Lista de produse după producător Fares

În 1929, adică acum mai bine de opt decenii, a început o călătorie frumoasă în lumea plantelor, care a adus împreună tradiţiile şi inovaţia, pentru a obţine ceaiuri şi remedii din plante medicinale, care au cucerit încrederea românilor de pretutindeni. Această călătorie a început la poalele Sarmizegetusei, în inima Daciei, în aceleaşi locuri bogate în tradiţie, unde viaţa înfloreşte în fiecare an dăruindu-ne cele mai bune ingrediente pentru sănătate: la Orăştie.

De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.

Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.

Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.
Mai mult
  • 60,46 Lei 65,00 Lei

    Organism Sanatos - complex din plante pulbere  Complex natural din plante medicinale şi argilă, un aliat ideal pentru detoxifiere, slăbire şi imunitate. Elimină toxinele din organism, reduce...
    (0 Reviews)
    Lipsa stoc
    Adaugă în coș
  • 50,69 Lei 53,35 Lei

    Complex Curatarea Ficatului Fares Curăţarea Ficatului – Fares este un complex natural din plante medicinale, special conceput pentru detoxifierea şi protejarea ficatului. Reduce încărcarea grasă a...
    (0 Reviews)
    Lipsa stoc
    Adaugă în coș
  • 44,83 Lei 49,82 Lei

    Complex Curățarea Colonului D92 300 g Fares Curăţarea Colonului – Fares este un complex natural din plante medicinale şi argilă, special conceput pentru curăţarea şi detoxifierea colonului....
    (0 Reviews)
    Lipsa stoc
    Adaugă în coș
  • 44,31 Lei 48,17 Lei

    Vermicin Forte D101 40 capsule moi Fares Contribuie la înlăturarea organismelor nedorite din tractul intestinal.
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 43,46 Lei 45,75 Lei

    PROSTATA  G80 60 capsule Fares Contribuie la menţinerea sănătăţii prostatei şi la realizarea normală a funcţiei urinare la bărbaţii de peste 45 de ani.
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 42,92 Lei 48,78 Lei

    Ashwagandha cu Ginseng 60cps Fares Imbunătăţeşte rezistenţa organismului la stres, ajută la menţinerea echilibrului mental, la menţinerea stabilităţii emoţionale.
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 39,83 Lei 41,50 Lei

    FIER + MOLIBDEN F177 60 capsule Fares 5,3 mg fier şi 37,8 mcg molibden / capsulăFierul contribuie la formarea normală a globulelor roşii şi a hemoglobinei şi la funcţionarea normală a sistemului...
    (0 Reviews)
    Lipsa stoc
    Adaugă în coș
  • 38,47 Lei

    Ceai Aromfruct Asortat 120 plicuri Fares Ceaiuri special ambalate pentru HORECA.Două colecţii speciale, alcătuite din cele mai apreciate infuzii dedicate servirii micului dejun, sau pentru un...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 37,45 Lei 39,42 Lei

    Hepatofit Forte 63 cps Fares Conține doar extracte de plante pentru absorbție rapidă.Produsul asigură doza optimă zilnică de silimarină.Hepatofit Forte se adresează persoanelor care au un nivel...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 36,39 Lei

    Bitter Herba Dacica D94 250ml Fares Bitterul Herba Dacica este un tonic cu o rețetă foarte complexă. Herba Dacica conţine plante tonice digestive, depurative, cu acţiune antispasică,...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 36,30 Lei

    Ceai Plante Asortat 120 plicuri Fares Ceaiuri special ambalate pentru HORECA.Două colecţii speciale, alcătuite din cele mai apreciate infuzii dedicate servirii micului dejun, sau pentru un moment...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 34,73 Lei

    Complex Curatarea Sangelui P129 200g Fares Este un complex natural din plante medicinale, special conceput pentru detoxifierea sângelui, a limfei şi combaterea alergiilor. De asemenea, reduce...
    (0 Reviews)
    Lipsa stoc
    Adaugă în coș
  • 34,73 Lei

    Complex Organism Purificat P128 200 g Fares Organism Purificat de la Fares este un complex natural din plante medicinale şi argilă, special conceput pentru curăţarea şi detoxifierea organismului....
    (0 Reviews)
    Lipsa stoc
    Adaugă în coș
  • 34,34 Lei 38,16 Lei

    Detoxifierea Colonului 28 dz Fares Complex natural din plante medicinale conceput pentru curatarea si detoxifierea colonului.Protejează mucoasa intestinală, stimulează tranzitul intestinal şi este...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 34,17 Lei 35,97 Lei

    Complex Silueta Perfecta Satietate cu Fibre M115 300 g Fares Este un complex natural din plante medicinale ideal pentru curele de slăbire şi detoxifiere. Bogat în fibre, Complexul Silueta...
    (0 Reviews)
    Lipsa stoc
    Adaugă în coș
  • 33,60 Lei 37,34 Lei

    Antioxidant + Antiaging M117 60 capsule Fares Capsulele Antioxidant + Antiaging sunt o sursă naturală de substanţe active care combat oxidarea şi degradarea celulară prin inhibarea peroxidării...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 32,44 Lei 35,26 Lei

    Ceai Suvenir Romania Rosu Fares Descoperă o colecţie unică, în cutii de metal, de înaltă calitate şi ţinută.În această serie sunt disponibile 3 modele, fiecare într-o culoare dominantă de roşu,...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 32,44 Lei 35,26 Lei

    Ceai Suvenir Romania Galben Fares Descoperă o colecţie unică, în cutii de metal, de înaltă calitate şi ţinută.În această serie sunt disponibile 3 modele, fiecare într-o culoare dominantă de roşu,...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 32,44 Lei 35,26 Lei

    Ceai Suvenir Romania Albastru Fares Descoperă o colecţie unică, în cutii de metal, de înaltă calitate şi ţinută.În această serie sunt disponibile 3 modele, fiecare într-o culoare dominantă de roşu,...
    (0 Reviews)
    În Stoc
  • 29,97 Lei 35,26 Lei

    Algoplant 20 cps FaresRecomandat persoanelor cu cefalee si migrene.
    (0 Reviews)
    În Stoc