.
Într-un studiu clinic, codiţele de cireşe au dovedit efectul diuretic asupra pacienţilor, cu creşterea eliminării de sodiu şi clor.
Fructele de cireş sau vişin, bogate în vitamine şi acizi organici, se folosesc în alimentaţie, în stare proaspată sau prelucrată (dulceţuri, compot, vişinată, lichioruri); seminţele sunt folosite în industria chimică; lemnul se foloseşte în industria mobilei.
În produsele naturiste, în prezent, regăsim codiţele de cireşe în ceaiurile diuretice recomandate pentru afecţiuni urinare, şi de asemenea pentru reumatism şi gută.
Coada calului (Equisetum arvense) este o plantă erbacee din flora spontană, perenă, fără flori, care se înmulţeşte prin spori, precum ciupercile, muşchii şi ferigile.
Este o plantă de leac cunoscută şi folosită în Europa din timpuri imemoriale. Marii medici şi învăţaţi ai Antichităţii, Galen, Dioscoride şi Plinius, o menţionează în tratatele lor, chiar cu denumirea de Coada-calului, recomandând-o, cu precădere, în bolile de plămâni şi de rinichi.
Coada-calului a fost privită mult timp ca o plantă excelentă pentru detoxifiere, fiind folosită în cazul artritelor sau al bolilor cutanate despre ale căror simptome se credea că sunt potențate de prezența toxinelor în organism. Pe cale externă, pulberea de coada-calului era utilizată, direct pe răni, pentru oprirea sângerării și refacerea mai rapidă a țesutului lezat.
Conţine în cea mai mare parte minerale, peste 15% acid silici şi silicaţi, respectiv sărurile sale solubile în apă, sărurile de K, Al, S, Mg etc şi flavonoide, fapt pentru care este recunoscută pentru acţiunea sa diuretică. Mai multe studii de laborator si clinice au arătat că administrarea de coada calului are ca efect eliminarea accelerată a apei din ţesuturi.
Saponozidele şi acizii polifenolcarboxilici conţinuţi fac această plantă ca fiind folositoare pentru tratarea unei game variate de afecțiuni precum infecțiile genito-urinare, bolile renale, problemele prostatei, obezitatea, artrita, ulcerele hemoragice și tuberculoza. Siliciul conținut se pare că tonifică țesutul conjunctiv – din tendoane, ligamente, cartilagii și os – ceea ce poate explica utilizarea ei în afecțiunile reumatice. Este prescrisă pentru combaterea celulitei, constituie o sursă de minerale pentru persoanele predispuse la fracturi osoase și este folosită pentru tratarea tetaniei.
Studii recente arată că în corpul uman cantitatea de siliciu scade odată cu vârsta, fenomen care are o contribuţie decisivă la ceea ce numim îmbătrânirea organismului. Practic, pe măsură ce scade procentul de siliciu organic din corpul nostru, apar fenomene cum ar fi rigidizarea şi sclerozarea vaselor de sânge, mai ales a arterelor, pierderea elasticitătii pielii şi a celorlalte ţesuturi, scăderea densităţii osoase, prolapsurile etc. Coada-calului este planta care conţine cea mai mare cantitate de siliciu organic asimilabil. În Statele Unite ale Americii se găsește frecvent și în diferite suplimente nutriționale, sub formă de extracte fluide sau în capsule, pentru aportul în săruri minerale.
Stoc
In stoc limitat
Cantitate
Forma de prezentare
Pachet
100 Produse
Info
*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.
Ai folosit acest produs?
Nu au fost găsite recenzii

8 alte produse in aceeasi categorie:

Produs adăugat la wishlist
Produs adaugat la lista de comparare

Respectarea drepturilor clienților și protejarea datelor cu caracter personal reprezintă un angajament important pentru plantilia.ro. Vom depune toate eforturile necesare pentru a prelucra datele tale în siguranță. Fii la curent cu regulile pe care le aplicăm și parcurge: Termeni și CondițiiPolitica de confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și Politica de utilizare cookie-uri.